Fulgusoristi de la toate mesele, uniti-va!

...Eu am descoperit Fulgusorul cind era coktailul de lapte 13 copeici, zise mindru, dar in acelasi timp sentimental, actorul Andrei Sochirca, pe atunci brav absolvent al facultatii de constructii. Eu – si mai devreme decit voi, ca sint orasean. Si atunci era cafeaua zece copeici, zise Val Butnaru, director la "Jurnal de Chisinau". Ceilalti erau concentrati sa-si aminteasca si ei revelatiile proprii in legatura cu preturile epocii. Eu am venit cind era doua ruble, zise incetisor Lucia Stepanschi, acum profesoara de muzica, pe atunci zglobie studenta la Conservator. A, esti mai tinara, o acuzara unanim ceilalti. Ce legaturi paradoxale pot sa se formeze uneori intre preturi, oameni si mese! Incerc sa ma concentrez, dar nu gasesc nici o cifra in cap care ar fi putut sa fie raportata la Fulgusor. Caz pierdut.

– A avut totusi o semnificatie aparte Fulgusorul? E necesara o teoretizare, o catalogare, o bagare la catastif sau a fost pur si simplu un loc, care in virtutea unor circumstante oculte, a adunat mai multa lume si a tinut-o tintuita la mese cam vreo douazeci de ani?

Val Butnaru: Daca e s-o luam in explicatii elementare, Fulgusorul a fost pur si simplu prima terasa din oras. Altele inca nu existau. Situata perfect - in centru, intre doua teatre si Casa Presei. Din acest motiv si selectia naturala a vizitatorilor a mers oarecum pe alta cale decit in celelalte localuri. Dar, paradoxal, daca cineva ar fi propus sa se faca, in mod organizat, "Clubul artistilor", cu statut, stampila si sediul la Fulgusor – nu venea nimeni. Murea acolo cu tot cu statut.

Mihai Fusu: Daca nu era Fulgusor, avea sa se intimple, dar in alta forma, "In asteptarea lui Godot". Pentru ca toate replicile se nasteau acolo. Acolo era statul major ideologic care ne-a ajutat sa transformam Godot in cabaret politic. Ciudat, dar e greu de definit in jurul carei idei erau unit acest Fulgusor. In jurul ideii de renastere nationala, a unor idei culturale sau era la mijloc simpla dorinta de a bea un pahar si de a pierde timpul… Sau de a face cunostinta cu fete?..

Citeam amintirile unor fosti revolutionari din Piata Universitatii. Fenomenele revolutionare sint foarte bizare pentru ca niciodata cei care fermenteaza revolutiile nu sint cei care le fac si nici cei care beneficiaza de pe urma lor. Oamenii care au mentinut treaza faclia revolutiei erau niste oameni fara domiciliu fix.

Noi parca am avut domiciliu, dar am fost niste rebeli, niste teribilisti care se adunau sa creeze o atmosfera ce nu exista in alta parte. Aici am petrecut perestroica, alaturi au fost construite baricadele in seara de zece noiembrie 89, aici s-a trait puciul…Era un spirit comun, chiar daca nu cunosteai oamenii de la celelalte mese.

Lucia Stepanschi: Era o zona libera de rusi, in primul rind.

Victor Marinescu: Si de oameni intimplatori. Rar vedeai rataciti. Era o lume bine cimentata acolo, de la zece dimineata pina la zece seara. Cu cestile si paharele la fel de cimentate in miini.

V.B.: Dar, dupa ce lucrurile s-au perindat si s-au potolit, dupa ce au cistigat agrarienii, Fulgusorul nu mai era ce fusese. Au mai ramas grupuri care se agatau cu disperare de idee, dar nu mai era fierbere, nu mai era atmosfera…

Andrei Sochirca: Am fost socat atunci cind, dupa cinci luni de aflare in Italia, am coborit grabit pe Eminescu in jos si ce vad: nu-i Fulgusorul! Am tratat-o ca pe o crima. Parca fusesem dat afara din casa. Dar chiar a fost o crima.

Dusea, o cafea pe datorie!

A.S.: In afara de artistii care, in mod normal, se presupune ca nu erau prea bogati si care isi comandau uneori cafea "a la Cioclea", adica multa apa si putina cafea, erau o serie de milionari mistici care, aplecati deasupra mesei, discutau pe infundate: din Rusia cumparam zece vagoane de lemn, le aducem aici, le transportam in România, facem 50000 dolari, de acolo cumparam mobila si facem 100000… Apropo, nu ai o rubla? Erau cartoforii, viata carora era un interminabil riu de sampanie si injuraturi...

L.S.: Da, caci era trei ruble sticla. Ca nu era interesant sa joci de dragul jocului. Apoi veneau patrulele. Ne imprastiau. Sau ne puneau sa scriem explicatii de ce nu sintem la serviciu, caci tocmai era in toi lupta lui Andropov cu sabotorii. Apoi s-au terminat toate. Si carti, si sampanie, si Fulgusor.

Golanii din piese si golanii de la mese

V.B.: La aceasta piesa vibreaza doar o anumita categorie de spectatori: cei ca noi. Cei mai in virsta si cei mai tineri nici nu inteleg despre ce este vorba. Li se pare extrem de banal si patetic.

M.F.: Cum e generatia '69 in Franta, care au teatrele lor, arta lor si publicul lor. O capsula ermetica in care nu patrunde nimeni si nimic dinafara.

Vodka, forma de rezistenta

V.B.: E o mare nedreptate in literatura noastra in legatura cu Cioclea. Eu il consider un mare poet. Poate chiar cel mai mare poet. Cei care sint astazi proclamati poeti nationali si clasici in viata, nu ajung nici la degetul mic al lui Cioclea. Si pe timpurile cind era obligatorie o poezie despre Lenin ca locomotiva la un volum de versuri, Cioclea nu s-a conformat.

L.: Poate nu i s-a propus?

M.F.: Nici nu se putea sa i se propuna, pentru ca era un rebel si un incontrolabil. Alcoolul, pe timpul sovietic era o forma de dizidenta. Daca veneai treaz la adunarea de partid, ti se spunea sa scrii despre Lenin. Dar daca el venea beat, ce puteau sa ceara de la tine? Si asa au evadat si un Visotki, si un Stanescu, si un Cioclea. Dar de ce vorbim noi despre Cioclea?

V.B.: Pentru ca e eroul central din piesa. Si ne reprezinta ca generatie, e bardul nostru.

M.F.: Daca s-ar reinventa un Fulgusor, voi ati veni ? Sau nu calci in acelasi rahat de doua ori, cum zice Bekket?

V.M.: Dar de ce nu? Doar ai si celalalt picior…

M.F.: Daca ar fi instituita o medalie Fulgusor de gradul 3, 2 sau 1, eu personal poate as veni...