Stam de vorba cu doi scriitori de cuvinte iubarete. Ambii sint nonconformisti, rebeli si au acelasi prenume: Emil Brumaru, de la Iasi, si Emilian Galaicu-Paun, de la Chisinau. Sint persoanele cele mai indicate sa vorbeasca despre literatura care a incetatenit portretizarea femeii cu mijloace „scandaloase”, considerate obscene de „arbitrii pudibonzi”. Emil Brumaru a difuzat asemenea versuri in plina dominatie a realismului socialist, iar Emilian Galaicu-Paun este un rebel din fasa, cu alura neprefacuta de copil al Monmartre-ului si al Moulain-Rouge-ului.

Vasile Botnaru: Modul in care v-ati exprimat dragostea fata de femeie a fost cam socant, nu?!

Emil Brumaru: Mie nu mi s-a parut niciodata felul acesta al meu de a fi anormal. Sigur, pe vremuri accentul se punea pe cu totul altceva. Exista un soi de viata intima, care nu trebuia dezvaluita niciodata, urmind a fi tinuta in secret. Daca te indragosteai prea tare deveneai un soi de exemplu rau. Nu dadea bine chestia asta!

V. B.: Dar femeile acceptau asemenea mod de a comunica cu ele?

E. B.: Cum adica sa nu accepte?!! Femeile intotdeauna sint fericite cind cineva se indragosteste de dinsele. Este modul lor firesc de a fi, de a trai in dragostea cuiva, sau de a iubi ele insele.

Emilian Galaicu-Paun: Tocmai voiam sa-l intreb pe Emil Brumaru daca in 1978, cind a scris „Infernala comedie”, a aratat aceste texte unor doamne?

E. B. In primul rind, eu le-am scris fara nici un gind ca sa le public. Daca i le-am aratat cuiva? Sigur, i le-am trimis lui Lucian Raicu si lui Valeriu Cristea, o parte din ele si pe la prieteni, lui Alexandru Calinescu, bunaoara. Adica, dupa ce dadeam vreo dedicatie pe carte, mai bagam si un sonet din „Infernala comedie”, pentru cei apropiati. Era un fel de supliment de cultura.

Em. G.-P.: Cum apreciati acest reviriment al unui limbaj detabuizat, uneori de-a dreptul de slit, la generatia mai tinara? Va bucura sau va sperie ca douamiistii va fac… concurenta neloiala?

E. B.: Nu, nu ma sperie deloc. Pur si simplu, imi confirma erezia de atunci.

Em. G.-P.: Asadar, o erezie institutio-nalizata?

E. B.: Bineinteles! Doar ca mie unuia imi da apa la moara, in sensul ca-mi confirma faptul ca totusi n-am facut o greseala chiar… infernala.

V. B.: Carevasazica, veti fi mintuit?

E. B.: Da, o sa fiu cumva mintuit. Si dovada sta in faptul ca, in continuare, celor tineri le place poezia asta. Adica sint in priza. La rindu-mi, ii apreciez mult. Ma rog, in limita talentului pe care il au si a caldurii pe care o degaja, pentru ca unii scriu foarte rece despre treburile astea, oarecum mecanic.

V. B.: Unde trece linia de demarcatie intre acest erotism absolut firesc in poezie si indecenta? Nu ati incercat sa le spuneti oponentilor Dvs. ca, daca exista un Tizian in pictura, de ce nu ar exista un soi de echivalent in literatura, in poezie?

E. B.: Pe vremuri, am reusit sa public niste poezii, nu chiar din „Infernala comedie”, dar destul de socante pe atunci. O pagina intreaga in revista Vatra. De ce zic socante? Pentru ca o intimplare a facut ca niste disidenti din Iasi sa fie controlati la carti si la reviste si, dupa aia, ei mi-au spus ca „uite, dom’le, mereu am fost intrebat despre acea pagina din Vatra, ar fi trebuit publicata sau nu?”. Ceea ce inseamna ca socase oricum, ba chiar alarmase niste organe… hai sa le zicem abilitate. Parerea mea personala este ca in momentul in care exista dragoste, orice cuvint folosesti este bine-venit.

V. B.: Dar cine-i cu masura vulgaritatii, aceasta-i intrebarea. Ca inainte era partidul, acum cine-i la straja?

E. B.: Chestia asta cu pornografia eu practic nici n-o prea inteleg…Cum adica ar fi poezia sau proza pornografica acum si n-a fost aia, de pe timpul comunistilor?! Ca aia erau mai pornografici decit orice pornografie posibila, cu toate cite s-au putut intimpla atunci. Aia era marea pornografie! Acum, ca se folosesc vreo patru sau cinci cuvinte... Trebuie sa ai talent ca sa le poti introduce in asa fel incit sa intre firesc in text, la modul afectuos, si nu rece, nu mecanic, nu dres si facut anume ca sa socheze pe cineva, ca sa se cumpere cartea.

V. B.: …si sa nu fie scrise ca la WC-ul public?

E. B. Ma rog, si acolo se pot gasi niste lucruri destul de istete, scrise pe peretii aia amariti. Te mai si inspiri din cind in cind.

Em. G.-P.: …ce nu i-au scapat poetului Alexandru Musina, care ia drept motto pentru volumul sau Aleea Mimozei nr. 3 un catren ce pute si scapara de talent, cules intr-o… buda. La fel procedeaza si Ruxandra Cesereanu, atunci cind transcrie intr-unul din romanele sale, Tricephalos, zeci de inscriptii „fara perdea” din tot felul de locuri publice. Exista o intreaga directie in literatura, atit in cea europeana, cit si in cea universala, incepind cu Bijuteriile indiscrete ale lui Diderot si venind pina mai incoace, fara a-l uita pe Apollinaire, cu Amorurile unui gospodar, o capodopera a genului, si bineinteles pe Henry Miller, cu Tropicele… sale scrise pe americaneste, dar publicate la Paris. Apropo de tabuizarea limbajului. Antoaneta Rallian relata undeva ca, pe cind traducea Sexus sau Tropicul cancerului, la un moment dat se blocase pe cele citeva cuvinte rasuzitate. Ei bine, cind nu mai stia ce sa inventeze in materie de limbaj, isi intreba studentii, deosebit de inventivi la acest capitol. Altfel spus, se practica, pe de o parte, un fel de violare a textului si, pe de alta, un fel de placere a textului. Atunci cind iti bagi p... in text ca sa-ti faci publicitate se poate vorbi de viol, atunci cind imbratisezi textul cu pasiune, este chiar literatura. Cit despre limbaj, acesta este un teren in care poti fi atit sfint, cit si demon, in functie de ce hram porti in tine.

E. B.: Ziceam si eu, principalul e sa fii indragostit, in momentul in care il iubesti, nu mai exista urit, adica totul este frumos. Cuvintul devine frumos si iese de la sine, ca Afrodita din spuma marii. Nu cred ca socheaza.

V. B.: Domnule Brumaru, Dvs., ca un iubitor notoriu, cum credeti ca se simt azi femeile, care, dupa decenii de idolatrizare, au ajuns bibelouri la cheia de la masina? Fiindca, nu-i asa, barbatii sint cam misogini, le tin pe la bucatarii, gravide si desculte?

E. B.: La noi nu prea, ca sint emancipate acum, fac modelling, fitness, de toate. Mie imi plac top-modelele, ma uit la ele, sint minunate din punctul meu de vedere. In definitiv, de ce nu ar arata ceea ce au mai frumos, nu?! Iar literatura trebuie sa includa, sa stringa orice in ea. Sigur, exista si lucruri vulgare, dar ele pot fi aduse in zona asta, literara. Totul e sa ai talent!

V. B.: Sa-l intreb pe Emilian Galaicu-Paun cum ar fi scris el, de exemplu, scrisori de dragoste catre… Veronica Micle?

Em. G.-P.: Nu mi-e de sot, sarmanul profesor Stefan Micle, dar cred ca as fi avut un concurent notoriu in persoana lui Mihai Eminescu… si atunci nu stiu daca ma mai incumetam. Fiecare sa-si scrie iubitei/-lor sale si punctum!

E. B.: Daca ati citit chiar toata opera lui Eminescu, din editia Perpessicius, mai cu seama acel ultim volum aparut dupa 1990, ati observat, desigur, ca are si el cuvinte destul de indraznete, care cad insa foarte bine, adica nu supara.

Em. G.-P.: Sa ne mai amintim si de sedintele societatii „Junimea”, in care se discuta totalmente dezinhibat, e suficient sa evocam lectura a haute voix a nemuritoarei capodopere crengiene „Povestea povestilor”. Nu-i mai putin adevarat ca la acele sedinte nu participau doamnele, dar ele le inspirau, nu?!

E.B.: Poate, se travesteau, poate se imbracau in barbati. Ceea ce ma mira pe mine este ca marilor scriitori americani, francezi, spanioli etc. sau de alta limba, cu o bogata traditie culturala, li se permit toate aceste cuvinte, fara ifose. N-am vazut nici un articol in care sa se spuna ca Henry Miller sau Apollinaire ar fi niste nerusinati. Sau sa-l luam pe Sade. Ati vazut la ora actuala sa se traga in Sade, sa nu mai stea in mormint acolo, saracul? In schimb, pudibonzii de profesie se leaga de baietii, de fetele foarte tinere. De regula, fetele sint mai dezinhibate, e curioasa chestia asta, nici macar curioasa, ci normala.

Em. G.-P.: Tine de traditie… In Europa, aceasta literatura s-a consumat hat demult. Incepind cu Evul Mediu deja circulau texte foarte indraznete. Si tocmai gratie acestei traditii limba are o atitudine absolut normala fata de o anumita zona, hai sa-i zicem erogena, care, deocamdata, la noi este acoperita cu perdelute de… confesional. Admirabil, din acest punct de vedere, felul de a se detabuiza al limbii franceze care, iata, a stiut sa smulga cuvintele zise rusinoase din zona de umbra pentru a le resemantiza. Cind, bunaoara, presedintele Jacques Chirac pronunta, la deschiderea unui tirg de animale, cuvintul connerie, presa franceza il sicaneaza putin de ochii lumii, dar apreciaza felul de a fi, dintr-o bucata, al presedintelui statului.

E. B.: Literatura franceza este foarte veche fata de literatura noastra, iar toate aceste cuvinte sint deja tocite, fie ca zici con sau cul. Pare ceva in firea lucrurilor, pe cind la noi daca spui o chestie dintr-asta, sare o droaie intreaga, „uite ce face acesta, uite ce spurca, uite ce nu stiu ce”. Mare ipocrizie! Dar e suficient sa iesi in strada ca sa vezi cum umbla unele, pe frig, cu buricul gol, cu blugii usor lasati pe sale… Mie unuia nu mi se pare chestia asta asa blamata. In definitiv, si ce-i cu asta?

Em. G.-P.: Isi arata originea, nu? Stiati ca-n Evul Mediu se considera o mare erezie sa-i pictezi pe Adam si Eva cu buric?

V. B.: Dar fiti de acord ca e totusi o diferenta intre o tinuta vulgara, ca de prostituata, si una care este frumoasa pur si simplu. Exact ceea ce spuneti si Dvs., ca orice cuvint trebuie sa intre firesc in text. Acum deschid la intimplare Cersetorul de cafea si citesc, la pag. 119, despre: „Rusinea unui pirt scapat din dragalasenie, la Versaille, daca e scapat de un diplomat, nu prea da bine”.

E. B.: Un pirt la un diplomat poate sa provoace si un razboi intre doua state. Mai e ceva. Felul in care a facut-o Creanga, oarecum parodic si ironic, in tot cazul cu mult talent, mintuie cumva aceste cuvinte de „nerusinarea” lor.

Tin minte ca pe vremea cind eram medic la Dolhasca, ori de cite ori ma duceam la om in casa, cu vaccinarile bunaoara, femei de astea, foarte serioase, imi spuneau: „Sedeti in cur, dom’ doctor”, adica luati loc cum ar veni. Era o expresie normala, de un firesc desavirsit si nu cred ca soca pe cineva.

Em. G.-P.: Dulci inocente, pe linga limbajul de-acum. Ca tot veni vorba, dau iama tot felul de domnite de la universitate la „Libraria din hol” si intreaba de romanele lui Alexandru Vakulovski, fara a le spune si titlul, la care vinzatoarea le zice ca are… numai Pizdet, mai mult nimic. Ei bine, intrebate la ce le trebuie, raspunsul uneia a fost absolut colosal. „Pentru cultura generala.” Cred ca si zona aceasta „umbroasa” tine de cultura generala.

E. B.: Uite, tocmai a aparut cartea Ioanei Bradea Bagau, la EST, iar Nicolae Manolescu spune franc intr-un interviu din Observatorul cultural ca nu vede nicaieri pornografie, ba chiar considera ca, prin romanul acesta, Ioana Bradea a facut un lucru foarte bun in literatura, adica o apreciaza foarte mult.

Em. G.-P.: Vine dintr-o zona foarte curioasa, descriind experienta unei fete care raspunde la liniile fierbinti, totodata facind o radiografie pe verticala, dar mai cu seama pe orizontala, a societatii de consum. O carte virila, daca e sa judecam dupa prima fraza, ce a luat piuitul tuturor bigotilor: „Sint o doamna, ce pula mea!”

E. B.: O carte foarte buna, avind un haz imens. Repet, foarte apreciata.

V. B.: Ma intreb si va intreb si pe Dvs.: care femeie a reusit sa intre in trupul barbatului la fel de bine cum i-a reusit lui Gheorghe Craciun sa intre in trupul unei femei, in Pupa russa?

E. B.: Incilcita intrebarea asta, cum adica sa intre o femeie in trupul unui barbat? Pupa russa este una dintre cele mai bune carti ale anului, iar Ioana Bradea a avut un debut foarte bun. Atit.

Em. G.-P.: Doua carti oarecum simetrice.

E. B.: N-as spune simetrice, sint amindoua de valoare. Ceea ce ma mira e ca Gheorghe Craciun apare la Editura Humanitas, fiindca Humanitas ii mai cu… usi interzise. Interzise in sensul limbajului.

Em. G.-P.: Eu ziceam de o simetrie in sensul perspectivei de abordare, Pupa russa cautind femeia, in timp ce Bagau exploreaza lumea barbatilor, adica psihologia abisala a masculilor.

E. B.: Trebuie citita cartea, ce mai la deal, la vale. Iti creeaza asa un sentiment, o nostalgie a puritatii extraordinare, pentru ca eroina vorbeste intr-un limbaj profesional, dat fiind ca asa-i serviciul, pe linia erotica.

Em. G.-P.: Tocmai mi-ati dat o idee pe unde trece granita dintre textul de placere si textul licentios. Acolo unde exista o nostalgie a puritatii, chiar daca te inconjoara mai cu seama lucruri dezagreabile, nu poate fi vorba de pornografie.

E. B. Scurt pe doi, pornografia e lipsa de talent, si invers, cind ai talent, nu mai exista nici un fel de pornografie.

V. B.: Dle Brumaru, vreau sa Va intreb daca nu Va pune in garda cumva aceasta emancipare ce vine din Occident. La un moment dat, barbatii sint acuzati de sexism daca saruta mina unei femei, sau de-a dreptul de hartuire, daca o iau mai sus de cot...

Articolul complet va aparea peste o luna