Rasfoiesc notitele de la interviu. Ni-mic! Nimic nou, nimic paradoxal, nimic scandalos. Propozitii corecte, inclusiv in esenta. Ca un ceai. Propus la timp. Turnat intr-o ceasca curata. La urma urmei, la ce puteam sa ma astept? Doar stiam: acesta e Cozub. Sandu Cozub nu epateaza cu planuri grandioase, nu asurzeste cu destainuiri, nu incarca textul cu pauze dramatice, nu minte, si chiar daca minte – o face usor-usor, mai degraba nu spune lucrurile pina la capat. Totul e atit de corect, incit e aproape plictisitor.

Ce am asteptat? Am incercat sa inteleg. Cum poti sa fii ASA – si sa traiesti in teatru? Atitia ani! Si chiar sa ai anumite succese. Sa faci o cariera de la un actor incepator pina la director artistic al Teatrului National? Dar sa o faci aproape pe tacute. Fara intrigi, fara jocuri de culise atit de obisnuite locului. Apropo, de loc. Ce pasiuni, ce scrisnete. Ce arderi de calorii! Chiar nu demult. Procesul de inmormintare al culturii, drama directorilor, certurile interminabile cu ministerul, exiluri, marturisiri si scindari. Iar aici – nici macar o revolutie de catifea.

l-au numit – lucreaza.  Ce trivial!  Dar - toata lumea tace. O fi si  lupul satul, si oile intregi?

…Atunci cind Petru Vutcarau a restaurat Revizorul, retropremiera nu presupunea participarea fostului protagonist in  rolul revizorului. Nu ma intrebati de ce. Stiti si singuri. Pentru a nu irita distinsa societate vom zice doar ca asa s-au asezat lucrurile din punct die vedere istoric. Si Sandu Cozub ar fi jucat cu succes rolul printului in exil daca soarta nemiloasa n-ar fi procedat urit cu noua distributie si n-ar fi ordonat sa fie bagat in spital noul guvernator – Valeriu Pahomi.

Il iubesc pe Vutcarau. Ma inchin in fata talentului lui. Imi place „Revizorul”. Dar in ziua aceea doar Cozub m-a facut sa las toate treburile si sa vin la teatru. Pe cuvint, am venit sa-l vad pe acest om. Ca sa fim sinceri: nu chiar fiecare, ar fi de acord dupa o singura repetitie si o singura noapte de reamintire a textului sa intre in scena, dupa ce n-a jucat rolul timp de zece ani. Si sa joace o singura data! In aceste circumstante istorico-sentimentale pe care incercam sa le "cifrez" mai sus. "Nu chiar fiecare" ar insemna aproape nimeni. Cu exceptia a doi-trei Lanceloti, in rindul carora este si Cozub. (pe altii nu-i cunosc personal).

Il intreb: de ce? Nu poti sa incalci legile nescrise ale oamenilor de creatie. Obligatoriu capriciosi, usor de ranit si de suparat, ca niste copii. E un gest necopilaresc, Sandu! Drept raspuns – o privire nedumerita si un raspuns banal, pretiozitatea caruia consta in exclusivitate in absoluta sinceritate: cred ca trebuie sa vii in ajutor atunci cind e nevoie, cum altfel? Cind Petru mi-a propus sa-l inlocuiesc la premiera pe Pahomi, m-am gindit citeva minute, dar DEJA stiam ca voi juca. In fond, e inca o provocare, nu crezi? Imi pierise cheful sa mai discut despre rolul faptei in viata omului. Raspunsul lui ma lipsi de o buna parte din intrebarile preparate. Crezi – dumnezeu cu tine!

Nervul, insa, era! Dar am simtit un nerv deosebit. Sigur ca n-a dormit toata noaptea. Si il scuturau frigurile inainte de iesirea in scena. Si inca o buna perioada de timp i se parea deformata "realitatea" in vechiul si provincialul oras N. Se uita la partenerii sai, la Drucec-Revizorul si Oistrih-Zemleanika si se gindea la cit de tare s-au schimbat, au alte fete, alti ochi... Dar iata ca a inceput scena iubita - prima intilnire cu revizorul si, in sfirsit, valul l-a luat pe sus si replicile au inceput sa vina de la sine, intr-un ping-pong usor…

A fost un Guvernator maret: scirbos rob al placerii, tata si sot cam timp, functionar fricos, badaran, animal furios si ranit. Cozub cel copt e mai bun decit cel tinar.

"Imi pare ca atunci cind esti tinar, trebuie sa incerci totul”. Si nu vorbeste despre cocaina, orgii sau munca intr-un strip-bar.  Daca ar fi asa, ar fi motivat din punct de vedere al meseriei. E vorba de altceva.

Par exemple - cimentul. Val Butnaru, i-a botezat "echipa de gop-teracotisti". Ziua puneau faianta prin apartamente, seara jucau spectacole. Vara, cind teatrul era inchis, muncea la constructii in Germania. Au mers in Scotia la festival – au ramas pentru doua luni in calitate de chelneri. Pe viza era scris 6 luni, ei nu si-au dat seama ca adevarul e ascuns printre nuante, au crezut in magia cifrei sase, dar aflarea lor in Marea Britanie era posibila numai pe parcursul festivalului. Cind au descoperit – autobusul era deja departe. In schimb au studiat inchisoarea britanica pe dinauntru, intii la Edinburg, apoi la Glazgow. Ah, ce camere luxoase au la Glazgow!

E vorba de caracter. Cite cineva slabea cu mindrie, mincind doar piine cu apa, oftind in stinga si in dreapta de tragica soarta a actorului moldovean. Cite cineva, de genul lui Cozub, Petru Oistrih, Valentin Zorila si Dionis Cosniceanu, isi hraneau familiile. Acumulind inconstient experienta pentru realizarea noilor imagini teatrale. Sau constient?

De fapt, Cozub si-a pus problema banilor indata dupa scoala Sciukin (era deja insurat cu actrita Margareta Pantea, deci era un gind motivat). Profesoara Panteleev a zis: poti sa lasi teatrul, dar intii stai un pic, compara, vezi ce iti cere sufletul. Daca iti cere mortar...

Iar pina la scoala teatrala a fost viata obisnuita de la tara, apoi colegiul de constructii. A urmat Afganistanul. O, Sandu, tu esti afganez! Unde e dara psihicul ravasit? "N-am avut timp pentru drame – indata dupa armata a urmat admiterea pentru scoala teatrala. Si chiar m-au luat! Atunci acest lucru avea importanta. Acum la Institutul de Arte se duc cei care n-au trecut in alta parte”…

   Ii reuseste cumva sa treaca prin rahat fara sa se murdareasca. Nu poti da vina tot pe Horoscop, nu se mai poate, totusi indraznesc sa afirm ca Sandu este o executare clasica dupa imaginea unui Varsator. Filosof generos. Trebuie sa-i fie usor sa priveasca viata in ochi sau macar din profil.

Atunci cind citiva oameni din teatrul Eugene Ionesco au incheiat un contract cu regizorul italian Andrea Battistini, a fost un moment greu de depasit. Cu nimic mai rau decit o despartire de femeia iubita. Tragedie. Lacrimi. Intr-un sfirsit, s-au despartit. Calm. Si Petru i-a iertat pe toti. Mult mai tirziu. Doar in suflet. Dar pe Cozub?..

”Pentru mine chestiunea tradarii este ca si cum rezolvata. Nu mi se pare tradare atunci cind un actor pleaca dintr-un teatru. Daca hotaraste ca in alta parte ii va fi mai usor - O.K. Dureros, dar e ceva ce pot sa inteleg”. Citat cu statut de pozitie.

Grupul a calatorit sase ani pe toate scenele Italiei, apoi a venit momentul cind, parca obosind, s-a aciuat la Teatrul National. Sandu, daca te gindesti mai bine, tu esti un fel de lider spiritual! Oamenii merg dupa tine indiferent unde: si in Italia, si la reparat apartamente. "Eu??? Nu. Nu! Si nici n-as vrea sa fie asa". Haideti sa-i spun altfel, el e un lider inconstient (adica n-a constientizat el insusi acest lucru). E posibil asa ceva?

Fotoliul de director a cazut peste el pe neasteptate. Au sunat de la minister. „M-am gindit: imi trebuie oare mie acest lucru? Dar e o provocare si asta…”

Continuam sa fim sinceri? Sa ai o atitudine calda fata de Sandu Cozub in calitate de coleg (si neconstientizind liderul neconstientizat din el) e o chestie. Sa-ti mentii tandretea in noul statut – e o cu totul alta chestie. Nu ca s-ar fi schimbat. Din principiu. Cu ce e mai bun el decit mine? Dar decit mine? Cite cineva a strimbat din nas. Cine, Cozub? Adica o mai mare gogomanie la minister nu puteau sa nascoceasca. Cineva dintre ai lui.

Dar spuneam mai devreme ca are un talent deosebit sa se prefaca ca nu vede negrul. Poate intr-adevar nu-l vede. Poti sa-i arunci zoi in cap si el in schimb iti va oferi posibilitatea de a monta, te va baga in repertoriu, in programul de festival. "Sint cincizeci de oameni in colectiv carora le e in cot de certurile tale personale. Poate in teatrele particulare poti sa-ti mai arati si mofturile. Dar aici e un teatru care este intretinut din banii contribuabililor. Nu pot…”

Bugetul s-a retezat simtitor. Dar, sa zicem, intr-o primavara poti sa montezi patru premiere. Monteaza regizorul de film Valeriu Jereghi. Monteaza Vitalie Drucec de la Eugen Ionesco, Gaju, chiar si Cozub. Experimente in Sala Mica, traditii – in Sala Mare. Si se asteptau sa desfiinteze teatrul...

Dupa atitia ani de stagnare Teatrul National poate sa respire larg. Sau poate sa ramina in stare anabiotica. Pina la sosirea urmatorului erou. In viata Sandu nu e un jucator. E credul si increzator, dar are in dotare dorinta de a  indreptati increderea si expresia unui om de treaba,  chiar nobila oarecum. Parca ai vrea sa-l sustii.

"Am inceput sa muncim. Si acesta e lucrul cel mai important. Actorilor nu trebuie sa le lasi pauze prea mari. Vor petrece mai putin timp in cabine". Toti in scena!

In scena provoaca mai multe emotii decit dupa. Ma emotioneaza actorul Sandu Cozub, desi de o suta de ani nu mai joaca si nu pot sa ma deprind cu el in calitate de regizor, desi monteaza tot de aceeasi suta de ani. Montarile lui nu sint plictisitoare, nu. Am plins la "Unchiul Vanea", dar am dat vina pe Sonecika, de Angela Ciobanu. Am ris la Moliere, dar am explicat hohotele prin prezenta in scena a lui Petrica Oistrih si a lui Ion Mocanu. Executat la soveste, usor si luminos. Dar ceva nu-i ajunge. Ce?

Poate m-am obisnuit cu alte stiluri. Poate problema e in Sandu? In faptul ca el nu s-a spart in cioburi si rupt in zdrente de emotii sublimate, mahmureala acuta, dezamagiri amare, amoruri tainice, draci incornorati, in sfirsit. Sublimarea unei atitudini bune fata de oameni poate straluci cumva sau in scena?

 "Nu trebuie sa te concentrezi doar pe propriul stil –  daca il ai, n-o sa fuga de tine nicaieri. Mi se pare ca trebuie sa sapi mai adinc in dramaturg. Atunci nu te vei repeta. Repetarile sint o atitudine necinstita fata de propria persoana. Tot asa se plafoneaza actorii. Si regizorii nu vor sa riste si sa le dea voie sa joace intr-un nou registru. Sigur, ma uit la spectacolele mele si mi se pare ca le-as face altfel. Si faptul ca inteleg acest lucru mi se pare deja ca e o jumatate de insanatosire".

Poate insemna ca, "sapind mai adinc", Cozub il va imbraca pe unchiul Vanea data viitoare in ciorapi roz? Hm…

Un lucru il stiu cu claritate: orice ar face – ar juca, ar pune faianta, ar monta un spectacol, ar conduce un teatru, ar merge prin oras la brat cu sotia, misterioasa frumusete Margareta, ar bea vodka, ar organiza un festival, va face totul cu noblete. Cu acea deosebita noblete care se naste odata cu omul si nu se "scoate" cu nici o provocare.