Iurie Colesnic, scriitor, vicepreședinte al Alianței Moldova Noastră este ca o pilulă amăruie, care, după cinci minute de discuții, îți inoculează un optimism cu care nu te-ai mai întîlnit de zile bune. Parcă nimic nu e roz, parcă nu ești de acord cu argumentele lui, parcă lumea nu s-a schimbat cu nimic, dar pleci cu o doză de optimism ca să o poți risipi în cotidianul imediat pentru mai mult timp.

 

-Tocmai sînteți sosit din, cum obișnuiesc să zică politicienii, “teritoriu”, ce temperatură emoțională e acolo?

- Oamenii sînt storși și nu simt de unde ar putea să vină speranța.

- S-au resemnat?

- Eu am o experiență privind alegerile de circa 20 de ani. Și am văzut toată evoluția alegătorului nostru. În anii 90 era un alegător optimist, un om care credea într-adevăr că Moldova are o șansă. În 94 – lumea era mai prudentă, credea mai puțin în ideal, în 2001 am văzut o lume dezamăgită total în așa-zișii democrați, adică foștii comuniști deghizați... Era clar că pierdem alegerile. În 2003 la alegerile locale am văzut foarte multă agresivitate în apărarea comuniștilor. În 2007 a scăzut oarecum această agresivitate, iar în 2009 am întîlnit practic un singur apărător al comunismului în cele nouă raioane, prin care am umblat. Și argumentul lui a fost unul singur – comuniștii de acum nu sînt cei de ieri. Da, dar părinții lor sînt aceiași – Marx, Engels și năluca care circulă prin Europa cu secera și ciocanul.

–Poți să nu fii membru al PC, dar felul de a gîndi să fie comunist.

–Există și această problemă. Chiar și partidele hiperdemocratice suferă de un fel de reminiscențe ale gîndirii bolșevice. Care apar acolo unde nu te aștepți. De exemplu, dorința de a domina și nu de a oferi. Dorința de a controla, o dorință de dictatură mascată... Noi încă n-am ieșit din boala asta.

–În săli, cum s-a schimbat electoratul?

–Acum vin mai mult bărbații, femeile, în majoritate, sînt plecate peste hotare. Și dacă întrebările din anii 90 priveau viitorul, lumea într-adevăr credea că a scăpat de o mare povară și intra într-o zonă a vieții nesperate. Erau foarte multe probleme legate de morală și conștiință. Astăzi problemele sînt numai de ordin material. Foarte rar, ca un capitol aparte, se discută probleme legate de istorie, grație emisiunii de la Moldova 1, pe care am avut-o timp de un an. Oamenii au privit-o și și-au format o poziție. Și în asta văd rolul mare al televiziunii, care poate forma și deforma o conștiință, în funcție de intenții. Am auzit de multe ori referinţe privitor la 650 de ani de la formarea statului moldovenesc - este o cifră reală sau o cifră închipuită de comuniști?

–Oamenii mai cred în politicieni?

–Este o mare neîncredere în oamenii politici și trebuie să o spunem sincer. Pentru că s-a lucrat foarte mult la demolarea chipului moral al liderului. Liderul moral în cultură nu există, pentru că a fost demolat, nu există nici o personalitate cu autoritate incontestabilă nici în știință, nici în politică.

–Păi, se știe prea bine că în anii 40, atunci cînd au venit comuniștii pentru prima dată în Basarabia, a fost prima decapitare a valorilor, gospodarul satului a fost trimis în Siberia și răuleanul satului a fost numit lider. După ce s-au moșit cu chiu cu vai niște elite, vin anii 90 care le-au demolat și pe acestea.

–Mie mi se pare că procesul a fost un pic invers și acum o să explic de ce. Tu ai avut dreptate de prima etapă, atunci cînd s-au format aceste elite, dar ele s-au format pe baza unor lideri care aveau niște repere naționale. Începînd cu anii 60, noi am avut un moment de renaștere națională. În zona culturii, în primul rînd. Oameni de ştiinţă existau, dar nu erau atît de îndrăzneți ca cei din cultură. Și cînd a apărut echipa scriitorilor Damian, Zadnipru, Vieru, ca opoziție față de cea a lui Lupan și alții, în jurul celei dintîi s-au adunat actorii, cineaștii, pictorii și acest nucleu a dictat viața publică a Moldovei.

–Atît că, acest nucleu nu era unul oficializat.

–Dar ei erau niște repere morale. Oricît ar fi încercat comuniștii să împingă alți tipi în față. Anul 1990 a fost unul foarte delicat. Pentru că existau acești oameni care au participat la renașterea națională, dar era deja pus în funcțiune un proiect care presupunea demolarea oricărui lider potențial în Moldova. Și noi i-am lichidat moral practic pe toți. Timp de 20 de ani noi n-am avut nici un lider moral. N-am avut un lider cultural. Acești oameni existau, dar mai puternc era cîmpul de distrugere a lor. Luați-l pe Grigore Vieru. Aceasta e o mare figură, poate chiar numărul unu în cultura românească, dar a fost ponegrit, trecut în umbră, blamat cu orice ocazie. Luați-l pe Ion Druță... Da, el are opiniile și viziunile lui. Dar a fost distrus. Noi, în proza noastră românească nu am avut o altă figură. Dar noi ce-am făcut? Fiecare leșinat care poate ridica o piatră, a lovit într-însul. De ce? Asta a fost teza! Să nu fie nici un lider!

–A cui a fost teza?

–A băieților care au tras în spate procesul politic din Republica Moldova.

–Și Molodva a fost în vizorul băieților din spate?

–Sigur. Și crearea celor două biserici paralele, și crearea celor două uniuni a scriitorilor, este o operă foarte bine regizată.

–După mine, dublarea Uniunii Scriitorilor a fost făcută atunci cînd comuniștii, venind la putere, au văzut că intelectualitatea îi boicotează.

–Dar el ține de același proiect de creare a lumii paralele. În detrimentul personalităților care există. De ce oamenii de cultură au fugit din politică? Ce a fost în ziarele noastre, cînd Dabija a candidat în alegerile pentru Parlamenul României?...

–Acum se implică, de exemplu, Hadârcă, Cimpoi, tu nici n-ai plecat...

–Și nici n-am de gînd să plec.

–Dar, apropo, tot timpul ai fost în umbră. Abia acum ai poziție în fruntea listei. Sînt primele alegeri de după 2000 cînd revin intelectualii...

–Și îmi doresc din toată inima să vină cît mai multă lume. Văd și locul tinerilor, și al celor mai în etate. Există o listă întreagă de oameni care ar trebui să revină în politică, pentru că societatea are nevoie de repere morale. Problema identității vine de la problema conștiinței.

–Crezi că s-au schimbat scriitorii care s-au implicat în politică în anii 90?

–Nu cred că s-a schimbat Ion Hadârcă sau Andrei Țurcanu, sau Mihai Cimpoi. S-a schimbat lumea în afara lor. În anii 90 ei erau drapelele, de care lumea avea nevoie.

–Au îmbătrînit...

–Vîrsta e o chestie fiziologică. Convingerile însă nu se modifică așa ușor. Idealurile, pe care le-au avut Dabija, Vieru sau Druță sînt aceleaşi. Druță nu a fost citit corect. El n-a deviat nici un milimetru de la idealurile lui, pur și simplu noi eram în altă poziție. Noi priveam la romanele lui ca la o frondă pentru actuala guvernare. El privea foarte lucid la problema România-Moldova și găsim asta în romanele lui. Noi căutam însă altceva, altceva ne încînta. Noi eram cei care la un moment dat l-am privit dintr-un unghi, apoi din alt unghi și astăzi privim la lucrările lui, devansîndu-l parcă. Nu l-am devansat. El stă la locul lui și acolo va și rămîne, în istoria literaturii, dar noi începem să descoperim nuanțele, pentru că spectrul politico-geografic s-a schimbat. Totul era mult mai simplu, dacă criticii care-l analizau, nu-l mascau și reinterpretau.

–Druță îl avea ca idol pe Stere...

–Problema lui Druță și a lui Stere este că ei privesc mai lucid la o problemă, pe care noi o vedem, dar cu greu o recunoaștem. În scurta lui scrisoare politică, testamentul politic scris lui moş Ion Codreanu, ţăranul membru în Sfatul Ţării, Stere spune că oricît de crud ar fi regimul actual, și se referea la România anilor 30, acestea sînt lucruri trecătoare. Pînă la urmă, noi toți ne vom regăsi în originea poporului nostru. De aceea, moș Ion, nu ține minte palma care ți-a dat-o cutare sau cutare...

–Și asta o spune Stere, care a luat palme mult mai dure...

–Da, a și stat la pușcăria Văcărești pentru convingerile lui. Dar el înțelegea un lucru – nu poți să-ți negi originea. Ceea ce fac actualii guvernanți – ei își neagă originea. Comuniștii, dacă ar fi deștepți, ar dăinui aici încă cel puțin 200 de ani.

–Dar asta nu-i firesc...

–Și nici nu-i posibil, pentru că ei nu-și recunosc identitatea. Dacă ar spune clar lucrurilor pe nume, lumea ar înghiți. Dar anume nerecunoașterea originilor o să-i coste pe ei pierderea alegerilor din 2009.

–Sînteți sigur?

–Da. Oboseala e foarte mare. Întîlnirile astea, una după alta, transformă oamenii într-o mare. Și, ca la mare, sînt valuri mai mari, și zile cînd marea e ca oglinda. Acum marea este în așteptare. Ea tace, înghite dar, la un moment dat, apare valul cela care spală tot. Este momentul dinainte de furtună.

–Și furtuna vine chiar dacă buletinele meteo de la televiziunea moldovenească anunță timp frumos?

–Da. Azi îmi zice fiică-mea că i-au încuiat în Colegiul de artă, ca să le facă agitație comunistă. Dar pe copiii de la arte e imposibil să-i agiți să fie comuniști. Dacă se lucrează cu asemenea metode...

–Alegerile din 2009 sînt un test – ori Moldova revine la normalitate – ori se va contura un regim autoritar pentru mult timp înainte.

–Aceasta este cea mai serioasă verificare a noastră, și noi, forțele democratice, încă n-am demonstrat, pînă la ora actuală, că sîntem mature. N-am conștientizat pericolul, pentru că în ultimii doi ani formula totalitară ia amploare. Și cine nu simte acest lucru, înseamnă că nu înțelege ce se întîmplă. Practic, am devenit un stat polițienesc. Plec la întîlniri prin raioane și sînt urmărit de poliție și cu automobile mascate, mi se ascultă mobilul... Este mobilizat serviciul de informații, ministerul de interne să adune informație: ce s-a vorbit, ce s-a spus, se duce totul la centrul de analiză al comuniștilor, ca ei să reacționeze la ceea ce se întîmplă....

–Pe de altă parte, omului simplu ar putea să-i convină dictatura. Dacă i se va asigura mîncarea...

–Dacă ei ar putea garanta mîncare, căldură, un loc de muncă, atunci n-ar avea nevoie de dictatură. Dictatura apare unde nu poți asigura aceste lucruri și ești nevoit să acoperi acest gol cu frica. În Moldova se cultivă frica. Iar frica este unica armă cu care poți menține un popor în hibernare.

–Electoratul nostru pare nătîng, dar totuși pedepsește cu votul, Snegur n-a mai avut parte de al doilea mandat, apoi Lucinschi...

–Dacă nu avea loc această cumpărare politică celebră - Roșca, Diacov, Serebrian, actualul președinte nu era președinte. Venea un președinte neutru, ceea ce era benefic pentru țară. De fapt, politicienii n-au fost la nivelul așteptărilor electoratului.

–Societatea s-a maturizat, cu toată presa oficială dominantă. Partidele au evoluat?

–Da. Chiar și în cele mai cumplite încăieări politice au învățat să-și păstreze calmul și se luptă deja nu la nivelul fizicului, ci la nivelul doctrinei. Și nu numai asta, chiar aceste doctrine au început să fie conștientizate ca niște necesități. Comuniștii au lucrat numai cu simbolul. Ei așa și n-au dorit să-și arate esența. Pentru că esența lor este una criminală. Esența lor este secolul 20 cu 60.000.000 de victime. Dar partidele de orientare democratică și liberală deja înţeleg necesitatea doctrinei.

–Mircea Snegur avea o vorbă: eu înțeleg partide de stînga și arăta la mîna stîngă, partide de dreapta – și arăta la dreapta, dar ce înseamnă ”de centru”?

–Avea dreptate. Comuniștii nu vor dispărea, ei vor trebui scoși în afara legii. N-o s-o facă ei, pentru că sînt niște profitori. Comunist a fost Troțki, care a luat cu săpăliga în cap. A fost Buharin, care a murit împușcat de Stalin. Ăștia nu au idee și nici ideal, doar dorința de a folosi brand-ul și nostalgia omenească în folosul lor. Sînt niște psihologi foarte buni, care știu să se folosească de toate slăbiciunile noastre, inclusiv ale democraților, care n-a avut curajul să punem problema scoaterii lor în afara legii pentru crimele săvîrșite în secolul 20.

–Se conturează niște reacții dure dintre ppcd-iști pe de o parte, și amn-iști, pldm-iști și liberali pe de altă parte... Celelalte partide sînt oarecum trecute cu vederea.

–Faptul că s-a produs această regrupare ,e un semn că lumea simpatizează deja noile curente. A apărut o simpatie pentru ceva nou. În 2005 grupul Moldova Democrată, dacă ar fi avut alte fețe ar fi avut și mai multe voturi. N-a fost suficientă față liberală în acel segment. Era foarte multă față social-democrată în bloc. Și această față social-democrată se contopea cu fața social-democrată a comuniștlor. La nivel de intuiție.

–Da, dar pe de altă parte, social-democrații nu sînt priviți ca o forță astăzi.

–Ei n-au știut să-și revadă liderii. Ei au niște lideri obosiți, cu o imagine deja perimată. Să-l luăm pe același Diacov. A început în 94 cu agrarienii, a trecut prin faza Lucinschi, apoi prin faza Moldovei Noastre, a trecut prin Moldova Democratică... Niciodată n-a fost un lider, întotdeauna a fost o sferă de interese, mascate de interesele partidului. Să-l luăm pe Braghiș. Un politician foarte interesant. Dar a avut o perioadă neclară cu Furnica, apoi Alianța Braghiș și a intrat în parlament cu un număr mare de deputați, care l-au părăsit imediat. Și a fost faza Alianța Moldova Noastră. Toate aceste scheme, venirile-plecările - turismul politic nasc neîncrederea electoratului. Electoratul vrea stabilitate. Comuniștii au un plus la acest capitol. Ei nu se ceartă. Deși în interiorul lor sînt o mulțime de probleme. Dar ei nu arată acest lucru și tot timpul dau senzația unei stabilități. Și acesta este marele lor atu. Noi, ca niște democrați pur-sînge, ne certăm în public, vrem să demonstrăm care este mai bun și în felul acesta publicul ne percepe ca pe niște tipi mai puțin stabili.

–Există o problemă mare, atunci cînd în etapa inițială un partid prezintă oameni integri, nepătați, cu personalitate, și după aia, cînd se simte că acest partid are șanse să vină la putere, încep să fie curtați de diferite gunoaie. Și aceștia ies tot mai în față, iar cei valoroși, încet, încet încep să dispară... Cum încearcă să se protejeze partidul de profitrori?

 

 

 

–Ai dreptate. Cînd merge elefantul pe drum, tot felul de păduchi se agață de el. În afara dorinței elefantului. Partidele sînt niște elefanți care știu exact unde vor să ajungă, fiecare partid în parte are structurile lui, dar eu presupun că nu poți scăpa de viruși și nu poți scăpa de intruși. Ei se strecoară oriunde. Unele partide reușesc să aibă niște filtre care nu premit intrarea masivă a gunoaielor... Altele nu reușesc și se îneacă. Este o problemă foarte gravă. Am încercat diferite metode care n-au fost eficiente. Am încercat și un model de genul sindicat al partidului, ceream un fel de recomandare, făceam sistem de analiză dar, la sfîrșitul campaniilor electorale, apar tot timpul oameni în capul cărora nu poți ști ce e. De aceea e bine, ca orice partid să aibă o osatură puternică. Ca să reziste la toate încercările de a-l demola din interior. Și să aibă niște criterii morale foarte clare, în care fiecare încercare de a o lua în stînga - în dreapta să fie observată și pedepsită. Oamenii intră în parlament pe liste de partid. A doua zi ei spun că vor să fie independenți. Au intrat pe liste de partid, poartă în spate voturile partidului. Dar dacă ar fi simplu scris “în momentul în care părăsesc linia partiului depun mandatul de deputat” să vezi ce partide frumoase ar fi... Și ce parlament puternic ar fi acela! Toți migranții sînt utilizați pentru un intres sau altul.

–De ce n-a fost votată această lege?

–Pentru că a fost nevoie întotdeauna de voturi libere. Aceste voturi libere sînt utilizate foarte eficient. Ceeea ce văd ca o necesitate stringentă este finanțarea patidelor de către stat. De ce ? Pentru că partidele sînt așa cum sînt, nu de aceea că ele sînt rele sau bune. Banii care sînt aduși în partid sînt aduși în numele unui anumit lider. Putem să recunoaștem sau nu, dar asta e realitatea. În momentul în care apar bani, care nu au nume, în interiorul partidului începe procesul democratic. Noi am încercat în 2003 să facem alegerea demoratică a liderului

–... vorbești de Partidul Liberal de atunci...

–... pe bază de alternativă, a fost cea mai frumoasă parte din viața mea politică. De ce? Pentru că erau doi candidați la ultima etapă – Sergiu Mocanu și Veaceslav Untilă, fiecare avea partea lui de oameni de încredere, au umblat în toate raioanele, în toate organizațiile primare - 700 și ceva... Și să vii în fața omenilor și să spui că eu vreau să fiu lider al partidului și o să fac asta, asta, asta și oamenii te ascultă și îți pun întrebări – e deja o asumare a responsabilității dață de viața acestor oameni! Și să vezi ce curaj aveau acești oameni! Se simțeau deja o forță și tu te simțeai o forță. Și noi, pînă în ultimul moment nu știam cine o să învingă. Era pericolul, ca să se rupă în două partidul. Nu s-a rupt. N-a plecat nimeni. A plecat Sergiu Mocanu. Pentru că el a pierdut. Restul au rămas la locurile lor, dar partidul a avut o cu totul altă viață. Totuși cred că alegerea liderului în orice partid trebuie să se facă pe baza alternativei. Partidul comunist are probleme foarte mari, de care lumea nici nu-și dă seama. Problema partidului comunist este problema națională. Este foarte simplă. Ei au o majoritate de membri care sînt moldoveni, adică români, și o minoritate care stă de-asupra acestei majorități și sînt rusofoni. Și nu acceptă în nici un caz formulările naționale. Și a apărut o contradicție în interiorul acestui partid. Marea majoritate dorește să fie promovată în ierarhia partidului, ceea ce nu se produce. De aici, a apărut problema celui de-al doilea lider în partidul comunist, și de aceea au fost atîtea schimbări, de teama că acest al doilea lider ar fi ales în afara poziției conducătorilor autohtoni.

–Să presupunem că după alegeri cîștigați. Nu credeți că e o sinucidere politică?

–Noi știm că moștenirea comunistă nu va fi niciodată ușoară. Deși în anii 90 n-a fost mai ușor. În al doilea rînd, noi am conceput un plan politic Moldova 2009-2013 în care s-a luat în calcul toată situația reală de azi, criza economică care a dat peste noi și toate nuanțele pe care le putem utiliza pentru a redresa situația. Puterea în Moldova trebuie să fie preluată de un partid puternic, care are osatură și care poate duce în spate această țară. Fără aderarea la Uniunea Europeană nu vom putea face nici o schimbare serioasă în Republica Moldova. De aceea se impune alegerea unui partid mare.

–Ați încercat să vorbiți cu liderii partidelor mici?

–S-a încercat, dar orgoliile oamenilor depășesc mărimea Republicii Moldova.

–La ce volum ai ajuns cu ”Basarabia necunoscută”?

–La volumul opt, dar cît m-am odihnit am scris o Istorie a bisericii din Moldova. Era nevoie să schimb un pic tema. Pentru că avem două biserici. Avem 132 biserici într-o mitropolie, și vreo 600 și ceva în alta. E o problemă națională. Cum a reușit Alexandru cel Bun să facă Statul moldovenesc? A luat fratele și l-a hirotonit ca mitropolit și acesta trebuia să răspundă de partea morală a lucurilor. Și ei împreună, doi frați, au pus bazele Moldovei și Moldova există și azi. Noi am încercat să divizăm biserica, partea morală a lucrurilor și oamenii o să piardă încrederea în noi. Pentru că noi n-avem grijă de acest segment.

–Dacă Alexandru cel Bun o asculta pe soția sa nu crezi că era mai bine?

–Nu. Era vorba de catolicizare. Catolicismul nu este o soluție atît de ușoară, cum pare la prima vedere, în istorie are păcate mult mai mari decît ortodoxismul. Problemele inchiziției, stoparea progesului științific din evul medu pînă în secolul 19 e pe conștiința lui. Și de aceea salvarea noastră nu este în catolicism. Ortodoxia trebue să se așeze exact în afara puterii. Să aibă tăria de a fi a doua putere în stat, nu să fie puterea manevrabilă de stat. În momentul în care mitropolitul va avea cuvîntul lui de spus, gata – oricine în țară va ține cont de el. Sînt momente în istorie cînd mitropoliții au plătit cu capul, dar n-au vrut să calce cuvîntul credinței lor. La noi încă acest lucru nu s-a întîmplat...

–Dar noi avem doi...

–Avem doi, și cu cît mai mulți o să avem cu atît mai slabi o să fim. Aceasta e concluzia pe care am făcut-o la capătul acestei cărți.

–Noi privim orice lucru din punct de vedere geopolitic.

–Noi am introdus politicul în orice domeniu al vieții și asta a fost cea mai mare greșeală a noastră. Trebuie să scăpăm de politizare excesivă. Din cauza acestei politizări, noi nu avem presă, nu avem cultură, totul e împărțit în tabere politice. Trebuie să scăpăm de acestă boală. Oamenii politici să aibă domeniul lor pe care îl pasc, oamenii de cultură să pască domeniul lor și împreună se formează ceea ce se numește națiune.

Achitat din fondul electoral AMN