Cind a fost proclamata, eu aveam 18 ani. Exact virsta pe care a implinit-o independenta Moldovei anul acesta. Impinsa de multime chiar in interiorul Arcului de Triumf, traiam, ca sub o cupola de biserica, marea mea independenta… una naiva si ritualica, profund euforica si hiperbolizata. Alaturi - barbati si femei care, cind ascultau rascolitoarele versuri din slagarele patriotice, plingeau si se zbateau ca la dezlegarile de sfintul Vasile, tineri care urcau pe copaci ca sa-i vada macar cu coada ochiului pe alesii de la tribuna. Ei, trebuie sa recunosc, si mie-mi pareau niste supraoameni, niste zei. Acum, avind de doua ori virsta independentei, stau pe o banca din parc cu primul presedinte de tara si pot sa-i string mina. In sfirsit, zeii au coborit pe pamint, au iesit la pensie si… din mintea mea.

 

- 27 august e un eveniment sarbatorit in casa dvs.?

- Sigur, e ca o zi de nastere a unui membru de familie. Am, fara indoiala, un sentiment de mindrie, de satisfactie ca am fost primii. Desi romantici in felul nostru, dar totusi responsabili si seriosi. �i, pas cu pas, am apropiat proclamarea independentei. In aceasta zi traiesc cu amintirile mele. Multi zic ca independenta ne-a cazut din pod, dupa puciul de la Moscova, dar nu e nici pe departe asa.

- Ziceati intr-un interviu ca proclamarea independentei a insemnat mai degraba dorinta de a ne desprinde de influenta

Rusiei. Ne-a reusit?

- De sub presiunea Imperiului Sovietic, ar fi mai corect. Odata cu proclamarea independentei am incetat sa fim roboti, care indeplineam intocmai directivele venite de la Centru. Independenta a avut premise care mocneau si care au explodat odata cu initierea restructurarii de catre Gorbaciov.

Al doilea moment – setea de libertate, nerabdarea de a gindi si de a actiona de sine statator. De Ziua Independentei, restabilesc in memorie aceste evenimente, apoi gindul ma duce la sfirsitul mandatului de presedinte. �i aici vin regretele... legate de pierderea alegerilor prezidentiale din 1996 si de faptul ca n-am avut posibilitatea sa duc la bun sfirsit cele incepute. Moldova crease de-abia baza pentru viata independenta, pentru trecerea la economia de piata si atunci toate pirghiile au trecut in alte miini, iar lucrul acesta ma doare foarte mult. Nu comentez ce au facut acei care m-au urmat la putere, dar imi parea rau cind vedeam cum unele lucruri deviau de la normal...

- De exemplu?

- V-am spus ca nu comentez.

- V-ati facut, totusi, curaj si l-ati felicitat pe succesorul dvs., Petru Lucinschi. De ce, dupa aceea, ati disparut? De ce nu s-a gasit un loc si pentru dvs.?

- Am fost intotdeauna sincer si trebuie sa marturisesc ca domnul Lucinschi mi-a propus ceva, chiar in ziua cind l-am felicitat. Ma grabeam la aeroport pentru ca urma sa zbor la Lisabona, la summitul OSCE, si nu am discutat detalii...

- Ce anume?

- Mi-a propus sa fiu... ambasador cu misiuni speciale, ceva de felul acesta. Desigur ca nu era acceptabil pentru mine. Mai tirziu, a mai fost o propunere, cind deja a prins contur real ideea integrarii europene,

care, sa fim sinceri, a pornit nu odata cu venirea comunistilor la putere, ci cu mult inainte, cind a fost semnat Acordul de cooperare cu UE. Chiar eu l-am semnat. In perioada mandatului domnului Lucinschi acest Acord a fost ratificat de catre Parlamentul tarilor-membre UE. Comunistii au venit la de-a gata. Aparuse ideea crearii unei comisii nationale de integrare europeana si mi s-a propus sa devin presedintele acesteia. Asa ceva as fi acceptat, dar nu a fost sa fie...

- Odata cu inscaunarea lui Lucinschi s-a resimtit si un pressing mai mare din partea Federatiei Ruse…

- O intrebare dificila, nu doresc s-o comentez. Eu regret foarte mult ca acele inceputuri bune in relatiile cu tara-sora

România astazi s-au diminuat. Pe parcursul mandatului d-lui Lucinschi nu au avut loc schimbari radicale in relatiile cu România, dimpotriva. Presedintele Lucinschi si

omologul sau, Constantinescu, in ceea ce priveste promovarea unei politici reciproc avantajoase, au facut tot ce s-a putut: au initiat crearea euroregiunilor, alaturi de Ucraina, nu au avut loc scandaluri. Presiunea la care va referiti s-a facut mai simtita in ultimii opt ani.

- Totusi, o isprava a lui Lucinschi nu poate fi trecuta cu vederea, si anume repunerea comunismului in cimpul legal...

- Inaintea puciului, am emis un decret prin care am interzis organizatiile primare de partid. Pe urma, Parlamentul a declarat Partidul Comunist in afara legii. Lucinschi are o explicatie curioasa, dar sa nu dam toata vina pe el. A votat Prezidiul Parlamentului de atunci, nu Lucinschi personal. S-ar cere o studiere a componentei acelui prezidiu, si atunci i-am gasi si pe altii, multi dintre care, mai apoi, au criticat ideea respectiva.

- Un analist politic spunea ca problema Moldovei au fost guvernarile extremiste – agrariana, comunista… Epoca Snegur a fost numita romantica. Cit de pregatiti erati pentru marea misiune cu care v-a investit poporul? Ce s-ar fi intimplat daca erati un pic mai pragmatici?

- Eu aveam deja o experienta considerabila de conducator, de administrator... De la 23 de ani, cind am devenit presedintele unui colhoz destul de maricel, si pina la 41 de ani, cind am devenit prim secretar al Comitetului Raional de Partid, am avut functii de raspundere. Din 1985 am fost conducator de rang inalt... Chiar de la bun inceput nu am ezitat sa trec de partea miscarii de eliberare nationala, ma gindeam ca sint in stare sa imbin experienta acumulata cu noile idei. Dar e adevarat, a fost o responsabilitate imensa...

- Trebuia sa claditi un nou stat...

- Asa a fost, nu numai prin rabdare, dar si prin consecventa actiunilor am reusit. Chiar daca cineva nu avea pregatirea necesara, nu-i putem reprosa nimanui ca nu a avut suficienta dorinta de a face cit mai mult pentru tara. Timpurile erau extraordinare, dar se facea simtita si o tensiune mare, careia trebuia sa-i tin piept. Ma aflam intre doua focuri: atacat de retrograzi si criticat de fortele noi, democratice, care ma invinuiau ca nu iau masuri radicale cu cei care nu-s intr-un pas cu noi. Dorinta lor era sa-i inlaturam, sa-i pedepsim, sa-i eliminam...

- Ati preferat o maniera de conducere moderata. Mai credeti ca a fost solutia cea mai buna in acea conjunctura?

- Da, si din cauza aceasta am avut de suferit. Vedeti, nu eram noi singuri in spatiu, din cele patru milioane trei sute de mii de cetateni, un milion si jumatate erau alolingvi. Fara solutionarea acestei probleme sensibile, fara crearea unei atmosfere armonioase in societate, nici o tara din lume nu ne-ar fi recunoscut ca stat democrat, dimpotriva, puteam capata aspectul bielorus de astazi. Nu toti erau de aceeasi parere, de aceea am avut parte de orice. Trebuia sa lupt pentru fiecare decizie importanta.

- �ineati familia departe de aceste probleme, de aceste stresuri?

- Familia m-a inteles intotdeauna si mi-a fost sprijin in toate, mai ales doamnei ii sint recunoscator. Educatia copiilor a fost intotdeauna pe seama ei. De la 23 de ani, atunci cind primul fecior avea 2 ani, si pina in 1996 am fost tot timpul foarte solicitat.

- Ultimaturi nu ati primit...

- Nu, dimpotriva. Ei au suferit, mai ales sotia. �ineti minte episodul cu demiterea ex-ministrului Apararii, Pavel Creanga, cind pe parcursul unei zile am fost practic obstructionat in Parlament, iar la sedinta nu a fost admis nici un consilier de-al meu? De unul singur ma luptam cu Parlamentul agrarian si comunist. In acea zi, doamna a avut un stres extraordinar. Altul a fost in timpul puciului, cind noi am venit asa, cum se zice, pe de-a dreptul cu masinile de la Sergheevka. Am stat apoi 3 zile si 3 nopti in cladirea Guvernului. Atunci, iarasi, sotia a avut un stres puternic si toate aceste lucruri s-au rasfrint asupra starii ei de sanatate. Familia a avut de suferit, de aceea eu cred ca e timpul sa recuperez…Ma doare cind mi-amintesc ca a ars Declaratia de Independenta. Mie nu-mi vine a crede. Ea se pastreaza ca o relicva sfinta, intr-un safeu special...

- Era unicul nostru buton atomic...

- Un document cu semnificatie istorica

extraordinara... Zicalele si povestile care s-au spus sunt pentru naivi.

- Pe timpul mandatului dvs. se porfila o apropiere de România. La citi pasi am fost de adevarata unire?

- Apar multe presupuneri care se servesc in calitate de adevar in ultima instanta. M-am amuzat pe seama unui oarecare Aurel Preda, care a scris o carte si a insirat acolo vrute si nevrute, lucruri departe de realitate. Ideea principala care a fost promovata de noi, conducerea de atunci, si sustinuta de conducerea României, a fost nu numai apropierea, dar a fost si integrarea spirituala, economica, crearea euroregiunilor, crearea intreprinderilor mixte.extraordinara... Zicalele si povestile care s-au spus sunt pentru naivi.

In acea perioada, gospodariile agricole de pe malul sting al Prutului incepusera sa prelucreze productia la intreprinderi de pe partea dreapta, au fost deschise toate punctele posibile de trecere, astfel ca noi sa ne simtim intr-un spatiu unic...

- ...dar fara integrare teritoriala?

- Noi, politicienii, constientizam faptul ca ne aflam si intr-un alt spatiu, cel european, care din punct de vedere teritorial era reglementat de hotaririle de la

Helsinki si Carta de la Paris, sub care ne-am pus semnaturile. Eu zic ca nu se putea. Noi cunoasteam foarte bine situatia din societate. Aceasta idee ar fi putut fi compromisa chiar din start.

- S-a comentat intens ca Iliescu a fost omul care a barat calea spre unire...

- Nu a fost asa, nici pe departe. Eu am contactat cu Ion Iliescu foarte frecvent si cu toate prilejurile. Atit eu, cit si domnul Iliescu eram constienti de faptul ca nu se putea, din considerentele pe care le-am enuntat ceva mai devreme. Pacat ca se merge pe falsuri si supozitii la acest capitol. De exemplu, in România,

Cornel Vadim Tudor spune ca unirea nu s-a infaptuit deoarece n-au vrut-o Iliescu si Snegur. La noi, Ion Hadirca si multi altii arunca aceleasi invinuiri...Dar, va mai zic, nu era momentul oportun.

- Cel de-al doilea Mircea, Druc, era mai radical. Dvs. mai echilibrat... Ati discutat de multe ori in contradictoriu, v-ati certat chiar la subiectul reunificarii...

- Nu, problema aceasta nici nu se discuta si vreau sa va amintesc ca intr-o cuvintare in Parlament Mircea Druc singur a spus: „Fiti linistiti! Nu vreau sa va unesc cu România, ca doua saracii nu se unesc”. Era si el constient de lucrul acesta. Da, Mircea Druc era mai radical, mai emotional. Avea niste idei irealizabile la moment, utopiste.

s-a ales optiunea corecta. Cu toate acestea, intotdeauna vorbesc despre Druc cu drag. Nu-i poti imputa acestui om lipsa dragostei fata de popor sau fata de spatiul acesta. Nu-l condamn, doar ma amuza unele declaratii ale sale.

- Dar ati fost si pe aceeasi lungime de unda…Citeodata...

- Da, in timpul marsului spre Gagauzia. Aici am intervenit rapid, am intuit macelul care putea fi…

- Gagauzia nu era inarmata!!!

- Ba da. In citeva ore, ei au fost dotati de catre divizia sovietica de la Bolgrad, incit ei ii asteptau inarmati pina-n dinti pe voluntarii nostri …Eu am parasit sedinta Parlamentului si am mers noaptea la Cimislia. Am luat si citiva deputati cu mine. Am reusit sa-i conving ca aplicarea fortei nu e solutia potrivita. Atunci Mircea Druc m-a inteles. Eram impreuna cu Ion Costas, ministrul Afacerilor Interne, si Mircea a zis: „Asta nu-i corect, dar daca d-nul presedinte zice...”. Cu gagauzii problema s-a solutionat bine, din pacate nu pot afirma acelasi lucru despre Transnistria.

 Am ajuns si la problema Transnistriei, problema care anuleaza ideea de independenta, atita timp cit un stat strain detine controlul in acesta regiune. Dvs. ati oprit razboiul si multi v-au invinuit de lipsa de curaj si de capitulare in fata Rusiei...

- Da, se comenteaza diferit, dar folosirea armatei era o utopie. Armata noastra era la inceput de cale, in curs de formare. Tiraspolul insa era sustinut de armata a 14-a, repartizata uniform in regiune. La 19 mai 1992, Pavel Graciov, fostul ministru al Apararii din Rusia, a ordonat iesirea din unitati si ocuparea pozitiilor. Timp de 2 ore Transnistria a fost baricadata toata.

 

- Cum comentati conjunctura politica din acest moment?

- Situatia politica este benefica si ma bucur de unitatea care se face resimtita in AIE. Dar ei trebuie sa fie vigilenti, nu este exclus ca cineva sa strecoare vreun virus de dezbinare, de neintelegere…

- Cine ar avea interes?

- Oare putini sint? Nu vreau sa-i numesc, dar doresc ca AIE sa prevada si sa pareze toate loviturile. Imi place foarte mult Vlad Filat. Nu vreau sa zic de rau despre ceilalti, dar el seamana intr-o oarecare masura cu mine. El mai bine cedeaza, numai ca sa fie bine. E o calitate buna si daca va fi altoita tuturor membrilor

Aliantei, eu cred ca va fi totul bine.

- Ati accepta daca v-ar invita in echipa?

- Am cu totul un alt caracter. O functie nu as accepta. Ma tem de gura lumii, care neaparat va zice: „Uite, a aparut, cum au venit democratii…”. Noi am facut tot ce am putut la inceput, nu era nimeni pregatit nici pentru presedinte de tara, dar era buna intentie, dorinta de libertrate. In acele conditii, eu cred ca am procedat corect. Viitorul apartine generatiei tinere de politicieni.

- Situatia din Moldova e ca o fuga in cerc. Acum ne surprindem la ideea ca luptam pentru aceleasi valori, ca si acum 18 ani: pentru limba româna, pentru istoria adevarata… Fortele prorusesti toaca iarasi despre o ipotetica unire cu România, iar in Transnistria se pregatesc armele...

- Trebuie sa-i cunosti foarte bine pe banditii din Transnistria care au cumparat puterea si au subjugat populatia din partea locului, asa ca nu ma mai mira astfel de declaratii. Ei numai asteapta ca situatia sa iasa de sub control si sa-si ocupe pozitiile lor. A fost organizat si un

7 aprilie, ca iarasi acestia sa poata reveni la lozincile lor, ca un patefon stricat, care repeta de o mie de ori aceleasi lucruri. In privinta limbii… nu-mi pot reprosa nimic, fiindca incepind cu sesiunea a XIII si terminind cu februarie 1996, cind initiativa mea de revenire la denumirea limbii

române a fost respinsa de agrarieni si comunisti, am facut tot ce se putea.

- Cu ce se ocupa la pensie primul presedinte?

- Incerc sa-mi achit datoriile fata de sotie, copii, nepot, care e consultantul meu IT. Acum a plecat la studii in strainatate si am ramas iar singur… Ma simt cel mai fericit om cind apropiatii sint alaturi. Cit despre alte ocupatii... In primul rind, imi scriu memoriile. Sint in putere, chiar daca in ianuarie voi implini o frumoasa si rotunda virsta. Sper sa reusesc, e de datoria mea sa restabilesc sirul evenimentelor, asa cum au fost. In al doilea rind, muncesc fizic. Merg foarte des la vila. Imi place sa experimentez. Am sadit pomi, arbusti. Am o gradina mare unde cresc castraveti, rosii, bostani, usturoi, ceapa...

- Aprovizionati familia cu legume si fructe?

- Nu mai este nevoie sa mergem la piata, avem absolut totul la vila... A treia pasiune... Imi place ca pot face tot ce nu mi-am permis in tinerete. Am fost intotdeauna un microbist infocat, dar nu am avut posibilitate nici sa joc, nici sa vizionez la televizor meciuri.

- Acum recuperati? Aveti doua televizoare, ca sa nu va certati cu ai casei?

- Nu numai 2 televizoare, dar si doua antene satelit - una româneasca si alta ruseasca…

- ...si butonati in cautarea emisiunilor sportive….

- Nu le mai caut, eu stiu care-s, le-am fixat, asa ca doar apas butonul...

- O echipa preferata?

- Normal ca e Zimbru, imediat dupa ce termin discutia cu dvs. plec la club. Au inceput baietii sa joace rau, dar eu sint presedintele Consiliului de tutela.

- Mergeti sa le faceti din deget, tot moderat?

- Am vorbit cu conducerea si merg intr-acolo sa vedem ce se poate de facut…

- Dle presedinte, cum credeti, de citi ani mai are nevoie Moldova ca sa ajunga la majoratul adevarat?

- Foarte dificila intrebare. Imi amintesc de iluziile noastre de la inceput si nu-mi vine sa cred ca s-au reusit atit de putine lucruri in toti acesti ani. Dar sint optimist ca, odata cu venirea AIE la guvernare, vom reveni pe calea cea dreapta, adevarata si nu propagandistica.

Sperantele pentru o independenta reala se invioreaza la gindul ca au revenit democratii la putere.