Nu cred ca m-am nascut in timpul potrivit. Ascultam cu taica-meu Phil Collins, Chris Isaac… Eram fascinat de fenomenul muzical al anilor 70-80 - nebunie, competitie cu adevarat sanatoasa intre muzicieni si cintareti. in acei ani si in Moldova, si in România s-a facut o muzica foarte buna.

Da, sunt de moda veche. Regret ca azi nu exista muzica disco de calitate. Muzica electronica ce „se da” in discoteci, cu ritmurile ei frenetice si lipsite de logica, e parca destinata narcomanilor. Atunci se dansa in perechi. Ceea ce vedem acum, e o tendinta clara spre solitudine, spre egoism, spre singularitate.

As vrea sa cint in portugheza. E o limba foarte senzuala. in liceu, franceza imi parea o limba prea feminina, prea dulceaga. Apoi, o prietena frantuzoaica, m-a ajutat sa o redescopar.

Calatoresc mult. Adesea singur, din cauza ca prietenii mei nu au pasaport românesc. Ca sa ma distrez cumva, filmez si comentez cele vazute, imitindu-l pe celebrul Iury Senkevici. Am revenit recent din sudul Spaniei. Am vazut oameni pe strada extrem de fericiti. Toti zimbesc. Fluiera. si asta ma entuziasmeaza.

si la noi mai sint zile din astea, dar putine. Omul care zimbeste este privit cu suspiciune. Eu, insa, am nevoie de mult optimism, de oameni fericiti in jurul meu. Nu-mi plac depresivii, incerc sa-i evit.

N-am suportat niciodata mila demonstrativa. Dupa decesul parintilor, a fost o perioada in care m-am interiorizat. Mi-am pus o carapace ca sa ma apar de reactia celor din jur. Nu-mi convenea rolul de victima. Mi se parea ciudat ca lumea tot ma intorcea la tragicul moment. Viata mergea inainte, iar eu, fiind optimist din fire, aveam nevoie de cit mai multi oameni pozitivi linga mine.

in fiecare femeie o caut pe maica-mea. Fetele se suparau adesea pe mine cind incercam sa le sugerez unele schimbari… Ma refer la port, la gindire, la aspiratiile spre frumos. Mama avea de toate.

Tata era maniac dupa haine. Am fost si eu excentric in adolescenta, nu ma temeam sa par ridicol. Purtam si hainele lui taica-meu. Erau demodate deja, dar mie imi placeau tare mult. Camasi colorate, sacouri in carouri. isi cumpara cite trei-patru perechi de pantaloni, stia ca-i rupe repede.

intr-o relatie, sint un tip care ofera. Dar, e adevarat, nu stiam cum sa ma despart de domnisoare onorabil. Nu aveam curajul sa explic nimic. Pina la urma, o bucuresteanca pe care am iubit-o foarte mult, le-a razbunat pe toate. Cam vreo doi ani dupa ce ne-am despartit, tot ii mai duceam dorul. Poate asa am invatat sa fiu corect, sa discut, sa explic.

Dimineata imi place sa ma trezeasca aroma de cafea si soarele. Ador cuvintul "gustoso" din portugheza si marea, mai ales atunci cind este agitata.

Jazzul este fericirea celor care doresc sa imbratiseze crearea instantanee a muzicii. Pe de alta parte, sintem in anii in care se experimenteaza tot mai mult in stilurile muzicale si apar peste noapte tot felul de fuziuni stilistice.

Printre primii artisti de jazz-pop, pe care ii descoperisem in preadolescenta, era Kenny G. Cu toate ca acum nu-l mai ascult, in perioada aceea eram pur si simplu fascinat la auzul unor acorduri si improvizatii jazz. Dupa o perioada, incepusem sa pun deoparte orice banut, pentru a-mi cumpara cd-uri cu tot felul de fuziuni ale muzicii jazz, ca de exemplu Earth, Wind & Fire, Antonio Carlos Jobim sau artisti mai putin cunoscuti ca Donald Byrd sau Jazzanova.

Muzica underground, nu e altceva decit un produs creat de artisti elevati, intr-o continua cautare muzicala si care pun un mai mare pret pe exprimarea de sine decit pe succesul comercial sau pe umila pliere pe tendintele populare.

Totul a inceput de la muzica clasica, pe la 10 ani. Am studiat pianul la fosta scoala de muzica nr. 5, actuala ”Eugen Doga” din Chisinau. Profesorul meu de pian, Alina Petrovna Kravtova, m-a incurajat chiar si atunci cind imi doream ceva diferit de programul scolar. Ceea ce ma deranja, era faptul ca nu se studia nimic despre jazz, cu atit mai mult despre improvizatia jazz.

Muzica facuta pe calculator imi parea fascinanta! Era fantastica ideea de a scrie sub forma digitala (MIDI) o partitura si de a o asculta cu toate instrumentele in acelasi timp. Desi calculatoarele de la sfirsitul anilor 90 nu aveau sunete grozave, era un mare atu in raport cu perioada cind tatal meu nu putea auzi toate instrumentele decit la repetitii.

La 17-18 ani am facut primele compozitii la pian si apoi le-am transferat pe calculator. Eram innebunit de fuziunea de electronica si jazz-soul, iar pe de alta parte, formasem o trupa de pop-rock cu Vitalie Chian si Vlad Hohlov din trupa Alternosfera, Alex Caraivanov, un prieten bun de-al meu si inca doi membri - Cristi si Irina. Repetam in incinta liceului Gh.Asachi. Dar asa si nu am reusit sa avem impreuna vreun concert. Am cintat doar pentru prietenii nostri. Ne-am despartit insa, pentru ca eu imi doream sa continui studiile muzicale.

Am decis sa merg in România pentru a intra la facultatea de canto sectia jazz, dar am ramas pur si simplu perplex ca la Bucuresti nu exista decit sectia canto clasic. Totusi, epopeea ”bel canto” a inceput…

Chiar daca acum cint doar in stilul de jazz-soul , incerc sa nu ma indepartez prea mult de muzica clasica, canto academic si musical (descoperit prin intermediul muzicii lui Gershwin), stiluri muzicale ramase impregnate in suflet pentru toata viata. Cu timpul am inteles si faptul ca tehnica pentru un vocalist de jazz clasic e foarte diferita de cea a unui vocalist de soul-gospel. Bineinteles ca exista si vocalisti care imbina cele doua lumi vocale, dar una dintre cele mai mari diferente consta in - melismatica si scat. Cei care sint predominant inspirati de muzica soul-gospel folosesc mai des - melisma - o tehnica vocala de a schimba inaltimea sunetului pe o singura silaba de text, in timp ce se cinta - ca o vocaliza, (Stevie Wonder, Mariah Carey s.a.) iar tehnica de scat e folosita predominant in jazz - unde se cinta pe fiecare silaba de text (de gen - tu, tu , ru, tu...) cite o nota muzicala (Sarah Vaughn, Ella Fitzgerald).

Am inceput sa scriu in stil jazz-electro-house de pe la 17-18 ani. Ei bine, toate aceste idei pina la urma s-au realizat sub forma mai multor piese. Prin 2002 ma imprietenisem cu Ionut Caragia (Johny - cum ii spun toti), el fiind chitarist si vocalist, pasionat ca si mine de soul-jazz. Pina prin 2006 am tot lucrat impreuna la realizarea unui proiect house-jazz.

in 2007 s-a nascut proiectul experimental Soulfulbrothers. Cintam piese de dans si incercam sa impartim fericirea pe care-o aveam prin muzica noastra. Iar pentru ca eu imi doresc sa cint si solo, de prin noiembrie am avut si citeva concerte fara Johny. in ultimii ani am inteles tot mai mult faptul ca in cadrul concertelor trebuie sa ii oferi publicului cit mai multe momente de relaxare sufleteasca, sa-i induci o stare pozitiva de care are atita nevoie si nu stie adesea de unde sa o “absoarba”... incerc sa exteriorizez cit mai mult starea pe care am avut-o atunci cind am compus o piesa, sa ii fac pe oameni sa faca parte din spectacol.

Acum compun muzica si incerc sa ma inspir cit mai mult din stilistica anilor '70, latino-americana, ritmuri complexe africane. Stilul pe care l-am adoptat in ultima perioada, contine pe linga ritmurile electronice - tehno, broken-beat sau afro si multe instrumente orchestrale, iar muzica aceasta trebuie privita ca un tablou. Pete de culoare, infinit, psyhedelie, stare de zbor, sint unele din senzatiile pe care incerc sa le transmit. imi placeau inca din anii de studentie conexiunile dintre muzica si artele vizuale. Printre primele legaturi care ma fascinau foarte mult erau cele dintre neo-clasicistul William Hogarth - pictor, grafician si autor de gravuri si compozitorul secolului XX - Igor Stravinsky, care a compus o opera impresionista ”Rake's progress” inspirata dupa o serie de 8 tablouri si gravuri pictate de Hogarth.

Orice muzician ar trebui sa-si mai gaseasca inca vreo ocupatie doua sau putem s-o numim chiar profesie. Multi artisti din România, Moldova, Rusia au si alte preocupari, eu incercindu-mi puterile in domeniul organizatiilor nonguvernamentale. Acum 6-7 ani am infiintat organizatia nonguvernamentala ”Doua inimi Gemene” care are drept scop pastrarea memoriei parintilor mei, Ion si Doina Aldea-Teodorovici. Una din activitatile principale este festivalul international de muzica pop ”Doua inimi Gemene” - In memoriam Doina si Ion Aldea-Teodorovici.

incerc sa pastrez o verticalitate in cadrul festivalului. Am avut totusi un mare noroc de faptul ca parintii mei au realizat un produs la un nivel foarte inalt, fie ca vorbim de componistica si de accesibilitatea melodiei, fie despre interpretare, fie imagine scenica si coregrafie. Chiar si clipurile video pe care le-au realizat de la sfirsitul anilor '70, si pina la inceputul anilor '90, fiind un material in care isi vor gasi inspiratia multe generatii de la noi si nu numai. Toti cei care vin sa participe la festivalul nostru au o extraordinara ocazie sa descopere capodopera pe care au lasat-o parintii mei, sa o reimprospateze cu o gindire mai moderna si, in ultima instanta, sa fie putin cite putin, ei insisi descoperiti si promovati.

Simt ca exista o criza de evenimente culturale pentru tinerii din tara. E foarte greu sa cresti intelectual la noi, pentru ca inca nu exista un schimb continuu de valori. si nu avem multi tineri din domeniul artei care s-ar incumeta sa lucreze in stil underground, pentru ca ulterior sa-si gaseasca contracte in strainatate sau sa le promoveze la noi in tara. Daca s-ar lucra in aceasta directie, poate ca am atesta si o cerere mai mare pe piata si-ar aparea mici case de discuri pentru muzica nationala underground (jazz, house, electro...) Am tot incercat sa gasesc organizatii europene care sprijina financiar si logistic schimbul intercultural. Primele cu care am facut legatura sint UNESCO si YEU (Youth for Exchange and Understanding). Cu ajutorul acestor organizatii, incerc in timpul apropiat, sa realizez un sir de evenimente culturale (Street animation show, movienights...) pentru tinerii cu o dorinta mare de a cunoaste arta contemporana (film, muzica, teatru, s. a. ).