Atît de mulţi oameni am văzut care fac din toată inima, din toţi porii şi ce mai au ei prin organism impresia că lucrează, că sînt eficienţi – au cele mai preocupate feţe, sînt cei mai nervoşi în situaţiile de criză, se bat cu pumnul în toţi piepţii atunci cînd criza e rezolvată de alţii, mai în scurt, atît de mulţi am văzut şi de atîtea ori am făcut impresia că nu văd, încît, atunci cînd întîlnesc un om care este eficient fără ostentaţie, care îşi ia voluntar asupra lui greul lucrurilor, ştiind din timp că cei din propoziţia precedentă o să-şi trîmbiţeze victoria, sînt în primul rind uimită că asemenea specii există. Că n-o fac din nici un fel de complex de inferioritate, nici un complex de vinovăţie, şi chiar nici din irezistibila dorinţă de a plăcea cuiva, (deşi mi-aş depăşi cu mult atribuţiile profesionale dacă aş face-o acum pe marea psihanalistă), o fac din simplul motiv că aşa sînt construiţi. O fi genele, o fi educaţia, nu ştiu ce o fi, dar e o deformaţie deloc autohtonă… Asta de fapt vroiam să zic, ajungînd la eroina interviului meu, Liliana Palihovici. Dacă nu o prindeam şi nu o trăgeam de limbă în legătură cu ceea ce face, nici n-ar fi zis. Ce mare lucru să atragi milioane pentru tinerii de la ţară, punîndu-ţi pielea şi reputaţia în joc pe la fonduri străine? Ce mare lucru să baţi sute de kilometri de hopuri şi să ajuţi mii de tineri să trăiască un pic altfel, ce mare lucru să sufleci şi tu mîinecile dacă vezi că ei au nevoie de ajutor?.. Ce mare lucru dacă ai învăţat zeci de mii de femei de la ţară să ştie să folosească drepturile pe care deja le au, dar idee nu aveau pe unde-s depozitate? Într-adevăr, ce mare lucru… “Să fie închisă!”, a ţipat isteric un “mare” ideolog roşu-carmin (care, cu ani în urmă a fost fugărit dintr-o mică şcoală dintr-un sat de pădure, fiindcă era un prea prost învăţător de limbă rusă). “Apoi, dacă ziceţi, duceţi lucrul pînă la capăt”, zise cu răceală augustă o deputată, studiindu-şi cu atenţie manichiura oranj…

Acesta a fost "preludiul"...

– Era un proiect foarte mare al Băncii Mondiale, UNICEF-ului, Guvernului Marii Britanii şi Guvernului Olandei şi guvernului Japoniei dedicat tinerilor. Dar ceea ce s-a implementat acum a fost numai o parte de grant, oferit de Guvernul Japoniei. În perioada de negociere era vorba că Guvernul Moldovei se obligă să ia un credit de 3 mln, ca o garanţie că ei vor dezvolta apoi proiectul la nivel de ţară. Din păcate, guvernul a semnat acordul, dar parlamentul nu l-a ratificat.

– De ce?

– Au motivat că nu sînt avantajoase condiţiile. Dar nici un credit luat pînă atunci de Republica Moldova n-a beneficiat de condiţii bune. Din această cauză, o parte din donatori s-au retras. Şi au rămas doar fondurile Guvernului Japoniei. De fapt, comuniştilor nu le-a plăcut proiectul pentru că n-a fost declarat al lor. Nu eşti membru al partidului comunist, atunci sorry, nu e loc pentru tine. Nu contează nici experienţa, nici impactul. Atunci cînd am zis că proiectul acesta este important pentru tineret, ei au zis: “Noi ştim ce e important pentru tineret. Voi nu ne spuneţi. Voi vreţi să aduceţi bani care să lucreze împotriva puterii actuale. Tinerii se duc peste hotare, las” să se ducă”. Dar, la un an de la implementare, au apărut – "daţi lista, să vedem cine a fost creditat". Listele erau la bănci, pentru că ele au hotărît care proiect e viabil şi merită să fie creditat şi care nu. Au mers de la beneficiar la beneficiar, cu gîndul clar să depisteze fraude, operînd cu ameninţări deschise. Evident că mass-media controlată de ei a neglijat cum a putut impactul proiectului. Deşi ambasadorul Americii şi directorul UNICEF-ului, care vizitaseră şi ei localităţile unde desfăşuram proiectul, rămăseseră absolut mulţumiţi de cele văzute şi chiar au hotărît să mai dea 300.000 dolari pentru dezvoltarea afacerilor, am decis să plec din proiect. Trei ani de luptă cu morile de vînt, trei ani de angajamente neonorate din partea administraţiilor locale, din partea ministerului învăţămîntului... Apropo, oamenii umblă şi azi după banii promişi de minister. Pur şi simplu eram obosită de situaţia respectivă. Şi m-am dus. Acum, cînd aud la televizor “din iniţiativa preşedintelui se creează locuri de muncă pentru tineret”, ies în altă cameră.

– Zi-mi, te rog, în ce a constat proiectul tău, ca să ştim ce se face azi “din iniţiativa şi sub înaltul patronaj...”

– Au fost instruiţi aproape 900 de tineri între 18–30 de ani şi din 17 raioane în privinţa deschiderii unei afaceri. 200 au depus dosarele la bănci, pentru a fi creditaţi. Iar fondurile au ajuns pentru 143. Condiţiile erau că afacerea nu trebuie să fie mai mare de 10.000 dolari, din care 40% erau grant, 10% – contribuţia proprie şi 50% – credit. Contribuţia proprie putea să fie cota de pămînt, clădire, orice. Cele mai prospere afaceri au fost în dezvoltarea serviciilor în mediul rural: frizerii, cusătorii, reparaţii auto, vulcanizări, servicii de transportare a pasagerilor, a mărfurilor, producerea mobilei, a ferestrelor termopan, mori, oloiniţe, crescătorii de nutrii. Cizmării, cafenea-internet, sere de flori, creşterea ciupercilor. În cîteva sate şi-au cumpărat tractoare bune şi făceau bani frumoşi arînd şi semănînd loturile ţăranilor. După aceea mulţi au început să-şi extindă afacerea, au mai luat şi alte credite.

– Dă-mi vreo istorie...

– De exemplu, istoria unui băiat din Sîngereii-Noi. A lucrat în Rusia, a fost amăgit, a fost bătut, s-a întors acasă fără bani... Pe urmă a auzit de cineva care creşte ciuperci şi a plecat în Ungaria după spori. Dar dacă nu avea experienţă, nu ştia tehnologia şi au pierit. Era disperat, i se părea că nu va mai avea noroc. A participat la instruirea noastră, s-au ocupat ofiţerii noştri de dezvoltare şi, cînd deja îşi perfecta documentele, s-a gîndit că totuşi nu vrea să facă mobilă, ci termopane. Pentru că toată lumea care lucrează peste hotare, vine acasă şi schimbă ferestrele. “Şi de ce să plece tocmai la Chişinău ca să schimbe ferestrele, dacă pot să vină la mine?" Şi-a deschis atelier într-o rîpă ordinară. Iar în doi ani şi-a deschis două oficii în Bălţi, în Donduşeni şi Drochia, avea vreo cinci-şase echipe mobile care umblau prin sate şi schimbau ferestrele. Acum are atîtea comenzi, încît abia reuşeşte să le onoreze. Sau, tot la Sîngerei, o fată a cumpărat echipament pentru prelucrarea pietrei de Cosăuţi. Toată lumea se uita la ea ca la o ciudată. Dar ea cumpăra bolovani mari pe care îi tăia în orice formă îi trebuia clientului. În scurt timp au început să-i vină comenzi chiar şi de la Chişinau.

– Cum vă asiguraţi transparenţa proiectului ?

– Condiţiile au fost puse de către Banca Mondială, în aşa fel ca să se evite posibilitatea unor fraude. Nu noi decideam cine va fi creditat, ci consiliul de creditare al băncii. O bancă comercială nu va credita un plan de afaceri care nu e viabil. Ce interes ar avea să piardă banii? Au încercat să ne învinuiască, evident, că am selectat pe cine ne-a plăcut sau după apartenenţă politică, dar n-a fost deloc aşa.

– Vorbeai pe lîngă afaceri şi de nişte centre pentru tineret...

– Ministerul Educaţiei şi Tineretului, UNICEF-ul, reprezentanţii Băncii Mondiale, au analizat toate cererile şi au hotărît deschiderea a 25 de centre săteşti. Noi le dădeam echipamente pentru nevoile care considerau tinerii că sînt cele mai ardente în satul lor. Dar una din condiţii era ca să se implice cu ajutorul şi primăriile. Pur teoretic, erau de acord, dar cînd se ajungea la paşi concreţi – se dădeau cu fundul la gard. De exemplu, la Popeştii de Sus, Drochia... Primăria lor a procedat, ca de obicei. Şi atunci o femeie care privatizase baia publică - o ruină neagră după un incendiu şi făcuse într-o jumătate un magazin alimentar, a oferit o altă jumtate acestui centru – faceţi ce vreţi cu ea. Şi s-a găsit o altă doamnă entiziastă şi a început să bată drumurile după fonduri. Noi le dădeam numai pentru echipamente, materiale didactice, nu le dădeam pentru reparaţie, astea au fost condiţiile din start. Aveau în sat un voluntar la Corpul Păcii care a făcut o colectă de vreo mie şi ceva de dolari pentru reparaţie. Aceşti bani i-au folosit doar pentru materiale, în rest au muncit cu toţii – părinţi şi copii. Am rămas surprinsă de calitatea extraordinară a lucrărilor. Au făcut ulterior tot felul de cercuri – de informatică, de floristică, de dans, bibliotecă etc… Apropo, salariile pentru coordonatorii de program sînt foarte modeste – de 15-20 dolari pe lună, pe care practic nici nu-i luau, îi foloseau pentru cheltuieli de telefon. Vreau să-ţi spun că atîta voluntariat cît fac ONG-urile din sate, n-am mai întîlnit.

– Mi se părea că la noi voluntariatul ori nu s-a născut, ori a murit din faşă.

– Nu este adevărat. De exemplu, la Andruşul de Sus era o doamnă care lucra cu tinerii, şi în fiecare lună avea ceva – ori competiţii sportive ori festival de dans... Şi primea cîţiva bănuţi pe care îi folosea tot în cadrul proiectului. Nu pot să spun cum e în alte domenii, dar în ceea ce priveşte tineretul, e foarte mult voluntariat la sate.

– Oamenii sînt gata să lucreze gratis? Mi se pare că acum ori aşteaptă pomeni, ori salarii mari…

– Nu este adevărat. La Bădiceni, raionul Soroca, tinerilor le-au dat fosta casă de cultură, imensă şi ruinată. Au reparat-o, au pus ferestre, dar între timp le-au furat şi ferestrele. Şi ei au mers de la casă la casă şi au explicat din poartă în poartă că vor acest centru pentru tineret. Şi bătrînicile, aşa cum dau bani la biserică, aşa au dat şi pentru centru. Cîte cinci lei, cîte zece... Au semnat apoi băieţii au raportat la adunarea satului fiecare bănuţ cheltuit. La început, cît încă nu era gata clădirea, făcuseră centrul în casa coordonatorului de proiect. El îşi făcuse altă intrare şi copii veneau acasă la el. A făcut şi radio local. Şi buletin informativ care se răspîndea nu numai în şcoală, dar în întreaga localitate.

– Oamenii aceştia de obicei sînt percepuţi ca ciudaţi?

– Da, comunitatea încă nu e deschisă să înţeleagă că oamenii pot să piardă timpul şi energia lor în folosul tuturor. Şi anume ei sînt analizaţi sub aspectul “las"că ştim noi, au ei vreun interes...”

– După asta cu ce te-ai ocupat?

– Am fost consultant al Băncii Mondiale pentru tineret. E vorba de un grup de iniţiativă "Glasul tinerilor", pe care banca încearcă să-i infiltreze în toate proiectele pe care le implementează în ţară: economie, dezvoltare socială, tineret, vrea să aibă nişte monitori independenţi. Au mers prin 90 de sate cu proiecte pentru protecţia mediului ambiant. Dar n-au avut o abordare în dulcele stil al ong-urilor, adică ne-am pus bifa, am făcut un raport frumos şi gata. Au mers la Ministerul Ecologiei, au insistat, sînt dintre acei care te rod pînă fac gaură. Acum vor face o campanie anticorupţie în troleibuze. "Corupţia dunează grav libertăţii tale".

– Corupţia poate fi stopată prin acţiuni în troleibuze?

– Cel puţin oamenii conştientizează că nu trebuie să dea bani încă o dată, din moment ce plătesc taxe. Ei cred că “statul plăteşte”. Dar de unde ia bani statul? Din business-ul tău. Pe tine trebuie să te intereseze de unde ia statul banii. Şi ce face statul cu banii tăi. ONG-urile au primit bani, pentru a monitoriza cum guvernul îşi îndeplineşte promisiunile de luptă cu corupţia. A fost un angajament al Guvernului Moldovei luat în faţa Guvernului Statelor Unite şi a fost ca o precondiţie, ca Moldova să primească alte ajutoare pentru alte programe de investiţii. În general programul este de 1 mln dolari. Am făcut instruiri pentru jurnaliştii de investigaţii, vizite se instruire la ziarele şi revistele străine. Am creat organizaţii care apără drepturile jurnaliştilor de investigaţii. Oferă consultanţă gratuită şi asistenţă juridică atît pînă la publicarea articolului, cît şi la judecăţi. Pentru mass-media este un suport vizibil.

– Acum te-ai implicat şi în politică. Ce trebuie să se întîmple în viaţa ta, ca să-ţi doreşti să ieşi din mediul comod de la Chişinău, ca să mergi prin glodul ţării să-ţi murdăreşti sandalele şi anvelopele?

– Eu nu cred că un politician poate să promoveze nişte idei, să rezolve o problemă fără să-şi murdărească sandalele, cum zici tu...

– Ba pot bine-mersi.

– Şi ei o duc mersi, dar poporul?

– Ce, poporul? Nici nu-i informat, nici nu-i cunoaşte, nici nu-i controlează... Sînt două lumi paralele care se întîlnesc doar la urne.

– Din ceea ce văd eu, ţara asta are nevoie de altă generaţie de politicieni care, odată ajunşi “acolo”, să promoveze mesajul omului care i-a votat. Căci, atunci cînd te-a votat, a avut încredere că anume tu îi vei rezolva problema.

– Am impresia că nimeni nu mai crede în nimeni. Fiecare îşi joacă rolul, ştiind că celălalt ştie şi acceptă tacit minciuna.

– Nu pot să generalizez. Dacă ies la alegeri, înseamnă că mai au încredere. Deşi există în mediul rural oameni care au deprinderea şi disciplina electorală – dacă sînt alegeri, trebuie să mergem. Generaţiile de mai dincoace sînt mai greu de convins. Ca politician, trebie să fii mereu cu gîndul: eu de ce am venit aici?

– Cum de ce? Să mă arate în costum frumos la televizor.

– Eu m-am implicat în politică, fiind convinsă că pot să contribui la îmbuntăţirea calităţii vieţii cetăţenilor. Eu ştiu exact care sînt problemele tineretului, ce trebuie să făcem, ca spaţiul lor să se schimbe. Cunosc foarte bine viaţa oamenilor în sate. Nu poţi să-i duci la nesfîrşit cu fofîrlica. De ce n-au oamenii încredere în politicieni? Pentru că toată lumea vine şi le spune basme electorale şi apoi dispare.

– Eu ştiu sate care au votat, pentru că li s-a dat o pereche de ciorapi sau galoşi şi aceeia desperecheaţi. Sau ochelari care nu erau numărul lor. Şi în satul cu ciorapi a venit la putere un primar care avea « spravcă » de la spitalul de psihiatrie. Pe urmă, cînd au început să-l vadă prin găurile ciorapilor, sătenii nu mai erau aşa de bucuroşi…

– Eu totuşi cred că nu toţi politicienii sînt aşa cum ai zis tu – să arate cît sînt de frumoşi sau cît de bine vorbesc. Sau cît de frumoşi li-s papucii. Eu înţeleg că sînt idealistă. Dar ţara asta are o şansă, şi anume schimbarea puterii cu oameni tineri, cu altă mentalitate, cu altă viziune. Da, poate nu au atîta experienţă birocratică ca ăştia care au lucrat 40 de ani în structuri de partid. Dar tu trebuie să înţelegi la ce te-ai dus acolo, te-ai dus să schimbi viaţa oamenilor. Au zis că vor fi cel mai transparent guvern. Şi ce avem? Sedinţe secrete? Lipsa de acces a presei, întreruperea transmisiei în direct a şedinţelor parlamentului? Ca nu cumva oamenii să-i vadă cine sînt cu adevărat? Şi să li se trezească un grăunte de raţiune. Pentru că la ştiri văd altceva.

– Mai este posibil un 4 aprilie?

– Nu, nu cred. Nu aş permite nicicum să se mai întîmple aşa ceva. Nu există nimic pe lume care m-ar convinge să fac lucrul acesta. Nu aş accepta nici un fel de cedări pentru un parteneriat cu comuniştii.