Ada milea. e trist la noi in cuget si roza-i flescaita

 

Fara a fi o actrita extraordinara, fara a fi o poeta extraordinara, fara a fi o cintareata extraordinara, Ada Milea reuseste sa fie extraordinara. Cu putin bun-simt si fata de teatru, si fata de muzica, “vorbeste frumos cu amindoua”. Bogdan Burlacianu (asa-zis Bobo, din formatia Fara Zahar si ba Sancho, ba povestitor in Don Quijote si mai ales Kovaliov in Nasul lui Gogol, amindoua adaptate la sufletelul ademilean) spune despre Ada ca este cea mai apropiata de notiunea de om. Continuind pe o nota mai putin siropoasa, anuntam ca respectiva artista ii spunea bunicului sau mama, pe timpul mai fragedei copilarii, spre disperarea celor din jur, care au incercat (fara a izbuti) sa o corecteze, a urmat liceul cu profilul fizica-chimie, inscrise in ADN, pe linie paterna, pentru ca o operatie la ochi sa o determine sa-si descopere profunzimile spiritului prin intrebari existentiale. Se pregateste intens pentru facultatea de medicina, ca sa urmeze actoria la Academia de Arta Teatrala din Tirgu-Mures, aflata pe aceeasi strada cu materninatea in care s-a nascut. Moare dupa Shakespeare, la fel cum moare si Shakespeare dupa ea, in lucrarea sa de diploma. Ramine sa (se) joace la Tirgu-Mures, incearca sa-si dea demisia de citeva ori, pina o iau in serios cei din conducerea teatrului. Se muta la Bucuresti, unde, in sfirsit, trece de la roluri de plante carnivore si de fulgi de nea la unele mai umane, de prostituata, de exemplu, in No Mom’s Land. Semneaza un contract cu Cirque du Soleil, pleaca in Canada, lucreaza doua luni si-un pic din trei ani, pina reuseste sa-i convinga si pe Ei ca nu e la locul potrivit si.. revine in patria de Catavenci, pentru unii – muma, pentru altii - ciuma. Despre Ada Milea (care afirma ca ar cinta ingrozitor la chitara, nestiind decit citeva acorduri) circula un banc: « cica, profu' meu de chitara m-a invatat "la minor". Eu, dupa ce-am invatat acordul asta, am disparut. Profu' dadea disperat telefoane si, cind in sfirsit m-a gasit, m-a intrebat: "Unde ai disparut? Te-am tot cautat! Unde esti?". Eu: "Cum, unde?! in turneu!"“.

-Ai „esuat in secret” de doua ori pina sa ajungi la varianta finala a lui Don Quijote, pina la ce granita-n ranita te-a purtat perfectionismul?

-Nu am gasit o varianta finala. Discul si dvd-ul par un final, dar e un final nefericit (ca orice moarte). Tehnica nu poate reda viata dintr-un spectacol. Teatrul mutat in televizor mi se pare ingrozitor. Am esuat, pentru ca e o carte imensa si-a durat pina m-am imprietenit cu ea. Bijbiiam cu ochii-n cartile multor destepti, dar un om (Victor Ivanovici, n.red.) mi-a spus: "Vai, sa nu faceti un "Don Quijote" patetic si filozofic cum fac toti. Cartea asta e plina de umor!...si avind in vedere ca, in prezenta umorului, drama doare mai tare, l-am crezut pe om si brusc, am avut senzatia ca mi s-a lipit cartea de suflet. Spectacolul e mereu modificabil, pentru ca oamenii s-au schimbat. N-am rezistat tentatiei de a profita de pe urma universului fabulos si a imaginatiei fantastice a fiecaruia din partenerii jocului nostru quijotic. Nici ei n-au rezistat aceleiasi tentatii.

-De ce s-a renuntat la formula „4 personaje si un om” a lui Q., ca pe Dorina am inteles-o de ce a lipsit o perioada din scena, dar pe Romi Chiciuc mi-e greu sa mi-l imaginez gravid, mai ales ca se plimba pe la Venetia si Padova cu tine?

- Romi s-a mutat in Finlanda. Nu ne mai intilnim asa usor, dar tocmai am facut un disc impreuna (cu "jocurile" noastre de pe vremea-n care nu era plecat). Se numeste "inventar". Am revizitat niste piese si-am pus si citeva nemaiaparute.

in timpul lucrarilor de primavara asupra spectacolului quijotesc, pe atunci inca neaparut, nemaivazut si nemaiauzit, unul dintre primii spectatori preafericiti ai lui D.Q. a indraznit sa afirme ca nimic nu e pe intelesurile unor muritori de rind, cu pretentii mai mici de la mori decit sus-numitul, ca personajele n-ar fi destul de clare si c-ar trebui sa poarte ecuson cu numele lor. incet, incet, au inceput sa curga siroaie de lacrimi pe fata Adei Milea, care urma sa acorde un interviu ziaristului Constantin Vica. Acesta bineinteles a fost acostat, pentru a confirma sau ba parerea celui din urma domn. Tot cintind- plingind, dl Vica nu prea ridea la momentele comice, Ada se speria ca umorul a disparut sau a existat doar in imaginatia ei, pentru ca, la un moment dat, sa uite ca plingea, spectatorul sa inceapa si el sa arate a fericit, pina in clipa adevarului: ce-ai inteles din spectacol?

Pe cine-si mai alege Ada Milea drept cobai pentru testarea noilor piese?

- S-a nimerit el atunci. Se tot nimeresc oameni. Uneori, dupa cite-un concert anunt: "pentru cine mai ramine, cint lucruri in lucru" si scot ciornele cele mai proaspete.

- Ai o multime de morti preferati, dar Cervantes e printre preferatii principali. Apare si fantoma lui Sergiu Celibidache, dirijor de orchestra, pe-alaturi. Dupa ce criteriu ti-ai stabilit lista? Cine mai figureaza, descompus sau ba?

- Nu cred ca exista om care sa nu aprecieze ceva din trecut, iar lucrurile sint legate de oameni. Mor dupa Beethoven. si n-as putea spune ca mor mai putin dupa Shakespeare. Daca ar trebui sa fac o lista, as fi sigura ca n-o termin pina mor.

- Ce s-a intimplat cu ex-animalutul tau de casa de la Tg. Mures, cioara? A mai reusit sa faca pe ea deasupra cuiva sau calitatile tale de domesticitor s-au rezumat la scoaterea ochiului sting din Cineva?

- Haha.. Nu era cioara domestica. Zbura in treaba ei, dar venea la masa mereu. Doar imaginatia mea a cunoscut dresajul de ciori, pentru ca incapatinarea celei pe care-am gasit-o eu, era mult mai mare decit ambitia mea de a dresa o cioara.

- SS alias Adolf alias Sancho alias (a mai reactionat la?) Hitler alias pisoiul tau din Bucuresti a mostenit aceeasi educatie ca si sus-numita sau e mai elevat, asa, ca-n capitala?

- Ah, numele asta a fost o idee tare timpita. Probabil am vrut sa-l numesc asa din cauza terorii care se instalase in casa din prima clipa a aparitiei lui.

- Cum s-a petrecut schimbarea ta la fata, de la roluri de plante la homo sapiens, a iesit cu scintei, cu coaste?

- Regizorul Radu Afrim a declansat schimbarea. Lui trebuie sa ii multumesc pentru rolurile de oameni jucate in teatru, dar n-a prea durat. Mi-e frica de actorie.

Cititorule, as fi vrut sa scriu ceva pentru tine, dar povestea seamana cu mine...

-Care personaj iti seamana cel

mai mult? De ce?

-Eu n-am prea jucat. M-am jucat. Am repovestit povesti si le-am facut sa semene cu mine. N-am vrut eu sa fie asa, dar cred ca tot ce facem ne seamana, independent de vointa noastra.

in scrisoare am pus eu de la mine citeva sufletele, inimioare, iubire, care nu lipsesc de la cei ce iubesc, ele nu lipsesc de la cei ce iubesc…Subterana stapina…

-Totusi ce faci cu premiile tale, ti-ai pus „vaza urita” si aparatul de bucatarie pentru gospodine in paspartu sau cel din urma semn de apreciere a reusit sa te ridice la statutul de gospodina adevarata?

- Nu stiu unde sint, sau cum am scapat de ele, dar mi s-a parut interesant sa afle si altii in ce masoara unii valoarea unor prestatii artistice si cum acestea sint incurajate spre tigaie.

-De unde vine aceasta relatie deosebita pe care o intretii cu Grecia, automistificarea pe care ai suferit-o datorita ei e o consecinta a Afroditei si Herei ce domnesc pe Olimp?

- Vai de mine, ce informatii vechi ati cules... Am rude in Grecia si-asa am pasit pe-acolo. E un loc fantastic pentru mine. N-as putea explica de ce.

-Afirmi peste tot ca ti-e frica de orice: de camere, de ziaristi, de teatru adevarat, de muzica adevarata, de maritat. Poti stabili un top al fricilor tale?

- Nu. Mi-e frica doar de nebunia lumii asteia care uita mereu ca totul trece si reinventeaza virtutile.

Cind vezi ca viata s-a dus, ca timpul s-a scurs si hoitul asta nu-ti mai foloseste la nimic, te-ntrebi: unde naiba am fost cind timpul trecea, unde naiba am fost cind trecea viata mea?

- La-nceput a fost banalul, au urmat intrebarile existentiale in negru, ce au dus la asa-zisa ironie, ca intr-un final sa ajungi „sa slujesti un Gogol, un Cervantes”. S-ar parea ca odata cu trecerea timpului, iti mai lasi jos un strat de piele. Cum arati pe dinauntru (si aici nu ma refer la ficat, intestine etc.)?

- in orice caz sper ca arat mai bine decit pe dinafara.

De ce sa unesti doua suflete laolalta, de ce sa unesti doua miini ce nu s-au cautat niciodata?

-Nu vrei sa te mariti, ca nu cumva sa nenorocesti vreun suflet. Pe cine ti-ai dori sa nenorocesti totusi?

-Poate scap fara nenorociri. Cind apare cel pe care nu-l nenorocesc, sper sa-l recunosc.

Nu e ea, nu ea ea, nu poate fi ea.

Cred ca cineva face ceva sa n-o poti tu vedea!

Cineva, cineva in mintea mea face ceva sa n-o pot eu vedea. Cineva, cineva in mintea mea face ceva sa n-o pot eu vedea.

- Ai spus intr-un interviu ca pastrezi un Dulcinel extraordinar in sufletel, a trecut testul bunicii sau e inca pe lista ei de asteptare?

- Bunica a murit intre timp. Omul din sufletul meu de azi e minunat si e in afara listelor. E prea liber pentru liste si cred ca n-as tine la el ca acum daca ar fi mai putin liber.

- Cum vine iubirea ta pentru Lyggia Naum si Lizica Sirbu, sotia lui Gellu Naum si, respectiv, cea a lui Ion D. Sirbu? (raspuns exclus: pe jos/cu tramvaiul etc.) De ce aceasta forma de manifestare a dragostei fata de literatura celor doi?

- intimplarea (sau "hazardul obiectiv") m-a facut sa intilnesc aceste femei extraordinare. Aici nu e vorba de literatura. Gellu Naum e Poet, nu literat, iar "poezia ca mod de viata" nu e o gluma. Acesti oameni si-au trait poemul dragostei, lucru foarte rar. Oameni ca ei "mentin dragostea pe lume" si nici asta nu e o gluma. Dincolo de gimnasticile obisnuite ale cetatenilor si afacerile lor nuptiale, sper ca mai respira poezia.

- Cum l-ai omorit pe Shakespeare?

- in lucrarea de Licenta despre d-na Quickly din "Nevestele vesele din Windsor" (Shakespeare). E chiar titlul. Consideram ca l-am omorit cu prestatia mea. (la care a luat zece, n.red.)

- Ai o mica obsesie pentru oaie, desi ea nu se bucura de o reputatie foarte buna in regnul animalelor. Te simti apropiata sufleteste de oita sau e un soi de patriotism si acesta?

- Nuuu. E cea din Micul Print, cea care nu se vede pentru ca e desenata doar lada.

Deci oaia mica nu mai vrea sa sara gardul pin la primavara...

- Emil Brumaru a declarat ca tu esti

femeia careia i-ar dedica o poezie. Ciudat spectru de preferinte.. De ce crezi ca ai fost desemnata tu aleasa si nu Nicoleta Luciu, pe care o pomeneste atit poetul? La rindul tau, i-ai ceda „hobbitului” (unul din tre nickname-urile gloriosului Emil Brumaru pe messenger) rolul de oaie din Micul Print?

- Pe vremea aceea reusisem sa fac niste piese pe texte de-ale dinsului si-i promisesem un disc intreg, dar textele pe care le-am ales sunt atit de fine... As vrea sa le gasesc cea mai potrivita "imbracaminte", sa nu le stric. Sper s-o gasesc intr-o zi.

Sa fiu oaie? Haha... Sunt deja "oaia" cuiva si n-as vrea sa ma transeze nimeni sa ma poata imparti.

Dar ucigasul de turme nu se oprea, taia, taia, taia, spinteca, ucidea, casapea, taia, taia, taia, casapea, spinteca, ucidea... .A intrat Don Quijote in turma de oi!

Articol punktat în: Nr. 20, 2008
Citit de:1039 ori
Autor: Maria-paula Erizanu

Comentează

 

un cuvânt cât o iarnă

pneumonoultramicrosco-

picsillicovolcanocopioză

gheorghe erizanu

 

un antreprenor bun

Cîinele mergea pe stradă şi eu mă holbam la el

alexandru vakulovski

 

Leapşa. Ridicolul bate sublimul

Primul eveniment public, clasa 1.

anastasia taburceanu

 

leapşa a doua

Una din primele scene înălțătoare pe care mi-o amintesc e un festival de dans

 angela braşoveanu

 

arme în mileniul păcii

nu doar filme şi nu doar pace menţinută cu războaie. hollywoodul e depăşit de o astfel de stire

 

fără facebook?

facebookul ca facebookul, dar dupa megaupload chiar sufar...

 

 

să luăm aminte

utin a găsit o soluţie care îmi place. Examinarea imigranţilor

 

germania

Germania se pronunţă în problema pacificatorilor