„Trebuie sa pleci de aici cit mai e posibil, ai obtinut tot ce se putea obtine! Daca mai ramii, te plafonezi si o sa ajungi sa te bucuri ca ai de cintat la nunti”, ii ziceam acum citiva ani. „Vezi ce s-a intimplat cu cutare, cu rascutare – mariaj, kilograme in plus, discursuri jalnice despre soarta artistului intr-o tara care nu-l merita…”, continuam eu. „Toata lumea imi spune asta, zicea ea. Crezi ca eu nu ma gindesc? Dar mie imi place aici!”…

Apoi s-a zvonit despre o colaborare a Natalitei cu Valeriu Gaina. Stiam ca trebuia sa plece in SUA si sa inregistreze citeva piese in studioul chitaristului, dar ceva s-a intimplat si… au urmat niste colaborari in Germania. Intre timp, peste Prut s-a pornit valul basarabean. Unul dupa altul, interpretii nostri au spart piata din România. A plecat la Bucuresti si Natalia. Doi ani de zile nu prea am auzit noutati despre ea. Si iat-o acum - mai fericita, mai stralucitoare si mai plina, decât a fost vreodata, de presentimentul unor lucruri bune care i se vor intimpla.

- Ce ai facut cit timp ai lipsit din Chisinau?

- Am incheiat un contract cu Casa de discuri „Cat Music”, am inregistrat un disc, „Ingerul meu”, am facut un clip si am iesit la suprafata! Cred ca pauzele sint necesare. Atunci cind ajungi la un anumit nivel, trebuie sa stii sa te opresti si sa te gindesti incotro o iei. Mai greu a fost pentru parintii mei - sa tot raspunda la intrebari de genul „De ce nu se aude nimic de Natalita?”. Mai ales ca respectivele intrebari nu se puneau intotdeauna doar din amabilitate si cu grija sincera in glas…

- Ai avut o experienta mai trista cu un producator român, dupa Premiul I la Mamaia. Nu te-a descurajat acest fapt?

- Lucrurile nu erau prea clare pe atunci in showbiz-ul românesc, iar eu eram la inceput de cale. Abia mai târziu mi-am dat seama ca am facut o greseala. Dar nu-mi pare rau, pentru ca m-am intors inapoi si am avut o perioada de vis. Eram copil, eram acasa si eram iubita de toata lumea… Acum casele de discuri sint destul de interesate de contractele cu basarabenii. Insa moldoveanul e moldovean - tot mai bine se simte acasa. Desi, poate e vorba doar despre mine…

- Facem, totusi, un produs local, a carui arie de utilizare e foarte restrinsa?

- Am inregistrat anul trecut niste piese de-ale mele. Am lucrat cu muzicanti de aici si, din punctul meu de vedere, a iesit ceva foarte bun. Sint si elemente de jazz, si folk – de fapt, e muzica pe care mi-as dori sa o cint. Cei de la casa de discuri au ascultat si au zis: sint absolut formidabile, dar o sa cinti piesele astea cind o sa fii o vedeta consacrata! Le-am pus la sertar, insa nu am abandonat ideea… Si discul pe care l-am facut acum este de format european si e destul de greu de digerat pentru piata româneasca, plina de R&B. Dar sint convinsa ca va avea succes. Cred in noroc. Omul trebuie sa-si foloseasca sansa, atâta doar ca nu prea stie cind aceasta-i disponibila.

– Vorbind de brandul basarabean, acum e mai usor sa patrunzi pe piata româneasca? Se fac bani pe seama moldovenilor?

– Nu stiu, cred ca fac. Cu mine, insa, nu au reusit inca sa faca, pentru ca am hotarit sa ne concentram asupra piesei pentru „Eurovision”. Nu ar trebui ca aceste doua produse sa se confunde si sa se incurce unul pe altul.

– Te temi de concurentii de la „Eurovision”?

– Inca nu-i cunosc. In februarie, toate tarile isi vor alege participantii si vom vedea… Noi am fost primii care am facut concursul.

– Si de ce, ma rog, am fost atit de harnici, caci e o stare ce nu ne prea caracterizeaza?

– Se hotarise inca din anul trecut ca participantii sa aiba timp suficient sa se pregateasca. Si am inteles ca regulamentul permite.

– Dupa rateul de anul trecut, nu a fost riscant sa participi?

– Din cite stiu, Arsenie nici nu a prea avut timp de pregatiri serioase si...a iesit ceea ce a iesit.

– Cum ai reactionat, cind ai auzit ca trebuie sa-ti asumi jumatate din cheltuieli?

– Am aflat deja dupa preselectie de acest detaliu „minor”. Nu pot sa zic ca m-a bucurat, pentru ca mai trebuie si sa fac rost de acesti bani. S-a gasit o metoda de stimulare originala a orgoliului interpretului: daca se intoarce cu un loc din primele zece, atunci i se restituie cealalta jumatate. Dar mai trebuie bani si pentru realizarea clipului, si pentru turneele de promovare a piesei… Ei, dar ne descurcam noi.

- In afara de bani, care sint lucrurile la care te concentrezi acum?

- Cel mai important este sa-mi placa ceea ce o sa fac. Macar 99,9%!  Sa se vorbeasca despre noi. Cel mai dureros ar fi daca m-as intoarce de unde am inceput, fara nicio schimbare. Daca „Eurovision” ar fi doar „Eurovision”. Stiu ca nu se intimpla ca in filmele americane - sa-ti vina contractul care sa te faca superstar peste noapte -, dar cel putin exista niste propuneri, se fac niste legaturi…

- „Eurovision” este, totusi, un proiect politic sau muzical?

- Politic, evident. Dar vin si voci foarte frumoase acolo, cum e a lui Traistariu, bunaoara. Mihai a lasat impresii foarte frumoase, a si luat un premiu pentru cea mai buna voce a „Eurovision”.

- Nu ti se pare ca tarile mai dezvoltate nu prea iau in seama concursul si nu-si dau osteneala sa trimita un cintaret valoros, pe când tarile mici sau cele din Est isi dau in petic pentru participare?…

- Pai, nu tot tarile acestea voteaza pentru cei pe care ii trimit?

- Exista un stil „Eurovision”, o reteta? In fiecare an, cel putin zece participanti imita cu sirguinta piesa cistigatoare din anul precedent…

- Nu stiu daca anul acesta se va bucura de succes cel care va risca sa se mascheze in monstru. Cred ca e un concurs imprevizibil. Si ca anul trecut pentru monstri au votat foarte multi teenageri. Dar e adevarat si ca finlandezii au fost foarte diferiti de tot ce a iesit pe linga ei in scena.

- Mie mi se pare ca, votindu-i, Europa a demonstrat ca are simtul umorului. Pentru ca de la atita abundenta de doamne dublubalsaciene dezgolite, nimfete clonate si baieti efeminati, te intoxici si vrei sa votezi altceva.

- Cred ca la „Eurovision” trebuie sa te duci foarte bine pregatit, sa-si faci relatii  si sa privesti lucrurile cu un pic de umor. Fara crispare.

- Ar trebui sa existe un cenz de virsta? Notiunea de concurs parca li se potriveste mai bine tinerilor, daca iti amintesti ce haz s-a facut pe seama lui Pugaciova sau a altor cincuagenare…

- O, noi inca nu am ajuns la virsta asta, ca sa ne temem. Bineinteles ca as vrea sa fiu o artista care sa-si permita sa dea cite un concert si la virsta de 40-50 de ani. Sa faci un concert cind vrei tu, cu un band extraordinar in spate, sa lucrezi relaxata la un album cu muzica pe care o vrei tu!…

- Exista o limita de virsta pentru muzica pop? Nu prea imi inchipui cum poti sa faci, la nesfirsit, play-back cu piese de genul „sint 53 de kg de calitate superioara”, fara sa cazi in ridicul.

- Eu cint jazz, cint muzica populara, sint o cintareata care inot in muzica. Sunt muzician inainte de toate si mi se pare ca, odata cu virsta, as descoperi atitea lucruri si atita muzica interesanta… Produsele comerciale si tendintele muzicale se schimba in fiecare an si nu poti sa alergi dupa ele cu mini-discul in posetuta pina la adinci batrinete… Dar o Anastacia sau o Mariah Carrey, care cinta ceea ce trebuie sa cinte, pot sa o faca inca mult timp inainte.

- Cit de important este sa te mariti cu cine trebuie? Cu producatorul, cu cineva din domeniu…

- Poti sa te mariti cu producatorul si sa fii nefericita, sa devii om bolnav… Cititi biografiile cintaretelor… Prefer un sot care te iubeste, te sustine, te intelege si-i place cu adevarat ceea ce faci.

- Cit de importanta este drama in biografia unei cintarete?

- Fericirea isi lasa si ea amprentele, dar pentru inspiratie serveste mai mult suferinta si drama. Bineinteles ca am avut si eu parte de inspiratii de genul asta…

- Acum, ca esti fericita, spune-ne cine e preafericitul? In afara de faptul ca am aflat, tragind cu urechea la telefon, ca il cheama Sergiu, ce are el si nu au altii?

- Nu stiu ce nu au altii, dar el are tot ce-mi trebuie: inteligenta, simt al umorului, spontanietate, romantism.

- Cum se manifesta in fiecare zi aceste calitati?

- Cind e vorba de ceva serios, e foarte organizat. Iar in relatiile personale e usor si spontan.

- Stia ce faci tu?

- Nu prea multe, a stat mult in afara tarii, ma cunostea mai mult din auzite.

- Si cind te-a auzit?

- Pai, sintem impreuna. Asta spune totul, nu?

- Esti manipulatoare din cite vad!

- Nu prea…poate un picut…

- Joci si varianta „pisicuta neajutorata”?

- Cind simt ca am gresit si vad ca am facut-o lata, fac ochii mari si vocea mica-mica…

- Am inteles ca ultima voastra aventura este Sri Lanka? Cum a fost?

- Ocean, mincare buna, elefanti, oameni pozitivi…

- Cind sa asteptam nunta?

- Cind va fi, va fi.

- Dar cum va fi piesa ta de la „Eurovision”?

- Nu vreau sa fie foarte complicat interpretata, nu vreau mult dans, vreau doua violoniste si doua vocaliste. Regia si show-ul il lucrez cu Victoria Bucun, clipul - cu Igor Cobileanschi, iar de costume se va ocupa Stela Verebceanu. Iti dai seama ca asemenea profesionisti vor face un produs de nota zece.

- Nu trebuie sa iasa nimeni din pian, din podea, sa cada din pod, sa explodeze, sa fie imbracat in zdrente de piele?

- Daca vine cineva cu o idee, si aceasta este realizabila, de ce nu? Poate sa cada si din pod ceva…

- Cum stai cu „micii paraziti”? Stii cum e: imediat cum cineva cistiga ceva, apar personaje care vor sa manince din piinica acestuia, oferindu-i sfaturi si idei…

- Sint o persoana publica, nu de ieri-alaltaieri, asa ca parazitii, cum ii numesti tu, ma evita. In cazul dat chiar am format o echipa buna - tot ce ne trebuie e munca, timp si putin noroc!

- Va uram chiar mult noroc!