La inceput a fost ''Catavencu''.

in februarie 1990, trei ingineri, trei - Doamne, si toti trei, au simtit ca României ii lipseste masura.

tara era, inca, in doliu dupa moartea lui Bula si ceva trebuia pus, imediat, in loc.

si l-au pus pe Catavencu.

Li s-au alaturat, in scurt timp, filologi, poeti, psihologi si, in cele din urma, (pentru ca urma scapa turma!) ceva desenatori.

Cum cititorii revistei au devenit la fel de inteligenti ca ei… saltul calitativ era inevitabil sa se produca.

Asa s-a nascut ''Academia Catavencu'', organ de lupta impotriva prostiei si a prostirii.

stim ca unii politicieni nu vor, in ruptul capului (ce minunat suna aceasta sintagma!), sa recunoasca ca sint prosti.

Revista, sub sloganul ''tagma cum laude'', a vrut sa le arate ca din punctul de vedere al prostiei fac parte din Lotul Olimpic.

Vestea nasterii Academiei ajunge repede la Paris, unde un alt academician, al unei alte Academii, Eugen Ionescu - despre el facem vorbire, saluta actiunea de dezrinocerizare de la Bucuresti, urind succes si viata lunga.

Urare de care academicienii catzavencisti au tinut cont, dovada ca azi, miine, vor sarbatori majoratul. Mutas-mutandis, prezenta Academiei Catavencu in presa româna ne aduce aminte de o zicere a lui Andy Andrews: ''Cine a inventat peria pe care au pus-o linga closet ?

Chestia aia doare, nu gluma !!!".

 

MARIA. PUR SI SIMPLU MARIA?

„Maria va asteapta in camera de protocol”. Intru. Iliescu, cu centura de campion de box, isi joaca pectoralii bombati, postura clasica atunci cind vrea sa fie simpatic. si cind nu vrea Iliescu sa fie simpatic?

Maria da indicatii la telefon: sa te imbraci frumos, mama, trage-ti si un barbierit si ia un taxi, o sa ti-l plateasca aici si vino cit poti tu de repede sa dai si tu interviu…

Maria se concentreaza pe interviu. isi ia ziarele aproape, le asaza frumos in fata. Reportofonul meu se intimideaza brusc si refuza sa colaboreze. Notez in agenda cu o constiinciozitate de scrib de care nu puteam sa ma banuiesc nici la facultate. Sorb cuvintele. Edi, secretarul, darima intimitatea protocolara, facindu-si treaba prin debaraua care da din incapere. Ia doua reviste „Tabu” ambalate si niste rulouri de hirtie igienica. „Noi o numim Maria News Clean”, zice el complice. "Va face degraba o retea de femei de serviciu care va fi cea mai tare agentie de stiri in lume”. Maria il priveste suverana. Edi iese. Iliescu se inclina respectuos. Pectoralii tresalta.

-inainte nu sufeream ziarele si ziaristii, mi se pareau dati peste cap. Dar, de 11 ani, de cind lucrez la Catavencu, credeti-ma, duduie scumpa, de cind lucrez in domeniul acesta – treburi, cafele, ceaiuri – am inceput sa-i privesc cu totul cu alti ochi. si ei m-au apreciat, la rindul lor. Mi-au dat si rubrica la Catavencu, ba chiar m-au rugat de am scris si scrisoare deschisa catre Basescu.

-De sfintul Valentin? Sau a fost un pamflet politic?

-I-am scris de toate - sa lase geamgiile, sa se lase de gagici, goldenbrit si n-o sa aiba lumea nimic cu el, dar asa - se lauda cu weekenduri, cu pirtii… Ia mai lasa-ma, dom-le…

-V-a raspuns?

-Nu! Ce-i pasa lui de Maria, de popor…

-Cine face cel mai mult gunoi in redactie?

-Fiind cu mintea ocupata, nu poti sa le zici: bai, ce mizerie ati facut! Pentru ca ei lucreaza cu capul! E normal ca ei trebuie sa se concentreze si, rontaind la seminte, imediat iti vin idei, inspiratie… Dar asta numai lunea, cind se lucreaza la bule. Nu pot sa zic ca sint dezordonati. Lapte? in dulap la domnul Liviu. si mie, cind imi vine o inspiratie, scriu la ziar. in curind o sa scoatem cartea „Viata Mariei”, impreuna cu domnul Eugen Istodor. Am la mine niste texte, sa va dau sa cititi? Sint aici, in sacosa! Sau mai bine va citesc eu.

...Citeste cu intonatie, oprindu-se acolo unde i se opreste respiratia. Sper, cartea sa existe si in format audiobook. Mi-as cumpara-o...

Uite aici, mama. „Jurnalul Mariei din 12 septembrie. Spitalul din Constanta, ca de acolo e sora mea, Coni. Perfuzii in vena, cu picioarele pe calusi… Tocmai dupa ce mi-au iesit analizele si au vazut cit de bune erau, sora mea mi-a zis ca se astepta ca am cancer. Eu de acolo: doamne fereste, mai, Coni, ea de acolo, incepu sa rida si mi-a zis sub forma de gluma: ei, erai si tu ca Prigoana, faceai un reality show: Prigoana si Maria. Eu incepusem sa tremur. Imediat am si plins. Doctorita Musat m-a luat linga ea si m-a pupat si mi-a zis ca o sa ma fac bine…

E-e-e, in sfirsit, dupa doua luni si jumatate de spital, vecinii si-au facut cruce, si colegii m-au salutat. Vergilica ma astepta la usa. El de colo: bine ai venit. Eu de colo: bine te-am gasit. Dar de aici - cu ochii prin casa…"

Nu mi-a fost dat sa aflu ce cauta Maria prin casa. Scena ramase acoperita de mister, caci tocmai am fost anuntata ca s-a eliberat redactorul-sef si puteam sa fac interviul. Maria fu generoasa: da-da, duceti-va, duduie si vorbiti si cu seful, pina vine si Vergilica…

Fiindca sala de protocol s-a ocupat cu fetele sumbre ale lui Viorel Motoc si Eugen Istodor care trebuie sa faca bulele ramase, ne aciuam cu Maria si Vergilica in biroul machetatorilor. Maria se revolta: n-am nimic in fata, da-ti-mi si mie vreo doua foi din astea scrise…

Vergilica a venit la Catavencu cu un an mai tirziu decit Maria, cum ar fi prin protectie de fuste. il intrebai care e functia lui aici. Vergilica raspunse cu demnitate: Om de serviciu. Maria traduse:

Adica om de incredere, de baza al Academiei Catavencu. Deci, raspunzator cu de toate cele: incepind de la facut ceaiuri, cafele, disciplina,ordine, curatenie, ziare, tot-tot.

-Da, vin la fara 15 minute 5, cu primul troleibuz. Cind vine Maria, toata curatenia e facuta si o astept.

-Eu am in continuare grija sa scutur, sa schimb sacii. imi mai vine o inspiratie – o pun pe hirtie…

-Nu sinteti gelos ca Maria e mai populara decit dvs?

-Nu, doar e femeie. Ati vazut emisiunea de doua zile in urma cu femeia nebuna si barbatu” afemeiat?

Maria se stresa vizibil: Stai putin, despre ce emisiune e vorba? „intre bine si rau?” Stai, fii atent, duduia e ziarista, exact cum e si domnul Eugen Istodor si ea face o revista la Chisinau mai tare decit Tabu unde ne baga si pe noi. Ai inteles?

-Am inteles, dar vorbeste mai putin, incerca Vergilica sa echilibreze lucrurile.

-Nu stii ca femeile vorbesc mai mult, pentru ca le merge mintea mai repede, e adevarat, duduie?

-Da, salva Vergilica lipsa mea de reactie, -cum a zis si domnu” Liviu, barbatul trebuie sa fie supus femeii. Cine face aici totul, nu Vergilica?

Maria muta, expresiv, foile pe masa. Vergilica se face putin mai mic. incerc sa schimb subiectul.

-Pe cine respectati aici?

-Toata lumea ma respecta. Nimeni nu comenteaza in fata mea. Ca am vechime aici.

-De ce nu mai iese rubrica pe care o aveati?

Vergilica (grav): -A fost o problema personala cu domnu” Buscu si nu vreau sa comentez.

Maria: - A zis ca a scos-o o perioada pentru ca au intrat rubrici mai interesante decit glumele si geoangele noastre. Cu timpul o sa ne-o bage la loc. Sa ne mai vina niste ginduri, niste inspiratii. Cum am discutat cu Gabriel Drogeanu, cu Marius Bortea, au zis ca o sa ma puna la loc, pentru ca am ajuns sa am fanii mei care ma cunosc dupa voce de la radio Guerilla, din poza de la „Cotidianul” si mi-au zis ca „Maria va merge departe”. Eu usor-usor, fiind aici de ani de zile (asta am vrut sa va spun dar ne-au intrerupt acolo, la protocol), am avansat in sensul gindirii. Daca imi pun mintea la contributie, pot sa fac si un mic ziar. Asa de mult mi-a intrat la inima si la suflet, ca vin dimineata, ma uit - cafeaua e facuta, totul e facut si ma duc la protocol. Iau ziarele, hirtie curata linga mine, ca asa trebuie sa faci - daca iti vine un gind trebuie sa ai hirtie la indemina, ca daca stai - uiti si-ti pare rau. Cind am stat la sor-mea la Constanta la spital, m-am imbolnavit mai mult pentru ca n-am stiut ce e in presa, ce e in politica. Mi-a intrat in singe, ce mai. Am colectii acasa pe care le pastrez ca pe ochii din cap, de cind am fost trimisa cu Cipendailii la Sala Palatului, cu Geanina Corondan, cind mi-a dat domnu director dolari sa le pun lin slipul striperilor…

Vergilica o intrerupe din visare, vadit alertat la auzul cuvintului dolari: - Cind a fost asta?

-Nu stii, cind mi-au dat bani ca m-am coafat, m-am aranjat, m-am facut frumoasa, de Ziua Femeii?!. Am fost si la Prima tv, cu Liviu Mihaiu si Mircea Toma in locul lui doamnei Zoe Petre, fosta consiliera a domnului Constantinescu. Eram intr-o fusta neagra, bluza neagra, m-au aranjat exact ca Zoe Petre. La o emisiune din astea polemice, stii ce-i aia… Fooaaarte frumos a iesit. Dupa terminarea emisiunii m-a dus soferul televiziunii acasa, m-a felicitat toti acolo. si domnul Mircea Toma mi-a sarutat mina si m-a felicitat si a zis ca a fost nemaipomenit.

-Care sint planurile dvs. cele mai ambitioase?

-Deja am unsprezece ani aici la Academie, vreau tare mult sa fiu o sefa, sa comand cum sa se faca, cum sa se aranjeze, cum e cu ordinea, cum e cu disciplina… Dupa ce totul e in ordine de la a la z (acea persoana sa ma asculte si sa faca cum stiu eu!), azi un pic, miine un pic, sa incep sa mai scot o carticica a vietii mele - cum m-am nascut si cum am ajuns si, usor-usor, de ce nu, subliniez, de ce nu, sa fac o rubricuta pe ultima pagina „Maria-show al Academiei Catavencu” - ce-mi vine mie, de politica, de satira, de umor

Vergilica, timid: - De dragoste…

Ei, de dragoste?!! Mai lasa-ma si tu! Ziceam de intrebari din astea, tinerii intreaba si doamna Maria le raspunde, le da sfaturi…

-Maria? O, Maria este o ramasita comica a partidului comunist, pentru ca de zece ani incercam sa o dam afara - facem referendumuri, sesiuni speciale de vot, insa nimeni nu indrazneste sa o concedieze. Pe de o parte, pentru ca face parte din peretii acestei redactii, este mascota implicita a Academiei Catavencu. Nu face nimic, sa nu va inchipuiti ca face curatenie. Face o lista cu cei care intra si care ies, incearca sa stabileasca relatii amoroase si subversive intre ei si aceasta lista secreta o agita prin redactie. Spiritul ei, adica lipsa ei de spirit pluteste peste tot. E Maria pur si simplu. Mai da si interviuri in momentele dificile de instabilitate politica, in preajma unei motiuni, inainte de un vot important. Nu intelege nimic, dar le spune cu un aer ca s-ar pricepe in toate. Este personajul imposibil de inlaturat si in acelasi timp necesar, care ne bintuie existenta.

-Ea ar putea sa supravietuiasca ziarului?

-Cred ca nimeni nu va supravietui ziarului. Este un ziar cu o genetica atit de solida, incit va supravietui nu numai redactorilor care l-au inceput, cit si politicienilor pe spinarea carora si-a cistigat notorietatea.

-Dvs. cum ati ajuns la ziar?

-Eu sint unul dintre acei care a pornit ziarul, in ianuarie 1990. E o poveste care a devenit clasica, care deja a inceput sa se indeparteze de realitate de la zecile de repovestiri. E ca Miorita sau ca Mesterul Manole. Care are mai multe variante ce imbogatesc succesiv varianta initiala. Un grup de studenti, in 90, am pornit un ziar fara sa stim ca va fi un ziar. Ni s-a parut ca va fi o gluma, un exercitiu de revolta publica impotriva muncitorilor de la IMGB care terorizau capitala pe vremea lui Ion Iliescu. Timp de vreun an s-a lucrat aproape fara salariu, entuziasmul era principalul combustibil. Apoi, in 91, ziarul a intrat intr-o noua etapa, cu o noua denumire - „Academia Catavencu”. Initial se numea doar „Catavencu”, si era in proprietatea unui student de la biologie, cu care am avut la un moment dat divergente de viziune. Noi tocmai facusem fundatia „Academia Catavencu”, ca o parodie la Academia Româna. Tot atunci a fost cooptat Mircea Dinescu.

-O perioada ziarul se asocia numai cu numele lui Dinescu, restul echipei raminind in umbra.

-E si firesc. Asa cum uneori fotbalul românesc se identifica cu cel care da mai multe goluri sau are masini mai scumpe. Omul selecteaza un nume pe care sa-l asocieze fenomenului Catavencu. si numele lui Dinescu era pe departe cel mai cunoscut. Contributia lui a fost semnificativa, a fost unul din autorii de mare succes. Dar era si o echipa puternica, desi anonima, care uite ca se mentine impreuna timp de 17 ani. Ba chiar aceasta metoda a anonimatului a devenit aproape emblematica.

-Cit de periculos este sa faci Academia Catavencu?

-Acum nu mai e. Dar a fost periculos. De fiecare data in mod diferit. Primul tip a fost pericolul fizic, pe vremea celor doua mandate ale lui Iliescu, cind redactorii erau amenintati la telefon si prin viu grai, un redactor a fost batut, a fost incendiata redactia…

-Parca pare incredibil ca Iliescu sa se lanseze in razbunari atit de marunte, cum ar fi incendierea unei redactii…

-Nu e atit de complicata explicatia, puterea nu era pe deplin in miinile lor. Serviciile care detineau principalele pirghii de putere prin oamenii pe care ii sprijineau erau fractionate si fiecare credea ca prioritatile sint presa, oamenii politici, organizatiile neguvernamentale etc.. Exista o lipsa de coordonare care a lasat urme judiciare ce azi fac obiectul unor procese din acea perioada. Sint chemati la judecata oameni care au fost implicati in evenimentele din 13-15 iunie, din decembrie 89… Au fost foarte raspinditi, de aceea foarte ineficienti. Un fenomen cum era Catavencu irita puterea prin faptul ca era foarte ironic, foarte acid si, mai ales, era pe gustul elitei, cei care pentru detinatorii neocomunisti ai puterii reprezentau o amenintare aproape istorica. Numai ca nu si-au coordonat eforturile. Daca se intelegeau cu un grup de tigani sa ne rupa oasele intr-o seara ar fi fost mai simplu. Nu s-au gindit. Poate s-au temut. Posibil ca erau si securisti destepti care recomandau nonviolenta… in fine, asa s-a incheiat etapa pericolului fizic si a inceput etapa proceselor judiciare. Suprapusa cu etapa intoxicatiilor. Adica serviciile bombardau redactia cu informati (uneori prin oameni racolati), cu falsuri bine amestecate cu adevaruri intr-un dozaj inteligent. Practic toata presa româna a suferit de acest sindrom al intoxicatiei si oameni isi cam pierdusera increderea in publicatii. Dar, pe masura ce s-au desteptat si ei odata cu presa, au depasit treptat aceasta etapa. Pericolul proceselor a depins in mare masura de pozitia la ministerul justitiei a unor oameni obedienti sistemului.

-Cite procese aveti pina acum?

-Eu personal am vreo 200. Fiind redactor-sef, esti cam nevoit sa te prezinti. La inceput imi asumam integral responsabilitatea, dar, dupa ce legile au devenit mai sofisticate, am inteles ca trebuie sa fac un pas inapoi. Merg la proces, dar iau si autorul articolului cu mine. Caci altfel ar scrie toti nebunii ce le trece prin cap. Neavind citeva ore la dispozitie ca sa verifice un subiect de exclusivitate care sta pe o sursa sau doua, te expui in mod gratuit.

in perioada Nastase, ultimul tip de pericol la care am fost supusi, alaturi de ziare ca „Evenimentul zilei” sau „România libera” a fost pericolul economic. Puterea politica a facut presiuni asupra companiilor private care isi plasau publicitatea si, daca si-ar fi continuat mandatul, am fi fost in teribile probleme financiare. Din fericire, nu s-a intimplat asa si astazi, pe linga faptul ca sintem o tribuna, un for de la care se emit idei, un organ de lupta impotriva prostiei si un tir sustinut asupra politicienilor hoti si imorali, „Catavencu” e o afacere de succes si un business bun.

-Cind a inceput sa fie rentabila? Pentru ca tin minte la inceput nu prea aveati publicitate, apoi scriati ca v-a venit o americanca sa va faca planul de marketing…

-Ziarul a fost rentabil intotdeauna. Dar sa-ti asiguri cheltuielile curente e una si sa realizezi profituri importante cu care sa te pui la adapost de orice intemperie e altceva. Este un model frantuzesc, „Canar enchanait”, o revista relativ asemanatoare, dar, dupa parerea mea, mult mai slaba decit „Catavencu” pentru ca nu au umor. Dar se bucura de un real succes in Franta, mai ales la publicul de stinga. Satira in aceasta revista este puternic sustinuta de un departament de investigatii. Este o revista care nu are reclama. Traieste doar din vinzari. Probabil vor intra intr-o mare criza din cauza netului si se vor apuca si ei de reclama.

-Ce tiraj are acum „Catavencu”?

-in jur de 60 de mii.

-Cind s-a ajuns la momentul in care presedintii au inceput sa va caute prietenia? Sa va dea premii? Cind au vazut ca e mai rentabil sa fie prieteni cu voi?

-Noi am facut multe gesturi de normalizare a vietii politice, i-am indemnat sa fie urbani, oricit s-ar uri intre ei, sa fie civilizati, sa aiba umor. Noi facem tot felul de evenimente, baluri, ridem de ei, dar ridem impreuna cu ei. Cei care au umor – vin. si cistiga. Iar cei care nu - ramin in continuare niste dobitoci si isi vad de drumul lor fara orizont. Surprinzator, dar Iliescu a intuit potentialul acestui tip de comunicare cu „Catavencu” si a cules cu mare randament roadele acestor evenimente. S-a dovedit a fi mult mai inteligent prin prezenta lui la aceste evenimente decit oameni a caror inteligenta o consideram implicita.

-si Nastase – Bombonel, marele vostru favorit?

-Nastase a stat cu fundul in doua luntri, cind a venit catre noi, cind, dimpotriva - a stat in coltul lui si a proferat insulte la adresa noastra. Daca ar fi jucat cartea deschiderii la adresa noastra, ar fi cistigat o imagine buna, chiar si in scandalul cu coruptia. Daca ar fi avut umor si ar fi stiut s-o duca, in conditia in care oricum parchetul nu i-ar fi facut nimic - oricum n-o sa se aresteze intre ei; daca ar fi avut umor, daca ar fi convertit-o, ar fi existat o solutie. Daca in rezultatul mediatizarii si umorului voluntar un personaj cum e Gigi Becali este extrem de popular, un personaj comic si ridicol ca Vadim este popular, cred ca un personaj ca Nastase, daca ar fi dus cu umor si cu asumare ironica aceasta campanie, ar fi diminuat mult din pierderi.

-Dar are umor?

-Are un umor caznit, dar nu trebuie subapreciat . De citeva ori a dat dovada de umor.

-Cum au evoluat Catavencii, pentru ca se aude ca au devenit niste blazati, niste burghezi?..

-Blazarea e inevitabila. Seniorii editori s-au maturizat, au imbatrinit, e o chestie pe care o fac de 17 ani, erau copii cind au inceput si e firesc sa se schimbe stilistica. S-a schimbat si modul de viata, evident. Oamenii ne iubeau foarte mult pentru faptul ca eram niste tineri nebuni. Bine, poate sa fi ramas nebuni, dar tineri nu mai sintem. insa am construit o tinara generatie de nebuni care presteaza foarte bine. A doua perceptie care pluteste in aer, usor insinuanta, este imburghezirea. Oamenii astia au muncit, si-au pus in pericol viata si sanatatea, este o meserie extrem de stresanta. stiu ca unora le-ar fi placut sa umblam in tenisi si sa mergem in continuare cu tramvaiul. Aceste nemultumiri inchipuite vin din partea unor oameni care ei insisi nu mai sint in aceasta situatie. Or eu il consider un lucru bun, e un semn de insanatosire mintala a societatii. Am adus o multime de bani pentru economie. Am generat locuri de munca. „Catavencu” e o companie mare cu o multime de reviste, ziare, post de radio. Daca am fi stat numai la stadiul de revista saptaminala, am fi disparut demult.

-Care e cea mai rentabila dintre editiile periodice ale grupului?

-Catavencu este cea mai rentabila, apoi reteaua „24 fun” e tot foarte rentabila, apoi revistele lunare, apoi divizia de cotidiene – „Cotidianul” si „Business standard” care vor fi aducatoare de profit considerabil, apoi vin radiourile.

-Care a fost proiectul ce nu a mers?

-A fost o revista culturala pentru studenti, facuta de studenti. Pe care am inchis-o peste un an, pentru ca nu avea viata. Apoi am lansat „Idei in dialog” cu Patapievici care are succes. Vrem sa dezvoltam „Academia de gasca” cu care ne adresam tinerilor, un proiect pe care o sa-l dezvoltam on-line, ne crestem cititorii de miine. Am intrat intr-o etapa cind entuziasmul este bine temperat de conditiile dure de piata. Daca acum zece ani puteam sa ne facem ce ne trecea prin cap, acum – nu, pentru ca ne costa. Lumea nu mai sare pe noile produse, daca ii plac ideile tale - le ia de pe net. Peste ceva timp o sa si cumpere de pe net. Acesta este viitorul presei de calitate.

MARDALE SI COCOSEII SAI

Cu basca in mina si doua desene sub brat, trecea pragul ''Catavencului'', tinara speranta a caricaturii românesti: Octav Mardale. Un aer proaspat intra odata cu el in presa româneasca postrevolutionara. Totul se petrecea in 1990, dupa amintirile redactorului sef-adjunct, Liviu Mihaiu. Dupa 16 ani, un sondaj in rindurile cititorilor, la fel de inteligenti ca insisi redactorii, caricatura promovata in paginile hebdomadarului detine, de departe, primul loc in preferintele lor. Intra in Bucuresti la Academia de Arte Frumoase si iese absolvent de ''sticla''. Motiv pentru care prima oara se lasa sedus, iar a doua oara se lasa abandonat. Este sedus de caricatura si abandoneaza sticla pentru sanatate. Mai are un puseu de aducere aminte cind, la un bal al Academiei Catavencu, ii ofera drept trofeu prim-ministrului Adrian Nastase un superb prezervativ de sticla impregnat cu perle. Dupa care, la multi ani distanta, Nastase aducindu-si aminte de trofeul primit, invita opozitia sa-i numere ouale, cantonate cam prin aceeasi zona.

Acum, la finalul colonitei, sa spunem lucrurilor pe nume: numitul OM(!) este un om realizat!

Traieste din mistoul pe care-l face si poate, linistit, sa se intoarca la iubirile sale din prima tinerete. La Anca, sotia sa, care satula sa tot cinte ea in casa, il mai lasa si pe el sa mai cinte in atelier. Din octava in octava, el va da cocosi pe tava! Vor cinta cocoseii de trei ori si se va lepada Mardale de caricatura? Nu cred !

si chiar daca o va face, sint sigur ca va invia, din nou, peste trei zile !''