Am tot meditat la modul în care trebuie scris un text jurnalistic despre kitsch, despre ce anume e acesta, în ce fel se manifesta, cum si daca e nociv si daunator. Mi-am dat seama ca fenomenul este încorporabil în sfera stridentei, a gustului dubios, îndoielnic. Dar mai functioneaza criteriul gustului astazi? Întregul sistem trebuie si se impune reformulat. Asta este clar. Nu voi face eu, însa, acest lucru.

Voi încerca însa sa schitez o topografie a prezentei lui în tesatura orasului Chisinau. Cum sfera mea de preocupari este legata de vizual, acesta va si fi tinta exercitiului meu de a întelege. Orasul este suprasaturat de imagini: de panouri publicitare, afise, firme, indicatoare, semne de circulatie, diverse informatii vizuale. Dar si de paraziti vizuali: grafitti, sloganuri, tags. Acestea toate informeaza, dar si polueaza. Lucrurile devin cu atît mai complicate în Republica Moldova (RM) cu cît mediul lingvistic este extrem de precar si cel mai adesea, hilar. Caci, daca orice informatie se impune cu un impact cu atît mai pregnant cu cît ea este servita într-un limbaj precis, corect gramatical si mai ales, într-o limba explicita, faptul amintit anterior devine un adevarat handicap. Eu n-am auzit sa existe publicitate sau informatie publica formulata în limbi artificiale precum esperanto sau katharevusa. Sunt convins ca s-ar putea elabora o teza de doctorat (sau chiar cîteva) asupra modului în care este pocita si schimonosita limba româna în spatiul public al RM. Acest surogat lingvistic nu numai ca nu-si atinge scopul, ci si cu siguranta bulverseaza. De cele mai multe ori avem de-a face cu decalcuri, fie dupa limba rusa (mai veche), fie dupa cea engleza (foarte recenta), iar ceea ce rezulta îti lasa un gust salciu si neplacut. De prost gust. Kitsch.

Prostul gust prolifereaza (mai ales) atunci cînd se pune de-o sarbatoare. Asta pentru ca întreaga urbe devine un fel de bîlci ideologico-folcloric. Apare multa culoare, proiectata în panouri cu menire propagandistica (gen: Chisinaul cel mai frumos oras din lume, Moldova – patria mea, Chisinau – inima Moldovei, Limba noastra, Ziua Independentei, Îti iubesti patria nu pentru ca e mare, ci pentru ca e a ta!), stegulete, bannere. Iar toamnele vin aici cu chermeze, iarmaroace si multa bere marca Chisinau. Atmosfera ce se creaza este una dezlantuita, forfotitoare, spumoasa, triumfalista, stridenta. Fenomenul parvenitismului, înfiripat în era industrualizarii, si accentuat cu forta în deceniul din urma, a produs o mutatie profunda la nivelul mentalitatii publice, care a grefat pe trunchiul culturii urbane existente propriile sale gusturi, habitudini si comportamente. Felul de a se îmbraca, merge, mînca, gesticula, privi, comunica – toate s-au bulversat, relativizat, necrozat. Cred ca gustul îndoielnic al chisinaueanului mediu se „developeaza” cel mai vizibil în raport cu arta. În întîmpinarea preferintelor sale „estetice”, si-a facut si aparitia, deja cu mai multi ani în urma, oraselul artei, din chiar scuarul dintre Teatrul National si Sala cu Orga, numit popular si „Piata de Kitsch” . Este un teren fabulos de studiu, un observator terestru cum putine se mai pot gasi altundeva. O mica observatie se impune. În centrul acestui areal se afla cîndva bustul, lucrat de Lazar Dubinovschi în marmura rosie, a lui Maxim Gorki (1975-1976). Aceasta lucrare a fost susbstituita în era „renasterii nationale” cu o sculptura ezitanta si neghioaba, închipuindu-l pe Mihai Eminescu. Abuzul acesta, în cheie simbolica, se poate citi ca o schimbare de paradigma. Prezenta falnica a noului monument a atras dupa sine înfiriparea unui spatiu comercial, superfical (desi el exista in nuce si înainte). Au aparut vînzatorii (tot mai numerosi) de tablouri, desene, sculpturi, bibelouri, iluzii. si-a facut aparitia, am putea spune, scena ambiguitatii mercantile. Un fel de joc, în care misterul te copleseste subit, în care-ti perzi controlul, si esti sedus. De aici se nutreste copios nevoia de „frumos”, de „dar”, la modul absolut. Cînd vrei sa dai dovada de „imaginatie” si „gust rafinat”, dai o fuga în oraselul artei, si te alegi cu ceva care te reprezinta si (poate) chiar te defineste. Cumperi o pînza sentimentala cu o lebada balcîza ce gliseaza agale pe lacul adormit, sau un colier fabricat din scoici adunate vara trecuta pe plaja de la Bugaz sau Zatoka, sau aduci o fotografie a iubitei, pentru a primi, în schimbul unei sume modice, portretul desenat al acesteia...si aceste gesturi te propulseaza, extatic, în tagma cunoscatorilor si a rafinatilor pretuitori ai artei. Perimetrul artei stradale colcaie mereu de lume, si a devenit oarecum un nucleu de atractie „exotica” pentru cei care traiesc sau viziteaza Chisinaul. Caci, de aici poti procura practic orice, de la picturi cu peisaje moldovenesti pîna la oale ceramice „încondeiate” în stil traditional, de la bratari si bentite hippy-iote pîna la trabuce, masti si imagini evlavioase, suveniruri dragalase, autohtone sau coloniale. Desenatorii ambulanti (majoritatea dintre acestia sînt absolventi de institutii superioare cu profil artistic!) fac si ei deliciul celor care se înghesuie în oraselul artei. Cred ca acesta este unul din rarele locuri în care se întîlnesc toate treptele sociale ale societatii moldovenesti, consumînd din aceiasi „oala” deliciile „estetice” si „artistice” ale incomensurabilei oferte care nu te obliga decît la un oarecare efort material...Se spune ca sensibilitatea pentru farmecul kitsch-ului este proiectia unei lumi în schimbare sau în miscare . Nu stiu cît de mult putem aplica pe larg aceste observatii asupra „oscilatiilor gustuluiu” (titlul unei carti de Gillo Dorfles) asupra cazului nostru, dar ca manifestarea kitschului ,,se asociaza în special cu triumful clasei medii” (Abraham Moles), este aproape indiscutabil. Vom vedea pe mai departe si alte aspecte ale mirificului si inepuizabilului univers al kitsch-ului. Din sferele: religiosului, arhitecturalului, politicului, divertismentului etc.