Cind i-au spus la spital ca a murit, s-a asezat pe prag, a scos mecanic capacul de la borcanul de supa inca fierbinte si l-a sorbit, incet, indelung, lichidul cu bucatele zaharoase de cartof arzindu-i gitul si ea se mira ca mai simte ceva... Asistenta medicala a privit-o un timp, apoi si-a sters lacrimile de pe barbie si a alergat, scapind papucii. Trecura doua bolnave in capoate vechi de cit cu colanele trecute peste burtile mari, uitindu-se lung si susotind cu coltul batistei la gura.

Puse cu grija borcanul in cosul de gunoi de linga prag, ii dadu un picior ciinelui care spera sa consume restul – pe cine sa te razbuni atunci cind iti moare mama? Si intra in spital. Semna unde i-au aratat ca trebuie sa semneze, lua legaturica cu capotul decolorat, cana cu smaltul albastru si papucii Floare, inca aproape noi. O-of, cine o sa te jeleasca, of, cui te-au lasat cu sase guri mititele... boceau infirmierele din ce in ce mai tare si mai expresiv, parca indemnind-o sa se alature si ea bocetelor, ca si cum i-ar fi sugerat: nu mai are cine sa te iubea-a-asca si sa astepte reactia. La morga, sub un cearsaf murdar era o baba, cu buzele galbene, cirozate, incretite, strinse si alunita mare cu un fir sur se lipise straniu de acest git strain. Nu poate moartea sa-si bata joc de mama ta. E nedrept. Iesi.

- A ramas, saraca, cu sase pietre de git...

Acasa incerca sa nu se uite la cosul impletit din fire de plastic cu care mergea la biserica, ascunse dupa usa galosii rosi la calcii... lucrurile au o anumita nesimtire sa supravietuiasca stapinilor.

Cei mici se auzeau tipind pe costisa. Le incalzi supa. Iesi sa-i strige. Pe gard, uitati cine stie de cind, erau pusi la uscat niste ciorapi, unul mai cafeniu, altul mai nucariu, lungi, elasticul iesea in firisoare albe, cel nucariu avea o gaura la calcii. Ea baga degetul in gaura, il invirti sa se faca rotunda, se lasa jos cu ciorapii la piept si urla lung, salbatic si neauzit. Au plins gramajoara, pina cei mici, Ana si Vasile, au adormit pe ea, transpirati.

Pomeni, toluri noi taiate cu foarfeca, bomboane ieftine legate cu ata de crengute, din care raminea numai cite o bucatica de hirtie incleiata si trebuiau insirate altele, femei invirtind la sarmale, pete de ceara peste tot, unde-i oloiul, da’ ce le punem groparilor? Au inmormintat-o linga tata. Cind a vazut scindura laterala a sicriului, se sperie ca o sa scoata mina prin crapatura si o sa traga celalalt sicriu.

- Poate te duci si tu, dragul micai, la Italia, iaca tot ma intreaba Catinca lui Dominte. Tot a fi un ban pentru isti mititei. Ca de hranit i-om hrani noi, mosnegii.

Catinca lui Dominte era acum Catia, avea unghiile crescute cu gel si pictate cu floricele stralucitoare, patru inele si sandale inalte, decorate cu pietricele. Maria incerca sa nu se uite la hainele sale si isi baga papucii sub masa de plastic.

- Saracuta de tine, sa te trezesti la 16 ani mama si tata a sase banditi, mititica, cum te descurci? Zi cu ce pot sa te ajut? Si o netezi usor pe mineca. Maria se infiora de placere. O femeie atit de frumoasa si gatita sta cu dinsa la masa, o serveste cu suc cu pai galben si discuta cu ea de parca ar fi prietene... Si-i povesti tot-tot, parca temindu-se ca minunea se va termina si femeia aceasta va disparea in aer fara ca ea sa-i spuna toata durerea, toata neputinta, toata ura si toata nevoia de dragoste care zaceau in ea...

- Nu e nevoie sa-mi multumesti, fac si eu ce pot, o mai mingiie o data pe mineca. Mariei i se paru ca o atinse un inger. Pasaportul fu gata in citeva zile, Maria se ascunse dupa o gluga de strujeni ca nimeni sa nu-i incurce sa-l priveasca, sa-i netezeasca coperta usor zgrunturoasa, sa treaca cu buricul degetelor peste stampila in relief... Il deschise de douazeci de ori la pagina cu fotografie, i se parea ca de acolo o priveste o alta fata, cea care ar fi vrut sa fie.

- Ia dezbraca-te, domnisoara, sa-ti vedem bogatiile, o ruga batjocoritor-parinteste unul dintre cei trei barbati care intrasera in apartamentul pe care il inchiriase Catia ca sa astepte masina care trebuia sa le duca pina la Verona. Creierul ei refuza sa inteleaga ceea ce ii cerea tipul. Catia!!! striga ea, speriata de tot. Barbatii au ris zgomotos, batind cu palmele de genunchi ca de la o gluma buna. Ce i-ati facut Catiei, unde e? Barbatii rideau si mai tare. Cel care ii ceruse sa se dezbrace scoase un cutit frumos, cu plasele rosii si se apropie de ea. Lua atent, grijuliu bluza de un nasture si o sfisie de sus pina jos, apoi o zgirie intre sini, privind-o tandru in ochi. O picatura de singe se scurse gidilind-o pe burta. Brusc i se facu dor de bunici, de frati, albiuta cu rufe murdare de frecat i se paru un vis frumos.

Plinse, urla, trase perdelele in jos, cu tot cu galerii, coltul de metal o lovi in cap, gemu, batu cu pumnii in ferestre, dar acestea aveau obloane pe dinafara si nu putea vedea nimic. Nimic. Se ghemui in colt, statu mult, pina corpul incleiat, vinat ii amorti cu totul. Se rasuci o cheie in usa, intrara trei barbati smoliti si unul blond, vorbind intr-o limba necunoscuta. Nu era italiana, caci nu semana cu romana. Nu mai avea glas sa urle, doar hiriia ca un ciine ragusit. Cind isi veni in fire, plecasera. Apoi venira altii. Doi. Unul era beat crita, tot o tragea de par si facea spume la gura, celalalt, mai treaz, bea din sticla si se uita la ei. Apoi lua sticla si i-o trinti celuilalt in cap. Cazu snop, plescaind din buze. Maria inmarmuri. Se lipi de perete. Dar n-o lovi, arunca sticla goala si se aseza, parca obosit dupa o munca grea. Taceau. Deodata mortul incepu sa sforaie. Smolitul zimbi. Ii spuse ceva. Ea nu intelese. El dadu a lehamete din mina. Ii suna telefonul. Vorbi mult, agitat. Se trezi celalalt. Se tiri pina la baie, mormaind ceva. Plecara amindoi.

Apoi veni doar cel bun. Asa-i spusese Maria in sinea sa. Ii aduse de mincare, sampon, un tricou, o fusta mini si lenjerie de dantela. Ramase peste noapte. Timp de o saptamina. Vorbea un pic rusa. Beau ceai cind el i-a spus ca azi vor veni si alti barbati, dar el va avea grija sa nu o bata, sa se poarte frumos cu ea. Ea ramase cu ceaiul in gura. S-a tinut de cuvint. N-au batut-o. Erau mai mult albi, straini, dar si albanezi. Intr-o zi veni agitat si-i zise: gata, iesi. Pentru prima data, de trei luni, iesi afara. Erau copaci, copacii aveau frunze, copii, oameni care mergeau fara sa se uite la ea. Sa fuga? Ajunsera la aeroport. Amsterdam, citi ea destinatia. El intinse doua pasapoarte. Isi vazu poza, dar nu deslusi numele. Nu i-l dadu in mina. Zbura pentru prima data. I se astupara urechile, se inalbi de frica, dar privea cu ochii larg deschisi la norii albi care se asterneau sub ei.

Alex mergea prin ploaia de vara spre barul sau sa-si bea berea de dupa serviciu. O fata inalta, cirliontata, ii facu semn, apropiind doua degete de buze. El ii intinse pachetul de tigari. Ea lua doua. Ii aprinse una. O studie. Nu avea mai mult de 16 ani, de la flacara i se facu auriu pufusorul de pe obraji. Ochii verzi, imensi il priveau fara curiozitate.

- Tourist? intreba el ca sa inceapa vorba.

- Prostitute, raspunse fara emfaza.

Tacura un timp. Lui ii veni ideea.

- Cit?

- O suta.

- Acum poti?

- Sa intreb.

Era libera. El o cumpara pentru intreaga seara. Se plimbara pe strazi, mincind inghetata. Intrara la Madame Tusseau, ea era fericita, sarutindu-l pe obrazul de ceara pe James Bond si uitindu-se sub rochia rasfirata de ventilator a lui Marylin Monroe. El era fericit, urmarindu-i fiecare miscare. S-au plimbat cu careta trasa de caii cu picioare groase, nu o mai facuse din copilarie, statuile vii li se inchinau pe neasteptate, bagind-o pe Maria in sperieti.

A cumparat-o in fiecare seara, intreaga zi de munca elaborind planuri de excursii, gindindu-se doar la ea. Ea il invata cuvinte in rusa si in romana, rizind de accentul lui. In cei 38 de ani ai sai, nu fusese atit de des la gradina zoologica, acum s-ar fi dus inca de zece ori.. Uneori se comporta de parca i-ar fi fost fiica, alteori se dadea periculos de aproape de el, infiorindu-l. Apoi deveni tot mai trista si mai absenta.

- Vreau sa ma intorc acasa, zise ea stins. El ii dadu bani de drum, trei zile alesesera cadouri pentru frati si pentru bunici.

- Si pasaportul? intreba el.

- Il fur de la Ahmed, stiu cum s-o fac.

Nu-i dadu voie sa o conduca la aeroport.

- Cum ajung, te sun.

Trecura trei zile. Trebuia sa fi ajuns de mult. Nu se anuntase nici o catastrofa. Trecu o saptamina. Trei. Ura telefonul. Innebunea. Suna Interpolul. Cauta prin internet organizatii din Chisinau. Le bombarda cu scrisori. Nimic. Nimeni nu stia nimic.

Taxiul opri in fata primariei. Glod. Trei giste murdare. Lacat ruginit.

- E amiaza, primarul vine numa la opt, ii zise o baba slaba cu galosi si cu o franzela iesind dintr-o punga Versace botita.

- Am nevoie... Maria Boaghe? zise Alex, ajutindu-se de miini si de sprincene.

- Ii la Italia, la Italia, daca nu stii mataluta, iaca au ramas mosnegii singuri.

Ciinele hamai hirciit, tras inapoi de lantul pentru vite. Astepta. Nu iesi nimeni. Intra. Inconjura beciul crescut cu iarba si muschi peste pietrele vechi. Auzi un geamat. Vazu un cap alb, zbirlit, care iesea de dupa o usa de lemn. O mita tarcata torcea alaturi.

- Ridica-ma, gemu capul.

Dincolo de usa era un cuptor de lut, vopsit cindva albastru, pe care era un ceaun innegrit. Alex il pasi si il ridica cu greu de subsuori. Odata ridicat si asezat pe prispa, mosneagul se rasti la el:

- Da tu cine esti?

- Alex, prieten Maria, zise Alex, aratind cu mina la piept. Cadouri. Unde copiii?

- Nu-i copchiii, zise mosul, parca zadarindu-l.

Veni bunica. Avea ochelari legati cu un elastic vechi pe dupa ceafa, care ii faceau ochii mari si speriati, dar era mai vioaie, se misca mai iute decit mosul. Avea o cana de un litru cu lapte, venea de la vecini. Ii povesti ca dupa ce vreo trei luni n-a mai avut nici un semn de la Maria, desi Catinca zicea ca e bine, lucreaza si degraba o sa trimita bani, au venit de la raion si au zis ca trebuie sa dea copiii la internat, ca acolo vor fi ingrijiti mai bine.

- Eu tare n-am vrut sa-i dau pe mititei, da tucma junghiu ista cazuse la pat si n-am putut sa ma opun...

Nu stiau la care casa de copii fusesera luati, of, pacatele noastre, la raion, da unde – nu stim. Le lasa niste bani, jucariile aratau strain si stupid pe laita. Merse la Chisinau. Se intilni cu cei cu care corespondase. Nu afla mai nimic. Se intoarse la Amsterdam. Timp de o jumatate de an scrise scrisori la toate casele de copii din Moldova. Cite unul, ii gasi. Era fericit. Maria disparuse. Isi lua concediu. Dupa kilograme de hirtii completate si drumuri, ii gasi, ii vazu. Ei se uitau uimiti la strainul ciudat, mai ales cel mare, Gheorghe, de 13 ani, slabanog si cu parul cirliontat la urechi. Se uita pe sub sprincene. De ce ne-ar vrea strainul asta binele? In schimb, cei mici, Ana si Vasile, atirnau incontinuu de gitul lui. Alex merse cu ei toti la Chisinau, le cumpara haine, incaltaminte, televizor si calculator. Lor le ieseau ochii din orbite de uimire. Nimeni niciodata nu le cumparase atitea. Nici copiii cei mai bogati din sat nu aveau calculator cu mouse cu beculete. Si nici bicicleta cu 22 de viteze. Alex ii dadu doua sute de euro unei femei din mahala ca sa varuiasca casa. Femeia tot naravea sa-i pupe mina. Concediul se termina. Mai trecu un an. Alex trimitea in fiecare luna bani in Moldova. Interpolul il anunta ca a dat de urmele Mariei in Belgia. Pestele ei fusese omorit cu o luna in urma intr-o incaierare mafiota. El lua legatura cu ambasada Moldovei de la Bruxelles. Maria fusese trimisa acasa. Alex urca in avion. Avea sa o vada. Acum. Era vie. El tot nu intelegea de ce atita timp nu a dat nici un semn de viata, dar acum va afla totul si totul va fi bine. Pentru totdeauna. Gemenii chiuira de fericire cind il vazura.

- Unde e Maria?

- Maria a fost cu doua zile in urma, ce de-a bomboane ne-a adus!!! A fost cu un nene, inginer de la Amsterdam. Sa vedeti ce unghii cu floricele are, si ce sandale... se lingusi Ana pe linga el. Inginer din Amsterdam. El era inginer in Amsterdam, dar nu fusese cu doua zile in urma aici. Mai ales cu Maria. Nu mai intelegea nimic. Se intoarse la Chisinau. Nimic. I se paru ca toti isi feresc privirile. Ca sint suspect de ocupati. Dar isi zise ca e obosit. Si chiar era obosit.

Nu puteau sa-i spuna. Nimeni nu voia sa fie criminalul si sa-i spuna. Ca Maria a fost pe la ei. „Alex? Care Alex? Din cauza lui am avut probleme la toate vamile si m-a cautat Interpolul???”

Si nimeni nu i-a spus nimic. Iar el o cauta.