IMAGO. verde crud

 

Mai intii am vazut niste afise care ne-au retinut atentia. Apoi am vazut si niste spoturi video. Si am zis, scarpinindu-ne ceafa intelept si admirativ in acelasi timp (dupa un antrenament, poate reusi aproape oricine aceasta performanta (o)scarpinatoristica): mai sa fie! Nasc si la Moldova oameni (vorba poetului) care stiu sa faca publicitate. De la vizionarea careia nu te apuca nici un sentiment acut de jena si nici vaste dezorganizari gastrointestinale. Ba chiar place. Uneori chiar foarte mult. Apoi am aflat ca misteriosii autori nu sint decit vecinii nostri de peste drum. Lucru de care am devenit si mai fericiti. (Caci putem sa le exploatam talentele avind acum statut preferential de megiesi). Doamnelor si domnilor, in scena se invita Casa de Idei IMAGO. Pentru dumneavoastra, va evolua solo directoarea acesteia, Olga Cebotari, zisa Helga, insotita de maiestuosul sau big-band. Aplauze!


- De ce Imago si de ce Casa de Idei? Ce presupune o casa de idei? Are trei picioare de gaina, ca ale babei Cloanta, are draperii roz ca budoarul papusii Barbie sau usa de metal, ca safeul unei banci?

- Indraznesc sa afirm ca agentii de publicitate sunt multe, iar Casa de Idei este doar una. Abordam proiectele noastre alfel decit o fac agentiile de publicitate standard. Generam idei de tot calibrul: trasnite, clasice, calme, strigatoare, colorate, sobre – fiecare din acestea corespund segmentului tinta si obiectivelor prezentate de catre beneficiar.

De ce se numeste IMAGO? E simplu sa gasesti un nume bun… daca la procesul de cautare se conecteaza creiere debordante de imaginatie si cunostinte. Asa a fost in cazul nostru. Plecaciuni de multumire. Semnificatii si argumente? Poftiti! IMAGO: sens direct - nume generic pentru stadiul adult de dezvoltare al insectelor; sens metaforic - metamorfoza, schimbare spre bine; sens asociativ fonetic - imagine (direct legata de activitatea noastra).

- Nu e prea pretentios, aceasta denumire nu-si asuma prea mult? Si ce se intimpla atunci cind ideea necesara acum si aici, ca o nesimtita, nu vrea sa apara?

- Produsul nostru de baza sunt ideile si, respectiv, nu ne putem permite sa nu le avem. Cind ideile intirzie sa apara, iesim din mediul habitual, mergem la natura (iarna asta am fost la mare pe care am gasit-o inghetata, dar extrem de frumoasa) … undeva, unde gasim o culoare noua, un miros uitat… chestii din astea, legate de inspiratie, senzatii. Ceva asemanator cu o scurta indragostire. Energia salvatoare vine si din partea oamenilor pozitivi din afara Casei noastre de Idei, prieteni care doar prin prezenta si comunicarea lor ma ajuta sa „ies din cutie”.

- De ce ati ales ca activitate publicitatea? Dupa cite stiu, majoritatea dintre voi face ceva foarte diferit decit ceea ce a invatat la facultate. Care e calea fiecaruia dintre voi si cum v-ati constituit ca echipa?

- In Moldova nu exista scoala de publicitate deocamdata. Cunostintele si experienta majoritatii specialistilor locali provin din activitatea propriu-zisa si nu din studii academice. La IMAGO, fiecare are studii care int-un fel sau altul are tangente cu publicitatea. Suntem si economisti, si arhitecti, si informaticieni… intr-un cuvint, artisti in suflet… In cazul meu, au concurat intruna cifrele si culorile. Am urmat o scoala de arte plastice in paralele cu liceul „Gh. Asachi” (clasa cu profil stiinte exacte), dupa care am facut relatii economice internationale la ASEM, apoi un MBA. Toate la un loc m-au modelat astfel, incit am reusit sa merg la un stagiu in una din cele mai dinamice agentii de marketing relational din Paris. Aici s-a trezit bucuria si inspiratia mea cea mare, cind am vazut ca e posibil sa combini creativitatea cu ordinea, culorile cu cifrele, ideile spontane cu orare bine planificate.

- Ce inseamna piata de publicitate moldoveneasca?

- O fata de 16 ani, care inca nu a inteles ca fardul exagerat ii ascunde frumusetea, ca prea multa vorba bruiaza esenta mesajului pe care ar vrea sa-l transmita, ca multe chestii marunte si ieftine nu fac neaparat diferenta spre care atit de mult tinde… Oricum, va creste… isi va da ea seama.

- Cum s-a schimbat aceasta piata pe parcursul activitatii voastre? Cum s-a schimbat anunciatorul de publicitate?

- Sa spunem lucrurilor pe nume: e o piata tinara, care are toti parametrii pentru a se dezvolta: anunciator de publicitate (agenti economici, organizatii nationale si internationale, statul etc.), consumator de publicitate si tot felul de mijloace media prin care se comunica mesajul publicitar. Respectiv, comunicarea intre ei poate avea loc. Indiferent de vointa sau nevointa noastra, aceasta piata se dezvolta deoarece ne aflam cel putin geografic in mijlocul unui spatiu care are mai mult sau mai putin o evolutie pozitiva. Romania si Ukraina se dezvolta, nici noi nu avem incotro...In opinia mea, anunciatorul nostru de publicitate ramine in urma cerintelor consumatorului de publicitate, care, datorita mijloacelor media, consuma publicitate si din afara Moldovei.

- Ce trebuie sa stii, sa ai si sa poti ca sa supravietuiesti?

- Corectitudine, atitudine deschisa, pozitivism, in acelasi timp minte, precautie, pasi calculati (paranteze pentru exceptii: uneori mai pasim si intuitiv, cind suntem in unison cu partenerii si/sau clientii nostri).

- Care au fost si sint spoturile sau publicitatile de pe piata noastra care va trezesc asemena emotii nobile cum ar fi un rinjet (scuzati) ironic, o privire dezgustata sau un zimbet indulgent? Nu e nevoie sa fiti malitiosi si tacticosi din cale afara, fiti sinceri.

- Ironia e prezenta la Imago in cantitati uneori greu de dus in spate. O fiinta lipsita de umor nu ar putea sa se incadreze in echipa noastra. Dar, mai stim sa fim si umani. Si intelegatori. Si tacticosi.

Produsele publicitare care se nasc si apar in vizorul consumatorului de publicitate sunt urmarite cu multa speranta si foame. Cind apare ceva bun, la care nu avem nici o atributie, ne bucuram cu tot sufletul si absolut sincer si discutam cu admiratie subiectul. Un mediu publicitar fertil, competent si competitiv stimuleaza si motiveaza o activitate mai productiva a Casei noastre de Idei. Dar nu se intimpla foarte des, din pacate… Facem si noi haz de necaz cind vedem un Mos Craciun paros si vulgar care promoveaza vodca, sau o duzina de spoturi grafice animate efectuate in acelasi stil si toate pentru comandatari diferiti.

- Sinteti in stare sa refuzati o comanda numai pentru ca, dupa parerea voastra, produsul nu are calitatile pe care voi trebuie sa i le promovati?

- Da. Publicitatea implica uneori exagerare, dar nu minciuna. Cel putin asa vedem noi lucrurile.

- S-a intimplat sa va calcati pe gitul creativitatii sau ale aspiratiilor nobile doar din motivul ca comanditarul n-a avut nevoie de ele?

- Se mai intimpla. Sint proiecte care implica eforturi creative minime. Aici intervine indeminarea tehnica.

- Daca va analizati lucrarile din primii ani si ultimele, ce sentimente incercati? Totala si invariabila mindrie?

- EVOLUTIA evoca nuante modeste de mindrie (hehehe). De exemplu, cu La Strada am lucrat de la bun inceput, dar proiectele au capatat amploare: in 2001 am pornit cu idei pentru tiparituri, iar in toamna 2005 am ajuns sa elaboram o intreaga campanie sociala (concept, tiparituri, publicitate stradala, productie video, audio...) Chiar faptul ca portofoliul nostru de clienti contine astfel de nume ca Moldcell, Unicef, Moldtelecom, Organizatia Internationala pentru Migratii (oficiile din Moldova si Turcia), Agentia Elvetiana pentru Dezvoltare si Cooperare, societatea de asigurari Moldcargo, Fincombank, Dedeman Hotels, PNUD... denota o pozitie ferma pe piata.

- Care comanda a fost esec total?

- Una care probabil nu a ajuns pina la noi.

- Care v-a facut sa suportati pierderi materiale?

- Bat in lemn, sa nu fie de deochi.

- In general la noi se fac studii de piata etc sau sint considerate doar un moft occidental?

- Se fac, dar putine. Din pacate foarte multa lume chiar le considera un moft occidental si nu constientizeaza valoarea pe care acestea le pot aduce. La IMAGO avem convingerea ca este foarte sanatos si util sa simti pulsul pietei, iar cel mai bun instrument de lucru in cazul dat sint aceste studii.

- Se poate exista din publictate?

- Se poate exista, cu certitudine. Ca oricare alta afacere, e profitabila daca organizezi cu cap lucrurile.

- Cum e o zi obisnuita de lucru?

- Cafea. Brainstorming. Idei. Corespondenta. Intilniri. Facturi. Muzica. Litere. Oaspeti. Imagini. Tipografie. Contracte. Bani. Dezbateri. Bancuri. Iar intilniri. Probleme. Solutii. Biscuiti. Culori. Decizii. Concluzii. Planuri pe miine.

- Peste cinci ani agentia voastra nu va mai fi aceeasi – copii, plecari mai devreme acasa, rutina, lipsa unor emotii noi – acest lucru va sperie sau va incinta?

- Copiii si familia, cred eu, trezesc noi valuri de inspiratie si motivare. Prin urmare, in cinci ani vom fi cel putin intreit de inspirati si motivati.

- La ai tai 27 de ani ai in spate o „povara” profesionala impresionanta. Ai inceput sa lucrezi la 13 ani? De ce? La ce bun ti-a folosit? Blonda, subtire, cu scoala de dansuri, nu era mai usor pentru tine sa-ti ascuti manichiura si sa agati cu unghiuta roz un printisor adecvat? E mai bine sa te incordezi pina la 10 seara la birou pentru blana (ipotetic vorbind) pe care puteai sa o obtii in zece secunde cu un mieunat gratios: „iubite-e-e-el, vrea-a-au o...”. Recunoaste, nu vrei cite odata sa fii fata slaba (si nu e vorba de tesut adipos), sa-ti petreci timpul citind carti destepte, sa stai la o cafea cu prietenele cite doua ore fara sa te mustre constiinta ca perzi timpul, sa..?

- Oricum stau la o cafea cu prietenele ore in sir, fara sa le numar... Oricum citesc carti destepte... iar blana si unghiute roz nici nu-mi imaginez sa port! Faptul ca am reusit sa construiesc o afacere imi da certitudinea ca pot sa am grija de mine si de altii. Totodata, nu cred ca as fi fericita in independenta absoluta.

- Pe ce criterii angajezi sau concediezi pe cineva?

- Prezenta sau absenta profesionalismului si capacitatea sau incapacitatea de integrare in spiritul si viziunea IMAGO.

- Care e cea mai mare aventura pe care ti-ai permis-o?

- IMAGO.

- Care e viata ta dincolo de agentie? Cit de tare iti pretuiesti independenta? S-ar putea sa o cirt! pentru un barbat?

- Apreciez nespus de mult cind independenta mea este respectata dupa definitie. Paradoxal, dar „cirt”-ul are loc doar cu aceasta conditie. Pot face compromisuri pentru o persoana la fel de deschisa.

Odata un cuplu creat, se formeaza un sistem asemanator cu cel al vaselor comunicante. O astfel de dependenta chiar imi aduce placere.

- Care sint ambitiile tale personale cele mai mari?

- Sa am o familie. Cu vreo 3 copii, daca va fi sa fie...


Vasile Drugus, i se mai zice si Dexter, este mezinul Casei. Sysadmin de vaza, cu inalte aptitudini de calcul (defecte ale formatiei de informatician), mai indeplineste cu placere si functia de manager de productie. Indragostit de ultima sa achizitie –smartphone QTEK-S100, saritor in sus la nevoie, adora fisticul, este la curent cu lista comparativa a preturilor la aproape orice, aproape de oriunde (baza de date este completata in permanenta), are miini de aur, picioare de platina si ochi de cristal.


Nicolae Buhnevici, este combinatie dulce de chili si tabasco in bucataria Casei. De formatie informatician, e giuvaiergiu in lucrul sau de designer inclusiv web (de diferite profiluri... foarte diferite, curiosii pot sa sune la redactie pentru a nu fi nevoiti sa punem aici puncte-puncte si stelute de speriat copiii), igienist si luptator cu negrul de sub unghii, dar nu si cu Negru de Purcari, dusman inveterat al susnumitelor unghii, varianta cu „streliuci”, zdrobitor de inimi naive si plapinde care, dupa zdrobitura, ii lasa ca amintire cactusi asemeni lui (cu ghimpi si fara flori). Ii place sa asculte tare Metallica si Rammstein si sa-l enerveze pe Vasile (cel de mai sus) oricind si in toate formele. Danseaza ca Michael Jackson, dar are nas. E sportiv si vinde miere prin internet.


Alex Dolghi (raspunde uneori la numele secret Blissin) este cel mai proaspat intrat in Casa. De formatie arhitect, de vocatie cugetator. Tace. Generator de idei. Dar si realizator: design, desen si machetare. Cosmopolit, reminiscenta a adolescentei zbuciumate petrecute prin papusoaiele Americii de Nord. Posesor de cunostinte enciclopedice despre tot felul de culturi exotice, fenomene fizice si procese chimice pe care (elementul cel mai pretios) le extrage din baza creieristica de date la timpul si locul potrivit. Face fotografie (in special peisaje industriale degradate). Aduce multa muzica buna pe care o cunoaste doar el, este un mare facator de cafea si unicul fumator de la Imago. Isi iubeste femeia, este gospodaros (are burghiu), ii place gradinaritul si are citeva proiecte pentru cei 3 m2 din curtea noastra. E complicat, dar are visuri simple. Casa, familie... copii...


Olga Pilaev, contabila ce are doua calitati indispensabile profesiei: este frumoasa si extrem de profesionista. Asigura fata curata a agentiei in fata statului si stabilitatea psihica a tuturor angajatilor, avind grija sa fie felicitati toti la timp si fara pierderi, sa li se cumpere cadouri si sa li se aprinda luminarele pe tort. Are perioade de culoare aproape ca Picasso: roz, verde etc., etc., dar nu le aplica si asupra rapoartelor pentru fisc. Are o fata mare si se inimpla adesea ca necunoscutii sa le considere surori. Patinatoare inveterata...


Tatiana Coban este cea care se confrunta si savureaza zilnic minzii celorlalti, manager de proiecte, agenda vie pentru toata lumea de la IMAGO, forta pacificatoare, responsabila, organizata, aranjata, la locul ei, cu sot, copil, care ia toata dezordinea creativa si o pune pe polite si acasa, si la lucru; coordoneaza si creaza legatura intre creativii nostri si clienti. Bunatate intruchipata in viata de toate zilele, stana de piatra cind e vorba de interesele agentiei...


Olga Cebotari (raspunde la numele Helga daca e rostit cu dragoste) este capul, inima si o parte din ficatul Casei. Cum i se intimpla de obicei unui suflet sensibil si dornic de frumos, se ocupa cotidian de plati pentru arenda, tipografii, alergaturi, calculatoare, dereticatoare si alte chestii poetice. In timpul liber de toate acestea este mare debitor de idei, pe care majoritatea absoluta a angajatilor (exceptie modesta de ea) le considera absolutamente si indubitabil geniale, inghesuindu-se sa le realizeze. Are cel mai slab calculator din agentie (pentru a evita pe cit posibil ispita de a se apuca personal de infaptuirea propriilor idei) si cea mai noua masina. Posesoare a unei talii de 57cm si a unor picioare interminabile (care o ajuta sa efectueze lucrurile de mai sus, drumurile am avut in vedere) este o lovitura mortala sub centura adusa imaginii clasice de blonda natur. Blondele din toata lumea ar trebui sa o cotizeze pentru altruista reabilitare a imaginii lor.

Articol punktat în: Nr. 3, Aprilie 2006
Citit de:2691 ori

Comentează

 

un cuvânt cât o iarnă

pneumonoultramicrosco-

picsillicovolcanocopioză

gheorghe erizanu

 

Leapşa. Ridicolul bate sublimul

Primul eveniment public, clasa 1.

anastasia taburceanu

 

leapşa a doua

Una din primele scene înălțătoare pe care mi-o amintesc e un festival de dans

 angela braşoveanu

 

Master Class

pentru Consiliul Superior al Magistraturii

oleg efrim

 

To ACTA or not to ACTA

Cine este și ce vrea ACTA, găsiți aici.

andi moisescu

 

arme în mileniul păcii

nu doar filme şi nu doar pace menţinută cu războaie. hollywoodul e depăşit de o astfel de stire

 

fără facebook?

facebookul ca facebookul, dar dupa megaupload chiar sufar...

 

 

să luăm aminte

utin a găsit o soluţie care îmi place. Examinarea imigranţilor

 

germania

Germania se pronunţă în problema pacificatorilor