Dincolo de Gard si Sarma

In Colonia de reeducare de la Lipcani sint de\inu\i aproximativ doua sute de tineri cu virstele cuprinse intre 14 si 22 de ani. Doi din trei de\inu\i isi petrec aici pina la 10 ani de inchisoare din cauza ca au savirsit crime grave. Fiecare al treilea tinar care isi ispaseste pedeapsa la Lipcani a omorit sau a violat.

Traseu obligatoriu
Administratia Coloniei de reeduca re de la Lipcani are un traseu bine stabilit pentru toate categoriile de vizitatori, fie ei parinti, delegatii internationale sau simpli jurnalisti. Chiar la poarta institutiei, intr-o scurta introducere in istoria coloniei, aceasta este prezentata drept o mare realizare a Republicii Moldova din perioada sovietica.
Dupa prezentare oaspetii sint invitati in salile de clasa. Aici ghidul are posibilitatea sa convinga vizitatorii ca nu exista nici o deosebire intre cele spuse si realitate. Bancile si peretii sint curati, iar podelele, desi cirpite, arata ca proaspat vopsite. Reprezentantul coloniei se lauda ca in pauze bancile sint verificate daca nu cumva a fost lasata vreo inscriptie pe ele. Iata pentru ce au fost inventate recreatiile!, exclama cineva dintre colegii mei bucuros de aceasta descoperire.
Dupa scoala, traseul trece printr-o curte maturata pina la ultimul firicel de praf. Urmeaza terenul de sport proaspat greblat si fara nici o urma pe el. Aici, ni se spune, tinerii joaca fotbal. Dupa felul cum arata intelegem ca e un teren mai mult de dat cu grebla pe el.
Casa de cultura, spre care duc mai multe trepte, este un edificiu care mai pastreaza pe frontispiciu vechea stema a defunctei urss. Pentru ca citise pe fetele noastre mirarea, ghidul a scos repede din repertoriul sau urmatoarea fraza, desigur ca in rusa: „Cine nu tine minte trecutul, nu are viitor“. In holul casei de cultura – o pictura murala executata de catre fostii discipoli. „Aici se dau concerte, ne dumiri ghidul. Avem multe manifestari culturale pentru ca tinerii nosti sint talentati“.
Dupa club urmeaza biserica, un locas improvizat intr-o camera de la etajul unei case. Dupa mai mult de o ora de umblat prin colonie avem posibilitatea sa vedem, in sfirsit!, un discipol. Nu de alta, dar incepusem sa cred ca ne-am pornit la Colonia de reeducare de la Lipcani, dar am ajuns la o colonie-muzeu.
Il lasam pe ghid sa se cruceasca de intilnirea sa cu Dumnezeu, iar noi ne apropiem de tinarul care ne raspunde pe furis la intrebari. Inainte de a ajunge la colonie a fost poslusnic la o manastire. De acolo s-a furat ceva si el a fost gasit vinovat. Mai mult nu a reusit sa ne spuna pentru ca de noi se apropiase un supraveghetor imens. Tinarul a devenit un element de decor bisericesc de la care nu am mai putut afla nimic.
Pentru ca excursia sa fie incununata de ceva deosebit, sintem invitati in sala de calculatoare. Dupa ce se scot citeva lacati de pe o usa imensa, intram intr-o incapere minuscula cu patru calculatoare bagate in patru saci. Institutia a primit o donatie din cinci computere, dar unul a fost pus la sef in birou. Computerele arata foarte bine, dar lasa impresia ca sint mai mult exponate, decit masini la care lucreaza circa doua sute de tineri.

Totul ca in telenovele
Valeriu Rusu, directorul responsa bil de educatie al coloniei, are un birou mai mare de citeva ori decit sala de calculatoare. Are si pian, iar pe pereti sint agatate citeva animalute impaiate. Pentru ca eram asteptati, dl Rusu pregatise din timp pentru noi mai multe „materiale ilustrative”.
– Am facut un film despre colonia noastra pentru ca atunci cind avem oaspecti sa avem ce le prezenta. Acest film a fost demonstrat si peste hotare la diferite intruniri ale educatorilor. Vreau sa va spun, mentioneaza Rusu, ca noi ne mindrim cu institutia noastra.
Pe fundalul unei melodii asemanatoare cu cele din filmele indiene de alta data, zeci de tineri imbracati in camasi albe si pantaloni negri marsaluiesc in coloane pe terenul sportiv al coloniei, interpretind cintece ostasesti. Chiar daca la unele cadre mina operatorului tremura putin, probabil din cauza emotiilor, intelegem ca atmosfera este de sarbatoare. Pe marginile terenului de sport stau aliniati oaspeti ai coloniei: parintii si rudele tinerilor.
Tot procesul de (re)educare a tinerilor este militarizat si se bazeaza pe vechile sisteme de educatie. Valeriu Rusu spune ca metodele sovietice sint verificate in timp inca de la lansarea acestora de catre Anton Makarenko. Potrivit lui Rusu, educatia comunista caracterizata prin munca obligatorie si dominarea colectivismului asupra valorilor individuale poate forma un cetatean liber pentru o societate democrata.
Rusu deplinge vechiul sistem cind tinerii aveau de munca in halele coloniei. Acum ei au schimbat strungul pe sapa. Institutia a semnat mai multe contracte cu gospodariile agricole din apropiere si tinerii care dau dovada de comportament adecvat pot merge vara la prasit, desigur ca sub straja. Directia accepta si ofertele de munca din partea persoanelor fizice atunci cind acestia au nevoie de o claca sau de un ajutor la carat lemne sau la strins fin.
Fiecare angajator plateste in casa coloniei pentru o zi de munca 17 lei, dintre care 14 lei ajung pe contul detinutului. Valeriu Rusu numara avantajele acestei afaceri. Una-doua zile de munca sint considerate ca trei de inchisoare, tinarul primeste un ban si are posibilitatea sa manince ceva gatit acasa. In acest caz si colonia are de cistigat la capitolul economii. „Nu-i vorba, se grabeste sa adauge dl Rusu, avem cu ce-i hrani si noi. Detinem peste douazeci de hectare de teren. Avem brutaria noastra, crestem vitele noastre cu forte proprii si tinerii nu duc lipsa de lapte si carne… Nu maninca in fiecare zi bunatati, dar oare noi acasa avem in fiecare zi pe masa asa ceva?“.
Directorul-adjunct al coloniei a inchis televizorul, cu greu temperindu-si nemultumirea pentru faptul ca mesajul lui nu mai este ascultat ca la inceput. Dupa ce tusi de vreo citeva ori, cerind indirect putina liniste, ne anunta ca vom merge sa discutam cu tinerii care ne asteapta. Nu inainte de a ne mai aminti inca o data ca ei sint deosebiti, ca noi trebuie sa fim atenti, ca…

Cine sint discipolii?
Cind vorbeste, Joric priveste mai mult in jos sau in parti. Frazele lui construite cu greu se termina brusc pe la jumatate. Din aceasta cauza, dar si a numarului mare de jargoane este greu sa intelegi ce spune.
Joric a facut la „vole“ noua clase. Toate mergeau bine, daca nu se intilneau mai multi prieteni la o betie dupa care au mers si au spart un apartament din Calarasi. Nu mai stie nici el ce au furat de acolo: era cherchelit si banii i-au cheltuit in bar. El spune ca daca ar iesi nu ar mai face asa ceva pentru ca de acum este educat. Joric mai are de stat acolo inca patru ani.
Daca ar fi sa facem un portret al unui tinar din colonia de la Lipcani, acesta ar avea virsta cuprinsa intre 14-16 ani, fara nici o scoala terminata, provenit dintr-o familie de tarani sau muncitori, deseori crescut de un singur parinte. Majoritatea tinerilor, pe parcursul intregii detentii, nu sint vizitati de nimeni. Uneori nici parintii nu stiu unde se afla copii lor. Ei cred ca acestia invata la vreo scoala.
Joric a petrecut ultimii doi ani la colonie. In acest timp a fost vizitat o singura data de catre maica-sa. Ultima oara a fost la el in ospetie o sora care i-a spus ca tatal sau a murit. Nu stie ce va face dupa ce va parasi aceasta institutie, dar crede ca se va angaja undeva si va face multi bani. El spune de parca ar recita un text invatat pe de rost ca nu va mai fura, ca fura doar oamenii rai.
In timpul liber Joric si prietenii sai privesc televizorul. Aceasta este una dintre ocupatiile lor cele mai placute. Adora filmele de actiune. Cind ii intrebi ce actori preferati au, se uita la tine de parca i-ai intreba ceva din Socrate.
Biblioteca coloniei arata ca un depozit cu carti vechi. Majoritatea sint in rusa sau cu grafie chirilica. Despre carti tinerii nu prefera sa vorbeasca, la fel ca si despre ziare. Colonia este abonata la citeva publicatii. Nimeni nu stie de ce au fost alese anume Florile Dalbe, Ciastnii detektiv si Nezavisimaia Moldova.
Cind vin vizitatori, toti discipolii se imbraca in camasi albe si pantaloni negri. Directorul spune ca acesta este un semn de respect pentru oaspeti. Unicul lucru care ramine neschimbat este ecusonul scris cu litere rusesti. De altfel, pe tot teritoriul coloniei cu greu poti gasi o inscriptie in româna. Administratorii nu vad in aceasta o problema: ce importanta are in ce limba vorbeste un infractor, spun ei.
Responsabilul pentru probleme de educatie din Colonia de la Lipcani leaga cresterea infractionalitatii juvenile din ultimul timp de lipsa unor organizatii de copii si tineret. Valeriu Rusu crede ca pionierii pot reduce din delicventa juvenila. El spune ca in colonie lucrurile merg intr-o directie corecta, deoarece si acum activitatile mai sint organizate dupa principiile lansate de catre cunoscutul pedagog sovietic Makarenco.

Doua scoli intr-o singura curte
Pe teritoriul coloniei de reeducare de la Lipcani functioneaza trei clase de a saptea, a opta si a noua. Profesorii spun ca majoritatea tinerilor provin din familii social-vulnerabile si din cauza aceasta nu ii mai mira faptul ca din doua sute de detinuti doar doi au studii medii, ceilalti – una, doua clase. Au fost cazuri cind baietii frecventasera scoala doar o luna sau… trei zile. Au plecat la stina si nimeni nu s-a mai interesat de soarta lor. „Noi incercam sa-i instruim pe toti care nu au absolvit treapta gimnaziala. Ii invatam sa scrie si sa citeasca, ce-i drept, abia in clasa a saptea”.
Dupa absolvirea clasei a 9-a la scoala de pe teritoriul coloniei, elevii obtin un Certificat de studii generale obtinute la gimnaziul din oraselul Lipcani. Calitatea studiilor lasa mult de dorit, deoarece din cauza lipsei de cadre didactice, a manualelor si a rechizitelor scolare, fac lectii trei clase intr-o singura sala si invata din carti editate acum douazeci de ani.
Cu toate acestea, directorul coloniei sustine ca tinerii au un program incarcat, deoarece in prima jumatate a zilei ei frecventeaza gimnaziul, iar dupa prinz – cursurile de la scoala de meserii de pe teritoriul coloniei. Acolo baietii invata de lacatus, strungar si timplar. Durata studiilor este de opt luni, astfel, majoritatea reusesc pe parcursul detentiei sa le insuseasca pe toate.
Zoia Diaciuc este director-adjunct al scolii de meserii. Potrivit ei, elevii nu se prea intereseaza de teorie. Abia la lectiile practice incep sa fie mai atenti. Diaciuc spune ca din cauza pregatirii proaste, maistrii in loc sa-i invete meseria, ii invata alfabetul. Dupa absolvirea fiecarui curs primesc un atestat pe care trebuie sa-l achite singuri, deoarece scoala nu are bani ca sa-l plateasca.
Tinerii merg la ore mai mult din teama sa nu se plictiseasca prea tare intre peretii inalti ai coloniei. Cind ii intrebi ce profesie le place, raspund cu greu, dar majoritatea vor o meserie banoasa, desi nu stiu cum se numeste aceasta.
Directia coloniei incearca sa-i invete pe tineri si alte profesii solicitate astazi pe piata, dar din cauza pregatirii slabe a lor si a lipsei de resurse financiare, scoala abia de reuseste sa-i asigure cu cele trei profesii.

A pedepsi sau a educa
Radu Danii, coordonator pentru justitia juvenila din cadrul UNI CEF, mentioneaza ca, de multe ori, tinerii nu stiu ce inseamna incalcarea legislatiei. Din cauza unor „binevoitori” maturi, ei sint indusi in eroare, cum ca, fiind minori, nu risca nici o pedeapsa. Uneori asa si se intimpla atunci cind este aplicata de catre justitie suspendarea executarii pedepsei pe un termen de proba. Deseori, cind pleaca acasa direct din sala de judecata, lor li se creeaza impresia ca le-a mers si ca „a gresi este omeneste”.
Abia cind apar din nou in fata instantei, tinerii infractori isi dau seama ca de acum incolo vor trebui sa-si ispaseasca greseala. si nu numai pe aceasta, dar si pe celelalte savirsite pina acum. Pentru ei, de multe ori, ramine de neinteles cum de pentru o simpla bataie la usa unui bar sau pentru citeva gaini furate ajung sa stea inchisi sapte ani. Danii spune ca aceasta se intimpla datorita faptului ca la ultima pedeapsa se adauga si celelalte anterioare, astfel, pentru un furt, chiar daca este neinsemant, tinerii infractori ajung sa stea inchisi aproape zece ani.
Valeriu Rusu, directorul-adjunct al coloniei, explica recidivele prin lipsa unui control din partea societatii asupra minorilor. El spune ca de vina ar fi si scoala care nu mai acorda atentie educatiei. Potrivit lui, Comisiile pentru problemele minorilor de pe linga autoritatile publice locale au lipsit o bucata de vreme, acum au fost reinfiintate, dar, deocamdata, nu se stie cu ce se ocupa.
Unii experti sustin afirmatiile directorului-adjunct al coloniei de la Lipcani. Ei sint de parerea ca autoritatile aleg ce este mai usor, si anume pedepsa dar nu preintimpinarea infractiunii. Jurnalista Alina Radu spune ca nimeni nu s-a interesat de conditiile care i-au motivat pe tineri sa incalce legea. Ea afirma ca ei recurg la aceasta pentru ca au fost favorizati de catre conditiile sociale in care se afla. Situatia materiala in care s-au pomenit i-a lipsit practic de accesul la educatie si la o viata decenta, afirma jurnalista implicata intr-un proiect desfasurat de UNICEF privind justitia juvenila. Ea spune ca, de multe ori, dupa ce parasesc institutia, tinerii ajung din nou in acelasi mediu din care au pornit.
Victor Zaharia, seful directiei probatiune si reforma institutionala de la Institutul de Reforme Penale, numeste colonia universitate criminala si nicidecum loc de reeducare pentru criminali. Pentru a limita influenta acestui mediu asupra tinerilor, Institutul propune citeva solutii de redresare a situatiei, printre care: munca in serviciul comunitatii, medierea si probatiunea.
Medierea prevede impacarea victimei cu infractorul. Probatiunea inseamna integrarea in societate pina la sau dupa inchisoare a minorului, iar munca in folosul societatii poate fi prestata in afara orelor de munca sau studii fara remunerare. Victor Zaharia declara ca aplicarea acestor forme de alternativa permite reducerea numarului de persoane in penitenciare unde trebuie sa ajunga doar persoanele care intr-adevar prezinta un pericol social.
si UNICEF vrea sa se implice in aceasta directie. Potrivit lui Radu Danii, organizatia vrea sa pregateasca tinerii pentru viata de dincolo de colonie. Un pas important, spune Danii, poate fi instruirea personalului din colonie. Expertii recomanda schimbarea tratamentului sef–subaltern, raspindit acum in colonie, pe unul de la egal la egal intre personal si contingent. Un lucru greu de imaginat atita timp cit angajatii coloniei poarta uniforma militara, iar discipolii merg in mars la masa cintind Malinovka. Inapoi...