Maldivele, moldivingul şi ţestoasa înamorată

 

 

 

Ce face un moldovean de treabă atunci cînd vine iarna? Urcă pe sobă? Răspuns incorect. Se duce instructor de diving pe insulele Maldive. Această rară încrengătură a speciei “moldovean de treabă” este reprezentată deocamdată printr-un singur exemplar - Alexandru Luchianov, pe care cititorii noștri (care sînt cei mai deștepți și cei mai atenți și cei mai cei mai și în general) ar fi putut să-l fi zărit pe la Clubul Hedoniștilor, căci el este producătorul unui vin minunat în serie mică - Etcetera. Deci. Pentru prima dată a avut această experiență prin 2003. După ce și-a sădit via, a terminat treburile pe afară, a scris un mail unui prieten și, peste cîteva zile, acela îl întîmpina cu pîine și sare (adică, în varianta maldiviană, cu lapte de cocos și flori la pălărie) la Four Season de pe insula Kuda Huraa. A lucrat (s-a scufundat) cinci luni de zile și s-a întors exact la sezon, atunci cînd vița începe să plîngă (nu chiar de dorul lui – chestiune de biologie - dar putem interpreta).

 

Acum, în această iarnă, Alexandru a repetat figura. Dar de data aceasta via a mai crescut, odată cu ea și fabrica, și nu și-a putut permite decît două luni de chin și osîndă sub palmieri. Maldivele sînt considerate Mecca scufundătorilor, fiecare dintre ei visează să ajungă la imensele recife de corali și de aceea instructorii de scufundări nu vor fi niciodată șomeri. Pești la fel de exotici sînt și în Indonezia, și în Malaezia, dar coralii sînt prețioși anume aici, zice Alexandru, care a mai avut experiență profesională și în alte zone pe lîngă cele numite - și în Caraibe, și în Tenerife... Am încercat să-l tragem de limbă și să înțelegem de aici, de pe uscat (mai bine zis din glod) cum să devenim niște scufundători normali. Așa că. În lume există cîteva organizații care oferă licențe pentru scufundări, cea mai vestită dintre ele este PADI. Ei au cele mai bune manuale și cele mai bune condiții de studii. Dacă ai împlinit vîrsta de 8 ani, poți (în piscină deocamdată) să iei lecții de scufundări. Programul complet pentru un curs de diving este de 4 zile. Pentru a economisi timp, cei ocupați pot să asimileze partea teoretică, întîi citind manualul, apoi privind același material pe video și să se prezinte în fața instructorului pentru testele practice. Dar, în majoritatea cazurilor, studenții preferă totuși un instructor în preajmă. Primele lecții în apă sînt în spații închise, cum ar fi piscinele, ca să poată extrage practicantul panicat în timp util de la fund. Exercițiile sînt simple, le poate face oricine, dar sînt stresante pentru majoritatea – cum se poate curăţa masca de apă sub apă, de exemplu (te întorci cu fața în sus, tragi aer pe gură, îi dai drumul pe nas, ținînd masca cu degetul între sprîncene). Sau cum să scoți masca sub apă și s-o pui la loc. Pînă nu face fiecare aceste exerciții, fără a intra în panică – nu iese în larg. Apoi sînt lecții practice la adîncime pînă la 12 metri.

 

Atunci trebuie să facă aceleași exerciții ca și la 2 metri. Să înoate fără mască, să scoată cureaua cu greutăți de pe el, să știe cum să acționeze atunci cînd partenerului i se termină aerul. Dacă nu le face corect - trece din nou la 2 metri. După ce face 4 scufundări cu instructorul și se descurcă bine – dă ultimul examen - 50 de întrebări teoretice – dacă trece 75% - este licențiat. 99% dintre studenți trec testul. Căci programul e făcut foarte accesibil, memorabil și bine structurat. Prețurile unui curs pentru începători variază în funcție de țară – 900 dolari în Maldive, dar sînt și de 400 euro prin alte părți. În general, oamenii preferă să închirieze echipamentul, dar ar putea, de exemplu, să-și cumpere o mască adaptată anume la fața lui. “Cel mai rău este atunci cînd îți intră apă în mască. Indiferent dacă ai experiență sau nu – e grozav de enervant”. La 18 metri adîncime obții primul nivel de licențiere. Urmează programul avansat – curenți subacvatici, valuri etc. Deși sub mască nu se vede naționalitatea, anumite trăsături răzbat, totuși. E clar că rușii, ba chiar toți cei ieșiți din spațiul ex-sovietic sînt un pic mai “specifici” - mai încăpățînați, mai incontrolabili, tot timpul fug la adînc, vor să sară peste etape. Dar înțeleg atunci cînd faci “demonstrație de forță” și se liniștesc. În Maldive nu poți să te scufunzi cu mai mult de 4 persoane. În alte țări pot fi și 8. Din capul lui nimeni n-are voie la fundul oceanului. Poți să nu știi locul, curenții, adîncimea, văgăunile periculoase. Tot timpul înainte de orice scufundare se face un briefing – se studiază relieful, adîncimea, curenții, locul scufundării și ieșirii la suprafață. Dar cel mai bine e, ca instructor, să mergi să vezi din timp toate locurile. Cel mai greu e cînd nimerești în curenți – e ca în mașina de spălat, vrei să te ridici în sus – te scufundă, vrei să te scufunzi – te împinge în sus. Am avut o pereche din Singapore, care a avut mereu norocul să nimerească în curenți. Ea era stresată, panicată, a vomitat în mască... Sînt proceduri clare cum urcă în sus - treptat – la 5 m stai 3 minute, trebuie să o ții de mînă să-ți vadă ochii, să se calmeze. Există o regulă – dacă ți se face greață, trebuie să ieși la suprafață și să te uiți la orizont. Dar ea – nu, stătea încăpățînată cu fața în apă și vomita mai departe. Și veneau în fiecare zi. Și în fiecare zi vomita. Mă rugam să nu mai vină. Dar oricum veneau. În general, fetele sînt mai ascultătoare, mai corecte, dar e o problemă pentru ele este să scoată masca de pe față sau să dea drumul la apă în mască. De parcă și-ar strica machiajul. Dar pînă la urmă o fac și pe asta. altfel rămîn pe uscat. Căci se poate întîmpla, de exemplu, să fii la adîncime de 20 de metri și treci întîmplător pe alături și să-i atingi sau să-i scoți masca și ea, dacă nu a deprins pînă la automatism gesturile, ce va face? Va țîșni la suprafață. Și poate rămîne pentru totdeauna paralizată. Căci la adîncime azotul din aerul intrat în plămîni, se asimilează în organism – în țesuturi, în sînge – mici bule de azot. Și dacă presiunea brusc scade prin ridicarea rapidă la suprafață – atunci în sîngele nostru se produce același efect ca și cum ai deschide o sticlă înfierbîntată de Cola. Trebuie să știi toate lucrurile astea simple, pentru a rămîne în viață. Eram cu doi francezi încăpățînați. Pe ruși, cum ziceam, poți să-i prinzi și să le spui prin expresia ochilor (drama avînd loc sub apă) cînd îți dau una! dar cu francezii nu poți – că fac apel la suma pe care au plătit-o ca să le rabzi trucurile. Așa că, mă enervam în tăcere. Spre sfîșitul scufundării, văd o tortilă de vreun metru și, ca să mă distrez măcar cumva, o strîmbam, imitîndu-i legănatul. Ea veni încetișor spre mine și se atinse cu ciocul ei de fruntea mea. Și stă. Eu cotesc, ea vine iar și stă cu ciocul între sprîncenele mele. Eu mă îndepărtez - ea din urmă. Am apucat-o, am întors-o cu fundul la mine și i-am făcut vînt – ea face un cerc și iarăși vine la nasul meu... Pînă și francezii s-au liniștit și se uitau cu ochii căscați la acest “cuplu” de vis. Am ieșit la suprafață cu atîtea emoții – parcă eram o bombă atomică. Pînă în seară, toată insula știa de pasiunea pe care o făcuse broasca țestoasă pentru mine.

Oricît s-ar fi scris și s-ar fi studiat lumea subacvatică (chiar și în Maldive la fiecare hotel este un biolog marin), totuna au mai rămas pete albe. Eu, de exemplu, am visat să văd wale shark, adică rechinul-balenă, dar el avea alt program – împreună cu manta, alt pește grandios ca un batiscaf, erau duși la o cumătrie pe lîngă Malta, în schimb de data aceasta am văzut lemon shark, un rechin rar, habitatul și apucăturile căruia nu sînt studiate pînă la capăt. Cei care au făcut diving pe aici, prin anii 70, zic că era cu totul altă brînză, dar în ultimii ani a fost de ajuns ca apa oceanului să se încălzească cu un (1!) grad și au murit toți coralii de la mal. Le puteți admira și acum măreția, doar scufundînd fața în apă, deja sînt pietrificați, nu se mai unduiesc în zeci de culori și forme. Au supraviețuit cei de la adîncime. S-a întîmplat să se distrugă coralii și atunci cînd se construiesc hotelurile. În schimb, am fost la o zi de replantare a coralilor – ca și cum la noi ar fi o zi de înverzire a plaiului - sînt corali care se rup dintr-un motiv sau altul de la trunchiul-mamă, dar rămîn vii. Noi i-am colectat în cutii și i-am replantat pe o carcasă de sîrmă și ei încep să crească la loc. În general, în Maldive legile de protecție a mediului sînt foarte stricte, poate și din această cauză situația nu este chiar atît de tragică ca în alte părți. De exemplu, eu nu pot să privesc cu sînge rece cum se ucid milioane de rechini numai din cauza că nu știu cărui nebun din marketing i-a venit ideea că cartilagiile de la aripa rechinului ar trata nu știu ce boli. Și iată că rechinii sînt prinși în masă, li se taie aripile și sînt lăsați să moară în ocean.

 

Maldivele deasupra apei

La cinci ani de la prima vizită, Male, capitala Malidivelor, s-a schimbat că n-o recunoști, zice Alexandru. Pe lîngă blocuri, pavaj și tot tacîmul, au apărut Hummer-e și Harley Davidson-uri. Pe o insulă de 2 km lungime, (1129 de insule (dintre care 250 sînt locuite) au o suprafață totală de 298 km p.) că nici nu reușești să-ți faci vînt și ai ajuns iar în apă. Nemaivorbind de i-phoane la tot adolescentul. Și dacă vreo cinci ani în urmă rar maldivian bea cîte o bere (sînt musulmani, adevărat că un pic mai light), acum o dau bine și cu băuturi mai tari. Filmele americane (fiecare insular are, indiferent de dimensiunile colibei, farfurie pe acoperiș) au adus tot ce-i mai prost – violență, droguri și pasiune pentru nimicăfacere. Banca Mondială se străduiește să îndrepte cumva situația produsă de Hollywood, bagă bani în programe de instruire, în grădinițe, școli, în angajarea tinerilor localnici în industria hotelieră, a pus chiar și de o mică revoluție, ceea ce părea aproape fantastic avînd în vedere gradul de împrăștiere a insulelor și s-a schimbat președintele care a stat 30 de ani bine merci la putere. Evident, situația respectivă nu se răsfrînge și asupra insulelor turistice, acestea sînt încă oaze paradisiace, pe care nici un țunami nu le face să ridice din sprînceană.