NONA

REFRESHING

text de veronica isac

imagini de roman ribaliov si alexander ustin

make up, coafura de lilia sobuleac, trainer matrix

stilist elena zbirnea

vestimentatie irina schrotter, salon beatrice,

salon angelica

locatii restaurant paparazzi,

leogrand hotel & convention center,

art club karaoke, casino game world,

aeroport privat vadul lui voda,

cimpuri anonime

maniacul inocent & paparazzi-ul lichidat

johny alici si egor levinski

va asiguram ca in timpul filmarilor Maxy, sfinxul canadian, n-a avut motive de suferinta.

Fresh-ul aparuse atunci cind Viagra abia era in chinurile pubertații, iar Asia era in germene. Una neagra, una blonda și una roșcata – acoperire prefecta a intregului areal (nu foarte ramificat in virtutea aceluiași eufemisticește exprimindu-ne mecanism care mișca lumea) muzical. Oarecum diferite prin nimfetismul vocilor lor pe un fundal de voci și masculine și feminine (pe acest strimb picioruș de plai) puternice, innebunitoare, capabile sa sparga termopane. Erau diferite. Poporul le iubea. Apoi din formație n-au mai ramas decit citeva light box-uri prin oraș. Nunți, copii, mondenisme. Ca acum, la Șlagarul Anului sa o vedem pe bruneta și ex-boss-ul formației mai fresh ca niciodata, ciripind cu vocea ei de Kylie Minogue tot ce vreau ești tu... Incurajator refren, dupa ce Nona a nascut doi copii (in ani diferiți, dar in aceeași zi). Mica, ochioasa și categorica, vireaza fara tremur in traficul salbatic chișinauian, dind in același timp indicații bonei sa-i dea borș cu sfecla Soficai, sa-ți puna o piesa care o sa-ți placa de-a Loredanei, sa-și faca griji daca e drumul corect spre aeroportul privat, sa... Dar unde e Diva? E de-ajuns sa tragem in sus fermoarul rochiei și sa dam drumul cirlionților in jos și in lumina sofitelor, incape doar ea.

Ne tragem sufletul dupa ultimul shooting la Veranda, gata, putem vorbi in voie.

Și maniacul? Și paparazzi? Exista?

Odata, plimbindu-se, ca orice ființa romantica, a simțit pași repetindu-se cu ciudata regularitate in urma. Era cineva care nici pe departe nu semana cu Johnny, maniacul nostru. Ea mergea mai repede, grabea și el pașii. Inima batea și mai repede. Intr-un anumit moment i se paru ca-l pierdu (ca-l pierdu?). Inima se ridica la loc printre coaste. Si se intilni ochi in ochi cu el in centrul orașului. Pulsul pieri, cu tot cu piuit.

In schimb, cu paparazzi, Nona n-a avut nici o ciocnire, cel puțin n-a aparut pe paginile defunctei reviste decit la rubrica Imbracate frumos...

- Chiar n-ai fost surprinsa nici in scandaluri, nici dansind pe mese... Nu ți-ai dorit niciodata sa faci vreo nebunie? Nebunie frumoasa - specificare pentru cercul de inimi interesate din jurul tau...

-Intotdeauna mi-am dorit! Dar intotdeauna o frina interioara ma bloca in cel mai interesant moment. Poate din cauza ca nu a fost cineva linga mine care sa ma susțina in nebunia mea.

-Violeta, sora ta mai mica și blonda voluptoasa din Fresh, nu era suficienta?

-Violetei, dimpotriva, ii facea o deosebita placere sa-mi aminteasca ce va zice mama intr-un caz sau altul. Deșiiiii! Ea e mult mai descatușata ca mine.

Tot moldoveanul s-a nascut

autor total

-Exista un soi de axioma destul de indoielnica, cum ca oamenii talentați ar fi talentați in toate. Oare acesta e motivul, pentru care toata lumea la noi face totul? Singur cint, singur scriu, singur imi bat din palme...

- Eram de multe ori gata sa apelez la materialul cuiva, dar niciodata nu mi s-a propus ceva care sa ma atinga de inima.

- E problema compozitorilor de la noi care nu vor sa iasa din pelincile uzate, dar comode ale muzicii rusești a anilor 80? Daca e sa luam un caz concret, fiindca am observat ca ascultam același post de radio in mașina, cam 60 la suta din piesele autohtone difuzate te fac sa vrei un fenozepam. Evident, ca fiind fete cuminți, ne limitam doar sa facem sunetul mai mic…

-Da, laitmotivul e același - Eu te iubesc, tu ma iubești – ploua.

- Asta ar fi aproape perfecțiune, aproape haiku. Dar am impresia ca mai mult de jumatate din piesele invirtite e ca marfa chinezeasca de unica folosința. Pina acum inca, din naivitate cronica, sora cu cea careia n-o sa-i dam numele, n-am ințeles acest fenomen - au fost construite fabrici, la aceste piese au lucrat oameni reali, care au primit poate și salarii, aceste piese au fost cumparate de catre furnizori, au fost transportate la mii de kilometri, expuse in niște vitrine, cumparate de catre niște oameni care au niște iluzii, și aceste piese se desfac sau se rup sau se dizolva in clipa cind sint scoase din ambalaj. Sint ca un imn al inutilitații. Cam același lucru se intimpla și cu muzica ușoara la noi. Atita efort de coarde vocale, atitea melisme, atitea instrumente , atita timp pierdut cu inregistrarea și bagarea in play-list, ca sa-ți produca doar o senzație – sa vrei sa inchizi radioul... Doamne, ce discurs lung, dar bine ca l-am spus, ca o razbunare pentru diminețile stricate...

-Este aici un cerc pe care mi-i și rușine sa-l numesc vicios. Pentru ca atunci cind cineva face o piesa buna, cu toata diversitatea de posturi de radio, nu are unde sa o dea. Pentru ca toți vor sa asculte doar ința-ința. Fiind o piața foarte mica, toți iși construiesc repertoriul pentru ca sa-l interpreteze la aniversari, petreceri corporative și la nunți. Sint unicele locuri unde in mod real poți sa ciștigi niște bani. Spectacole sint mult mai puține și nu prea face sa contezi pe ele. Ca și din rotațiile de la radio, caci din drepturile de autor nu prea faci bani mari. Deși, in ultimii doi ani, din cauza audiovizualului, care impune posturilor de radio sa dea și muzica autohtona, cel puțin ai acces.

- Dam tot timpul vina pe piața mica și pe faptul ca ascultatorul sau cititorul e vai de capul lui, biet analfabet, dar am observat un lucru simplu - daca incepi sa lucrezi cu jumatate de masura, pe urma nu mai poți sa te ridici nici la propriul tau nivel nativ. Haltura intra mai ușor in singe…

- Exact. Și in venele ascultatorului intra la fel de ușor. O sa ma dau mare acum, dupa toate ce-am discutat, dar mie mi-i greu sa scriu muzica comerciala. Insuși cuvintul ma blocheaza. Deși am, s-ar zice, pretenții simple - imi place piesa cu melodie și cu text. Știi ce-am observat? Fiind unul din organizatorii Șlagarului Anului, am facut premii și pentru compozitori și pentru textieri. Și ce crezi? 50 la suta dintre cintareți sint autorii textelor și muzicii.

-Economisesc?

-Da.

-Am observat un fenomen ciudat – cum cineva cu pretenții poetice nu poate intra nici in modesta categorie de poeți de mina a cincea sa zicem, ca sa stricam reputația unei cifre frumoase, devine autor de texte pentru cintareții autohtni. Am prins timpuri (nu ma pot lauda ca aș fi atit de recenta) cind se apela la poeții buni pentru o piesa. Odata cu incalzirea globala acest fenomen a disparut. Ce i-ar fi costat pe O-zoni sa apeleze la un textier sanatos la cap pentru Dragostea din tei? O pacatoasa suta de euro? Ințeleg ca e un produs comercial, dar sa-ți fie jale sa mai cheltuiești jumatate de ora și sa gasești omul care o sa-ți aranjeze poluțiile mentale ca sa aiba logica, sens, cap și coada?

-Bine, dar ai observat ca Dan, in ultimele piese, are chiar și sens, și mesaj. Poate a ținut cont de faptul ca s-a facut atita mișto pe seama omaha-ului, ori s-a maturizat intr-un fel frumos.

-Cit costa o piesa ca se economisește chiar așa de grav?

- Pretul variaza intre 2000 si 300 de euro. Dar daca e sa facem o calculul simplu, orchestrația te costa 200 euro, inregistrarea in studio – 150 -200 euro și, daca scrii tu muzica – economisești vreo 200. Pentru un concert cintareții s-ar putea nici sa nu aiba asemenea onorarii.

Tot ce vreau esti tu!

Tot ce vreau esti tu?

-Zi-mi, te rog, ai cintat intr-o formație de fete, care dupa criteriile pieței, are urmatoarele exigențe - in mod obligatoriu niște coapse bine lustruite, un bust destoinic și elasticul de la slip la vedere... Se face și vocea la mixer daca sint asemenea cereri extravagante...

-Nu pot sa neg nici elementul sexy din formația noastra de atunci, dar noi aveam ambiții ca faceam muzica! Am facut școala muzicala, am facut conservator, nu eram cazute din sala de fitness! Am cintat odata la un campionat de box si la receptie se apropie de noi primarul localitații respective - așa de tare ne-a placut, sinteți tare draguțe și cintați tare bine, dar daca ați face o muzica mai țaraneasca... Era sa-mi sara capacul! Pe de alta parte, prin internet ne-a gasit un impresar din Moscova, care a ramas absolut incintat de ultimele noastre piese și, datorita lui am cintat in cele mai selecte cluburi din Moscova. Se planifica un turneu in Soci, dar Violeta a ramas insarcinata și totul s-a terminat.

-Acum te lansezi in cariera solo...

-Da, aș vrea sa cint altfel de muzica, mai matura. Imi place ceea ce face Loredana, Geta Burlacu. Imi place Bregovic, The Black Eyed Peas. Dumnezeu iți da o voce pe care nu poți sa o schimbi (știu ca tu mereu imi zici despre pisicuța de Kyle Minogue) și se combina cu un anumit fel de muzica, dar cind vad ca Geta are atitea obertonuri, ma gindesc, poate sa ma apuc de fumat? Nu știu cum va fi Nona cea matura pe scena. Dar sper ca vara asta sa dau lovitura.

-Tot ce vreau ești tu... Laudabil ca ești atit de modesta. Cit de multa dragoste ți-ai cintari pentru tine?

-Am fost trista sa aud la o emisiune ca dragostea nu le este data tuturor sa o simta, sa o ințeleaga și sa o traiasca. Cum arata viața lor? Și eu aș vrea mai multa dragoste. Și intotdeauna am vrut mai multa dragoste, de aceea am și facut meseria asta. Atunci cind auzi miile de oameni care te aplauda și țipa de placere, te umpli de atita energie, pe care nu ai de unde sa o iei din alta parte. Deși, ajungi, cum am mai zis, sa te maturizezi, și sa-ți dai seama ca dragostea este complexa, ca inseamna o mulțime de lucruri - și incredere, și grija, și siguranța... Și inveți lucruri de felul ca daca iubitul iți face o mulțime de observații, o face nu din cauza ca vrea sa te enerveze, ci ca sa evoluezi. Și ca el oricum ramine prietenul cel mai bun și omul cel mai apropiat.

- Ești norocoasa?

-Ar fi pacat sa zic ca nu. Norocul vine ca o rasplata la eforturile tale de zi de zi. Nu e ca norocul cel de la jocurile de noroc. In viața lucrurile nu cad din pod. Mai degraba exista momentul potrivit și persoana potrivita. Mai departe depinde de tine și de talentul tau.

-Nu ai regrete ca, știind ca ai talent, te-ai nascut cu el, ești nevoit sa te alegi cu o piața mica și cu onorarii mirosind a galuște de la nunți?

-Intotdeauna am visat sa plec, dar intotdeauna ceva m-a ținut aici. Ții minte spectacolul "Steaua fara nume" de la Teatrul "Eminescu"? Aveam 18 ani și cintam la vioara in groapa orchestrei și ma gindeam la soarta personajelor de pe scena... Asta așa, ca abatere lirica. Deși recunosc ca sint intr-adevar foarte egoista și intotdeauna ma gindesc la mine și apoi la restul, totuna n-am putut sa trec de gindul ca aș putea fi departe de ai mei.

-Dar artistul in primul rind este egoist, daca incepe sa se gindeasca la ceilalți, la nevoile lor, nu mai ramine nimic din el…

-Este adevarat. Cele mai mari celebritați intr-adevar și-au acceptat egoismul. Și restul din jur iși fac deja programul dupa ei. Ar fi stupid sa fie invers. Știi, intotdeauna ma mira ca oamenii atunci cind sint intrebați cum și-ar trai viața daca li s-ar da a doua șansa, zic ca ar trai-o exact așa. Eu aș schimba totul. Și copiii i-aș face mai tirziu. Am ratat prea multe șanse, am pierdut prea multe lucruri. Poate sint așa pentru ca vreau prea multe. Nu am o viața rea, am doi copii adorabili care imi zic in fiecare zi ca ma iubesc, un soț aproape perfect și imi dau seama ca atunci cind o sa am 60 de ani, chiar daca nu voi fi realizata pe deplin, voi face tot posibilul ca pasiunile și aspirațiile copiilor mei sa fie realizate pe deplin. Ii voi impinge cu drag din urma așa cum poate pe mine nu m-au impins.

A face la conditional. Prezent si viitor

-Ce ai face daca la un moment dat muzica iți va intoarce spatele?

-Aș putea sa fac o cariera politica, sa devin o politiciana celebra, de ce nu? Poate o sa intru in afaceri. Pacat ca nu exista la noi cineva care ar bate cu pumnul in masa și sa zica - produsul autohton este cel mai bun! Sintem o țara mica, fara maduva și influențata din toate parțile.

-Carți la care revii? Filme care te infioara?

-Cred ca n-am mai citit nimic bun dupa "Chinuri și bucurii" despre Michelangelo. Iar din filme, nimic nu m-a șocat mai tare decit "Patimilie dupa Hristos" de Gibson. Și-mi dau seama ca nu s-a exagerat, așa a și fost, pentru ca oamenii erau foarte duri atunci.

-Nu cred ca oamenii s-au schimbat. Sint la fel de cruzi și acum…

-Da, dar acum apare cineva de la Drepturile Omului sau de la Antitortura și atenționeaza.

-Localul preferat?

-Delice d”ange. Mai reușești sa schimbi o vorba cu cineva, cit copiii se joaca in colțul lor sau picteaza.

-Orașul?

-Sankt Petersburg. Imi place chiar mai mult decit Roma.

-Parfumul?

-Etro, deși e greu de gasit. E irepetabil. Imi plac aromele pure, naturale, cum ar fi cele de miere sau cires de la L'Occitane, de orez de la Kenzo, de lacrimioare de la Dior.

-Ce porti in mașina?

-Șervețele umede si uscate, multe ciocolate. Și scaunul pentru copil.

-In geanta?

- Portmoneul, rimelul, un lipstick pentru buze și ochelarii de soare. Se zice ca simbolul meu e cheia, de aceea am intotdeauna cheile cu mine.