„Cind se stinge lumina”, filmul de scurtmetraj al regizorului Igor Cobileanschi, este prima productie româneasca plasata oficial pe Internet. Viteza cu care românii de pretutindeni acceseaza site-urile pentru a viziona acest film, postind apoi comentarii pe forumuri, m-a facut sa parcurg tocmai 100 de pasi de la redactia PUNKT pina la Casa Presei, acolo unde isi are studioul Igor Cobileanschi. Nu s-a stins lumina cit am privit filmul, in schimb, intorcându-ma, la parterul cladirii unde e si redactia PUNKT, am tresarit la urletul inuman al unui barbat iritat: „Stinge lumina

si iesi afara!!! Stinge lumina, ti-am spus!!!!”. Ce inseamna, totusi, popularitatea!

Personajele filmuletului regizat de Cobi­leanschi pariaza pe o suta de dolari ca pot baga un bec in gura, pentru a destrama mitul ca, odata bagat, nu-l mai poti scoate. Stia de ce fel de actori are nevoie, dar i-a fost greu sa-i gaseasca pe cei tineri, deoarece scoala moldoveneasca nu pregateste actori de cinema. „Ea pregateste actori – mai buni sau mai prosti – de teatru. Tocmai de aceea, probabil, din cei patru tineri – Roman, Mihai, Anatol si Slava – numai unul este actor de teatru si film”.

Regizorul precizeaza: „Pentru mine, cind se stinge lumina, totul intra in intuneric. Valorile adevarate nu se mai vad si lumea umbla pe bijbiite. Nu e vorba de lumina de zi, de noapte, de becul lui Ilici, cu neon sau fara... O societate in care domina prostia este o societate intunecata…”.

– De ce ai vrut sa transpui pe pelicula „prostia moldoveanului”?

– Stiu ca se discuta mult, cel putin pe forumuri, despre prostia moldoveanului. Chipurile, asa sintem noi. Dar prostia e ca Premiul Nobel – e universala. Ea nu poate fi atribuita doar unei natiuni sau unui segment al natiunii. Filmul meu este povestea unor oameni naivi. De altfel, scenariul a aparut absolut legal pe Internet si intr-o revista literara din România. Cine il va citi, va vedea ca finalul initial era conceput altfel – oamenii cu becurile in gura urmau sa apara sub o pancarta rosie. Am filmat doua versiuni: cu pancarta si fara. Din punct de vedere tehnic, versiunea fara pancarta a fost mai reusita. Daca ar fi ramas pancarta, asta ar fi vorbit despre atitudinea mea fata de un anumit regim politic, nu fata de o tara intreaga.

In 2004 l-a cunoscut pe Thomas Ciulei, fiul celebrului regizor Liviu Ciulei, care venise pentru o saptamina la Chisinau. De mai bine de trei ani Cobileanschi cauta finantare pentru scenariul sau, pe care sa-l transforme in scurtmetraj, iar lui Ciulei i-a placut ideea. Au inceput tratativele pentru finantarea productiei. Ciulei a venit la Departamentul Cinematografie din Republica Moldova cu oferta de coproductie, insa moldovenii au respins paritatea de ¾ la ¼ . Cele trei patrimi din cheltuieli urmau a fi suportate de partea româneasca si nu se stie nici astazi din ce rationamente „ai nostri” au refuzat oferta… Scurtmetrajul a fost, in cele din urma, finantat de Europolis Film si de Studioul de Creatie al Ministerului Culturii din România, in persoana regizorului Lucian Pintilie. Astfel, informatia din presa de dincolo de Prut, precum ca filmul este finantat de cele doua ministere ale Culturii – de la Bucuresti si de la Chisinau - este o simpla eroare ziaristica.

– Cit timp ti-a luat sa realizezi cap-coada lucrul la un film de opt minute?

– Din momentul scrierii scenariului pina la proiectie sint vreo cinci ani. Filmarile propriu-zise au durat aproape jumatate de an si asta pentru ca am lungit-o noi... S-a filmat in Moldova, iar postproductia s-a facut la studiourile din Bucuresti. Deplasarile au luat si ele din timp... In mod normal, un asemenea film s-ar fi facut in doua-trei luni.

– In ce masura reactiile pe care le-a avut filmul aici, in Moldova, dar si peste Prut, au fost cele la care te-ai asteptat?

– La Chisinau, PUNKT este prima revista care vorbeste despre acest scurtmetraj. Insa reactiile celor care au vazut filmul sint o.k. si, de fapt, la asta m-am si asteptat. In România, valul vizionarilor a fost mult mai mare si e intr-o continua crestere, desi premiera oficiala am facut-o la Chisinau, nu la Bucuresti. Lumea, de obicei, nu vine la scurt metraje: nu reusesti sa te aseze bine in fotoliu, ca trebuie sa si pleci. Contrar acestui argument, totusi, am avut sala arhiplina - un lucru incredibil pentru un scurtmetraj… A doua premiera a fost la Cluj, in cadrul Festivalului TIFF, si iarasi s-a intâmplat cu salile arhipline.

– Saizeci de mii de dolari – nu este cumva o suma exagerat de mare pentru o productie de opt minute realizata in Moldova?

– In Moldova doar s-a filmat. Postproductia, procesarea, laboratorul, sonorizarea s-au facut la Bucuresti, unde preturile sint mai mari. Dar si filmarile realizate aici, acasa, s-au ridicat la sume impunatoare – aproape 15 mii de dolari. S-au facut filmari de noapte, a trebuit sa inchidem strazile, sa luminam cartiere intregi la Ciocana, unde nu era suficienta lumina pentru a scoate imaginea pe pelicula. Au fost cheltuieli destule.

– Ce va urma?

– Cine face filme stie ca, in acest domeniu, orice miscare inseamna bani. Adica, nu poti fi liber in masura in care iti doresti. Dar in capul meu sint deja doua proiecte: un scurtmetraj si un lungmetraj. Voi vedea cu care incep – in functie de finante. Probabil ca voi continua sa lucrez cu „Moldova-Film” la scurtmetraj... Din România astept oferte pentru lungmetraj. In cazul in care si una, si cealalta vor intârzia sa vina, am sa incep o productie independenta, finantata din banii proprii.

De curind a fost premiat, pentru un alt scurtmetraj, la Festivalul International al Producatorilor de Film Independenti de la Constanta. „Sasa, Grisa si Ion”, produs totalmente de „Moldova-Film”, este povestea a trei depanatori „foarte moldoveni, cu o energie barbateasca sanatoasa pentru ei, dar usor comica pentru noi. A luat Premiul „Alexandru Sahia”, care consta intr-o coproductie a studiourilor „Moldova-Film” si „Sahia” din Bucuresti. „In mod normal, ar trebui sa ma astept la o alta finantare pentru un alt proiect”, spune Igor.