-Spatiul atelierului tau este generos, dar nu in masura in care ti-ai permite sa faci lucrari de dimensiuni mari. Asa ca, uneori trebuie sa te limitezi la cele cu volum mai mic. Toate merg, insa, mina-n mina…

-Multumesc pentru vizita. Comunicarea este foarte importanta, fie dintre artisti, fie dintre artisti si ziaristi, fie dintre artisti si publicul spectator. Lucrurile se sedimenteaza cu timpul. si, la trecerea lui, se vad mai bine. Eu sint aproape ca zilnic aici, si uneori am impresia ca bat pasul pe loc. in pofida celor enuntate, continuu sa lucrez. Am niste ore de citiva ani la Colegiul de Arta „Alexandru Plamadeala” din Chisinau.

-Uneori te gindesti ca rapesti din timpul tau pentru tineri, spre a-i forma, a-i orienta. si altii au facut-o, la rindul lor, pentru tine. Pe de alta parte, acest contact iti poate sugera tie insuti anumite idei…

-Atunci cind am plecat de la facultatea de arte plastice si design de la Universitatea de Stat „I. Creanga”, nu gindeam sa revin in invatamint. Acum chiar ma bucur ca am ajuns la Colegiul „A. Plamadeala". Unii ziceau ca nu am facut o schimbare reusita. Eu prefer sa vorbesc despre partea buna a lucrurilor. si aici ma refer la sistemul de ateliere. Prin metoda aceasta pe care o promovez, mi-aduc aminte de Academia de Arta de la Cluj.

-Datorezi mult profesorilor tai de la Cluj?

-Spiritul genereaza spirit, spun filozofii. in 1990, cind am plecat la studii in România, aceasta a fost bucuria cea mai mare, pe care am avut-o vreodata. Pina atunci fusesem deja la Sankt Petersburg, Moscova, Lvov. Am cunoscut imperiul sovietic de cindva. Dar simteam ca dincolo de Prut e altceva. Asa a si fost. Am descoperit ca artistii aveau o alta viziune, un alt concept asupra artelor vizuale. Daca noi aici punem accentul pe profesionalism, ei il pun pe idee, pe mesaj, pe deschiderea ta ca personalitate, in mod special. Pot sa spun ca m-a si marcat aceasta. E vorba de un mediu academic foarte sanatos. in domeniul artelor viziuale noi, aici la Chisinau, nu avem o atmosfera adecvata, normala. Acest mediu te face sa gindesti altfel lucrurile, sa le analizezi, sa le comentezi. Aici am cunoscut profesionisti de marca, profesori excelenti, cu studii la Viena, la Paris, cu o pasiune deosebita si o dragoste extraordinara pentru ceea ce fac…

-Din studentie ai beneficiat de o participare la Bienala de arta de la Ravenna, celebra manifestare culturala ce reuneste artisti din toata lumea…

-Daca privim lucrurile din turla Clujului, va spun ca Nicolae Otto Kruch, profesorul in a carui clasa am invatat, a participat la o editie si este detinatorul premiului Dantesca. A fost un imbold si pentru mine sa trimit o sculptura. Lucrarea, realizata in bronz si lemn, a ramas la Ravenna, a intrat si in catalogul expozitiei.

-A urmat o a doua participare…

-Din perspectiva R Moldova, toate se vad mai prost. Din cauza aceasta, noi, artistii, nu sintem integrati in spatiul cultural european. Poate cu timpul, artistii isi vor da seama de aceasta si vor incerca sa inscrie creatia lor circuitului universal.

-Artistii care au razbit in Europa, participind la saloane, expozitii, simpozioane, au facut-o destul de greu si aproape de fiecare data pe cont propriu. Dar este o categorie de artisti, care lucreaza in linistea atelierului, au creatii importante, de valoare, dar care niciodata nu-si vor putea gestiona opera lor.

-La Chisinau avem un Peugeot, un Shell, un market, o piata de masini bine pusa la punct. Trebuie sa intelegem ca si arta este un produs intelectual, care trebuie vindut. Mult conteaza instruirea, educatia pe care am avut-o. Artistii ar fi bine sa se manifeste si pe piata din afara. Noi inca sintem timizi pe de o parte si, pe alta, foarte izolati. O buna parte din artisti vor sta in ateliere in continuare si poate multi ani inca nu vor sti cum sa comercializeze produsul lor. Artistii trebuie promovati, sustinuti, sa stie lumea de ei. si statul se cere sa aiba o contributie anumita. Trebuie procurate lucrarile lor, ma refer nu doar la Muzeul National de Arta, unica institutie de stat ale carei colectii se completeaza din banii Ministerului Culturii si Turismului.

-Departamentul Arta de la Minister e ca si inexistent. Uniunea Artisitlor Plastici nu are posibilitati financiare si nu poate face nimic, in acest sens. Dar nici mecenati nu avem. Poate o institutie de invatamint ar fi bine sa deschida o sectie privind managementul artelor plastice, al culturii in general?!

-E o problema aici. Mai demult inca am lansat ideea, ca totul sa se concentreze intr-o singura institutie de invatamint, sa fie o Academie independenta. Facultatea de arte plastice de la “I. Creanga” poate ramine in aceasta formula, pentru ca are o destinatie speciala - de a pregati profesori. Trebuie sa vedem prin ce structura, cum se poate face acest lucru. Eu cred ca daca am izbuti, am putea crea o atmosfera asemanatoare celei existente la Cluj sau poate si in alte parti, in alte academii.

-Cum de te-am prins la Chisinau?

-Am avut propuneri sa merg la doua tabere, la Plopeni si la Busteni. Dar intre timp, in România au avut loc alegeri locale. UAP a suportat niste schimbari in structura ei, a ramas fara sediu. Asa ca nu a mai fost posibila plecarea mea si profit de aceasta perioada de zbor creativ liber.

-Ai avut experienta altor activitati de acest gen. Ai participat la o editie a Taberei de la Centrul International de Cultura si Arte "George Apostu" din Bacau. Lucrarea ta a ramas in acea gradina de pe malul Bistritei, alaturi de altele, realizate de sculptori din diverse tari. Apoi tu insuti ai fost organizator de tabere.

-Cind eram student la Cluj, se vorbea mult despre Tabara de la Magura. Ne uitam cu uimire ce cataloage apar. Ce-o fi insemnind asta, cum e cu putinta, ne intrebam. Apoi si noi am mers la Singeorz -Bai. Cind am revenit la Chisinau, am zis ca e bine sa culturalizam si aici peisajul. Prin intermediul sculpturilor, totul se poate modifica. Aceasta ne-o dovedeste intreaga Europa. O vedem peste tot. Sculptura este pentru aspectul orasului ca si bijuteria pentru o doamna. Schimba aspectul. Cit am fost presedintele sectiei de sculptura, am initiat si am desfasurat tabere. La Ungheni in 2004, 2006. Apoi am penetrat Soroca, in 2004, de unde se extrage celebra piatra de Cosauti. si, in fine, simpozionul de la Criuleni, din 2005, dupa care lucrurile au mers intr-o crestere spectaculoasa. Anul trecut acad. Bostan, care e rectorul institutiei, a organizat un simpozion in spatiul Universitatii Tehnice. Important este ca cele incepute sa aiba o continuitate.

-Cu cine ai lucrat in Tabara la Bacau?

-La tabere afli din secretele altor sculptori. Am avut sansa sa vad cum lucreaza sculptori din Franta, Israel, Polonia. Colegul meu din Israel a venit cu discuri diamantate. Acum se gasesc si la noi. Dar pe atunci era o noutate. Este libera comunicarea intre artisti. Acolo poti experimenta in dimensiuni mari.

-Exista un cult la Bacau pentru personalitatea lui George Apostu…

-Dupa Constantin Brâncusi, G. Apostu a continuat, in mod fericit, istoria sculpturii românesti si universale. A facut scuptura mare, grea, a lasat in patrimoniul tarii lucrari valoroase. A locuit o vreme la Roma si la Paris. O mare parte a operei este risipita prin lume. ”Tata si fiul”, ,,Fluturii” circula…

-Sculele tale sint asezate bine, ai impresia ca nu sint utilizate…

-La noi praful face parte din tabietul zilnic. Am aranjat putin, stiind ca vii aici.

Este o munca fara sfirsit…Obisnuiesc sa lucrez in cicluri: “Capricioasa”, “Chei de bolta”, sau “incercarea de a intelege”. Am niste teme la care revin in permanenta. incerc sa pun idee, sa contina substanta… Acelasi G. Apostu a avut serii pe care le valorifica, le aprofunda… Daca privim “Capriciul muzei” sau “Capriciul adoratei”, modelate in diversi ani, vedem bine ce le uneste si ce le deosebeste. Dar in ce masura imi reuseste, ma vor judeca specialistii, iubitorii de arta.

-"Capricioasa” in 2000 devine mai temperata fata de o alta, anterioara?

-E o incercare de a utiliza nu doar gestica, dar si sa imbin figurativul cu geometrismul.

-De regula, combini bronzul cu lemnul. Sint materialele tale favorite?

-Procedez diferit. Bronzul e dens, cere un material similar. Folosim marmura, granit. Am piese din lemn cu metal sudat. Experimentez, raspund provocarilor. Situatiile dicteaza materialul.

Cor: Ai mai practicat si alte genuri de arta, cum sint pictura si grafica…

-Cind eram la Universitate, faceam pictura, grafica, apoi fiind student la Cluj, am inteles ca voi face doar sculptura. Nu mai exista timp. E o lupta continua cu piatra, cu celalte materiale. Te verifici mereu. si vezi ca totul e comprimat. Te misti cu alte viteze, cu alte ritmuri. Nimic nu mai e ca altadata.

-Elaborezi indelung lucrarile? Ai schite, le modifici?

-Fiecare artist are stilistica sa. Eu fac o schita pe ceea ce am la indemina. Procesul de pregatire dureaza. Te obisnuiesti cu ideea, intervii, modifici… Daca o pictura o faci à la prima, acuarela si mai usor, sculptura dureaza. Multi pictori nu pot fi sculptori, pentru ca nu au rabdarea de a ciopli zilnic. Sculptura este un produs complex. Daca pictura este mai accesibila, atunci sculptura are nevoie de un spectator pregatit. Daca urmarim evolutia artelor, multe pinze s-au pierdut de-a lungul istoriei, fiind perisabile. dar vedem ca sculptura Greciei si Romei antice a fost gasita, descoperita, s-a pastrat. Rezista in timp si este un atu.

-Ce inseamna a fi modern in arta?

-E o intrebare dificila. Daca ne gindim la sculptura impresionista a lui Rodin, daca parcurgem drumul prin Giacometti, prin Moor, Brâncusi, Max Bill, vedem ca sculptura ceva pierde si ceva recupereaza, se transforma. Arta, in general, e si ea un produs al timpului, al gindirii, al evolutiei societatii.

-Brâncusi a adus arta sa la un simbol. Ce se mai poate spune nou?

-Nimic nu mai e nou in artele vizuale. Arta de azi este o eclectica. Stilurile se impletesc, se repeta, apar in niste dialoguri neasteptate. Clasicismul se intilneste cu rococo-ul. Totul s-a schimbat, s-a inversat. Sculptura trebuie sa fie nu doar o forma de material dislocat in spatiu, o piatra ce nu vorbeste, ci sa exprime o idee, sa constituie o anume chintesenta…

-Te mai intrebi de ce faci arta, in ce crezi?

-Din cei multi care invata, ramin in domeniu foarte putini. Restul se pierd prin alte meserii. Se mentin cei care incearca sa spuna ceva si persevereaza, se cultiva, avanseaza. Atunci cind am vindut primele lucrari in strainatate, mi-am dat seama ca exista oameni care au nevoie de ceea ce fac eu. Poate e prea tare spus. A fost ca o propulsare, ca o poarta ce mi s-a deschis. E pacat ca azi nu avem sustinatorii de altadata. Medici l-a sponsorizat pe Michelangelo, ca sa vorbim in termenii zilelor noastre. Dar pe parcursul istoriei au fost atitea!

-Poti sa fii cunoscut bine la Londra, la Paris, la Berlin, stind intr-un atelier la Chisinau?

-Da, dar sa fie niste manageri care sa te promoveze. Artistul trebuie menajat, protejat. Noi ducem in spate tot ce cream. Asta la modul direct. Situatia deocamdata nu se schimba. Formatiile muzicale sint mai bine cunoscute, pentru ca aici avem de a face cu o alta categorie de public. Veniturile in urma unor concerte sint imediate. Arta plastica are un alt specific. Aici toate evolueaza, se asaza in timp. Noi ducem mesajul nostru in lume, asa cum putem.

-Cum ai vrea sa le spui studentilor tai: “inapoi la Brâncusi sau inainte spre Brâncusi”?

-si inapoi, si inainte… Sa fie liberi in gindire, sa fie consecventi in ceea ce-si propun sa faca.

Sa aiba o clarviziune asupra fenomenului cultural. Sa pretuiasca talentul. Asta le-o spun si copiilor mei. Libertatea conteaza doar atunci cind stii s-o stapinesti.