Primul lucru evident pe care îl poþi spune despre Petre

Stoica e cã domnia sa e altfel.

În mai 1995 pãrãseºte definitiv Capitala, stabilindu-se în orãºelul Jimbolia.

El are talentul, energia, inteligenþa de a se refugia într-un loc în care singurãtatea

îi garanteazã dreptul de a fi altfel.

La graniþa de vest a României, ispitele întoarcerii în capitala Boemei (pe care le trãise

în celelalte evadãri, la Bulbucata sau la Doclin) sînt mai

puþine, iar argumentele

pentru a fixa

aici un Centru al lumii sînt mai convingãtoare.

Locul îi defineºte statutul poetic. E într-un oraº apropiat frontierei. Cum polisemia funcþioneazã,

ne aflãm în apropierea

celeilalte lumi de unde sosesc mesajele stingerii.

''ºi vine noaptea lungã visul/care amesteca sîni sidefii cu tãrîþe // împãcare e numele tãu bãtrîneþe.''

Mult dupã plecarea poetului, Jimbolia va deveni cu

siguranþã Cetatea Simboliei,

loc în care, odatã, Petre Stoica a predat lecþia de limbã

moartã.

 

-Petre Stoica,ce înseamnã, domnule, România pentru tine?

-Mai, România ce înseamnã? O þarã înjuratã pe drept de mine ºi pe nedrept de alþii.

O þarã unde mi-s îngropaþi pãrinþii si unde mã vor îngropa copiii.

O þarã în limba cãreia scriu ºi pe limba cãreia mai ºi înjur.

-Dar de iubit cum o iubeºti?

-Nu pot fãrã ea! Deci, o iubesc ca pe-o amantã. Am avut, odatã, o bursã la Berlin ºi n-am putut s-o termin tocmai din pricina de amantlîc… S-a mirat ºi Partidul cã m-am întors.

- Chiar aºa de liric sã fii?

-Cred cã te dezamãgesc! Am un stil mai prozaic, mai simplu, mai frate cu Bacovia, mai frate cu Adrian Maniu.

Uitã-te la Bacovia: dacã-i numeri cuvintele ramîi uluit! Cîteva sute.

Pe cînd Eminescu, la epoca lui, cînd se forma limba românã, jongla cu 10.000 de cuvinte.

Îþi dai seama cît e de mare Bacovia cu cele cîteva sute de cuvinte ale sale?

-Atunci îmi poþi spune o poezie care sã încapã între douã întrebãri?

-Uite un poem care mie îmi place atît de mult, ºi pe care, normal, nu l-a sesizat nici un critic.

Poate l-or sesiza cititorii. Deci : POEMUL ''O furnicã traversînd nepãsãtoare tãiºul securii.''

-Frumos! Pentru cã nu ºtiu ce eºti mai mare, gazetar sau poet, spune-mi ºi un articol de presã pe care þi l-au remarcat, de data asta, cititorii?

-Cel mai bun articol de presã l-am scris aici în Jimbolia. Se numea PROªTII. A fost xeroxat, rãspîndit ca manifestele, ºi pentru care am trecut la mustaþã de un proces. Am vorbit în el de o categorie socialã, bunãoarã foºti aprozariºti, unii pensionari, dar n-am fãcut afirmaþia cum c-ar fi de pe aici, din Jimbolia. Am primit o grãmadã de scrisori de protest ºi s-a format un comitet de dare în judecatã la Poºtã. Mi-era fricã sã mai ies în stradã. Ca sã mã reabilitez în ochii lor, am trecut de la atitudinea politicã la cea civicã. Azi putem numãra în Jimbolia 5 muzee ºi al 6-lea e pe drum.

-Petricã, România arde ºi Jimbolia se piaptãnã! Ce-þi veni sã faci un muzeu al presei la Jimbolia?

-Mã, þine minte un lucru de la Petricã Stoica: lucrurile mari se fac în locurile mici!

-Cînd erai mic visai c-o s-ajungi mare?

-O viaþã întreagã mi-am dorit sã fiu Poet. Scriitor român. Acesta a fost visul meu din ºcoala primarã. Mi se pãrea cu totul ieºit din comun sã fii scriitor. Mi se pãrea cã eºti un zeu.

-ªi cînd ai devenit prima oara nemuritor?

-Cînd mi-a apãrut prima carte. Îþi spun drept c-am citit-o de-o sutã de ori. ªi iþi mai spun ceva ºi mai drept: era proastã!

-Ce-þi trebuie sã te simþi împlinit în Jimbolia?

-Sã gãseºti în primar un prieten.

-Îl ºtiu. Tot timpul se recomandã ''ºoferul Poetului''...

-Exact! Deºi inginer, chimist ºi ºofer, ãsta-i om de culturã. Ramîn cîteodatã uluit cum îþi recitã versuri româneºti ºi franþuzeºti. ªi-i ungur, istenem! ªofer, dar cîte lucruri din istorie ºi literaturã cunoaºte! Îmi spune, el mie, cã doar cultura poate transforma conºtiinþa omului...Mie!

-De ce ? N-o mai crezi?

-Sînt cazuri rare. Ai unul în faþa ta. Eu am fost un copil rãu pe care doar cartea a reuºit sã-l transforme.

Prima carte de basme am citit-o de zece ori. Jucam cãrþi, poker, ca sa cîºtig ºi sã am cu ce sã-mi cumpãr cãrþi. Cãrti din cãrti!

-Ai cunoscut mulþi poeþi. A meritat efortul?

-Sã ºtii cã mã gîndesc uneori cã sînt singurul scriitor în viaþã care am cunoscut atîta poetime la viaþa lui. Poate doar Matei Cãlinescu sã mã concureze, dar nu cred. Am cunoscut toatã crema literaturii române de la Arghezi la Vinea, la Sadoveanu, la atîþia alþii.

Din pãcate, am cunoscut ºi drojdia ei...

-Dã un singur exemplu.

-Ca sa vezi cã þin la casta noastrã o sã dau un exemplu din breasla voastrã: Eugen Mihãescu.

Mare porc acest Mihãescu, n-am crezut. Un ticãlos.

-Zice lumea cã ai fi ºi un demolator de legende...

-Nu, dom'le! Pe mine mã enerveazã cînd se spun lucruri absolut mincinoase! Ca-n cazul lui Nichita Stãnescu.

Aº fi vrut sã scot o carte, o carte de senzaþie, care ar fi demolat multe legende.

-Ia zi-mi un lucru fals despre Nichita.

-Dom'le, el a fost atît de slab, încît a devenit agentul Securitatii! În casa lui nu mai puteai intra din cauza densitãþii de securiºti pe metru pãtrat. Toþi pupi-pupi, începînd cu pictorul Mihai Bandac ºi mulþi alþii. Prietenii lui de-o viaþã nu mai puteau intra în casa aia de ''cordonul sanitar'' al securiºtilor... Dar el era, cum sã spun, inconºtient. ªi-þi vorbea de Ceauºescu cu un entuziasm.... Îmi venea sã înnebunesc cînd vorbea de cãcatul ãla - cã e mare român, ºi cã ce face ºi ce drege!

Dar caracterul lui era un caracter absolut labil. N-am vãzut un om care sã-þi spunã una acum ºi sã facã alta peste 5 minute.

Cît am locuit împreunã, în acelaºi pat, timp de doi ani, pe Guttenberg, plãcerea lui ºi a mea era sã stingem lumina ºi sã bîrfim sau sã punem þara la cale. Fumam. ªi într-o dimineaþã (cã pînã dimineaþã ajungeam cu discuþiile), îmi spune:

''Mãi, Petricã, dacã Securitatea acuma te pune, te obligã sã spui ce-am vorbit, tu spui?'', ''Mãi, Nichita, da' ce mã crezi tu în stare?'', ''Mã, spui sau nu spui?'', ''Mã, Nichita, mi se pare o întrebare stupidã". ''Nici dacã îþi bagã coaiele în menghinã ?'', ''Nichita, uite care e chestia: pe coaiele mele nu pot garanta!''. Auzi! ªi-mi spune: ''N-ai caracter!''

-Cînd a avut loc schimbarea la faþã a lui Nichita?

-El a trecut printr-o modificare formidabilã. Înainte el bea numai limonãzi. Apoi a venit nebunia aia cu vodka care i-a schimbat tot caracterul. Sigur, era ºi foarte haios. Ãsta-i adevãrul. Avea succes, improviza repede, iar lucrurile geniale se amestecau cu tîmpeniile. ªi, ca amestecãtura sã fie deplinã, peste tot în casã erau numai preotese. Sau poetese, cã-i tot una.

-ªi poetul sau preotul Stoica ce fãcea?

-Stai sã vezi! Odatã, printre preotese era una care fãcea designul. Avea ochii mici ºi era aºa, un pic mai plinuþã. O invit la casa mea de la þarã, la Bulbucata.

-Ca sã-i faci ochii mari?

-Cînd a spus cã vine la Bulbucata, îþi închipui cã nu venea sã-mi vadã iepurii... Plec eu înainte ºi o aºtept seara la autobuz.

-ªi?

-ªi n-a venit! Cînd am vãzut-o din nou, i-am zis-o de la obraz: sã-þi fie ruºine! Ea motiveazã c-a pus mîna pe ea Grigore Hagiu ºi Nichita ºi au dus-o la Mogoºoaia. Ah, zic eu, nu e cazul de gelozie dacã au fost ãºtia doi. Hagiu ãsta, sãracul, era impotent, avea nevasta lesbianã,

iar Nichita a invitat-o sã se culce în pat, iar el - jos, pe podea. Mi-au mai spus-o ºi alte fete.

-ªtiu cã totdeauna l-ai aºezat pe Mazilescu lîngã Nichita. Ca prieten.

-Virgil Mazilesccu, da! Cred cã n-a existat un scriitor cu un asemenea caracter rarisim, însã nefericit intr-un fel. Sãracul. Mazilescu ºi Daniel Turcea, ãºtia doi, erau nedespãrþiþi. Turcea avea niºte oase de porumbel, oase fine, subþiri, iar Virgil îl necãjea tot timpul, spunîndu-i ce poezii proaste face. Îi luam apãrarea lui Turcea ºi-i spuneam Mazilescului, cã eu, cel mai mare poet, îl bag în …!

Cum, mã, sã fie proaste? N-avea însã umor, de aceea îi spuneau toþi Bulã. Lui Mazilescu, bien sur.

A fost îndrãgostit de soþia lui Dan Cristea, asta ºi pentru cã era cãsãtorit cu o femeie foarte urîtã.

-Nu cred cã o femeie poate fi urîtã...

-Mãi, mã repet: era urîþenia pãmîntului! Plus cã avea o fricã de ea cã mã duceam eu acasã la el ca sã-i aduc bocancii ºi hainele.

-De ce? Eraþi goi ca-n Paradis?

-Nu, ne-am gãsit ºi ne-am nimerit la Mogoºoaia. Acolo era azilul celor despãrþiþi de neveste.

-Un loc bun de lecturã!

-Îþi dai seama ce nopþi de beþie trãgeam? Pe la 2 noaptea apãrea ºi Marin Preda. Stingeam repede lumina, cã ºtia c-avem bãuturã.

-Numai pe tine nu te-a pus jos vodka...

-Da. ªi pe Mazilescu tot asta l-a pus la pãmînt, în pãmînt. Dar sã vezi, cã þi-am zis, ce caracter avea!

Luasem împrumut de la Fondul Literar vreo 800 de lei ca sã plãtesc telefonul, cã altfel mi-l închidea. Jucam poker cu el în curte la Mogoºoaia.

ªi, toþi banii mi s-au dus în buzunarul lui. Asta-i situaþia! O sã vãd acum ce fac, ce spun acasã. Cã dãdusem înainte telefon cã am luat banii.

Banii-ioc, nu mai erau! Dom'le, mã duc necãjit acasã ºi cînd bag mana-n buzunar, toþi banii ãia pe care i-am pierdut erau acolo, în buzunar. Acesta-i un caz rarisim de caracter, þi-o spun!

-ªi cu urîþenia pãmîntului cum a rãmas? Sau n-a mai rãmas?

-Pentru cã nu vroia sã divorþeze, poate de fricã, Rodica Palade, soþia lui Dan Cristea, s-a încurcat cu cel mai bun prieten al lui. Asta l-a distrus. L-a distrus pur ºi simplu.

Pe 23 august mã anunþa poetul Eugen Suciu: vino, a murit Virgil!

A murit înainte de 23 august! Ce potrivealã sinistrã...

-Cum s-ar zice: a avut probleme cu Securitatea ºi a murit de ziua Partidului…

-Episodul ciocnirii lui cu Secu a fost unul de coºmar. Mazilescu îl înjura tot timpul pe D.R.Popescu. Îi ziceam: mã, nu-l înjura, mi-e prieten, e un om extraordinar, care ne face numai servicii.

El, nu ºi nu, dã-l în … cã l-a numit Ceauºescu, cã nu-i un preºedinte ales de noi.

ªi era vara cu vizita în România a lui Kim Ir Sen. Eu, în respect faþã de poporul-frate coreean, nu am fost în ziua aia la birt.

Au fost ei, el cu Iaru, în schimb, ºi au bãut în prostie la vodkã. ªi, dupã aceea s-au dus amîndoi în Piaþa Romanã unde era, ca sã spun aºa, ''nodul de cale feratã'', unde afluiau de peste tot securiºtii. ªi începe Mazilescu recitalul cu voce tare: Îl bag în … mã-sii de þigan care a ajuns sã ne conducã cu analfabeta lui! Le spunea pe nume, nu cã n-ar fi priceput lumea despre cine-i vorba.

Veneau securiºtii la el ºi-i ziceau sã tacã din gurã ºi sã plece acasã sã se culce. N-aveau ei atunci, în momentele vizitei, nevoie de scandal. Mazilescu, o þinea morþiº cã el insistã sã fie dus la securitate. Bine, dacã vrei matale. ªi l-au luat pe sus împreunã cu Iaru ºi cu Wyborowa. Asta s-a întîmplat joi. Vineri apare ''Saptãmîna'' lui Eugen Barbu ºi era acolo o notã. Pe vremea aia toata lumea citearespectiva gazetã ca sã vad pe cine mai porcãieºte Barbu.

-Barbu, nomona odiosa!

-ªi acolo citesc cã scriitorul Virgil Mazilescu a fost amendat pentru huliganism cu 2000 de lei.

Mãi, îþi dai seama pe vremea aia sã spui despre un scriitor cã a fost amendat? Aºa ceva nu era permis. Era Tabu!

Fug la România Literarã unde era angajat, ºi aflu cã aºa ca mîine îl vor ºi judeca. Cum sã-l judece? Pãi, îl judecã în biroul lui D.R.Popescu.

Mã duc în birou la judecatã ºi apare ºi Mazilescu pe la 3, palid-palid. Vine la mine ºi îmi zice: sã ºtii cã DRP-ul este un Domn!

M-a chemat înainte ºi mi-a spus: vezi cã vor veni bãieþii. Mai am ºi duºmani aici, eu o sã o iau pe o altã linie ºi o s-o þin cu indisciplina. Cã nu vii la redacþie, cã bei cam mult ºi chestii de felul ãsta. Iar tu, sã îþi iei tot felul de angajamente cã vei fi tovar㺠de nãdejde începînd cu mîine. ªi, într-adevãr, DRP- ul a început sã spunã ce a promis. Iar coloneii din prezidiu, Achim, Fulga, alþi doi necunoscuþi, îl tot întrebau pe DRP: de ce ocoleºte problema? útia de la Securitate tot despicau firul în patru, iar Mazilescu tot îºi lua angajamente cã nu va mai bea ºi va veni la serviciu. Dupã ºedinþã, vine Virgil la mine ºi-mi spune: Mã, ai avut mare dreptate: DRP- ul e un mare Domn! Ce sã-i rãspund? Du-te dracului!...

-E adevãrat cã DRP- ul era ºi un bun manager, cum s-ar spune azi?

-Îl înjurau mulþi c-a fost pus de Ceauºescu, dar au uitat cã el a lãsat cînd a plecat un plus de 140 milioane de lei.

Bani, nu glumã, la vremea aceea.

-Apoi a venit revoluþia ºi Dinescu la conducere...

-Mãi, ce era atunci cu Dinescu, te apuca groaza! Nu puteai sã þii ºedinþe cu el, Þipa, urla... Mãi, ceva de groaza pãmîntului.

-Exact aºa fãcea ºi la Caþavencu!

-Toate ºedinþele erau pline de ºniþele ºi de vin. Patru ani, cu toate astea, au fost un chin teribil cu omul ãsta. Pînã ne-a dus la faliment.

-Falimentul literaturii române!

-A venit apoi Laurenþiu Ulici cu geniul lui financiar ºi a salvat Uniunea.

-Am vorbit de toþi, vorba vine, ºi n-ai zis nimic de tine. Petricã, retrospectiv, tu cum te priveºti?

-Eu vroiam, aºa, sã fiu unic!

-Pãi, nu eºti?

-Mã, tu nu urmãreºti viaþa literarã? Sînt cãcãnari care n-au fãcut nici pe sfert pe cîte am fãcut eu ºi sînt acolo, în frunte.

ªi nenorocirea e cã acolo ºi rãmîn. Sã ºtii. Uite o dovadã: Vlahuþã e o nulitate, dar este în toate dicþionarele, manualele ºi antologiile.

-Conteazã?

-Conteazã, daþi-l dracului!

-Dar dragostea conteazã?

-Dragostea vine de multe ori ca o recompensã. Sînt oameni care au avut în viaþã parte de ce-i mai frumos. Dar Dumnezeu îþi dã, dar nu-þi bagã ºi-n sac. Îþi dau un exemplu: Camil Petrescu a avut tot ce se poate mai frumos pe linie feminina ºi s-a cãsãtorit cu o servitoare.

Sau bietul Vinea care nu s-a cãsãtorit cu o servitoare, dar a avut ca nevastã o boieroaicã de aia care nu te þine decît în p…uieli.

-Cam asta-i, îþi mulþumesc!

-Mãi, ce-ai fãcut? M-ai înregistrat?

-Da.

-Cum, mãi frate, dar eu am înjurat, am p…uit ºi nimeni nu-mi zice nimic?

Sper sã le scoþi. Sau nu. Mai dã-le dracului!...