infatisarea lui de mim trist, de undeva de pe Monmartre, este una amagitoare. Pentru un simplu dialog la o ceasca de ceai, are nevoie de pregatire. stie ce vrea. Mai bine zis, stie ce nu vrea. Bem ceai. Calm. Firesc. Cu bomboane. Dar acest firesc vine si provine in exclusivitate din nonsalanta mea si nu din bomboanele lui. Se zice despre el ca e un grozav seducator. Dar nu-si incearca, in nici un chip, farmecul pe fiinta-mi. Sau statutul de jurnalist nu-l predispune sau nu ma incadrez in format... Eu m-as fi aventurat, in scop meschin, deci, profesional. Deci, fara perspective. Pentru aceasta ora. Ca sa rataceasca cuvintele. Sa simt. Dar el este imperturbabil. Ramine amabil. Amabil si zimbitor. Maninca bomboane.

Mihai Fusu e un brand. De factura teatrala, specifica. Dar totusi... Ca si fiecare brand, trezeste tot felul de emotii. De la ovatii la fluieraturi. Sint si specimeni indiferenti. Jignitoare, dar explicabila existenta lor. Face multe, face de toate, dar nu epateaza. O fi o maniera teatrala, nu e maniera lui.

Maniera lui e experimentul. Pur. Fara scandal. El insusi e un soi de experiment. Poate si din cauza ca Aici s-a simtit dintotdeauna foarte bine. Ca si cum in casa lui are si salon, si usa din spate, si scara, si cerdac, si unghere intunecoase... si Aici lui ii revin mai putini lauri decit altcuiva. Asa s-a intimplat. O fi din cauza asezarii stelelor, conditiilor istorice, ori a firii lui delicate. Desi e actor, n-are talentul de a-si rupe spectaculos camasa la momentul potrivit. N-o fi avind nevoie de lauri. Sau doar asa, in doza mica, pentru mentinerea respectului de sine deasupra unor framintari existentiale. Dar nu simte nevoia ca toate florile orasului sa fie in cabina lui. Nici pe copertile tuturor revistelor. Nici curtat de toti jurnalistii (sa ma simt vizata?). Nici...

Realitatea este asa cum este. Pe unii esti obisnuit sa-i vezi pe coperti, despre altii – sa auzi intimplator. Unii pleaca undeva – ce eveniment! Ce praf in tromba! Altii, ca sa vezi, monteaza, joaca, merg si undeva, si altundeva. ti se pare ca deja s-au dizolvat in spatiu, ti se pare ca le este in cot ce credem noi despre ei. Desi nu le e in cot chiar de tot.

E greu sa urmaresti, dintr-o parte, traiectoria miscarii lui Mihai Fusu. Seamana mai mult cu miscarea browniana. Ce iluzie! Totul este constientizat si calculat inauntrul acestei linii punctate. Vine – monteaza. Pleaca – joaca.

Despre rolul lui Fusu in constituirea Teatrului Ionesco nu se prea vorbeste. Dar legendarul deja Asteptindu-l pe Godot, care a detonat linistea baltii noastre provinciale, e mai mult a lui decit a altcuiva. Desi a fost un start pentru cariera fiecaruia dintre cei care a participat in acest spectacol politic. Alta problema este cine si in ce tren a sarit de pe aceasta platforma. Mihai a fost acel care i-a dus vestea lui Ionesco ca la Chisinau este un teatru ce-i poarta numele. si a adus acasa o carte cu urarile maestrului... Acum, acest artefact este pentru teatru ca si Biblia pentru crestini.

Primul spectacol, pe care l-am vazut eu la Ionesco, a fost chiar Pescarusul lui. Mihai tocmai se intorsese din SUA, unde deja reusise sa tina cursuri de maiestrie actoriceasca. Sa guste un pic de glorie, intr-o noua forma. Poate am fost prea emotionata, din cauza ca am fost nepregatita sa iau cunostinta de ceea ce face acest teatru. Dar, de la acel Pescarus, continuu sa cred cu incapatinare ca alt teatru mai bun noi nu avem. Chiar daca gresesc. Desi n-am inteles nici acum de ce Mihai Fusu a pus-o atunci pe Nelly Cozaru sa se aseze intr-o caldare cu apa. La urma urmei, gusturile spectatorilor sint diferite. Succesul nebun al Cafanei ma maguleste ca cetatean, dar ma nedumereste ca spectator. Poate din cauza ca tema este prea comerciala. Dar suedezii, italienii si nu mai stiu cine, aplauda "prostituatele" moldovence in varianta lui Fusu. si bine fac.

in schimb, cameralele, filigranatele si nespus de fermecatoarele lui Povesti de familie sau Dati totul la o parte ca sa vad dupa poeziile lui Cioclea, cu neasteptat de sexualul Andrei Sochirca inramat intr-un cadru muzical exceptional, sint apreciate la justa valoare. Trofeele festivalurilor internationale i-au revenit, dar ii lipseste, ah, cit ii lipseste, spectatorul de aici! Caci, fara indoiala, e ceea ce avem mai bun astazi pe scena.

Actorul Carp e un alt experiment al lui. Fusu amesteca jocul, muzica, elementele video si fabrica propriul lui cockteil teatral. si, desi e orientat spre niste oameni care au cunoscut istoria lui Dumitru Caraciobanu, si este mult prea cunoscuta cauza ce a provocat tragedia, totusi, spectacolul iti lasa, iti creeaza o stare (cu riscul de a parea patetica), de postimpartasanie.

intre timp, Fusu, regizorul Fusu joaca. Nu la noi, ci in Franta lui iubita. Orice ai zice, e de-acolo, si intotdeauna a avut aceasta atractie pentru Franta, pe care e imposibil s-o descrii in cuvinte, dar e la fel de imposibil sa n-o simti. Sa te intorci la prima ta meserie, atunci cind o jumatate de lume te cunoaste ca regizor sau ca profesor, e si asta un experiment.

Mai jos aveti niste fragmente din discutia cu Mihai. Acea discutie cu ceai si bomboane (pe care le-a mincat singur cu mare succes) ca pe niste raspunsuri la gindurile mele, posibil gresite. Poate si la gindurile altora. Ca niste paranteze deschise. Din care fiecare intelege ce vrea.

Franta? A fost o apropiere naturala... in primul rind, am absolvit scoala nr.1 cu profil francez, pepiniera de intelectuali francofoni. Iar Franta este tara unde s-au realizat aproape toti emigrantii români: Ionesco, Cioran, Brâncusi... si la scoala sciukin, cultura europeana venea spre noi, mai intii de toate, prin filiera frantuzeasca. Am montat in 89, la Luceafarul, Rinocerii lui Ionesco. Asteptindu-l pe Godot tine tot de dramaturgia frantuzeasca a lui Becket. Toate miscarile logice duceau incolo. Prima data am plecat pentru doua luni, aveam niste contacte culturale. Dar, incetul cu incetul, ma obisnuiam si cu modul de viata. E un proces complicat. Felul de a gindi, prioritatile – toate sint diferite. Iar cind m-am deprins, toate au devenit un pic si ale mele. in 98-99 am incercat sa ma integrez si din punct de vedere profesional. Am inceput sa predau si sa montez. La Paris, la Montpellier. si la Geneva, in Elvetia, unde exista mediu francez.

Am revenit la profesia de actor in Franta. Eram interesat sa aflu cum functioneaza sistemul teatral francez din interior. Am intrat intr-un proiect al Centrului Național Dramatic din Montpellier. E vorba de o piesa inedita de Bertolt Breht, dupa o poveste a fratilor Grimm. Descoperita recent, absolut intimplator. A fost chiar premiera absoluta a piesei. Avem o echipa internationala foarte buna, de 15 persoane, intre care o englezoaica si un acordeonist curd. Am jucat treizeci de zile la Paris, apoi am avut turnee in toata Franța - la Nisa, la Marsilia, la Tour, la Dijon. Spectacolul a fost, intr-adevar, foarte reusit si a fost nominalizat la premiile Moliere in Franța. Vara trecuta am jucat la Berlin, pe scena teatrului Berliner Ensemble, infiintat chiar de Breht. E un vis implinit sa joci pe asemenea scene. si, jucind, mi-am dat seama de un detaliu: eu, ca regizor, am inceput sa simt altfel actorii. Mi-am amintit, mi-au revenit senzatii demult uitate.

in Moldova n-am jucat demult. Pur si simplu nu s-a intimplat. si, oricum, sint deja tratat ca regizor si nu ca actor. Proiectul francez a fost o aventura artistica. E minunat, dar trebuie sa mergem mai departe. Apropo, in aceasta perioada, cit am jucat in Franța, am revenit din cind in cind acasa și am montat si la Chișinau trei spectacole.

Situatii de conflict, concurenta, invidie exista oriunde, nu conteaza ca teatrul e moldovenesc sau frantuzesc. in Moldova nu exista o conceptie clara de dezvoltare a culturii. Nu avem un sistem de valori bine determinat. Sint doar opinii disparate. De aceea conflictele, mincarimile ies in prim plan.

Aici artistul nu se simte aparat, nu se simte in siguranta. Se monteaza putin. Teatrele sint in hibernare. Teatrul se trezeste atunci cind se trezeste directorul artistic.

Avem evenimente importante, dar le numeri pe degetele unei miini. BITEI, Festivalul de jazz Trigon, Cronograf, sint produse de valoare, dar pentru mine, in calitate de consumator, sint putine. in ultimul timp, nici premiere ca lumea nu-s. Dar eu nu ma consider, in primul rind, consumator, ci participant la crearea valorilor artistice și culturale. in aceste condiții, sint fericit atunci cind reușim sa ajungem la niște performanțe cu actorii.

Nici nu avem capacitatea de a aprecia un produs. Se niveleaza, se face una cu pamintul orice eveniment important. Procesul poate fi definit in felul urmator – te zbati, te zbati, te zbati... Daca iesi singur la mal, e bine. Nu? Treaba ta. E dureros ca sint atit de sterse reperele. Primarul Bucurestiului, la Gala Premiilor UNITER, a declarat oficial ca nu exista restricții financiare pentru proiectele artistice ale teatrelor. Acolo viata culturala e in toi! Ministerul culturii renoveaza Teatrul National, atragind finantare externa. La noi nu exista nici un fel de interes, nici la nivel de minister, nici la nivel de primarie.

Sint exploziv. Uneori nu-mi ajunge rabdare, pentru a organiza si a convinge. Dar sint gata sa cautam impreuna varianta cea mai buna. Cu alte cuvinte, sint capabil sa discut. Doar lucrez in teatru, deci sint un om cu spirit de echipa. Nu sint un dictator.

Atunci cind mi se spune ca stiu sa gasesc actori talentati printre studenti, sint de acord. Nu sint un pedagog genial. si un pedagog nu poate sa nasca un talent. Dar e dator sa-i dea o orientare corecta fata de profesie. Nu exista actori frigizi. Totul depinde de regizor.

Pasiunea mea pentru schimbarea locului si decorurilor are mai multe explicatii. Parintii mei invatau la Moscova. Din copilarie, am fost pe drumuri. si intotdeauna am inteles ca e foarte periculos sa ramii aici - te suge, te absoarbe mlastina rutinei. Pedagogul meu, Ion Ungureanu, (care pe atunci era regizor la Teatrul Armatei Sovietice la Moscova) il cita adesea pe Shiller: Nu uitati idealurile tineretii... Sa pastrezi si sa nu uiti e un efort, dar trebuie sa ti-l asumi.

Ar trebui sa reinvii acest festival al Teatrului unui actor. Dar imi lipseste tata. El si-a inchinat intreaga viata acestui lucru. Nu e din cauza ca nu as sti cum sa o fac, am in vedere sa organizez festivalul. Dar nu sint gata moral sa fac acest lucru singur. Eu l-am ajutat intotdeauna, dar ideea a fost a lui Dumitru Fusu.

Cind esti tinar, nu-ti pui problema timpului. Cind inaintezi in virsta, viata devine pentru tine un trecut scurt. Desi intotdeauna parea un viitor nesfirsit. Esti in virsta atunci cind se aduna oboseala, banalitatile. si nu e problema ca nu reusesti sa faci ceva, ci ca nu ai energie sa reusesti. Parca ti-ai schimba ochelarii. Tot timpul ai purtat ochelari roz, iar la un moment dat porti albastri. si nu-i mai scoti…