E greu sa distrugi cliseul clasic care s-a creat in raport cu matematicienii: absenti, privind in ceata, adusi din spate si, eventual, cu un umar mai sus (nicidecum nu-mi pot da seama din ce cauza, n-o fi din cauza mouse-lui), ocoliti la distanta respectabila de fete. De fapt, cu ei pot concura la capitolul „etichetari” doar botanistii. Lor, pentru look-ul deplin, li se mai adauga si o pereche de ochelari cu lentile groase. Lui Iurie Boreico putin ii pasa ce zic nematematicienii despre matematicieni. Dar, pentru orice eventualitate, nu pierde contactul cu lumea din afara cifrelor. N-o gaseste intotdeauna interesanta sau demna de toata admiratia. Dar tine cont ca exista.

Faptul ca a fost aplaudat in picioare de cei mai buni tineri (si mai putin tineri, iar unii chiar mult-mult mai putin tineri) matematicieni din lume nu l-a facut sa ameteasca. Sa se umple de fumuri si aere de superioritate. A ramas acelasi adolescent timid, doar in priviri i-a aparut o abia sesizabila nuanta de demnitate matura. Stie ce vrea. Stie deja cum trebuie sa obtina ceea ce vrea. Dar mai are emotii. A aplicat recent la Harvard, evident, la Facultatea de Matematica. N-are inca un raspuns. Dar, zice el, mai are ceva timp pina termina liceul si reuseste sa mai aplice la vreo cinci. Si, eventual, sa mai cistige vreo medalie de aur. Este, considera el, unica solutie pentru un tinar dintr-o tara saraca - sa fie cel mai bun. Altfel n-ar putea niciodata sa plateasca 40000 de dolari pentru un an de studii la asemenea universitati.

Concurenta e dura. Chiar si aici, pe loc, la olimpiadele republicane. Si intre participanti, si intre profesorii care pregatesc acesti participanti. Nu s-a ajuns inca la varsari de singe, dar stie ca nu trebuie sa se relaxeze nici o clipa. Si nici sa piarda vigilenta. Am discutat in zilele cind tocmai se desfasura a cincizecea olimpiada republicana la matematica. Nervi, stres, lacrimi furise, felicitari, solutii, contestari, puncte in plus, puncte in minus... Profesori de la tara privind consternati pletele pina la umeri ale unor matematicieni-rockeri, directori de edituri din Romania curtind autorii problemelor de la olimpiada, directori de licee din Bucuresti incercind sa intre in gratiile campionilor nostri... Iurie era aici in elementul sau. Colegii il consultau, cu speranta ca nu au gresit sau daca au gresit, nu e totul chiar atit de grav, profesorii il bateau pe umar, adica esti tare, batrine...

Chiar dupa primele succese la olimpiadele republicane, a fost “recrutat” de Liceul Moldo-Turc, liceu cu ambitii si rezultate foarte bune in domeniu. Iurie zice ca aici sint create conditii speciale pentru viitorii campioni, dar si exigentele sint mari. Echipa de matematicieni are un program special de studii, cu mai multe ore de matematica, circa 15 “pe timp de pace”, pe care le face Marcel Teleuca, poate cel mai cotat profesor de matematica din republica la ora actuala. In perioadele de olimpiade sint scutiti de celelalte lectii. Cind insa ceilalti copii sint in vacanta, ei trebuie sa sustina examene la disciplinele la care au lipsit.

Talent sau munca? Tatal sau era fizician, poate si de aici ii vine talentul. Dar crede ca ii datoreaza multe si mamei, care l-a invatat de mic sa-si faca temele constiincios, sa nu leneveasca. L-a ajutat si l-a sustinut mult. Considera ca datorita ei si grijii care i-a purtat-o a ajuns unde a ajuns.

Este adevarat, recunoaste el, ca uneori e cam greu sa se apuce de teme, “jumatatea de ora” de jocuri pe calculator se lungeste periculos. Ii place si sa citeasca, dar, la un moment dat, dupa citeva zeci de pagini, isi da seama ca mai bine ar face matematica.

- Nu vreau sa zic ca literatura e inutila, dar daca vrei sa obtii rezultate bune, trebuie sa te concentrezi la un singur lucru si sa-l faci perfect. Daca te imprastii in mai multe, risti sa ramii superficial, baiatul “promitator” care n-a mai ajuns nimic in viata pentru ca s-a crezut talentat in prea multe domenii. O clipa pierduta in zadar acum te va costa mult mai mult in viitor, considera el.

Comunica pe net cu multi dintre baietii care au facut parte din echipa Moldovei la olimpiadele de matematica, acum studenti la universitatile americane sau angajati la firme mari din Occident. Nu e obligatoriu sa ramii in strainatate, zice el cu o incredere adolescentina, si aici vei fi bine cotat dupa o facultate americana.

Uneori insa ii vine sa se lase de scoala dupa clasa a unsprezecea, sa faca ceva pentru a-si ajuta mama, pentru a deveni si el mai independent financiar. Intervine atunci iubitul lui profesor de matematica, care il incurajeaza, ii aminteste ca are un vis si trebuie sa mearga spre el. Liceul i-a oferit o mica bursa, dar demnitatea lui de tinar barbat il indeamna sa faca ceva pentru a-si cistiga o existenta demna.

Nu sint de neglijat in acest sens nici premiile de la olimpiadele internationale, dar nu se compara cu ale altor echipe, chiar si din Romania. Insa, precum am mai spus, nu asta urmaresc tinerii, ci posibilitatea de a face studii de calitate in strainatate.

In rest, e un baiat ca toti baietii: asculta Rammstein si sta pe forum cu fanii acestei formatii, detesta textele fara mesaj si nu poate suporta discotecile cu muzica proasta. Face sport - frecventeaza sala de forta si joaca fotbal, atunci cind ii scoate “la aer” acelasi Marcel Teleuca.

Colectioneaza tricouri de la competitii, la care tine mult, dar din pacate nu le poate imbraca decit in weekend. Liceul presupune o vestimentatie sobra. Pentru cravata “uitata acasa” poti sa fii dat afara din clasa, dar daca perseverezi, o patesti si mai grav.

Apreciaza fetele care se pricep la matematica, dar e cam misogin in aceasta privinta, considerind ca oricum baietii sint cei mai tari la invatatura. Reminiscentele educatiei intr-un liceu de baieti, ce sa-i faci, dar mai are timp sa-si schimbe parerea. Mai ales ca ele au si inceput sa-l fure cu privirea. Nu se stie niciodata, poate isi abandoneaza propria teorie conform careia trebuie sa te concentrezi la un singur lucru daca doresti sa obtii rezultate bune si revine si la vocatia de poet. E tocmai anotimpul propice.