Intr-o buna zi, venira pe la redactie Marcel Bostan si Corina Caireac. Stralucitori, inaripati. Avem o idee. Voi o sustineti ? Noi sustinem tot ce e idee, le raspundem cu acelasi entuziasm. Ne-o relateaza. Ura, zicem noi. Bravo. Luam legatura peste o saptamina. Sesizaram acelasi entuziasm, dar pudrat cu un soi de ingrijorare. Ni s-a parut, zicem noi, pentru ca ne placuse sa raminem la faza optimista. Inca peste o saptamina, cind era deja de bun-simt ca unii autori sa prezinte materialele, pentru ca cititorul devine nervos daca nu are ce sa citeasca, mai sunam o data. Dispozitia Corinei poate fi descrisa poetic printr-un refren din „Vama Veche”: „… si-o sa-mi trag un glont in caaap/si-o sa-mi fac o gaaaura/sa privesc lumea prin ea/intr-o alta aaura…” De fapt, i se potriveau numai primele doua rinduri, celelalte doua le-am anexat maturind de pe jos ramasitele palide de optimism. Marcel Bostan era call failed. Coperta era deja facuta. Si trimisa la tipar pentru bilboard-uri. Cu numele distinsului artist call failed pe ea. Ne veni si noua rindul sa cintam „Vama Veche”. Cu destul de multa simtire.

– Ia ziceti, mai tineri, ce e cu proiectul asta al vostru, pe cine ati batut la cap cu el si de ce aratati asa de chinuiti?

C.C. : Nu numai ca e tinar, dar e si foarte nelinistit acest baiat.

M.B.: Ideea zbirniia prin cap mai demult, cind am descoperit ca unii directori de uzine (la modul concret, directorul Uzinei „Etalon”, pe teritoriul careia noi avem o incapere pentru repetitii) se plingeau ca nu au cadre tinere, nu au ingineri tineri, maistri tineri. Cei care sint abia isi tirasc picioarele… Am devenit curiosi, ne-am mai uitat pe job list-uri, am mai discutat intre noi si ne-a venit ideea unei campanii sociale pe care am numit-o „Ai alternative – alege-ti viitorul corect”. Suna patetic? In schimb, e actual. Dupa cum se stie bine, rockerii (sau daca sa fim mai sinceri, aproape toti rockerii) au o pozitie sociala destul de activa, lor nu le este in cot de ceea ce se intimpla in jurul lor. Trebuia sa facem niste emisiuni-dezbateri cu elevi, specialisti, psihologi, clipuri televizate, unde oameni realizati, cu autoritate, din afaceri, politica si cultura sa le dea sfaturi tinerilor cum sa-si aleaga viitorul, trebuia sa facem fluturasi si alte materiale promotionale cu informatii ce i-ar face pe tineri sa-si puna intrebari in legatura cu viitorul lor.

C.C. : Conceptul proiectului se baza pe trei criterii tare simple: Vreau, Pot si Trebuie. Vreau – lucrul caruia ai putea sa-i dedici, fara sa-ti fie sila, macar o jumatate de viata. Pot – daca ai pentru asta aptitudini si talente. Trebuie – sa vezi unde se pozitioneaza viitoarea ta profesie pe piata. Daca tara n-are nevoie nici intr-un cot de balerine, ce sa cauti tu acolo?

M.B.: Campania trebuia sa culmineze cu trei concerte in diferite orase ale tarii la care sa participe formatii rock, personalitatile din clipuri, artisti. Oamenii de afaceri s-au aratat interesati de acest proiect. Pentru cele trei concerte am hotarit sa aducem niste formatii rock ca lumea. Noi inca nu sintem formatia care sa poata aduna si tine de una singura piata. Am purtat negocieri cu Океан Эльзы, dar s-au dovedit a fi prea scumpi. Apoi am hotarit sa lucram cu Zdubii si cu Cuibul.

C.C.: Trebuia sa fie o campanie care sa le spuna tinerilor „Moldova are nevoie de tine”, pentru ca multi dintre ei nu au senzatia ca ar fi necesari aici. Evident, rezultatele nu ar aparea chiar in prima zi.

– Pai, si de ce vorbiti despre ea de parca ar fi deja ingropata?

M.B.: Tot ce se refera la orientarea profesionala tine de Ministerul Educatiei. Intr-un fel, chiar am fost interesati de colaborare, pentru a da proiectului o amploare mai mare.

– Si ati fost refuzati?

M.B.: Dimpotriva, ni s-a zis „Da”. Un „Da” chiar foarte entuziast. Dar acest „Da” s-a inglodat in comisii, sedinte si tot tacimul. Unii responsabili au fost inlocuiti cu alti responsabili. Care sint ocupati. Apoi au zis ca e prea tirziu. Ca tinerii si-au facut deja alegerea. Poate, la anul.

C.C.: Banuim ca aceste tergiversari ar putea sa fie legate si de situatia aceasta de scandal cu Liceul „Gheorghe Asachi”, cind autoritatile nu prea risca sa adune in piata toti adolescentii orasului.

Ministerul a hotarit sa colecteze fonduri pentru dotarea scolilor tehnice, si nu pentru concerte, considerind ca intii trebuie sa doteze scolile si, daca nu se va schimba situatia si nu va aparea interesul pentru aceste scoli, atunci se vor ocupa de imagine. Fiecare intreprindere va tutela o scoala.

M.B.: De fapt, ne-a inspirat si proiectul Live 8, unul dintre cele mai mari evenimente muzicale din lume. Descrierea lui pe scurt ar fi: opt concerte cu cele mai bune formatii ce au loc simultan in mai multe orase sau tari, iar banii colectati in urma vinzarii de bilete se distribuie in scopuri sociale. Va inchipuiti ce amploare are campania, daca Pink Floyd, dupa 20 de ani de despartire, s-au reunit cu ocazia acestui concert. Noi nici nu incercam sa visam la o asemenea amploare, dar credem ca merita cel putin sa incercam sa facem proiecte de acest fel. Sint sigur ca ideea noastra putea fi dezvoltata si chiar putea sa prinda si peste citiva ani tinerii nostri, in loc sa culeaga capsuni in Spania, vor dori sa lucreze aici la o uzina.

– Dar iti dai seama ca nu acesta trebuie sa fie primul pas… Primul pas ar trebui sa fie un plan economic, reutilarea uzinelor si abia mai apoi chemari de genul „Veniti acasa, mai copii”. Deocamdata, mecanismul nu functioneaza...

M.B.: Din pacate, e adevarat, ca sa reutilezi o uzina trebuie sa ai investitori. Dar si acum unii directori procedeaza inteligent. De exemplu, fac o analiza a necesitatilor de cadre: pentru buna functionare a intreprinderii mai are nevoie de X specialisti. Selecteaza 15 studenti de la Facultatea „Masini, unelte si scule”, le plateste bursa, ii trimite la stagii in Romania si le rezerva un loc de munca.

– Tu cum ti-ai facut alegerea?

M.B.: Nu sint un bun exemplu la capitolul acesta. Nu am mers la Universitatea Tehnica sa nu ma controleze taica-meu (Rectorul Universitatii Tehnice – n.r.) si m-am inscris la ASEM... pentru ca e mai aproape de casa. Specialitatea mi-am ales-o pentru ca acolo invata Dumitru Costin, basistul formatiei noastre. Am absolvit Facultatea de Relatii Economice Internationale. Care mi-a servit pentru cultura generala.

– De ce, ma rog, te-ai temut ca o sa te controleze tatal tau daca te duceai la Politehnica?

M.B.: Poate am exagerat, dar nu m-as fi simtit bine sa merg pe coridoare si toti sa zica: „Ia, feciorul lui Bostan”. Am niste verisori care invata acolo si toti isi dau din ochi: „Uite, nepoteii…”. Iar ei, sarmanii, daca iau 6 la un examen, sint obligati de domnul Bostan sa repete examenul.

– Dar in legatura cu muzica ce zicea?

M.B.: Nici nu voia sa auda. Mi-a zis: intii termini facultatea si dupa asta fa ce vrei. Acum, daca umbla cu noi pe la minister si incearca sa ne ajute, inseamna ca totul e ok.