Minciuna, ceva atât de banal, dar despre care s-a scris si s-a filozofat din cele mai vechi timpuri pâna in zilelel noastre si inca nu s-a ajuns la un consens… Pornind de la Moise si de la cele Cele zece porunci pâna la filozofi vestiti, invâtam de mici copii ca nu este voie sa mintim. Ca nu este etic, ca nu este corect si ca intotdeuna cea mai buna solutie este adevarul. Numai ca adevarul doare, iar o data iesit din leaganul parintesc, inveti ca ceilalti din jurul tau, de fapt, nu apreciaza adevarul.

si de data asta, credeti-ma, nu va mint!

 

 

 

Toata lumea minte, in fiecare zi, in fiecare ora, treaz, in somn, in vise…

 

Mintim prin omisiune, prin insinuari, ne folosim de diferite tehnici ale limbajului non-verbal, ne ascundem sub machiaj, ne vopsim parul, apelam la chirurgia plastica, folosim parfumuri pentru a ne camufla mirosul natural, plângem cu lacrimi de crocodil, simulam orgasme, afisam zâmbete false etc.

De ce totusi mintim? Deoarece homo sapiens traieste intr-un mediu paradoxal, trebuie sa se integreze social si sa faca fata unui mediu competitiv…Deh, mintim pentru ca ne ajuta sa supravietuim, iar faptul ca avem inclusiv capacitatea de a ne minti pe noi insine, ne ajuta sa acceptam comportamentul fraudulos.

S-apoi, nu suntem unica specie care inseala. Plantele si animalele comunica intre ele prin sunete, ritualuri, culori, substante chimice. Aceste comportamente s-au dovedit a fi metode de inselare si de transmitere a unei informatii total incorecte, dar cu acelasi scop nobil - supravietuirea.

Minciuna face parte din instinctul nostru de conservare. Natura favorizeaza inselatoria, deoarece asigura avantaje pentru supravietuire. Aceste siretlicuri devin din ce in ce mai sofisticate o data cu inaintarea pe scara evolutiei.

Byrne si Whilen, in urma unor studii pe primate, au evidentiat ca strategiile de inselatorie folosite de acestea sunt calculate si flexibile. Pe acest fundament, au lansat teoria inteligentei machiavelice care sustine ca dezvoltarea evolutiva a inteligentei a fost influentata de nevoia de a-si dezvolta tactici sofisticate pentru manipulare si distorsiuni sociale. De fapt, ipoteza sustine ca dezvoltarea sociala i-a determinat pe stramosii nostri sa devina din ce in ce mai inteligenti si mai adaptabili prin folosirea cu succes a intrigilor, târguielilor, cacialmalei si a escrocheriilor. Rezulta, foarte simplu, ca oamenii sunt nascuti niste veritabili minciunosi. Coregrafia complexa a jocurilor sociale este o componenta centrala a vietilor noastre, cei mai buni impostori obtin avantaje pe care cei onesti nu reusesc sa le obtina. Minciuna ne faciliteaza interactiunile sociale. Cei care mint mai bine, obtin slujbe mai bune si au succes mai mare in dragoste.

Oamenii de stiinta au incercat sa gaseasca explicatii plauzibile pentru tendinta omului de a „strecura” ici-acolo cite o minciunica. Psihologia, dezasamblatoarea creierului uman, s-a ocupat de acest fenomen, dar pornind de la premisa stipulata de Mark Twain: „Toata lumea minte, in fiecare zi, in fiecare ora, treaz, in somn, in vise, când este fericita, când este trista. si chiar daca isi vor tine limba nemiscata, picioarele lor, ochii lor, atitudinea lor va sugera minciuna”. De fapt, ceea ce Twain vrea sa spuna este ca minciuna este fundamentala conditiei umane.

Un experiment realizat de Robert S Feldman, in anul 2002 la Universitatea din Massachusetts demonstreaza cât de natural este acest comportament. Acesta a filmat cu camera ascunsa un grup de studenti care trebuiau sa discute cu un strain. Dupa aceea, studentii au fost rugati sa vizioneze casetele si sa noteze câte minciuni au spus. Rezultatele au aratat ca 60% dintre acestia au mintit cel putin o data in 10 minute, iar media pe grup a fost de 2.9 minciuni in acelasi interval de timp. Minciunile acopereau toata gama, de la exagerari intentionate pâna la minciuni sfruntate. Totodata acest studiu a aratat ca femeile mint aproximativ la fel de mult ca barbatii, doar motivele difera. Femeile mint pentru a-l face pe interlocutor sa se simta mai bine, iar barbatii mint pentru a se pune pe ei insusi intr-o lumina mai buna. Studiile lui David Knox si Caroline Schacht din anul 1982, facute tot pe studenti, au aratat ca 92% din subiectii intervievati au mintit un actual sau fost partener de sex (oare cei 8% sunt chiar asa de sinceri?). alte studii au aratat ca spre deosebire de barbati, care tind sa exagereze numarul de femei cu care au avut relatii sexuale, femeile tind sa minimizeze acest numar. Un alt studiu in care femeile erau rugate sa completeze un chestionar despre comportamentul sexual, a scos la iveala faptul ca grupul de femei care, pe lânga chestionar erau conectate la un aparat fals de detectat minciuni, a raportat un numar de parteneri sexuali de doua ori mai mare decât grupul femeilor care nu au fost speriate de masinaria detectoare de minciuni.

Mincinosi si… celebri

De-a lungul istoriei, personalitati importante s-au remarcat si prin minciunile sfruntate pe care le-au spus si care le-au adus o parte din faima. Oameni de arta, politicieni, actori - toti au avut parte de momentul „glorios” al dezvaluirii unor lucruri mai putin adevarate pe care le-au sustinut. si acest lucru nu ar trebui sa ne mire. Toti sunt oameni si toti suntem facuti din acelasi aluat. Faptul ca stai pe un podium, nu schimba datele tale biologice.

in luna noiembrie a fiecarui an, in Anglia, intr-un satuc din districtul Santon Bridge se organizeaza un festival mai putin obisnuit, dar care are o traditie destul de lunga. Acest festival-concurs are ca scop premierea „Celui mai mare mincinos din lume”, persoana care este „demna” sa fie pusa pe acelasi loc cu Will Riston. A trait in Santon Bridge intre anii 1808-1890 si a fost vestit pentru povestirile fantastice cu care isi delecta vecinii sau oaspetii, cistigindu-si in asa fel renumele de „cel mai mare mincinos din lume”.

Câstigatorul acestui concurs primeste o diploma „Cel mai mare mincinos din lume”, o cravata din matase pe care scrie „Cel mai mare mincinos” si trofeul Jenings.

in literatura universala si in jurnalism, mincinosii au fost aproape la fel de prolifici ca cei din politica.

Cel mai recent impostor este James Frey, autobiografia caruia „Un milion de mici piese” a devenit la scurt timp dupa lansare un bestseller, mai ales datorita promovarii pe care i-a facut-o prezentatoarea Oprah Winfrey. in final, s-a dovedit a fi un mare fals, majoritatea povestirilor fiind inventate sau preluate de la altii.

Emily Dickinson, a suferit o schimbare de sex prin alegerea unui pseudonim femeiesc. De fapt, scriitoarea era, in realitate, un barbat slab si cam nervos.

Janet Cook, jurnalista la Washington Post, a câstigat un premiu Pulitzer pentru articolul „Lumea lui Jimmy”, povestea unui baiat de 8 ani, dependent de heroina. Din pacate, povestea nu avea nimic adevarat in ea, fiind o creatie personala. A urmat demisia autoarei , iar premiul a fost returnat. Angajatorii nu au uitat ca Janet i-a mintit si in formularul de aplicare pentru slujba, scriind ca si-a facut studiile la Sorbona.

in politica, cred ca avem cei mai prolifici mincinosi si manipulatori si vom incepe cu Richard Nixon si faimosul scandal Watergate. Presedintele american si-a inregistrat si hartuit oponentii politici, iar când aceste fapte au inceput sa iasa la iveala, acesta a negat vehement si a incercat sa musamalizeze tot scandalul. Dar cum un secret nu mai este secret daca il stiu cel putin doi oameni, pâna la urma toata povestea a iesit la suprafata, obligându-l pe Nixon sa-si recunoasca actiunile si sa demisioneze din functia de presedinte.

Ramânem tot la presedintii SUA, pentru ca nu putem sa il uitam pe Bill Clinton si scandalul arhicunoscut legat de legatura adulterina pe care a avut-o cu Monica Lewinski, pe vremea când era presedinte. Din pacate, acesta nu a avut destula barbatie sa recunoasca din start relatia si chiar a negat-o sub juramânt. Pâna la urma a iesit spasit in fata natiunii si si-a recunoscut greseala lumeasca, si-a cerut iertare si a pastrat mandatul de presedinte. Acum scrie o carte despre viata lui. Nu am citit-o, dar sunt convinsa ca acolo sunt detalii si despre nefericita rochie patata care l-a inculpat.

Se pare ca Adolph Hitler si-a mintit poporul când a decis sa atace Polonia, sustinând ca Polonia a fost cea care a atacat prima si chiar inscenat atacuri asupra unor baze militare. Astfel a inceput al doilea razboi mondial. Nici faimosul atac al japonezilor de la Pearl Harbor nu a fost chiar o surpriza pentru americani, desi filmul facut despre acest episod istoric nu arata nici un indiciu in legatura cu acest lucru. insa, datorita faptului ca poporul american se opunea unui razboi cu Germania, acest razboi cu Japonia implica automat SUA in razboi si oferea populatiei o motivatie foarte puternica.

Trecem acum la muzica si ne intoarcem in anul 1989 la grupul de baieti Milli Vanilli care a facut furori in acele timpuri cu piesa „Girl you know it is true”, albumul luând chiar un premiu Grammy. Din pacate insa, premiul a fost retras 4 zile mai târziu deoarece a iesit la iveala faptul ca cei doi solisti ai trupei de fapt nu cânta, ci doar mimeaza, vocile fiind ale unor alti cântareti, considerati mai putin carismatici de catre producatori. Ramânem tot la minciunile muzicienilor si discutam de Brandy, care in anul 2002 descopera ca e… insarcinata. Riscând ca imaginea ei sa fie periclitata, aceasta anunta casatoria cu tatal copilului, Robert Smith, iar dupa putin timp, anunta si divortul de acesta. Din pacate, nici casatoria, nici divortul nu au fost adevarate, iar Smith a recunoscut acest lucru in anul 2004. Brandy inca sustine ca, de fapt, ea a fost implicata intr-un mariaj spiritual, netraditional.

in lumea filmului, unul dintre cele mai cunoscute scandaluri este legat de scenarista serialului de succes, Felicity. Riley Weston s-a prezentat cu scenariul la producatori, având doar 19 ani. Sa devii o scenarista de succes nu este mare lucru, dar la o vârsta atât de frageda, poate fi considerat un fenomen rar intâlnit. Din pacate, minunea nu a durat foarte mult, deoarece tânara domnisoara este o adolescenta doar in suflet, in buletin având 32 de ani. Desi a semnat un contract de sase cifre, o data cu aflarea tristului adevar, aceasta a fost concediata.

Nu toti suntem niste mincinosi credibili. De multe ori ne dam de gol prin tot felul de comportamente non-verbale, inconstiente sau constiente, dar care nu ne ajuta deloc sa marim credibilitatea celor afirmate. Daca reusim sa ne inselam sinele, atunci sigur vom reusi sa-i convingem si pe ceilalti ca ceea ce spunem noi este adevarat. De fapt nu mai este necesar sa jucam un rol, pentru ca noi chiar credem ceea ce spunem.

Normal ca aceasta teorie nu este una absoluta, iar in viata de zi cu zi lucrurile nu stau chiar asa de clar. De multe ori suntem constienti ca mintim, cel putin reactiile noastre vegetative ne spun lucrul acesta, insa refuzam cu incapatânare sa nu acceptam lucrul acesta. Gasim explicatii care sa ne scuze acest comportament, care din diferite cauze a picat in sfera unor comportamente neadecvate si blamate moral.

insa aceasta teza este un punct de pornire pentru o explicatie a unui fenomen patologic care, desi inca nu este descris in cartile de psihiatrie, este din ce in ce mai discutat de specialisti.

Mitomania sau minciuna patologica, presupune prezenta minciunii compulsive, fara un scop precis. Persoanele afectate pot crede ca ei de fapt spun adevarul si ajung sa creeze adevarate mituri pentru a reusi sa lege inadvertentele. De obicei, aceste povesti sunt menite sa impresioneze interlocutorii. Mitomanul se diferentiaza de mincinosul obisnuit prin faptul ca isi considera povestile ca fiind adevarate (cel putin in public) si joaca un rol foarte clar. insa acest lucru nu este demonstrat. S-ar putea ca acesta sa fie constient de minciunile pe care le spune sau, prin exercitiu si auto-convingere, sa ajunga sa le creada, unii mitomani reusind chiar sa insele testele cu poligraful. Mitomanul va spune minciuni indiferent de situatie, aceasta devine o a doua natura. Minciuna ii face sa se simta bine, adevarul fiind un lucru dificil si lipsit de confort.

Exista câteva indicii dupa care putem sa ne dam seama daca avem de-a face cu un astfel de interlocutor: povestile lui sunt prea dramatice sau imposibile, minciunile nu au alt scop decât sa impresioneze, minciunile pot fi usor descoperite.

Unii cercetatori au facute diferente intre diferite tipuri de mitomani: cei compulsivi si cei patologici. Compulsivii mint din obisnuinta, pentru ei este normal si devine ceva instinctual. Aceasta „obisnuinta” apare in copilarie, mai ales in cazul educarii intr-un mediu in care minciuna a fost un rau necesar. Acestia nu au ca scop manipularea sau escrocarea, dar au un obicei foarte dificil de indepartat, care afecteaza relatia cu cei din jur.

Mitomanul patologic este cel care minte fara incetare, pentru a-si atinge scopurile, fara a se gândi la nimeni. Minciuna patologica este de fapt un mecanism de coping dezvoltat in copilarie si, de obicei, este asociat cu diferite tulburari mintale. Mitomanul patologic este orientat pe scop, nu are respect pentru drepturile si sentimentele celor din jur, este manipulativ, predispus la escrocherii si foarte egocentric.