in decembrie 2007, cind revenea dintr-o delegatie „in interes de serviciu” din Israel, a aflat de la granicerii rusi de pe aeroport ca ii este interzisa intrarea in tara. Urma sa fie trimisa „de unde a venit” dar „bestia induiosata” a facut rabat si a permis colegilor de breasla sa-i ia un bilet de avion pentru Chisinau. Deci a fost deportata de o maniera umana! Peste mai bine de o luna a intrat in posesia unui demers ofical in care era anuntata de Ambasada de la Chisinau ca ii este interzisa intrarea pe teritoriul Federatiei Ruse invocindu-se numarul de ordine al unui articol al legii privind regimul de intrare si de iesire din Rusia. Acel articol imputerniceste servicile competente sa opreasca la hotar persoanele care „pun in pericol securitatea publica, capacitatea de aparare si sanatatea oamenilor”!

Astfel, moldoveanca Natalia MORARI de 23 de ani, a aflat ca este persona non grata, dupa cinci ani de studii la Universitatea Lomonosov din Moscova, o scurta cariera de activista de partid si o experienta de jurnalist de investigatii. Natalia presupune ca a calcat FSB-ul pe batatura tocmai cu articolele sale din revista „The new Times” (http://newtimes.ru/news/2007-12-17/2007-12-17-7/), ultima picatura fiind cel intitulat „Caseria neagra a Kremlinului” despre gestionarea frauduloasa a fondurilor electorale „informale”. Ziarista a „indraznit” sa scrie negru pe alb despre fapte pe care le cunoaste si le discuta multa lume de la Moscova. si anume ca administratia de la Kremlin a monopolizat controlul asupra fondurilor electorale impunind partidele si sponsorii acestora sa cotizeze, toti delaolalta, pentru un asa-zis „obsheak” in care ar fi fost rulate mijloace de ordinul sutelor de milioane de dolari.

Unii cotizanti au ramas insa cu buza umflata, fondurile ajungind doar la partidele favorite. in articolul sau Natalia a dat si nume, referindu-se in special la Serghei Sobyanin, seful administratiei prezidentiale, care ar fi gestionat aceasta banca obscura. Colegii Nataliei cred ca anume invocarea de nume i-a infuriat pe demnitarii implicati, care au obtinut expulzarea corespondentei „bagarete”. intrucit ziarista publicase anterior o serie de articole despre o operatiune de proportii de spalare a banilor de catre stabi extrem de importanti de la Serviciul Federal de Securitate, ordinul de expulzare a fost executat fara umbra de ezitare. Numai ca reactia presei mondiale a transformat incidentul intr-un scandal monstru, ce ar putea lovi ca un bumerang in reputatia(subreda?) a Kremlinului. Actualmente revista „The new Times” este hotarita sa dovedeasca in instanta ilegalitatea interdictiei de intrare in Rusia impusa de FSB, iar Natalia, intre timp, a fost avansata in functia de corespondent special pentru toate tarile lumii excepind (temporar) Rusia.

-Exact cei „sapte ani de acasa” apartin perioadei sovietice a biografiei tale! Dupa care ti-ai „asamblat osatura” in timpul nebuloasei tranzitii. Daca ar fi sa-ti analizezi propria psihogeneza, cit la suta isi are amprenta „sovietica”?

-Depinde ce sens atribuim acestui adjectiv. Daca vorbim despre saptezeci de ani de „kollektivism” bagat pe git in detrimentul libertatilor individuale, a instinctului de a gindi, atunci am mai multi cromozomi „postsovietici”. Cit priveste URSS-ul, printre putinile secvente de epoca ce imi reapar in memorie, sint rafturile goale, deasupra carora atirna din pod benzi lipicoase, impestritate cu muste scirboase. Aceasta este asociatia cea mai puternica. si emisiuniea „Vzglead” care m-a ajutat sa inteleg ca Uniunea Sovietica insemna inabusirea libertatii, a individulitatii. Eu il adoram pe Listiev. Desi aveam opt sau noua ani, eram pasionata de emisiunile lui.

-Nu erau tocmai pentru copii

-Este adevarat. imi amintesc foarte bine emisiunile din anul 1991. Fiecare zi de luni, cind se dadea pe post „Vzglead”-ul iesea cu scandal. Pentru ca mama ma alunga la culcare ca sa pot merge a doua zi la scoala. De cele mai dese ori reuseam sa imi revendic dreptul de a urmari emisiunea pina la capat, pentru ca a doua zi la scoala faceam fata bine-merci. Daca e sa ne referim insa la o alta componenta a ajectivului „sovietic” si anume la o anume comuniune culturala, atunci fara indoiala oamenii din Ucraina, Rusia, din Kazahstan si Kirghizstan, cu care am avut norocul sa invat impreuna la Universitatea Lomonosov din Moscova, sint mai putin „strainezi” decit americanii sau europenii. Mai curind imi sint frati, prin urmare, din acest punct de vedere, as putea fi tratata ca un om sovietic. Dar nicidecum nu am cromozomii sovietici pe care se baza nelibertatea din acea perioada.

-Caror alti factori se datoreaza convingerile tale liberaliste?

-E vorba de efectul cumulativ fireste, dar intii de toate se datoreaza educatiei de care s-a ocupat mama mea, pentru ca am crescut fara un tata alaturi. Mama imi acorda mie, dar si fratelui meu, toata libertatea. Ea nu venea la adunarile parintesti de la scoala. imi zicea in felul urmator: e treaba ta! Tu ai nevoie de asta si tu trebuie sa decizi cum procedezi mai bine!

-Dar era o detasare periculoasa, nu?

-Era iluzia detasarii. in realitate aplica o „smecherie” pedagogica ce functiona perfect. Ea stia sa dea impresia ca eu sint cea care decid. Niciodata nu mi-a „interzis” sa fumez, sa „beau”. Chiar imi spusese odata ca daca o sa vreau neaparat sa fumez, atunci sa stau cu ea la balcon si nu undeva ascunsa prin coclauri. Drept urmare, niciodata nu am incercat sa fumez. in general, acasa in familia noastra, nu au existat interdictii. Iata de ce cred ca „piatra de temelie” in educatia mea liberala vine de la mama. Dupa care a contribuit Liceul „Gaudeamus” la care m-am inscris, intr-o clasa cu predare in limba rusa, dupa ce ne-am mutat de la Hincesti la Chisinau. Sint convinsa ca toti absolventii acestui liceu spun acelasi lucru si meritul apartine directoarei Svetlana Iustinovna Beleayeva. Acolo exista o atmosfera de respect neprefacut pentru liceeni. Pentru profesori noi eram „Dumneavoastra” si nu „tu”. Nu eram obligati sa tinem zilnice. Aveam deja carnete de note, ca la universitate. Liceul, gratie directoarei, aplica cele mai moderne metode de educatie. Drept urmare, noi aveam dreptul la opinie, eram tratati ca oameni maturi, responsabili de propriile decizii, inclusiv atunci cind ne razvrateam impotriva unor cadre didactice. Atmosfera din liceu incuraja un comportament responsabil. Fireste m-au influentat lecturile, prietenii.

-Prin urmare este cit se poate de logic si firesc faptul ca Natalia Morari a fost printre initiatorii si animatorii unei „rebeliuni studentesti” la Facultatea de Sociologie a Universitatii de Stat Lomonosov din Moscova?

-Da, numai ca am „rabdat” pina la anul cinci. imi dadeam prea bine seama ca as fi fost sanctionata foarte lesne. Pe la anul trei cind incepuseram cu adunatul semnaturilor mi s-a dat de inteles fara menajamente ca trebuie sa „fiu cuminte” intrucit nu am cetatenie ruseasca si pot fi exmatriculata foarte usor. Pe la mijlocul anului cinci ne-a ajuns cutitul la os. Atunci mi-am adunat prietenii si am decis sa actionam. La fel, era o lupta intru apararea sistemului de valori si nu a unui confort personal. Vorba e ca decanul nostru folosea catedra pentru promovarea viziunilor sale politice. El invita profesori care propagau idei antisemite, concedia cadrele didactice care aveau puncte de vedere de alternativa. La facultate era interzisa invocarea sociologilor moderni pe motiv ca ei apartin „culturii homosexuale” iar noua ni se incrimina ca ne-am constituit intr-o pepiniera a homosexualitatii la facultate doar in baza faptului ca cerem sa fie studiati in cadrul cursurilor. Ultima picatura care a umplut paharul a fost un abuz ordinar – proprietarul singurei cafenele de la facultate era chiar fiul decanului. si la aceasta „cantina pentru studenti” un prinz costa cam 650-700 de ruble, vreo 300 de lei cum ar veni. Exact pe potriva burselor studentesti. in timp ce la cantinele de la alte facultati erau costuri de zeci de ori mai mici. Fireste ca nu ne-am putut impaca cu asa ceva. Noi am revendicat deschiderea unei cantine cu adevarat studentesti.

-V-a reusit?

-Imediat dupa protestele noastre, cafeneaua a fost inchisa. Am inceput actiunea cu deschiderea unui site, pe care l-a creat un prieten de-al meu din banii lui. Acolo am plasat avertismentul adresat decanului, in care il anuntam ca in ziua de 28 februarie venim sa ne cerem drepturile. si a pornit numaratoarea inversa, din secunda in secunda, afisata pe site. Administratia facultatii ne-a luat in serios, dar in spiritul ce-i era propriu. in ziua anuntatei pichetari toti colegii care au impartit foi volante au fost arestati. in ajun politia a descins la domiciliul unui coleg incercind sa-i confiste computerul pe motiv ca noi am fi pus la cale „o actiune de natura sa perturbe ordinea publica”. Este adevarat ca in cele din urma, chiar si politistii care vedeau continutul foilor volante, isi dadeau seama cit de ridicola era acuzatia. Pentru ca titlul foii volante era cit se poate de sugestiv: „Vrem sa mincam!” A doua zi rectorul a dispus inchiderea cafenelei. Am obtinut si constituirea unei comisii de experti imputerniciti sa vada ce se intimpla la facultate. Evident ca nici rectorul nu a cedat din prima. Ne-am vazut nevoiti sa dam buzna in anticamera dinsului, anuntind asistenta ca nu plecam fara sa obtinem o audienta. Aveam cu noi provizii de apa si hrana pentru citeva zile si eram foarte hotariti sa facem anticamera zi si noapte. in cele din urma s-a autosesizat pina si institutia numita „Obshestvennaia Palata” de pe linga presedintele Putin, care s-a oferit sa participe la elucidarea starii de lucruri. in final toate revendicarile noastre au fost recunoscute drept intemeiate. Mai mult decit atit, expertii au formulat pretentii serioase fata de calitatea studiilor la facultate si chiar se punea problema concedierii decanului. Pot sa va spun ca atunci am fost sprijiniti de cei mai cunoscuti sociologi din lume care dau astazi tonul in domeniu, de facultati de profil de la universitati europene, de asociatia sociologilor americani, de Academia de stiinte din Rusia. Protestul nostru a avut o rezonanta absolut incredibila.

-iti placea ipostaza de „purtatoare de flamura”, draga „Jeanne d'Arc”?

-Nu eram printre liderii declarati, deoarece cu ceva timp pina la acele evenimente am fost ofiter de presa al Miscarii „Drugaia Rossia”, cea din care fac parte Kasianov, Kasparov, Limonov. Evident ca politia ar fi dat-o pe „implicare politica”. La o adica decanul nu a ezitat sa foloseasca acest procedeu. El a adresat fiecarui membru al Dumei de Stat si presedintelui rus un demers in care ii anunta ca la Universitate iau amploare „actiuni antistatale”, care se vor constitui intr-o revolutie portocalie, cu finantare de la Washington, avind in vedere tocmai participarea mea la actiunea de protest. Ceva mai devreme activasem si in Fundatia lui Mihail Hodorkovsky.

-si totusi, ce senzatii iti dadea acest „tornado” din jurul tau?

-Eram foarte fericita ca lucrurile, care pornisera de la o intrunire a trei persoane in camera mea din camin, au luat amploare si au avut o finalitate. Principalul rezultat fiind increderea pe care am indus-o unui numar mare de studenti ca ei sint in stare sa schimbe ceva. in ce ma priveste, evident ca simteam un „drive” de nedescris, mai cu seama atunci cind veneau studenti de la alte facultati si de la alte universitati ca sa-i sfatuim cum sa-si rezolve mai bine problemele lor. in fond am aplicat un principiu cunoscut: gindeste global, dar actioneaza local!

-Daca e sa cautam analogii in istorie, cu cine ti-ar placea sa te compar? Cu decembristii? Cu revolutionarii din 1917?

-Ceea ce s-a intimplat la facultatea de sociologie mai curind seamana cu o revolutie culturala, deci am putea vorbi despre o analogie cu evenimentele din Franta. Eu insa nu am nici o incredere in cai revolutionare de dezvoltare, chiar daca alteori in urma revolutiilor se produc anumite transformari benefice. Numai ca ele oricum, finalmente, conduc la instaurarea unor regimuri si mai autoritare ce produc si mai multe victime. Alternativa o ofera ceea ce se numeste schimbarea mentalitatii si participarea personala. Este un model perfect liberal.

-Cum ramine cu doza de sacrificiu in numele celor multi, pe care o reclama traditionala misiune a intelectualilor din Rusia, cu Herzen, Dobroliubov si altii in fata „plutonului de executie”? indraznesc sa cred ca nu-ti este strain nici acest mobil, numai ca „donquijotismul” devine tot mai impropriu si mai inoportun in viata pragmatica de astazi. Ce zici?

- Recunosc, am auzit de mai multe ori sfatul prietenesc sa imi stapinesc „nebunia” si sa-mi canalizez energia in business ca sa am dividende „reale”. Totusi nu mi se pare corect ca ar exista vremuri, vremuri anume in care nebunia sau „donquijotismul” ar fi mai oportune decit altadata. Acesti fermenti sint oportuni mereu. Numai ca in anumite perioade nu exista o masa critica coagulata in jurul acestor oameni care sa produca schimbari.

Eu insa nu cred ca fac parte din categoria descrisa de Cervantes. Eu, impreuna cu colegii mei de la facultatea de sociologie, daca e sa folosim in continuare acest exemplu, nu ne-am propus sa modificam sistemul de invatamint din Rusia, in ansamblu. Asta ar fi fost „donquijotism” curat. Noi am inaintat revendicari concrete si perfect realizabile, pe care le-am obtinut punind in aplicare, pas cu pas, un plan de actiuni bine gindit. E un exemplu de presiune exercitata de societatea civila asupra factorilor decizionali.

-Care dintre perioadele de „instruire civica” ti-a fost de mai mare folos?

-Cred ca am invatat foarte multe in cadrul proiectului numit scoala de Politici Publice finantat din banii lui Mihail Hodorkovsky. El si-a propus sa identifice si sa instruiasca cetatenii activi care au predilectie pentru gindirea liberala. Adica oamenii care conteaza pe propriile puteri si nu pe mediul din preajma. tinta lui strategica, fara indoiala, era constituirea viitoarei elite, ce ar fi intrunit oameni cu mintea destupata, fara cromozomi „sovietici”. si nu era vorba, tin sa subliniez, de racolarea celor cu „viziuni prooccidentale” sau inocularea pretinsei „obediente in fata Occidentului” cum se mai spune si astazi. Numai ca oamenii cu gindirea descatusata sint nedoriti de sistemul autoritar care functioneaza astazi in Rusia, sa o spunem pe sleau. Masa incolora care se incorporeaza astazi in rindurile partidului „Edinaia Rossiya” este mult mai convenabila decit oamenii efervescenti si liberi. in consecinta proiectul lui Hodorkovsky a fost stopat.

-si mai are sanse sa renasca in Rusia?

-Cred ca este singura sansa a Rusiei de a obtine niste schimbari. Tocmai din aceasta perspectiva va spuneam ca nu am incredere in revolutii. Exemplele georgian si ucrainean, care sint invocate drept exemple de revolutii de succes, cu paranteze si asteriscuri de rigoare, mai curind sint exceptii, pe care va trebui sa le urmarim in timp deoarece e cam devreme sa facem bilanturi.

-Spui asta imediat dupa calatoria in Georgia, dupa interviul pe care ti l-a acordat proaspat realesul in functia prezidentiala Mihail Saakashvili ...

- Spun asta deoarece este imposibil sa-i convingi pe oamenii pentru care libertatea nu inseamna mare lucru, ca aceasta libertate este in beneficiul lor. Nu poti sa-l convingi pe om caruia nu-i pasa pentru cine voteaza ca falsificarea alegerilor este un lucru rau prin definitie. Or, acesta e marele pariu al liberalilor – sa-i convingi pe oameni. Revolutia nu-si propune acest lucru si nici nu are sorti de izbinda daca oamenii nu sint pregatiti sa accepte schimbarea in grila lor de valori. Iar aceasta grila noua se poate incetateni intii de toate prin educatie. Or asta era tinta prioectului finantat de Hodorkovsky. Cum ii poti cere astazi unei femei de virsta a treia sa-i pese de corectitudinea alegerilor, de respectarea regulilor democratice, daca toata viata ei a stiut ca de ea nu depinde nimic, dar absolut nimic. Acum o putem „recupera” doar explicindu-i ca Puterea pe care o alege nu este undeva sus, ci chiar in preajma, ca aceasta putere ia forma unui functionar care ii cere sa plateasca factura pentru intretinere, se „incarneaza” intr-un agent de circulatie care ia mita fara sa clipeasca, etc, etc. Astea sint fatetele adevarate ale puterii. Oamenii urmeaza sa fie convinsi ca daca doresc cu adevarat sa decida ei trebuie sa faca efortul si sa ia ceea ce le apartine.

-incercarea de a explica lucrurile acestea te-a determinat sa faci jurnalistica?

-Nu. Nu cred ca par a fi genul de om care nu doarme noaptea gindindu-se cum sa le explic oamenilor ce au de facut. Pur si simplu am vrut sa incerc ceva nou. Am acceptat invitatia redactorului- sef- -adjunct al revistei New Times, Evghenia Albatz. Mi s-a parut a fi o experienta foarte utila. Numai ca nu stiu exact cit timp ma va pasiona aceasta meserie. S-ar putea sa ma ispiteasca si altceva.

Trebuie insa sa recunosc ca prin intermediul articolelor lansarea unor idei, sugestii, concluzii poate fi mult mai eficienta. E vorba de o audienta a revistei, dupa care articolele mai sint retiparite, citate, ceea ce reclama temeinicie si responsabilitate.

-Ultima intrebare pe care nu o pot ocoli: dupa ce ai ajuns in vizorul FSB-ului nu iti este frica?

- Frica e un reflex firesc. Numai ca de aceasta data nu depaseste dorinta de a-mi continua munca. Daca ar fi depasit as fi renuntat demult, inca dupa primele avertismente - credibile si perfect autentice - ca „sint prea tinara ca sa-mi sacrific viata”. Faptul ca mi se interzice sa revin in Rusia ma convinge ca mi-am facut bine meseria si ca, daca FSB-ul a reactionat de o asemenea maniera, inseamna ca am atins o struna sensibila si nu inzadar s-au agitat. Asta conteaza cel mai mult.