"Scrima este arta de a lovi fara de a fi lovit. Necesitatea de a atinge dusmanul, ocolind loviturile sale, face scrima o arta deosebit de grea, pentru ca la ochiul care vede si previne, la mintea care analizeaza si hotaraste, la mina care executa trebuie sa adaugam si exactitatea si rapiditatea pentru a da viata armei." Moliere

"Gindurile la lupta sau victorie sint mortale pentru un scrimeur. Cum te lasi scapat de aceste ginduri, ca si de gindurile despre propriul corp, cum se petrece adevarata identificare. Cind tu esti sabia, iar sabia ta e(ste?) tu. Si intre voi nu este nici o deosebire", scrie Tacano Sigayosi, unul dintre cei mai mari spadasini ai Japoniei moderne in tratatul sau "Sabia de bambus". "Aceasta e psihologia muga, adica a ne-egoului, ne-mintea. Cred ca este ceea ce budistii numesc starea de nimic. De gol. In aceasta stare toate gindurile si sentimentele care pot sa incurce exersarii libere a tehnicii invatate sint indepartate si omul se intoarce la mintea initiala, care conduce activitatea organismului sau. Cite odata mi se pare ca acelasi lucruri se intimpla si cu maestrul papusar, cind acesta este total absorbit de proces. Atunci el nu simte diferenta dintre sine si papusa. Jocul doar atunci devine arta, cind artistul uita de sine si se adinceste in starea de gol. Unora si se pare ca scrima este cu totul altceva, pentru ca in fata lui este un om viu care atita si asteapta ca sa loveasca, dar eu nu gindesc asa. Daca scrimerul si papusarul s-au identificat cu celalalt, atunci nu mai are importanta cu ce "instrument" lucreaza. Cind "unirea" este constientizata, nu mai am in fata nici un inamic care incearca sa ma loveasca. Eu ma identific cu inamicul si ascult fiecare gind de parca ar fi al meu. Este atit de natural acest lucru..."

Atunci cind scrimerul ete constient ca sta in fata inamicului si se straduieste din rasputeri sa utilizeze corect tehnicile invatate, atunci inca nu este un scrimer perfect. Adevaratul scrimer nu trebuie sa se gindeasca cum si-ar demonstra arta de a ucide. Trebuie sa uite ca are corp, si acest corp tine spada, si ca in fata lui este alt corp. In timpul luptei el nu are nici corp, nici spada. Dar acest lucru nu inseamna ca totul a disparut, el se misca si gindeste.

Omul adevarat sau perfect (sindzin), aceasta fiinta "inexistenta" gindeste si actioneaza negindind si neactionind. Dupa Tacano, ea percepe toate gindurile din capul inamicului ca pe ale sale proprii si actioneaza adecvat. El nu este el, dar nici nu este ne-el. Cind cade, el nu stie cine a cazut - el sau ne-el. Cind totul se termina, mintea initiala revine la propria constiinta.

Pentru orientali e un lucru simplu. Pentru occidentali, crescuti in cultul rationalului si al constiintei, e un abandon prea complicat. "Tehnicile, analiza rapida a situatiei, reactia momentana – acestea erau lucrurile de invatat in conceptia antrenorilor nostri. Restul – intuitia, capacitatea de a ghici miscarile celuilalt, de a se transpune in celalalt – le-a utilizat fiecare in masura capacitatilor pe care i le-a dat sau nu i le-a dat mama natura.

Si acum, exercitiul nostru iubit - flotarile. Evident. Fosai regulamentar si ma gindesc ce buni psihologi sint antrenorii personali: iti povestesc, te intreaba, te iau cu vorba si nici nu observi cind ai facut douazeci de apropieri periculoase cu nasul de podea. Asi!

Cristina Vasilianov a inceput sa faca scrima de la opt ani. N-a fost nici vis, nici alegere rationala. "Soarta s-a infatisat in chipul antrenorului care a venit pur si simplu la scoala, ne-a invitat, m-am dus, mi-a placut si am ramas". A ramas pina a fost prea buna pentru Moldova. Si acelasi antrenor, cu durere dar si cu mindrie, a impachetat-o si a trimis-o la Moscova. Sa creasca. Pina atunci cistigase campionatul URSS pentru cadeti. Avea tot viitorul in virful sabiei. Si campionatul mondial ii sufla fierbinte in fata. Scrima necesita un adversar pe potriva, e destul de greu sa cresti cind ceilalti sint mai slabi. Daca te antrenezi cu campioni mondiali, devii si tu mai puternic. S-a ales cu medalia de bronz.

"Este greu, este dureros, atunci cind iesi pe covor si pierzi. Cind te intorci acasa si te gindesti cu fata in perna daca ai nevoie de toate astea. De atita efort, de atita antrenament care, dintr-o greseala de o fractiune de secunda, se duce pe apa simbetei. Desi, in momentul in care esti mai optimist, iti dai seama ca aceasta pierdere inca nu insemna nimic. In scrima azi cistigi si miine pierzi, fiindca toti cei din frunte sint aproape la fel de puternici."

Vocea ei, timida, inceata, aproape copilareasca, este in contrast izbitor cu imaginea de bruneta aprinsa, iute si rapida. Ne tragem putin sufletul. Se uita cu coada ochiului la pulsul meu. Mai ia doua haltere. De ce nu?

Esti nebuna ca vrei sa pleci din Moscova, ii ziceau colegii si prietenii. Oamenii fac eforturi supraomenesti sa ajunga acolo. Nimeni nu pleaca de buna voie de la Moscova. Dar se suprapusesera una peste alta criza sporturilor (cind nu se mai investea nimic sau aproape nimic in scrima, cind se ruinau vazind cu ochii (literalmente, nici vorba de metafora) taberele de cantonament, cind salariile se retineau cu lunile, cind un loc trei la un campionat european insemna un premiu de 100 dolari, iar rata lunara pentru un apartament inchiriat – 300..) si criza sentimentala (lasase acasa iubirea vietii ei). Simtea ca moare incetisor. A lasat totul balta si s-a intors.

"Scrima nu este un sport care sa-ti aduca venituri. Poate e vina federatiei ca nu a putut sa faca sportul mai comercial. Pentru un spectator sau telespectator e putin cam monoton sa urmareasca cum, timp de zece minute, doi oameni mascati se plimba pe un covoras si dau din sabiute. Au fost si idei mai spectaculoase, de exemplu de a da drumul pe un ring la cite 3 perechi de luptatori, dar in final ar fi iesit ceva cu totul departe de scrima. Tin minte pentru ce luptam in copilarie – antrenorul ne promitea asemenea lucruri banale cum ar fi costume adevarate, elastice, profesionale, care pentru noi erau tot atit de inaccesibile ca si zborul pe luna. Si pentru ele noi eram in stare sa castigam orice lupta.

Abandonase Moscova, dar nu abandonase scrima. S-a antrenat intens si entuziast pentru a participa la Jocurile Olimpice. Totul s-a terminat in modul cel mai neasteptat: pur si simplu nu i-au deschis viza pentru jocurile preliminare din Belgia. Desi de la 17 ani pina atunci schimbase vreo 10 pasapoarte, fusese in toata lumea. Nici influenta lui Juravschi, presedintele Comitetului Olimpic din Moldova n-a fost suficienta. Belgienii au ramas neclintiti. Atunci, in aprilie 2004, a lasat scrima. Brusc toate si-au pierdut sensul. Doi ani de zile nici n-a pus mina pe spada. Vroia sa uite totul. Apoi furia s-a topit. "Am o trasatura foarte buna: nu regret nimic din cele ce s-a intimplat, daca asa a fost inseamna ca asa a trebuit sa fie".

Esti gata sa trecem la al doilea bloc de exercitii? Dau din capul transpirat. Deci, sa revenim la exercitiul tau iubit – flotarile. Ma supun. Mi-a trebuit sa spun la primul antrenament ca stiu sa fac o jumatate de flotare... Prima jumatate. Citiva antrenori-sadisti s-au intrerupt de la ocupatia lor si numara in glas. Coc planuri de razbunare.

O intreb daca nu e jenant sa fii maestru in sport de talie internationala si sa fii antrenor personal al unor sunculite antisportive?

Deloc. Chiar e o ocupatie nobila. Pentru ca ai si rolul de medic, si de dietolog si de psiholog la urma urmei. Trebuie sa stii de ce are nevoie fiecare om, unde trebuie sa-l incurajezi, unde trebuie sa-l mini din urma, sa-l faci sa se simta destins si confortabil cu tine. E o munca grea pentru ca nu ai voie sa gresesti, trebuie sa stii cum sa dozezi exact efortul si sa inveti sute de exercitii si aparate. Sa stii constructia fiecarui muschiulet si a fiecarui tendon. Si sa ai o disciplina interioara de fier. Nu intereseaza pe nimeni daca iti ploua sau iti ninge. Fii bun si, incepind cu ora 6.45, emana optimism, siguranta de sine si energie pozitiva. Pina la 22.00. Apoi fa ce vrei.

A revenit si la scrima. Cu frica, cu emotii, dar a revenit. "E destul de greu sa faci scrima cu incepatorii, mai ales cind sint deja maturi. Mai iei si cite un virf de spada in coaste. Dar e o placere sa vezi cum le stralucesc ochii. Unii au visat la acest lucru din copilarie si tocmai la maturitate si-au dat seama ca e ceva accesibil, pe care si l-ar putea permite.

E un sport bun. Nobil. Intelectual. Dezvolta coordonarea miscarilor, viteza de gindire, tactica, dar face si silueta. Intr-o fractiune de secunda trebuie sa hotarasti ce miscare faci si cum o faci. Nu degeaba se numea box evreiesc. Sau sah cu muschi.

Poate va reveni si la competitii. In scrima, zice ea, virsta si forma fizica nu conteaza atit de mult, conteaza experenta si intelepciunea. Cu cit mai mult te antrenezi, calatoresti, intri in competitii cu mai multa lume, acumulezi mai mult.

Si ce a fost cu iubirea vietii ei, din cauza careia a fugit de la Moscova? Pai, nimic. O astepta. "Eu eram cea mai buna la scrima. El – cel mai bun la pentatlon. Noblesse oblije sa ne indragostim unul unul de altul. Si am ramas impreuna. Cred ca sintem impreuna de o suta de ani.