-Esti a doua zi dupa festival. Asteptam sa-ti tragi sufletul putin…

-Chiar azi am fost la noul sediu impreuna cu prim-viceprim-ministrul , dl Victor Stepaniuc si o echipa de la Ministerul Culturii, sa vedem volumul de lucru si termenii de reconstructie a teatrului.

-si ce idei geniale a avut dl Stepaniuc?

-Ideea geniala a fost sa se respecte indicatiile date de presedinte care a stipulat si termenii. in septembrie teatrul se va muta in noul sediu.

-si care este bugetul?

-12 milioane lei. Pentru reparatie temporara.

-1 milion de dolari si o codita! Ce inseamna o reparatie „temporara” de 12 milioane de lei?

-Conditii, ca teatrul sa poata trece acolo si sa inceapa activitatea. Timp in care se pregateste un proiect de reconstructie, de transformare a acestei cladiri intr-un centru teatral.

-si reconstructia va putea avea loc fara, iarasi, evacuarea echipei?

-in functie deja de proiect. O reparatie capitala ar tine 5-10 ani. tinind cont de faptul ca e o cladire veche, peretii pe la temelii sint macinati, tavanul curge…

-Nu e prea mare cladirea pentru un teatru?

-Nu e mai mare decit alte teatre. Doar pare mare. Ca spatiu e mai mica decit teatrul Cehov.

-Cite sali va avea?

-Se va lucra doar la sala principala care va avea o capacitate de 400 locuri.

-Nu te sperie faptul ca daca o sa ai teatru va trebui sa si montezi spectacole?

-Dimpotriva.

-De ce te-am intrebat de dimensiunile cladirii… stii foarte bine ca la Paris foarte multe teatre au o intrare ca una de bloc de locuit, nu au cladiri aparte, chiar si la Bucuresti sint teatre - parte componenta a unui bloc, si in Japonia, unde ai montat tu, costumele se coseau la contabilitate, repetitiile – in subsol si scena o aveati doar inainte de premiera…Nu intotdeauna somptuozitatea cladirii asigura calitatea produsului cultural. Zi-mi si tu.

-Bineinteles, ai dreptate, teatrul poate exista oricum, in orice spatiu, depinde de cei care vor sa-l faca. Noi am mincat piinea unui teatru fara sediu, a unui teatru de buzunar sau de colt. Acum am obosit de inghesuiala. Actorii teatrului Ionesco n-au stiut niciodata ce inseamna o cabina normala de machiaj, tot timpul s-au imbulzit in doua cabine – una pentru fete si alta – pentru baieti.

-Esti suspect de viu dupa festival. Alte dati iti veneai in fire dupa o saptamina. E mai simplu, nu te mai implici atit de tare, ai avut un staff mai mare?

-Cred ca au inceput deja sa functioneze lucrurile de la sine, nu mai trebuie sa stai cu ochii in patru si sa supraveghezi totul. Am respirat mai usor la editia asta, poate si din cauza ca s-a implicat guvernul. Chiar vreau sa ma opresc la capitolul acesta, pentru ca era visul nostru de multi ani: sa se implice statul in aceasta actiune, pentru ca sa ne usureze un pic lucrul.

-Bine, dar nu era ideea ta, proiectul tau, nu avea asa un usor aer underground, acum nu devine prea oficios?

-Nu va deveni ceva oficial, ai vazut ca n-a fost la inchidere nici ministrul culturii. Nu cred ca va capata o conotatie politica. Dar e pacat sa-l mai tinem asa underground, tinind cont de faptul ca alt festival nu exista in Moldova, de amploarea asta.

-Nu crezi ca ar putea sa si ti se ceara deja ceva in moment ce ti s-a dat ceva?

-intrebarea asta mi-o pun toti ziaristii. Ce ar putea sa-mi ceara? Ce conditii sa-mi puna? Sa-mi ceara piese despre Lenin, razboi? Chiar astazi dl Stepaniuc a zis ca o sa deschidem teatrul de 7 noiembrie si o sa aratam un spectacol despre Lenin. si toata lumea a pufnit in ris.

-Nu crezi ca aceasta gluma poate fi doar pe jumatate gluma?

-Pai, doar nimeni nu mai ia in serios asemenea lucruri. Eu cred ca opozitia si ziaristii exagereaza.

-Pentru ca nu exista brinza gratuita decit in capcana.

-Pai, nu e gratuita, am muncit. stiu, chiar si in cercurile noastre teatrale sint birfit: ia uite la domnul Vutcarau, ce mofturos e, vrea sa i se aduca totul de-a gata. Sa i se faca. Sa i se repare. Ce mofturos si arogant !

-Pai, e absolut normal sa se birfeasca in sfera asta, unde orgoliile sint putin mai gonflabile.

-Nu neg. Sa se birfeasca, pentru ca artistii fara birfe nu pot. Dar pe linga birfe, sa existe calitate. Nu vreau sa fiu rau, dar nu pot sa vorbesc de calitate in cazul lor.

-Hai sa vorbim putin despre notiunea de calitate, pentru ca e un termen tare subiectiv. Ei sint siguri ca fac un produs de calitate.Tu esti sigur ca tu faci un spectacol de calitate. Spectatorul este diferit, pregatirea acestuia este diferita. si cei care frecventeaza Satiricus-ul pot sa aiba senzatia ca au fost la un spectacol de calitate.

-Pina nu demult traiam ca o mahala teatrala, noi jucam, noi ne aplaudam, noi imparteam premiutele, toata critica din foarte bun si extraordinar nu iesea si ne-am obisnuit ca totul e bine si perfect si nu exista greseli. De aceea eu cred ca un spectacol trebuie scos ca un produs, ca o marfa in lume si atunci sa judece strainii.

-Normal, daca nu exista schimb cultural, exista bihlitura culturala.

-Era, cum zic rusii, semeiniie radosti. Noi, mahala Teatrala a Moldovei.

-Tu descrii o viata foarte prietenoasa.

-Asta era. Nu mai e. Toti si-au ridicat ziduri, s-au ingradit si continua sa se bucure in ograda la dinsii.

-Bine, acelasi lucru poti sa-l spui si despre tine, pentru ca se zice ca festivalul ar trebui sa se numeasca „Prietenii lui Petru”.

-Pai, nu mai este asa, pentru ca, incepind cu anul acesta piesele au fost selectate timp de 3 luni si din circa 100 de oferte de un juriu de 7 persoane. Din care eu n-am facut parte, tocmai pentru a nu da nastere la intrebari de genul acesta.

-in fond, mi se pare normal sa inviti oameni pe care ii cunosti si pentru calitatea carora garantezi. Cind incepe un festival? Cu cite luni inainte de a incepe?

-in mod normal, a doua zi dupa ce se incheie editia precedenta. intr-o tara normala. Aici nu poti opera cu planuri si promisiuni, pentru ca nu stii ce bani vei avea. De aceea zic ca e un lucru bun implicarea guvernului.

-Pai, si guvernul poate sa promita si sa nu dea. Ce mare lucru.

-Nu poate, pentru ca sint prevazuti in buget. Ministrul Cozma a fost la editia precedenta.

-Da-da, cind tu afirmai sus si tare ca sinteti prieteni.

-El afirma, eu am zimbit si am acceptat mutual conditia. La editia precedenta a salvat o situatie, pentru ca ex-ministrul Madan nu prevazuse nici un ban si el a gasit din niste rezerve 100000. Ei, si ce se intimpla? Ministrul culturii – entuziasmat. Noi – fericiti. Facem scrisori, demersuri etc.. si incepe un nou an financiar si descoperim ca nu sint deloc prevazuti bani pentru BITEI.

-De ce?

-Pentru ca de finantele ministerului se ocupa o doamna Miron. si aceasta madame Miron, cind a fost intrebata, a zis: nu stiu, ziceti si voi o suta de mii acolo. si cind am rugat-o sa ne arate unde era stipulata in buget, teatrul „Ionesco” nu figura nicaieri. Ni s-a spus ca ministerul are un buget pentru toate manifestarile culturale si de acolo se vor lua bani si pentru acest festival. „Suta de mii” cu care ni se ungeau ochii era suma care salvase doar o situatie in editia precedenta. Or noi am inaintat o cerere de 3 milioane de lei. Am cerut audienta la domnul Tarlev, unde i-am adus materialele editiei trecute, cite tari si ce colective au fost, i-am aratat ce rezonanta are BITEI in strainatate, ce imagine face Moldovei, care sunt perspectivele lui si, bineinteles, i-am cerut ca acest eveniment sa fie luat sub protectia statului, pentru ca nu poti sa traiesti cu frica in sin - va mai fi festivalul sau nu, vom avea sau nu bani sa platim invitatii… „Martisorul”, de exemplu, sau „Invita Maria Biesu”, au rezervati din start bani si pot sa programeze evenimentele cu 3-4 luni inainte.

-Cum se face selectia pentru festival in general si cum s-a facut anul acesta, pentru ca se ofera o tendinta „de a cuprinde necuprinsul” – teatre de strada, dans modern, teatre de papusi etc..

-Anul acesta noi ne-am propus sa avem un festival extins ca gen de activitate scenica si asa vrem sa-l mentinem in continuare. Cum s-a facut selectia? Unii care au mai fost si-au manifesta dorinta de a veni, pe altii i-am contactat noi, altii au aflat de noi de pe site si si-au depus ei dosarul, altii au fost recomandati de prieteni. si, usor-usor, ne-am dat seama ca nu incapem in aceste noua zile, cind alta data ne mai ramineau si cite trei zile neacoperite. Acum am fost nevoiti sa trimitem scrisori de refuz.

-Anul acesta a fost prima data cind ati dat onorarii?

-Nu, am mai dat si alte dati, dar mai aproape de „simbol”. Interesant e ca, pentru prima data cind ni s-a pretins un onorariu, a fost de la un teatru din România, dar ni s-a cerut o suma atit de mare ca a sunat a batjocura, adica stai tu in banca ta si nu pretinde ca ai putea sa-ti permiti o reprezentatie a teatrului nostru. 15 mii de euro cu hotel de patru stele si drum cu avionul. Acum s-au platit onorarii serioase si mi se pare normal.

-S-a intimplat si anul acesta sa nu puteti oferi niste onorarii?

-Da. Fanfara Ciocirlia, o formatie de tigani, faimosi, curtati, platiti, cautati departe de hotarele României, geniali si care au fost bucurosi sa vina la festival, dar au pus o conditie pe care nu am putut-o onora, si nu era atit suma onorariului, cit conditia de a achita o jumatate cu o luna inainte prin transfer si atunci inca nu aveam nici o siguranta in privinta banilor. Ei au producatori nemti si asa sint regulile care functioneaza in Europa, mai ales cind vin intr-o tara mai estica. si spaniolii au procedat la fel, am avut noroc de Oleg Popa, care este de origine din Moldova, a lucrat cu ei si doar datorita lui am reusit sa-i aducem, pentru ca dinsii au pus aceeasi conditie, or el din start i-a platit acolo din banii lui. Altfel n-ar fi acceptat, pentru ca multe colective din Europa si din Spania si mai ales de flamenco au fost trasi pe sfoara fiind chemati in turneu in Ucraina, Rusia au jucat si n-au fost platiti.

-Cu cine ati lucrat cel mai usor?

-Am lucrat excelent cu ambasada Poloniei de la Chisinau, a fost extraordinar, au venit tocmai trei colective si Institutul Polonez din Bucuresti, cu ei am lucrat cum sa dea Dumnezeu sa lucram cu toate ambasadele…

-Care s-au dovedit a fi mai fitosi?

-Ghici.

-Fratii nostri?

-Mie imi pare rau sa spun, dar deoarece m-ai intrebat, iti raspund, asta e. Tot timpul avem cele mai mari probleme cu fratii nostri, asa cum le-ai zis.

-Care au fost fitele?

-Acum trebuie sa recunosc ca, in raport cu celelalte editii, parca s-au mai potolit spiritele, dar, de obicei, vor sa fie tratati ca la Hollywood.

-Actorii de teatru nu sint niste oameni care stiu sa traiasca in orice conditii, si bune si rele?

-Ba da, pentru ca aceleasi colective la inceputul anilor 90 veneau fara onorarii, mincarea li se parea extrem de gustoasa la Chisinau, conditiile extrem de bune, desi erau mult mai proaste ca acum. Am facut tot posibilul, ca teatrele din România sa vina, chiar si din motivul ca nu exista bariere lingvistice, in alte rinduri intervenea si ministerul culturii si Institutul Cultural Român, de data aceasta – nu.

-N-ai stiut tu sa-ti stabilesti niste relatii bune cu teatrele de acolo? Eu nu inteleg pina la urma care este drama.

-Drama este ca guvernul României, la editiile anterioare, sustinea financiar teatrele din România sa vina la festival, anul acesta – nu.

-Sa fie si din cauza politicii proaste?

-imi pare rau daca se confunda politica si cultura…

-Pai, sigur ca se confunda, nu poti sa le privesti chiar atit de separat.

-Nu vreau sa ma bag in aceasta zona poluata, nu ma simt bine in ea si nu vreau sa laud pe unii si sa critic pe altii, asta imi ia multa energie si nervi si chiar nu mi-i interesant, am asa o stare de disconfort interior.

-Spune-mi, te rog, de ce ati hotarit sa diversificati chiar in halul acesta festivalul?

-in primul rind, cred ca exista la noi un deficit de evenimente culturale de talie internationala, exista un deficit de festivaluri internationale si atunci am hotarit sa intrunim mai multe genuri de arta scenica si sa aducem colective care sa satisfaca asteptarile diferitelor categorii de public. Am participat si noi la asemenea festivaluri. Teatrul este unicul gen de arta scenica care intruneste in sine toate celelalte genuri.

-S-a dovedit o idee foarte buna, pentru ca ai vazut ce reactie a avut publicul, mai ales la spanioli, la Poclitaru… ?

Spune-mi, te rog, la capitolul vinzare de bilete a fost sub, pe sau peste asteptarile voastre?

-Au fost aproape de asteptari. incasarile au fost bune. Pentru prima data, am pus preturi mari la anumite spectacole, si la Rutberg, si la Ahedjacova, si la spanioli, si la Ada Milea. Au fost de la 20 de lei la 700.

-si cele scumpe s-au vindut?

-Da. La Ahedjacova s-au vindut intr-o zi si jumatate. Deci, public platitor de bilete avem.

-De ce s-a facut atit de putina promovare spectacolului, pentru ca foarte multa lume care ar fi venit cu placere si ar fi cumparat biletele respective, nu era pur si simplu la curent?

-Iarasi o intrebare din aceeasi serie. Pentru ca banii ne-au parvenit pe ultima suta de metri. Daca am fi avut un buget batut in cuie la minister inca de la inceputul anului ..

-Bine, ati avut si alti sponsori.

-Da, dar ei dau bani doar cind este o cofinantare, bineinteles.

-Cam cit la suta v-ati recuperat din vinzarea de bilete?

-Nici macar zece la suta. Sa se stie clar: arta pentru o societate in general este un lux. si acest lux costa. De aceea ca sa ai teatru de calitate la Chisinau trebuie sa investesti bani multi. Daca vrei sa iesi in lume si sa arati frumos, trebuie sa investesti.

-Pai, exista proiecte si proiecte. Poti sa faci si pe bani mari un rahat.

-Da, dar trebuie deprinsi chiar si oamenii de arta ca arta costa, pentru ca ei asteapta, de obicei, invitatii si sint suparati ca nu li se dau. si atunci cind ii anunti ca pentru oamenii de cultura avem bilete speciale cu pret redus, ei se indigneaza. Avem intrare gratuita pentru studenti, invalizi, batrini, dar daca tu ai salariu sa te temi sa platesti douazeci de lei cind cineva de alaturi a dat doua sute de lei pe acelasi bilet…

-Preturile au fost in functie de locuri sau de nume?

-si in functie de nume, si de loc si de pondere.

-Deci, intram intr-un soi de normalitate.

-Da. Am lucrat intr-o companie de teatru Les Oiseaux des Passages, care nu este o companie bogata, are o finantare simbolica de catre primarie, dar, fiind un orasel mic, unde sint toti prieteni la catarama unii cu altii, toti atunci cind vin la teatru, isi platesc biletul. Aici chiar pe un „om de arta” l-am scos afara de guler, pentru ca avea obiceiul sa se strecoare fara bilet…

-Nu e cu fular alb, asa?

-Nu e cu fular alb, acela bineinteles intra ca un nesimtit peste tot, dar alaturi de el mai e un domn care si la editia trecuta l-am observat cum se furisa ca hotul in sala. si acum, la un spectacol de la Cehov, atunci cind femeia de la usa l-a oprit, el se umfla in pene. ii zic, dle, stai putin, nu va este rusine sa intrati pe furis fara sa platiti biletul? Da, zice el, dar si la spectacolele trecute am intrat… Pai, sinteti un nesimtit! si aveti un lant gros de aur la git, nu puteti sa va permiteti un bilet? Esti student, esti calic, esti bolnav, ce categorie intrunesti? si l-am scos afara. Ca sa-l vad la urmatorul spectacol iarasi la usa.

-Care a fost revelatia ta personala la acest festival?

-Radu Poclitaru.

-Asa-i? si mie mi se pare ca a fost punctul cel mai tare al festivalului.

-Bineinteles si spaniolii, dar nu numai pentru mine.

-si pentru Ala, sotia ta, care dupa spectacol zicea ca a durut-o inima.

-Acum visam sa aducem si spectacole dramatice tot de talia asta…Dodin, Shtein, Necrosius, Mogucii. O sa vedeti cu totii ce caracter va capata festivalul din clipa in care noi vom avea sediu. Pentru ca una e sa inviti oaspeti si sa-i primesti la vecini, umblind cu blidele si farfuriile de racituri prin mahala, si cu totul altceva este cind vine in casa ta. Nu poti sa faci nunta in alta curte, trebuie s-o faci in casa ta.

-Poti sa o faci si la restaurant.

-Da, dar aceea nu-i nunta, e vecer.

-Unde i-ai dus? Ce le-ai aratat?

-Pai, am fost la Purcari. Unii, de exemplu indianul, a zis ca ar vrea sa mearga la tara, sa ia masa undeva intr-o gospodarie dar nu am mai avut timp…

-Multumiti?

-Spaniolii, care au dansat cu una dintre cele mai tari companii de dansuri flamenco din Spania, si care au cutreierat toata lumea, au zis ca asemenea reactii si aplauze nu au avut. Au plins in culise. Cind mergeau la aeroport, la 5 dimineata, au iesit cu tot cu florile primite seara la spectacol. Regizorul a zis ca va duce buchetul la mormintul lui taica-su. Au stat doar trei zile, dar li se parea ca ne cunoastem de o vesnicie. si reactii de genul acesta au fost mai multe, Iulia Rutberg la fel zicea ca merge mereu prin turneie, dar nu stiu ce se intimpla, aici parca te simti alt om, ai impresia ca esti in centrul Europei, dar festivalul nu te oboseste, te predispune sa vrei sa joci. Spectatorii vostri sint atit de binevoitori. Ahedjacova a refuzat orice conferinta de presa, dar, dupa ce a vazut publicul, a vazut hotelul, ne-a vazut pe noi, ii parea rau ca a refuzat. Toti pleaca cu regret. Am avut o echipa de directori de festivaluri care au venit special ca sa urmareasca si sa selecteze spectacole pentru festivalurile lor. Au fost la toate spectacolele teatrelor din Chisinau si le-au apreciat foarte frumos. ii simt de acum cind spun cuvinte de lauda, doar ca sa fie draguti si cind sunt sinceri. Cum, la voi, in Moldova, asa ceva, asemenea cazare, asa invitati, ah,ah! Gruzinul a zis ca ei inca nu-si permit asa ceva. Ministrul Teatrelor din Turcia a ramas, la fel, de surprins si a zis ca data viitoare o sa reprezinte Turcia altfel!

-Merita sa faci efortul de a organiza un asemenea festival?

-Chiar azi am avut de dimineata o sedinta unde am zis:” Fratilor, poate cineva regreta, dar nu mai putem renunta, nu mai avem incotro!”.