„Porno teatral”, „Ultraprovocare” – diapazonul epitetelor

la adresa „Chiritei…” este larg ca si diametrul fustelor domniei sale. Dar se scufunda incet si sigur in strigatele extasy-ate, ovatiile si chiar bataia pentru un bilet in plus… Indiferent ce parere ai avea despre „resuscitarea” coanei dupa cincisprezece ani de la Chirita – Igor Chistol, succesul actual ii confirma deja statutul de moaste sfinta. „Chirita” nu este numai un spectacol reusit, este un eveniment. Dar ce zice regizorul-sef Petru Vutcarau? Regizorul-sef ride.

– Ai auzit ce zic spectatorii despre

„Chirita” ta?

– Au ajuns diferite zvonuri. Doar nu pot sa ma injure in public, noi ne respectam si ne iubim cu totii, nu-i asa? Poti doar sa treci asa, usor, intre altele, cu lama, ceva de genul – sa stii, draga, in spectacolul asta e mai multa vulgaritate!.. Ma oripileaza!.. Nu stiu, nu stiu… Pentru mine e vulgara lipsa de profesionalism: o scena prost gindita, un rol nedus la capat… La noi spectacole intregi sint mult mai vulgare, desi limbajul parca ar fi elegant si clasic… Poti sa discuti la nesfirsit ce inseamna vulgarul in arta.

Dar asa – mare lucru – slang rustic! Nici macar contemporan, ci clasic! Nu cred ca astfel am cultiva spectatorilor necesitatea acuta de a injura si a vorbi porcos. Pot sa citeze, pot sa se amuze, sa se hlizeasca chiar, dar sa transfere in mod constient limbajul in viata de toate zilele?.. Nu. M-a sunat azi un politician sa-si pirasca copilul, care la micul dejun cita fraze din spectacol. Si fiica-mea o face! Dar sint sigur ca, in afara de emotii pozitive, acest spectacol nu aduce nimic altceva.

– Chiar nimic-nimic?

– Ma rog, poate niste aluzii politice.

– Isi are loc aici cuvintul provocare?

– Provocare? Sint sigur ca politicienii intelepti nu se vor asfixia de la asemenea provocari. La premiera parca au fost si parlamentari si ministrul culturii si au ramas vii si chiar nevatamati. La prima Chirita, Lucinschi, pe atunci presedinte al parlamentului, m-a oprit in parc si m-a intrebat oarecum parinteste: „Ce spectacol aveti voi acolo, ca toata lumea vorbeste de el?” „Pai, veniti si vedeti, ce sa ma indreptatesc...”. A venit cu intreaga familie. In antract imi zice: „Si ce au gasit ei periculos? Demult n-am ris cu atita pofta.” Eu, pentru orice eventualitate, ii zic sa nu se grabeasca cu concluziile, sa vada si actul doi. Nu cred ca de atunci politicienii au regresat in inteligenta. Ministrul chiar a zis ca toti functionarii ar trebui trimisi la „Chirita”.

– Si pentru tine Chirita ce e?

– In primul rind, amintiri din copilarie, de pe atunci cind inca nu descoperisem orasul. E o alta atmosfera, alte relatii-valori-morala-eticheta – totul e altfel. Chiar si injuraturile care intr-o lume civilizata ar parea murdare, acolo, la tara, suna atit de firesti, incit nimeni nu se simte jignit. Unele injuraturi au o forma poetica, au rima, au un statut mai aproape de aforism. Sigur, suna exotic intr-o gura de orasean rafinat si, intr-un anumit fel, criticii teatrali virgini chiar ar putea sa se simta pe undeva jigniti si jenati. Imi pare rau. Caci n-au descoperit pentru sine o importanta parte a vietii – satul adevarat. Si acesti oameni, care pot sa se trimita unii pe altii in origini cu cea mai mare infocare, iar peste cinci minute sa rida din toata inima. Satul nostru e perfect pentru Fellini.

In al doilea rind, din toate spectacolele pe care le-am montat, acesta este cel mai mult despre noi. Si in „Godot”, si in „Revizor”, si in alte spectacole, cite ceva ce ne reprezinta, dar Chirita este in exclusivitate despre noi. Evident, e meritul autorului. Si al natiunii. Al natiunii care, de sute de ani, se simte bine in acest „amplua”. Nu cunosc tari cu un provincialism atit de rezistent, atit de vital. Poate nici nu e un lucru rau. Coloritul national! Nu ne confunzi cu nimeni. Si e minunat ca s-a pastrat pur si nealterat.

– Iti bati joc…

– Crezi? Sper ca in afara de lucruri „de ris”, spectatorii vor trai si momentul descoperirii de sine in aceste personaje. Si daca oamenii isi pun, ca si Chirita, intrebarea sacramentala «De ce sintem asa de prosti?», dar nu in forma retorica, ci la modul serios, atunci putem vorbi despre efectul de tratament al acestui spectacol.

– Sambris mi se pare cea mai buna iesire din situatie…

– El povestea nu demult ca, pe atunci cind invata la Soroca si era tare departe de teatru, a vazut Chirita noastra la televizor si s-a mirat foarte tare: cum am putut noi sa facem acest spectacol fara dinsul? Uite ce ramificatii pot sa dea gindurile omului! Dar, cind i-am adunat pe actori si discutam cui sa-i dam rolul Chiritei, Sambris privea distrat in pod, de parca nu-l viza deloc. Sigur ca el trebuia sa fie! De ce este pretios pentru mine acest artist? Pentru ca a reusit sa reproduca pina in cele mai mici detalii un rol de 20 de ani? Poate. Fiind un actor talentat, a reusit sa reproduca desenul si starea interioara a personajului, dar l-a trecut si prin filtrul propriu, si-a adus o parte de sine in rol. Si acest lucru costa! E o Chirita mai putin grobiana. In pofida slangului, care a luat ceva grade tarie. Sambris este un artist subtil, care prinde gindul si poate sa-l reproduca. Sa traduca in joc orice capriciu regizoral. Din acest motiv, Sambris e nepretuit. Zicea zilele astea ca acum asteapta cu nerabdare sa iasa pe scena. Si au fost 9 spectacole la rind! Ma temeam ca o sa-si piarda vocea. Ma bucur ca este in relatii atit de bune cu Chirita, intime chiar as zice…

– Presupuneai ca o sa vina chiar atita lume?

– Nu! Si fenomenul trebuie studiat. N-am avut niciodata preturi mari la bilete. Si nici lunea n-am jucat. Ne gindeam ca dupa 2-3 spectacole sa scadem pretul. Dar problema era cum sa faci rost de un bilet! Si nimeni nu era intimidat de pret! Iar luni mi s-a spus ca au fost batai la casa de bilete. Casieritele, doamne sensibile, erau socate. Cred ca lumea vrea sa rida. Deci, sa tragem concluzii. „Hamlet”? – minunat, poftim, cit doriti! Dar la „Hamlet” lumea n-o sa se bata la case. Lasa-l sa-si spuna monologul acum intr-o Anglie sau Franta, pentru oameni care o duc bine si vin la teatru dupa hrana pentru suflet si spirit. Dar noi avem nevoie de emotii pozitive. si, „Chirita” e o terapie. Risoterapie.