Andro Enukidze, regizor, dramaturg si actor georgian, absolvent al Universitatii de Arta Teatrala din Tbilisi(1987); angajat al Teatrului National “sota Rustaveli”, discipol, apoi colaborator apropiat al faimosului Robert Sturua; peste 40 de montari in Georgia, Rusia, Polonia, Turcia, România;

A functionat si ca regizor-sef al Televiziunii Nationale gruzine, profesor de regie teatru la Universitatea de Arta teatrala din Turcia, actualmente profesor de Arta actorului, Universitatea de Arta teatrala din Tbilisi. Numeroase premii la Festivalurile nationale si internationale - 2000, Premiul pentru regie, Festivalul Masca de Aur; 2005 – Grand Prix la festivalul “Fiodor Dostoievski”, Rusia.

Gurmand, adora bucataria caucaziana – revenit din Turcia, unde montase Macbeth de Shakespeare in miezul postului mare, a serbat evenimentul doar cu bere, fara delicioasele hincali, suculentii coltunasi cu carne…

La BITEI 2008 participa cu spectacolul “O poveste foarte simpla” de Maria Lado, montat la Teatrul “Mihai Eminescu”, Botosani, România.

-Draga Andro, avem o cunostinta comuna – doamna Irina Gogoberidze, critic inteligent si erudit. Mi-a vorbit elogios despre dumneata si montarile de la Teatrul National din Tbilisi. De unde esti, de bastina?

-Sint de la Tbilisi, orasean get-bejet. Tbilisi ramine a fi o extraordinara cetate facatoare si iubitoare de teatru. Urbea in sine, are un suflu artistic nepereche - e uluitor de frumoasa, in special, noaptea iluminata fantastic, cu gust. Am calatorit mult, dar asemenea iluminatii n-am mai intilnit. imi ador orasul, ma bucur ca renaste, se investesc resurse uriase, lucrarile de restaurare sint efectuate cu grija si delicatete, ca sa nu se piarda nimic din mostenirea seculara, edificiile noi nu umbresc cladirile de patrimoniu. O agora a filosofiei si artelor ce ne--a cultivat si format…Alte influente? Am lucrat mult in Polonia - am realizat destul de recent 4 spectacole, la Wroclaw si la Opole, in Silezia; uneori, in loc de rusa, ma prind ca vorbesc poloneza . Platesc un tribut acestei culturi ce ma fascineaza: aveam 11 ani cind am vazut spectacolul „Metafizica” de Grotowski. in foaier, trecusem pe linga niste statui verzi. Am intrat in sala. Sala intesata de statui moarte, verzi. Chiar linga mama mea, in stal, sedea o statuie verde. Pur si simplu sedea! Spectacolul a inceput si, dintr-o data, statuile s-au insufletit, au luat-o spre scena. Din foaier, din sala, de peste tot, porni defilarea statuilor catre scena. Atunci, copil, am inteles ca teatrul poate fi un miracol! Cind le povesteam colegilor la scoala aceasta intimplare, ma treceau fiori reci. Nu aveam nici o indoiala ca linga mine se afla o natura moarta. Subit, ea se anima, se naste spiritul, viata, aspiratia de a se produce si statuia moarta invie! Cum sa vietuiesti fara asemenea revelatii?

-Aveti, in Georgia, o scoala de teatru extraordinara, de care basarabenii au profitat din plin…Au deprins meserie in aulele ei Petru Vutcarau, Mihai Fusu, Ion Sapdaru, Dumitru Crudu, actorii de la TNME Mihaela Strimbeanu, Nicu Suveica, ca sa-i amintesc doar pe citiva… Perioada lor de studentie a coincis cu marele elan, cu asteptarea febrila, cu setea apriga de schimbare…Ce se intimpla astazi in invatamintul artistic georgian? Cum va descurcati?

-Va multumesc pentru cuvintele magulitoare - sint si eu profesor al acestei scoli, e dificil sa nu fiu de acord…Nu pot zice ca o ducem usor, e greu si la noi, ca pretutindeni…Criza fireasca a perioadei de trecere da tonul.

Evident, s-au schimbat generatiile, insa din rindurile profesorilor de-un leat cu mine, n-a indraznit nimeni sa atenteze, ca sa zic asa, la statutul decanilor de virsta– pina astazi cei de 70 de ani si mai bine se considera fruntea scolii noastre de teatru. Sint activi, muncesc mult , totusi cadrele au intinerit vizibil.

-Din pacate, acest lucru nu e valabil si pe scenele noastre, unde, - si sa dea Dumnezeu sa n-am dreptate, - in urma celor de 40 de ani, nu mai vine nimeni, e loc gol…

-La noi, realmente, si in invatamint, si in teatru, puterea apartine celor de 40-50 de ani. Dupa ei – puzderie de invatacei ambitiosi, porniti pe fapte mari…E un proces complicat si dureros. Mie insumi mi-e greu sa ma vad la catedra, in rol de mentor: toata viata mi-am imaginat ca maestrii, marii profesori leviteaza in tarii, pe Olimp. Imediat dupa absolvire am fost implicat in procesul didactic, am inceput sa tin cursuri; desi studentii mi se adreseaza cu Domnule profesor, imi place sa ma cred un baietandru, in pofida vechimii de munca. in teatru se mentine atmosfera creatoare, e respectat harul, se promoveaza cultul valorii. Domnul Robert Sturua e in mare forma, asigura directoratul Teatrului Rustaveli si slava Domnului. E implicat actualmente in proiecte fabuloase, continua sa fie o autoritate, si artistica, si morala. E important ca acest maestru extraordinar al teatrului sa lucreze cit mai mult, sa fie cit mai activ in Georgia. Pentru ca doar astfel exista un reper, un punct orientativ vizibil, o stacheta, se fixeaza un nivel elevat al artei scenice si asta determina totul. Cu parere de rau, tot mai putin monteaza la noi Timur Tcheidze – dar poate fi inteles, deoarece Directoratul BDT, pe care il asigura cu vrednicie, il obliga sa petreaca tot mai mult timp la Piter. Tcheidze e si invatatorul meu, am absolvit la el, desi am inceput cu Alexidze…

-Ati fost si emulul lui Mihail Tumanisvili?

-Formal nu, dimpotriva! Eram oarecum din clanul „inamicilor”estetici ai lui Tumanisvili. Alexidze, primul meu profesor, se situa in alta tabara, se confruntau mereu – in creatie, desigur… Se detectau, in spectacolul de aseara, oarece referinte si la stilistica lui Tumanisvili.

-Nu stiu. Probabil ca atunci când lucrez peste hotarele Georgiei, nu ma reprezint doar pe mine insumi. Prezint scoala de teatru din Gruzia…Cite putin din fiecare…Nu mai stiu – in Georgia se afirma ca as profesa un teatru european, in Europa – ca e georgian. Eu insa muncesc cum pot, nu pot sa ma definesc nici asa, nici altfel…

-Un teatru de calitate – principala definitie…Cum se contureaza peisajul scenic contemporan in Georgia?

-Au aparut multe teatre noi, sint in uz diverse forme teatrale. Cu unele noi institutii de spectacol intretin relatii strinse – bunaoara, cu Liberty Theatre, fondat de prietenul meu. Acolo sint angajati fostii mei studenti, au o scena libera la dispozitie, fac tot ce doresc si cum doresc, practic orice proiect e acceptat, nimic nu poate fi interzis. S-a coagulat o echipa sanatoasa si harnica. Bineinteles ca ei considera de datoria lor sa monteze ceva incitant.

-si cum se descurca material?

-Deloc rau. Au inceput sa dea navala spectatorii, in special tinerii – asta aduce profituri consistente – deci, pot spune ca fostii mei studenti, activind acolo, cistiga pentru o viata decenta, fara sa se gindeasca la un minimum. Bineinteles ca pentru Mercedes sau Porche nu e indeajuns, insa sa supravietuiesti fara probleme se poate. Daca mai plusam muncile ocazionale la TV si diferite alte chicusuri artistice, publicitate, clipuri, nu o duc rau.

-si teatrul, ca institutie prestatoare de servicii culturale?

-Avem destul de multe teatre la Tbilisi, sa fie cam vreo 30, din care de stat sint doar vreo 17. Am infaptuit reforme drastice in domeniu, am renuntat totalmente la sistemul sovietic ce canoniza duetul obligatoriu Director general - Director artistic. Statul pune fondurile la dispozitia unei singure persoane - Conducatorul teatrului; acesta raspunde astfel de tot: si de bani, si de repertoriu, si de public, si de edificiu - absolut de tot. Deci, directorul nu-l mai poate acuza pe regizorul sef ca iroseste bani, pentru ca acesta nu stie ce vrea, celalalt nu mai poate da vina pe nimeni. Deci, de toate e responsabil numai un om, el da socoteala de tot ce se intimpla in teatru. Cum s-a produs schimbarea? Foarte simplu - directorii artistici imaginativi si seriosi au devenit manageri. Acolo unde mai puternic si mai bine pregatit era directorul general, el a devenit manager. Au aparut in prim-plan foarte multi tineri ambitiosi, competenti, organizatori inteligenti. imi place ca la conducerea teatrelor au venit oameni tineri. Pe de alta parte, e minunat ca ne-am dat seama ca trebuie sa manifestam o atitudine grijulie si atenta fata de tot ce mai avem, deocamdata: fata de maiestria si cunostintele generatiei inaintemergatorilor, a celor ce au creat teatrul nostru, i-au dus faima. Sa fim cit mai cooperanti, mai delicati cu ei – si chiar daca un spectacol sau altul nu le reuseste precum ar fi vrut, totuna sint o scoala dintr-un punct sau altul de vedere. Or, avem cu totii nevoie de scoala, mai tineri si mai in etate.

-Ce apreciaza maria sa, publicul spectator?

-Tineretul, care vine in numar foarte mare la teatru, opteaza pentru diversitate si valoare. Desigur, se merge la un anumit tip de teatru – la Nationalul Rustaveli vine un anumit public, la Marginasvili – altul, la teatrele private sau la cele muzicale – cu totul altul. Principalul e sa raminem prieteni. si daca acum 10-15 ani fiecare teatru avea fata sa, chipul sau inconfundabil, odata cu afluxul tinerilor, cu aceasta fata, imagine daca vreti, lucrurile s-au cam schimbat. Totul inclina spre comercial. Daca atunci cind eram director artistic nu ma prea interesa cite bilete s-au vindut, de cind sint manager, casa a inceput sa ma preocupe la modul serios. Fara indoiala, aceasta coboara stacheta, reduce nivelul estetic al prestatiei noastre, politica repertoriala devine alta. Bunaoara, pina nu demult Teatrul Rustaveli reusea sa ocoleasca tentatiile comerciale. insa de curind, insusi Robert Sturua a dat dispozitie sa fie montata o piesa de Ray Coony, cu deputatul, fereastra si raposatul. O piesa vesela, de altfel. Trebuie puse corect accentele si atunci cea mai simpla comedie va functiona perfect – pur si simplu teatrul nostru nu poate exista fara profunzime. si uite asa stam si ne framintam creierii: ce facem cu aceasta piesa? Doar nu se poate s-o jucam pur si simplu, oamenii sa rida si doar atit. Un spectacol la teatrul Rustaveli e neaparat sa fie deosebit, sa aiba ceva in sine, ceva ce nu exista nicaieri altundeva. De aici, de la Chisinau, plec imediat dupa inchidere si deja am fixat repetitiile, a doua zi, din draga dimineata, vom repeta Play Strindberg, Durrenmatt. in orice caz, atunci cind am plecat, era deja ordinul de montare, cu toate ca inca nu m-am decis, mai sint inca in cautarea unei piese potrivite pentru Teatrul Rustaveli. S-ar putea ca in ordinul acela sa schimb denumirea piesei… Avtandil Artinmasvili, un regizor minunat, bine platit, care se are de bine cu Puterea, mai mult chiar – e prietenul intim al Presedintelui nostru, autorul ceremoniei sale de inaugurare, zice astfel: ii apreciez foarte mult pe regizorii talentati si vreau sa-i vad pe toti ca monteaza in teatrul meu. Sint si producatorul teatrului meu, deci cu cit mai multi regizori admirabili si de succes vor monta la mine, cu atit voi deveni mai bogat. Deci, veniti cu totii pe scena mea! Montati cit mai bine si mai mult!A aparut un al doilea, ca sa zicem asa, bun simt in toate. si daca pina nu demult regizorilor le era frica de concurenta, acum e exact invers. Principalul ca teatrul este cautat si respectat. Caci, sa fim sinceri: in multe tari teatrul a incetat sa mai fie necesar. Cind nu-l mai vad pe Necrosius sau pe Ruminas Tuminas in Lituania, cind Robert Sturua se afla in proiecte extrageorgiene si nu mai monteaza nimic acasa, imi dau seama ca in tarile noastre teatrul nu mai are cautare, devine oarecum inutil…Misiunea noastra, in special, a celor iesiti din gaoacea sovietica, sa sustinem ceea ce avem mai bun. Poate nu vom reusi niciodata sa asiguram deservirea turistilor la mare, fie si in hoteluri de 7 stele – teatrul nostru insa totdeauna e cel mai bun, mai incitant, inconfundabil. Teatrul trebuie sustinut, sa ne ingrijim reciproc de spectacolele fiecaruia, ca arta noastra sa existe, sa nu se metamorfozeze in business, in comert degradant. Ne dam prea bine seama ca in prim-plan se afla, metaforic vorbind, piinea cea de toate zilele, ocrotirea sanatatii, scoala. Abia dupa ce se pun la punct toate astea, vine si rindul teatrului. De acord - teatrul este lux, nu e usor sa gasesti bani pentru acest lux absolut necesar. si cu toate astea, merita sa aflam acesti bani, pentru ca daca moare, dispare, ne vor trebui minimum 200-300 de ani ca sa-l reactivam, sa-l facem sa respire. Fara teatru, nu putem stopa ofensiva trivialului, a prostului gust. La tv politicienii epateaza, se iau la palme, se dau in spectacol ca cei din urma comedianti fara a avea nici cea mai mica idee despre aceasta profesie, nestiind cum sa se prezinte convingator. Aceasta lipsa de cultura sare in ochi, insa presa galbena se da in vint dupa asa ceva. Cum sa nu te amuzi la nazdravaniile debitate de…nu conteaza cine, fiecare tara are clownii sai gen Jirinovski.

-si chiar citiva.

-Deci, e teatrul ca sa asigure profunzimea constiintei sociale. Politica? Dumnezeu cu ea, cu aceasta politica desantata! A venit timpul in care nu merita sa ne gindim la ce ne poate da, bunaoara capitalismul, socialismul sau mai stiu eu ce formatie social-economica. Ceea ce nu ne va putea da nici un regim, ceea ce va trebui sa edificam noi insine. O misiune sociala pe care doar teatrul e in stare sa si-o asume. Sint niste chestiuni pur tehnologice pe care trebuie sa le rezolvam in teatrele noastre, sa cultivam profesionalinismul si seriozitatea; si in primul rind, sa crestem o generatie de actori in stare sa preia cu sfintenie ceea ce au acumulat predecesorii. Ma intilnesc cu actori de talia lui Avtandil Maharadze si inteleg ca e raspunderea mea personala, ca invataceii mei sa asigure nu o concurenta ci, cel putin, un schimb cit de cit demn. E in sarcina generatiei mele, caci noi sintem releul, ne aflam intre corifei si cei ce vin.

-Teatrul cultiva coeziunea sociala?

-Ne confruntam, practic, cu aceleasi probleme in spatiul ex-sovietic: debusolarea, diminuarea entuziasmului colectiv, absenteismul, absenta ideii unificatore, a scopului limpede conturat. Atunci cind la Tbilisi nu era electricitate, se tragea din automat ziua in amiaza mare, nu ajungea piine si stateam ore intregi la coada pentru de-ale gurii, observam mai multe persoane interesate si cu simtul dreptatii pe strada. Ne unea, ne solidariza respectul pentru statutul fiecaruia: in coada dupa piinea ce putea nici sa nu-ti ajunga intelegeam: toti sintem flaminzi si fiecare trebuie sa se gindeasca nu doar la sine, ci si la interesul celui de alaturi. Iar cel ce alearga cu arma cu capsa pusa, fara indoiala e un bandit, ca in aceasta clipa, aici, prin forta si violenta, cistiga banii care nu-i vor folosi la nimic. ii vor iesi neaparat pe ochi verzisorii – si nu doar lui. Veacul tragatorilor e foarte scurt, sint trecatori – si nu doar ei, ci si protectorii(Crisa lor), si puterea, si politicienii de curte, si presedintii lor.

-Cum ati selectat piesa cu care ati participat la BITEI, O istorie foarte simpla de Maria Lado, dramaturg ucrainean, absolventa a VGIK-ului?

-Vroiam sa montez „Corbul” de Carlo Gozzi. Directorii celor doua teatre, de la Botosani si de la Oradea, au avut intelepciunea de a se consulta si a decide sa uneasca trupele –am petrecut cu ei un work-shop, Drumul de la text la scena, am facut cunostinta de aproape si mi-am dat seama ca devine posibil un spectacol de proportii.

-Ce exemplu minunat de solidaritate, rara avis in teatru!

-Deci, deoarece montasem Corbul la Teatrul Starii Dom din Novosibirsk, m-am gindit sa fac altceva. Maria Lado m-a cucerit prin sinceritate si simplitatea limbajului, prin umanismul si seriozitatea categoriilor etice – dragostea, sacrificiul, moartea. Dorinta de a monta a aparut dupa ce i-am cunoscut pe acesti minunati actori. Am pus-o in scena special pentru ei, oferindu-le posibilitatea de a se afirma, a-si vadi calitatile artistice exceptionale.

-Prietenii mei din Polonia, fara sa stie boaba de româna si fara sa fi citit piesa, au inteles perfect. Ce alt compliment pentru un director de scena!

-Multumesc! Am un respect aparte pentru oamenii de teatru polonezi. Indiscutabil, Polonia este una dintre cele mai mari culturi teatrale ale lumii, ma bucur ca sint aici reprezentantii ei. Sint fericit ca in viata mea s-a intimplat un capitol polonez – aveam 28 de ani cind pentru prima oara am ajuns in Polonia, la Opole, la teatrul unde a lucrat Grotowski, m-am intilnit cu elevii sai. Spectacolul montat a luat premiul pentru regie. Prapremiera, cum zic ei, dupa piesa unui poet futurist polonez care, aflindu-se in lagar, in GULAG-ul rusesc, a scris o farsa antiruseasca cu titlul Tovaras Octombrie. Piesa s-a pierdut si a fost gasita dupa 50 de ani, in America. Directorul teatrului, gindindu-se cine ar putea monta acest delir (poetul era minunat, piesa era insa un cosmar, intesata de simboluri, discursiva, absolut netehnologica!), mi-a propus-o mie: Uite, vii intr-o tara cu o extraordinara cultura teatrala. Nu pot sa-ti propun sa montezi Hamlet. Citeste aceasta piesa - daca te crezi in stare sa te apuci de ea, foarte bine. Am citit-o, mi-am pus miinile in cap, apoi am intuit in ea un subiect paralel: daca spectacolul prezinta doar cele scrise literalmente de catre dramaturg, atunci las” ca fiecare sa citeasca piesa acasa, inainte de culcare. Teatrul este obligat sa releveze subiectele paralele. Caci ce este regia? Sa dezvolti propria ta istorie, in respectul sentimentelor si al limbajului autorului. Sa gasesti propriul tau limbaj scenic – limbajul in care povestesti o istorie doar tu si nimeni altcineva. Uite ca mi-a reusit, mult timp dupa eveniment am fost apreciat si invitat in Polonia. Apoi Robert Sturua mi-a propus sa inaugurez prima facultate de regie la Universitatea de Arta Teatrala din Turcia, am plecat in Turcia. Studentii mei sint primii cosmonauti turci… in regie, colaborez cu ei, intretinem legaturi permanente. Foarte multe oferte din România si Moldova, ma onoreaza. La inceput, a fost Polonia.

-Dascalii dumitale in ale regiei, cine sint?

-Pina in anul III de facultate, am fost discipolul lui Dmitri Alexidze. Mi-a spus cu strasnicie, cind m-a luat in custodie:”tine cont, mamuca, esti ultimul meu student, musai e sa fii cel mai bun! Eu voi muri in curind.” Colegii mei pufneau in pumn, injunghiindu-se a ris, insa asa a si fost. in anul III, Alexidze a decedat si la clasa noastra de regie a venit Timur Tcheidze. Un mare regizor care a developat cu maiestrie ambitiile noastre confuze si incilcite. Elev al lui Mihail Tumanisvili, ne-a invatat matematica teatrului, precizia exprimarii, supusa legilor inexorabile. Stihia absoluta a teatrului, de care ne-a apropiat Dmitri Alexidze, conjugata cu o ratiune de fier. Ce este adevarat din toate astea? Alexidze zicea: vocatia teatrului e har suprem, de la Dumnezeu, e un cosmos. Timur Tcheidze completa: nu imitati pe nimeni, fiti voi insiva, insusiti capital elementarul, alfabetul teatrului. Ne-a convins ca are dreptate. Le sint recunoscator deopotriva amândurora. in realitate, viziunea mea despre aceasta meserie s-a cristalizat cu mult mai inainte – oricine a fost la Tbilisi stie cit de mult inseamna teatrul in aceasta regiune, e moveton sa ratezi o premiera. Educatia si instruirea mea in bransa nu a debutat cu un abonament scolaresc la Teatrul Tinarului Spectator, desi mergeam si la spectacolele de acolo, ci mult mai serios, in familie. Locuiam la o suta de metri de Teatrul National, pina la intrarea de serviciu, daca mergeam prin curti, ajungeam in juma de minut…Acolo am prins a ma forma ca membru cu drepturi depline al acestei culturi teatrale. in ultima instanta nu te poate invata nimeni sa fii regizor, e o meserie pe care o poti deprinde doar tu insuti, din interior: am prins meseria in teatru, unde am comis greselile pe care le comite orice incepator, am atins succesele pe care le are orice tinar cu ambitia de a deveni regizor. ii sint extrem de recunoscator nasului meu – Nugzar Gaceava, regizorul teatrului Marganisvili, care a definit, in ochii mei, statutul etic al aflarii omului in teatru. Teatrul e un sistem cumplit, trebuie sa te apropii cu sfintenie de el. Peste multi, multi ani, s-a produs intilnirea cu Anatoli Vasiliev. Seminarele lui Vasiliev, work-shop-urile noastre m-au facut sa inteleg ca omul de teatru e din alta galaxie, ca nu apartine vietii banale, cotidiene. Teatrul este sacerdotiu. insa trebuie sa-l slujesti asa ca sa nu se observe. Sa ramii mirean, om de lume, insa sa nu uiti ca teatrul e un sistem al relatiilor crude, o lume in care se intra cu miinile curate. Toate istorisirile de care se face caz, pataraniile si bancurile in uz trivial – bunaoara, ca in teatrul provincial cutare rolurile le distribuie nevasta sau amanta regizorului sef, - nu sunt problemele Teatrului ca fenomen, ci doar ale teatrului concret in care se petrec asemenea lucruri. in teatrul Rustaveli asa ceva nu e, si cred ca nu va fi niciodata. De aceea e Teatru.

-Cind accepti sa montezi – in Polonia, România, Turcia, Rusia, Moldova, - care e mobilul?

-Principalul este sa am parteneri egali, sa am ce vorbi cu ei, pentru a-mi da seama ce vreau sa spun impreuna cu ei, in scena. Nu in sensul ideilor: teatrul ideilor a incetat sa ma mai preocupe. Pretutindeni – in Cehia, Turcia, America, se cauta noi limbaje teatrale. Nu e usor – toate au fost descoperite la inceputul sec.XX. Teatrul pina astazi nu poate iesi de sub darimaturile acelei revolutii. Cautarile formale duc doar in impas, in impas s-au pomenit nu doar regizori obisnuiti, ci si cei mai valorosi, precum Craig. Grotowski declara, la un moment dat, ca teatrul e doar laborator, excluzind din ecuatie publicul spectator. E un timp complicat – sa demonstram ca teatrul este manifestarea plenara a spiritualitatii, acompaniatorul ei, si atit cit va exista omenirea constienta, va exista si teatrul. Nu cred ca e forma superioara de manifestare a spiritului uman, insa Omul are nevoie de teatru. in fiecare tara apar pozitia teatrului in sine – daca exista de mii de ani, e absolut necesar! Teatrul trebuie salvat – de politica si politicieni, de globalizare, de fanatismele de orice gen, de nationalismul gregar, de sovinism. Departe de mine gindul de a ma erija in salvator – ferit-a sfintul, suna atit de prosteste! Pur si simplu ma nelinisteste viitorul profesiei mele. Cum pot sluji teatrul universal? Doar promovind traditiile teatrului georgian.

-Autori preferati?

-Succesele pe care le-am inregistrat in meserie au fost prilejuite de montarile din clasicii georgieni. Am montat Fericirea Irinei, de David Cubiasvili, un spectacol cu care am efectuat numeroase turnee internationale, in 1994. Atunci m-am afirmat ca regizor. Lucrez mult cu autorii moderni, in special cu Irakli Samsonadze, prolific in toata lumea, autor de vodeviluri moderne si comedii fantasmagorice – am montat „Aroma dulce si trista de vanilie” si „S-a inaltat graurul in zbor si a cobit…”. Cu dramaturgii trebuie sa colaborezi, sa lucrezi cu ei precum cu studentii si actorii din distributie. Dramaturgia noua in egala masura defineste procesul teatral. S-au lansat multi dramaturgi interesanti, provenind din diferite profesii si medii sociale – filologi, ingineri, geologi. Nu cred ca profesia determina talentul. Dramaturgia(comit si eu cite o lucrare) e meserie, o multime de legi de care tii cont - e greu esa scrii un roman in replici, in dialoguri, e un gen literar dificil. Pentru a demonta ceva, pentru a respinge si a reface o lege, trebuie s-o cunosti. Poti sa demolezi doar ceea ce crezi ca vei putea construi si mai bine. E o bucata de piine si asta – eu, ca mentor, te invat meseria. intii inveti sa construiesti, sa stii cum se face asta, cum se aranjeaza caramida cu caramida ca sa tina zidaria, sa fie trainica si atragatoare. Mai apoi fa ce vrei, ce te lasa inima si talentul – teatru de strada, de imagini, de subsol sau de cerdac, teatru erotic, politic, teatru muzical – la baza sint aceleasi caramizi pe care stii a le asambla. Aceleasi legi sint in vigoare. Fiece profesie are principiile, secretele si misterele ei – fie ca e regie, dramaturgie, actorie. Doar politicienii nu tin cont de legi, fiecare vrea sa nascoceasca o lege noua pe care s-o adapteze propriilor ambitii si interese meschine. Cu certitudine, urmatorii 10-15 ani, teatrul va fi cu mult mai interesant decit politica! Iata de ce Teatrul absurdului si-a pierdut actualitatea. Citesc piesele absurdiste si sesizez ca au presimtit cu 20-30 de ani inainte ce se va petrece in realitate – ca Jules Verne care a scris despre submarine si apoi acestea au fost construite! Poftim, Ionesco, Delir in doi – viata mea din anii 90. Astfel imi duceam traiul, exact ca in aceasta piesa. Simtul datoriei de Becket – exact ce s-a intimplat in Rusia. Porniti televizorul, uitati-va ce se petrece! Pina astazi in Rusia se lauda in cor ceva, si se injura la fel de solidar altceva! Adevarul nu intereseaza pe nimeni. La fel si in America! si ce se intimpla in tarile mici? Teatrul absurdului e politica pura. Sa ne departam de absurd si sa ne apropiem de om, sa aducem in scena sufletul uman.

-Cum lucrati cu actorii?

-in mod diferit.

-Cit timp acordati repetitiilor la masa?

-Nu exista precepte universale, depinde de piesa. Montind Livada cu visini in Polonia, am stat mult la masa, pentru lectura textului. Ca atare, nu-mi place munca statica. De la prima repetitie ne ridicam si incercam sa facem ceva – ca in O istorie foarte simpla. Fiecare piesa are cheita sa, fiecare conceptie regizorala – la fel. Schitez citeva mizanscene de la bun inceput, pentru ca actorii sa se familiarizeze cu nivelul de expresivitate sau agresivitate a ideii mele. Verific fiece gind in fizica, in miscare – sa se fixeze in creier, apoi toate pot fi slefuite, precizate, definite nuantele.

-Cum alegeti muzica? V-au ajutat actorii sau coregraful Victoria Bucun pentru aceasta selectie minunata?

-Fara indoiala, am colaborat cu toti. Dar…Nu e muzica româneasca, am facut rost de ea prin metodele mele… stiu cum si de unde s-o fur! Tatal meu e un muzicant destul de cunoscut, am si eu studii muzicale, incercam sa compun in copilarie.

-Noi sintem ostatici – ostaticii „democratiei”. Ce se intâmpla insa in Georgia?

-E si mai complicat! in Abhazia, au oferit cetatenia rusa la stinga si la dreapta, curind vor afirma ca intervin cu armata ca sa-si apere cetatenii. E la fel cum ai difuza la o jumatate din New York pasapoarte rusesti ca mai apoi sa intervii aparindu-i de …americani! Ce li se poate in Cecenia, noua, in Transnistria si Abhazia – nicidecum. imi singereaza inima cind spun ceva rau de Rusia, ador acest popor, aceasta cultura coplesitoare. Nicaieri nu ma simt bine ca in Rusia. insa cum numai deschid televizorul, ma ingrozesc. Am atitia prieteni in Rusia – poate doar in Polonia la fel! insa nu va dura mult! Siberia, de exemplu, imi pare ca nu are nimic comun cu Rusia – guvernatorul nu are nimic in comun cu Putin. Uitati-va ce festivaluri se organizeaza, uitati-va ce se intimpla la Omsk! Un teatru in care inainte au montat un polonez, apoi un lituanian, un japonez, eu – va imaginati ce trupa au! Ce maiestrie! Nu stiu daca o trupa moscovita ar fi fost in stare sa joace asa cum au facut-o amicii mei! E meritul directorului teatrului, dar si al guvernatorului ce favorizeaza relatiile culturale. Chiar si cu georgienii – nu mi se elibera viza de intrare in Rusia! La drept vorbind, nu doream deloc sa merg incolo, nu voiam si atita tot. Pe urma am inteles ca Rusia si Georgia sint legate indisolubil. Georgia va intra neaparat in NATO, orice ar fi. Uite, atunci cind vom intra in NATO si se va defini statutul nostru national, cind vor indrepta spre noi rachetele lor(ei le-au indreptat demult, insa atunci o vor face deschis), atunci abia se va intelege – si o vor intelege ei mai intii – ca ne leaga mai multe decit ne despart. Va veni timpul cind va fi inteleasa necesitatea imperativa a prieteniei sincere dintre popoarele noastre. Voi, basarabenii, sinteti intr-o situatie privilegiata, avind alaturi o tara in care oricind te poti refugia. Iar din aceasta tara se poate pleca si in Italia cu care sinteti inruditi…E si avantaj, si tragedie. Deja in România nu are cine construi drumurile, toti constructorii calificati fiind plecati in Italia. Noi, gruzinii, nu avem alta Patrie. Pe de alta parte, stiu ca multi oameni remarcabili muncesc peste hotare…in aceasta ordine de idei, ii sint foarte recunoscator lui Petru Vutcarau pentru ca exista, pentru generozitatea lui, pentru ca stie sa organizeze sarbatori. Sarbatori ale Teatrului de valoare. E si un regizor remarcabil – har de la Dumnezeu conjugat cu o scoala de teatru excelenta, maiestrie aprofundata…Vad in spectacolele lui ca omul a frecventat Teatrul Rustaveli. Omul nostru!

-Pogorirea dumitale la Botosani s-a produs dupa Festivalul de la Trabzon?

-Da, asa este. Am venit la Botosani pentru ca am vazut in festival spectacolul Ivan Turbinca, regizat de prietenul meu Ion Sapdaru, actor cum rar se intimpla! Vazindu-l pe Ivan, am inteles ca e un teatru in care merita sa faci ceva!

-Ati vazut si spectacolul regizat de Sandu Vasilache dupa piesa lui Dumitru Crudu?

-Nu. insa mi-a vorbit mult de el Lucian Baleanu. L-am vazut pe CD si am vrut foarte mult sa-l duc la Batumi, insa gazdele festivalului, turcii, s-au opus cu vehementa, asa si nu stiu de ce. Aveau 180 de km pina la frontiera cu Georgia, urmau sa plece dimineata devreme, sa joace la Batumi si sa revina seara, insa turcii n-au permis teatrului românesc sa plece, i-au amenintat ca daca pleaca, nu vor mai avea hotel cind revin, asa ca s-a renuntat. Astfel, au arestat teatrul realmente !Acum inteleg de ce inca mai e atit de departe Turcia de UE!

-Ati mai fost in Moldova?

-Am mai fost in copilarie, cred ca aveam 8 ani. Lucram la teatrul din Rustavi cind au venit in turneu, au adus chiar un spectacol semnat de mine, insa eu repetam altundeva si am regretat enorm ca nu am putut sa-i insotesc. Ador orasul dumneavoastra – e curat, verde, aerat, organizat perfect din punct de vedere al spatiului. Omul respira usor aici, te simti minunat. Festivalul e foarte bine organizat, sintem inconjurati de atentie. Atitea femei frumoase, iti sta mintea in loc. si personalitati teatrale precum Petru, Ion, Sandu muncesc aici , e minunat ca exista aceste contacte. Sandu Vasilache, aseara, a inceput vorba de contracte de colaborare, am speranta ca se vor realiza.

-Sa fie intr-un ceas bun!Cum arata muntele protector al orasului dumitale, Mtatminda?

-Formidabil! Pe Mtatminda totul a ramas cum a fost, au demolat monumentul lui Lenin si atit.

-La noi, Lenin se mai pastreaza, pentru orice eventualitate.

-Aveti marele avantaj de a fi vecini cu Europa. La noi e mult, mult mai complicat – tensiunile continua. in jur – Turcia, Iranul, Rusia (si inca ce Rusie – ne invecinam cu Cecenia, Daghestan , zone incandescente) Armenia, numai probleme. O vecinatate cumplita!

-si Azerbaidjanul?

-Curios, insa azerii ne sint fideli – daca ti-au jurat cindva prietenie, se tin de cuvint. Ce au facut azerii pentru georgieni, putini crestini au reusit sa faca, in ultimul timp.

-Care sint spectacolele care te-au marcat, care au intrat, sa zicem asa, in structura-ti intima, creatoare?

-A doua versiune a Furtunii lui Peter Brook, vazuta la Avignon, in cariera de nisip; versiunea franceza a Livezii cu Visini de acelasi autor – cea americana nu m-a impresionat, desi parea acelasi spectacol, Lopahin era altul; Marivaux montat de Giorgio Strehler; Don Juan de Mihail Tumanisvili; Cercul de creta caucazian al lui Robert Sturua… imi place mult ce face Krystian Lupa, in Polonia si in Franta, cum lucreaza Tadeusz Bradecki…Manuscrisul de la Saragosa, ce spectacol!

-Cite premiere scoti pe an?

-Am avut un an nebun, suprasolicitant – 7 montari in stagiune, in orase si tari diferite !De regula, ma multumesc cu patru.

-Familia suporta aceste despartiri fara a cricni?

-incerc sa indulcesc despartirile inevitabile. ii port cu mine, cind e cu putinta – sotia si copiii vin la premiera, de regula.

-Macbeth e insotit de zvonuri ciudate, se zice ca pe cei care se incumeta sa-l puna in scena ii urmareste un blestem, un nenoroc mistic…Nu s-a intimplat vreo catastrofa cind l-ati montat?

-Nimeni nu si-a frint nimic, doar ca a fost dat afara directorul teatrului – chiar interpretul thanului Macbeth. in rest, se zice ca e un secret: trebuie sa arunci trei fraze din monologul vrajitoarei, si cumplitul blestem, deochiul nu functioneaza. stiu exact care versete, s-a scris despre asta in literatura. Spun asa pentru a ma autoconsola, in speranta ca asa va fi – ti-e frica, insa te piscuie sa-l montezi, nu-ti poti refuza placerea unui Shakespeare controversat. Am o invitatie de a monta Shakespeare in România.

-Cu doamne ajuta!Va multumim si va asteptam la Chisinau, cit de curind!