Spre deosebire de alte capitale, Chisinaul nu este o mostra de diversitate. Strainii sint putini si se vad de la o posta, asa precum se observa si chipiurile de fetru ale moldovenilor pe strazile europene. Si daca nu poti sa-i banuiesti ca au venit de placeri turistice sa se plimbe pe femurul plaiului mioritic, incercam si noi sa vedem ce-i aduce si, mai ales, ce-i tine aici.

David Blood este unul dintre acestia. E venit de zece luni in Chisinau, dar a reusit sa calce prin zone mai putin aratoase ale tarii. Vorbeste o rusa literara extrem de elaborata, banuim ca stie si româna, dar se face ca nu intelege (o fi vorba de o tehnica speciala de adormire a vigilentei birfitorilor interni?) Are un umor acid si un fel foarte convingator de a explica lucrurile, joaca tenis si frisby, cinta la chitara, bea vin rosu sec si detesta berea, are nostalgii dupa un restaurant mexican adevarat si ramine mereu uimit de comunicarea cu chelnerii autohtoni. Mai trebuie de spus ca este simpatizat de toata fractia feminina a proiectului pe care-l conduce si de majoritatea beneficiarelor. Iar daca luam in considerare ca proiectul se numeste „Noi perspective pentru femei”, atunci puteti sa va dati seama ce inseamna „majoritatea beneficiarelor”.

Discurs in apararea culturii americane

– Ce v-a facut sa lasati o tara la care viseaza milioane de oameni si sa veniti in Moldova?

– Presupun ca, pe linga faptul ca imi place sa calatoresc (dar nu in sensul banal de a sta cu burta la acelasi soare, pe diferite nisipuri ale pamintului), mai am si veleitati de diplomat. S-ar putea ca unii dintre colegi sa spuna ca nu sint suficient de diplomatic, mai ales la sedinte, dar sa stiti ca exersez.

– Si cum se manifesta aspiratiile diplomatice?

– De obicei, trebuie sa tin piept atacurilor de genul „Filmele voastre sint aiurea! Nu aveti cultura! Nu aveti istorie!”. Uneori, eu insumi sint impresionat de elocventa contraargumentelor mele. Da, avem filme proaste! Da, SUA este o tara nu chiar atit de veche! Dar e fatarnicie si adoptare de duble standarde sa critici ceea ce consumi singur.

– Ce paradox! Probabil, ati plecat din tara pentru ca ceva nu va placea acolo, iar aici va simtiti obligat sa o aparati…

– Oamenii oriunde sint tentati sa se identifice cu niste valori, cu tara lor, de parca ar fi meritul lor personal ca tara este asa cum este. De exemplu: m-am nascut in Minnesota, in statul lui Bob Dylan. Dar parca e meritul meu ca, in¬timplator, mama m-a nascut acolo?.. La fel si moldovenii: se ofenseaza atunci cind le critici tara pe care ei, la rindu-le, o critica de mama focului.

– Si ce acuzatii le aduceti? Ca au filme proaste?

De ce nu vor moldovenii in Europa?

– Lucrul care ma uimeste pe mine in raport cu moldovenii este ca acestia nu prea vor in Europa, nu vor sa se uneasca cu România. Sa nu inteleaga niste avantaje evidente? In timp ce Europa trece printr-un proces continuu de consolidare, aici, dimpotriva, gasim o tara mica, destul de saraca, care se tine separata de toti. Pe cind ar fi fost poate mai logic sa intre in Uniunea Europeana cit mai repede.

– Daca acest lucru se intimpla acum 15 ani, ar fi fost mai putin dureros…

– Inteleg de ce liderii nu vor: de ce sa-si piarda puterea de buna voie?... Dar, daca as fi fost moldovean rusolingv, in primul rind, as fi invatat româna si m-as fi straduit sa obtin cetatenie româna. Din simplul motiv ca poti sa te realizezi mult mai eficient. Nu-ti place România – poftim, fiind cetatean al Europei, poti sa pleci oriunde. Nationalismul este o putere periculoasa si elitele il folosesc in interesul lor. Am avut norocul sa ma nasc american, dar daca as fi simtit ca ma pot realiza mai bine ca cetatean al altei tari, as fi obtinut cetatenia acesteia.

In spatele frontului dusman

– Multi considera ca, daca un strain vine in tarile ex-sovietice, inseamna ca a fugit de ceva sau ca nu si-a gasit rostul acasa. Mie imi place tara mea. Plec de trei ori pe an in America sa-mi vad rudele - e o placere destul de scumpa, dar merita. Uneori ma gindesc sa ma mut acasa si sa traiesc putin acolo. Dar imi aduc aminte ca in lume sint 193 tari si mai am inca multe de vazut. De ce am venit incoace? Am invatat limba rusa la scoala (fiecare al 50-lea elev american o invata) si, probabil, am avut un profesor foarte bun, daca a reusit sa ne trezeasca interesul pentru zona asta. Prin ‘86, fiind liceeni, chiar am fost intr-o excursie „in inima lagarului dusman”, pe cind perestroika era abia in faza embrionara. Avioanele aterizau noaptea, ca sa nu vezi nimic... Soldati inarmati la aeroport… Mult gri…

– Si, ati avut contact piept la piept cu dusmanul?

– Nu atunci, mai tirziu, cind deja eram student la universitatea din Petersburg (in SUA exista traditia ca, dupa anul trei de universitate, sa mergi sa inveti in alta parte). Am nimerit de doua ori la politie. Pe atunci sovieticii se temeau de straini, toti li se pareau suspecti. Asa ca mai intii te arestau, apoi iti puneau intrebari.

Prima data s-a intâmplat când am fost intr-o excursie la Pskov. Autocarul s-a oprit la o margine de padure, noi, vreo citiva oameni, ne-am indepartat putin si… ne-am trezit cu o blindata in fata. In zadar incercam sa le spunem ca sintem studenti, ca n-avem treaba cu performantele lor militare... Al doilea contact cu militia s-a produs mai tirziu, la Volgograd, cind in plina strada mi s-au furat lucrurile si banii. Am telefonat la politie, apoi m-am dus sa scriu cerere si ei m-au tinut toata noaptea, insistind sa beau cu ei. Dimineata au gasit baietii care-mi furasera lucrurile (pe care ii cunosteau, probabil, foarte bine) si mi-au zis ca e mai simplu pentru mine sa-mi retrag cererea decit sa umblu sa-mi demonstrez dreptatea prin judecati.

– Cum era URSS in ochii unui student american?

– Gri. Daca pe magazin scria „Piine”, acolo chiar se vindea numai piine! De-un singur fel. Daca scria „Carne”, se vindea numai carne sau putea sa nu fie nimic…

– Ce ati facut dupa facultate?

– Am predat engleza si am lucrat pentru Muzeul American al Holocaustului la arhivele din Moscova. Am selectat elevi si studenti pentru studii in America la Volgograd. Apoi, aproape cinci ani, am lucrat in proiecte USAID in Azerbaidjan si Macedonia.

– Iar cireasa de pe tort este Moldova…

– Ce sa zic, eram putin ingrijorat inainte de a veni in Moldova. Stiam ca este cea mai saraca tara din Europa. Dar, cel putin in ceea ce tine de Chisinau, am fost placut surprins: infrastructura e destul de buna, sint magazine pe care nu le gasesti in multe orase americane – si in care eu nu intru pentru ca sint prea scumpe...

Moldovenii, noii fani ai seminarelor

– In general, moldovenii au o atitudine oarecum negativa fata de proiectele straine pentru ca, zic ei, sint finantate doar seminare, brosuri si simpozioane – bani aruncati in vint…

– Am auzit nu o data asemenea critici. Dati-ne banii, ne descurcam si singuri cu ei, zic unii. Bine, vi-i dam. Proiectul are, de exemplu, 100.000 de dolari. Repartizam fiecarui cetatean cite cinci bani, sa pastram echitatea. Se va schimba ceva in tara?

– Exista sisteme de creditare sau de granturi in Moldova, despre care oamenii nu stiu nimic, din pacate. Majoritatea fermierilor nici nu au idee ca ar putea lua un grant pentru dezvoltarea afacerii. Totul se face discret…

– Nu pot sa zic despre alte proiecte, dar noi avem circa 20.000 de beneficiare - fete intre 15 si 25 ani care, intr-un fel sau altul, au profitat de serviciile noastre: si-au deschis o afacere, au invatat o meserie, au insusit legislatia, posibilitatile de gasire a unei finantari, de obtinere a unui credit. Nimeni nu poate spune ca aceste cunostinte nu sint importante.

– Sint fete care, la aceasta ora, inca nu stiu despre traficul de fiinte umane? Mi se pare ca e o tema care deja i-a plictisit pe toti.

– Este periculos faptul ca s-au saturat. Creste o generatie care ar putea sa nu stie. Noi ne ocupam in mod special de scolile de meserii, internate, case de copii. Tinerii de aici nu au acces la informatie, nu au televizoare, nu citesc ziare si, de multe ori, se intâmpla ca insisi educatorii sau profesorii sa fie implicati in trafic, uneori fara ca sa-si dea seama. Iau bani ca sa faciliteze apropierea de copii, ofera informatii traficantilor…

– Ce va socheaza in comunicarea cu fetele?

– Ma mira un pic ca sint mai destepte si mai coapte decit eram eu la virsta lor. Poate ca sint prea credule. Dar cum sa faci delimitarea: in cine sa crezi si in cine - nu? De exemplu, o fata prieteneste cu un baiat si ea crede ca intre ei e dragoste. Dar iata ca pleaca impreuna in vacanta si el o vinde. Poti sa zici ca e proasta? Si apoi, majoritatea dintre ele au atitea exemple pozitive…

In ratingul mondial, Moldova e a doua tara dupa sumele de bani pe care cetatenii ei le trimit de peste hotare acasa. La 100 de moldoveni care lucreaza in afara, doar unu devine victima a traficului. Orice om care este invitat la lucru peste hotare crede ca e o propunere decenta, pentru ca el are zeci de cunoscuti care lucreaza acolo cu mai mult sau mai putin succes. Nimeni nu crede ca va nimeri in acest nefast „unu dintr-o suta”. Le invatam pe fete inclusiv sa gindeasca critic. Daca li se propune un serviciu peste hotare, trebuie sa se gindeasca: de ce anume lor li se propune? Nu sint chelneri in Turcia sau Grecia? Dar asa e natura umana: incearca sa creada ca e o propunere adevarata si nu acorda atentie posibilelor urmari.

– Ce-si doresc tinerele care se adreseaza la Centrele proiectului dvs.?

– In general, ideile lor sint legate de frumusete – frizerii, saloane de frumusete. Dar sint si din cele care vor sa-si deschida cofetarii, ateliere, ferme, incubatoare. La Giurgiulesti au facut o sala de forta. La aceasta ora, sint in desfasurare 58 de proiecte in Causeni si Stefan Voda.

Moldoveanul dupa haina de leopard se cunoaste

– Cum va par femeile noastre?

– Cind vin in tarile fostei URSS, strainii observa doua fenomene: fetele se imbraca mult mai provocator, iar femeile mature – mult mai modest decit la noi. Atunci cind faceam parte din comisia de selectie a elevilor pentru SUA, unul dintre componentele trainingului era vestimentatia. Le ziceam: daca va duceti in America si va imbracati asa, s-ar putea sa se gindeasca gresit despre voi, asa ca mai bine sa va luati ceva mai modest. La noi, tot ce e legat de ornamentul de leopard se asociaza cu femeile de moravuri usoare. Si cind vad, aici, o femeie de 45 de ani imbracata in felina, nu prea stiu ce sa cred. Barbatii poarta costum mult mai des decit in America. Noi extindem tot mai des Casual Friday (in multe firme a devenit o traditie ca vinerea angajatii sa se imbrace mai relaxat, ca sa suporte mai usor ultima zi care-i desparte de week-end). Chiar si in New Work, pe Wall Street, sint firme solide unde, pentru a crea o atmosfera de comunicare placuta cu clientul, angajatii nu poarta costum. La noi se poarta foarte mult haine sport. Aici costume sportive poarta mai mult banditii, mai ales combinate cu lanturi de aur.

– Dupa ce am vazut-o pe Madonna in trening auriu, am ris ca bratellanii nostri fac deja export de moda la Hollywood.

– Cred ca are legatura mai degraba cu rapperii. A fost intotdeauna amuzant pentru mine ca banditii rusi, care sint de felul lor oarecum rasisti, imita felul de a fi al negrilor.

– Din ce motive oamenii nostri s-ar imbraca asa?

– Conceptia voastra despre sexualitate si probleme gender e un pic mai demodata, mai calma. Nu e nimic rau in faptul ca o femeie vrea sa arate ca o femeie. Americanii, in numele egalitatii sexelor, gasesc ca o femeie care vrea sa arate ca o femeie isi bate joc de propria personalitate, devine obiect cu caracter sexual. Personal cred ca e o porcarie daca exista presiune sociala in regulile vestimentare.

– Vestimentatia in zona noastra este o metoda de afirmare sociala, un soi de platosa si blazon in acelasi timp. Ca si in cazul masinilor…

– La noi acest lucru se intimpla in ghetouri. In raioanele sarace ale Americii, masinile, deseori, sint mai bune decit in zonele unde locuieste clasa mijlocie. Reprezentantii acesteia nu se straduiesc cu orice pret sa arate bogat, nu se tem ca cineva va gindi ca ei nu au un milion. Dar saracii vor sa arate din rasputeri ca au. Pot sa stea intr-un apartament cu o camera intr-un raion sarac, dar sa dea banii pe haine si masini. La fel e si la voi…

Moldovan life stile

– Ce restaurante, in afara de inexistentele mexicane, frecventati pe aici?

– „Birmania”, „Alaverdi”, „Bucur”… In ultimul dintre ele, atmosfera e deosebita. Proprietarul e un italian, tot el e si bucatarul. Are meniu, dar nu-i prea place sa-l dea clientilor. Se apropie, iti povesteste ce are, iti recomanda ceva in mod special. Daca ii placi - iti aduce gratuit un aperitiv… Sint insa si localuri unde personalul, in loc sa se bucure ca au un client si ca acesta le va lasa ceva bacsis, este deranjat de prezenta ta. Unii chelneri vor sa-ti demonstreze ca in restaurant el apara accesul la bucatarie, iar tu depinzi intru totul de el.

– Ce faceti in timpul liber de comunicarea cu chelnerii?

– Alerg in jurul a ce-a mai ramas din lac si fac frisby – un sport intre handbal si fotbal, cu o farfurie zburatoare in loc de minge. A fost nascocit in America acum vreo 30 de ani. Nu exista arbitru – daca ambele echipe hotarasc ca s-a facut o greseala, momentul se rejoaca. Nu e un sport violent si e practicat atit de baieti, cit si de fete. In Azerbaidjan, am creat si o echipa cu care mergeam in turnee.

Black elephant. In memoriam

– Ce zic vecinii de exersarile tale nocturne la chitara?

– Inca nu s-au plins, am pereti grosi. Chitara este marea mea pasiune. As vrea cindva sa scot un disc cu piesele mele. In fiecare an, imi spun ca nu plec in concediu, ma inchid intr-un studio si inregistrez. Si in fiecare an cistiga concediul. La Chisinau am facut cunostinta cu „Snails”, am asistat la o repetitie de-a lor, chiar mi-au incredintat o chitara. Ei sint muzicanti mult mai buni ca mine, dar am cintat impreuna niste piese... Si cind te gindesti ca in martie trecut, cind mi-au propus sa aleg intre Moldova si Uzbekistan, ma tot chinuiam sa hotarasc unde ma duc!

– Rockul uzbec este, probabil, impresionant...

– Chinuit de aceasta dilema, am intrat intr-o librarie, am cumparat un ghid despre Moldova si am gasit o informatie despre Black Elephant. Si aceasta a fost hotaritoare. Insa cind am ajuns aici, clubul era deja inchis.

Daca vrei sa fii luat in seama in Moldova, trebuie sa te dai mare

– Daca ar fi sa faceti un ghid pentru straini, intitulat „Regulile de supravietuire in Chisinau”, ce ati scrie?

– Viata s-a schimbat atit de mult spre bine pentru acei care au bani, incit pentru un strain supravietuirea nu e o problema. Ar trebui doar sa se uite in  ambele directii atunci cind traverseaza strada, chiar daca lumina semaforului e verde. As mai scrie ca este foarte important cum te comporti in aceasta tara, unde sint foarte putine reguli clare. Si, daca esti gata sa te dai drept cineva important, atunci vei reusi sa-i convingi si pe ceilalti ca esti important. In Moldova, oameni diferiti trebuie sa respecte reguli diferite. De exemplu, in aeroport exista un coridor verde si unul rosu. Cel verde este inchis, de obicei, si nici nu stiu de ce a fost construit. Dar daca nu vrei sa fii controlat a doua oara trebuie, pur si simplu, sa treci foarte sigur, privindu-i in ochi pe vamesi. Ca ei sa inteleaga ca nu trebuie sa te atinga. American fiind, consider ca legile trebuie sa fie aceleasi pentru toti, insa, pe de alta parte, sint atit de multi politai si birocrati care se pot agata de tine doar pentru ca se pot agata… De aceea, ii inteleg pe oamenii care se folosesc de posibilitatea de a se da mari pentru a evita problemele si pierderea de timp.

– Ati primit vreo data mita?

– Ce pot eu sa propun in schimb? Un seminar?

– Dar ati dat mita?

– Legea americana interzice sa dai mita si acest lucru se extinde si asupra americanilor de peste hotare. Dar ce este mita? Daca nu erau bilete la tren si eu ii dadeam bani insotitorului de tren ca sa-mi gaseasca un locusor, asta poate fi considerata mita?

– Totusi, ati lucrat in Azerbaidjan, unde mita e la nivel de lege…

– Ceea ce m-a uimit acolo e ca oamenii atit de mult s-au impacat cu mita, incit o considera norma. Chiar si cind nu ar trebui sa plateasca. Le e mila de bietii politisti, care primesc 80 dolari pe luna. Odata, ne-am oprit la un punct de control si soferul, fara niciun cuvint, a intins politistului niste bani. L-am intrebat daca a incalcat ceva. Nu, a zis, dar e o investitie pentru viitor.

– Nu e plictisitor pentru un strain la Chisinau?

– Orice poti sa faci intr-un oras de marimea asta, poti sa faci si la Chisinau. Ai unde sa privesti filme, concerte, opera, balet… Odesa, Bucurestiul, Istanbulul sau Viena sint la doar o ora de zbor... Ai acces la mai multe evenimente culturale decit daca ai locui intr-o provincie din America.

– Ce nu se poate face?

– Nu poti juca in carti la „Patria”. Aveam o ora pina la film, stateam la masa si am inceput sa jucam carti. S-au apropiat de noi si au zis ca nu se poate. E scris undeva? Nu, dar credeti-ne pe cuvint ca nu se poate. Cineva s-a plins ca-l deranjam, facem galagie? Aratati-ne cine. Nu jucam pe bani. Nu se poate, pentru ca e amoral. Dar la telefonul mobil se poate sa jucam in carti? Da, se poate. Am privit „Parfumerul”, un film despre un om care a ucis 13 femei pentru a face un parfum bun. Asta nu e amoral. Dar sa joci carti la „Patria” e amoral.

– De obicei, strainii care stau aici mai mult de trei zile se insoara cu moldovence…

– N-a existat nici macar o incercare de a ma insura. Poate cindva era asa cum spuneti, insa acum fetele ne-au cunoscut mai bine si au inteles ca sa te mariti cu un american nu e, intotdeauna, cel mai bun lucru. Pentru ca e mai important cine esti decât de unde esti.