Vasile Bumacov este primul ministru al Agriculturii, din istoria modernă a Moldovei, care nu plânge în pumn și spune că avem de toate. Apoi, cu același optimism imbatabil, se arată ferm convins că țăranul poate fi dat încetișor ”la brazdă”. Nevoia cea mare e…timpul, care pe lângă faptul arhicunoscut că lecuiește rănile, mai este necesar pentru ca agricultura să fie rebranduită și ajustată la noile cerințe.

Se vehiculează ideea că pământurile noastre sunt otrăvite pentru 200 de ani înainte, dar în acelaşi timp apar premize pentru fermele bio… Nu e o contradicţie între vorbă și faptă?

Ceea ce se vehiculează e o prostie pe care am inventat-o noi înşine. Trebuie să recunosc că suntem remarcabili prin talentul de a ne face publicitate proastă. Vă spun cum s-a întâmplat. Când ţara a devenit liberă şi independentă au apărut diferiţi ”specialişti” care au început să caute nod în papură. Ziceau că s-au introdus prea multe îngrăşăminte minerale, că s-au efectuat prea multe stropituri. Regimul sovietic a făcut multe rele, dar nu în ceea ce priveşte pământurile. În agricultura din vest se administrau de 10 ori mai multe pesticide și îngrăşăminte minerale. Prostia noastră a fost alta - depozitele de îngrăşăminte. Nici într-o ţară din vest fermierul nu-şi permite să cumpere îngrăşăminte minerale pentru 10 ani înainte, ca să le depoziteze şi ele să-şi piardă calităţile, transformându-se în otravă.

Există dovezi că solurile noastre sunt curate?

Desigur. Avem și rezultatele verificărilor. Noi avem o altă problemă. Sunt locuri unde nu e suficient fosfor sau azot. Nu avem substanţe de care plantele, solurile au nevoie. Şi îngrăşămintele minerale vin să îmbunătăţească calitatea solurilor, nu să o polueze.

Cum luptăm atunci cu lipsa de conştiinciozitate din partea fermierului moldovean care bagă orice în pământul lui numai ca varza să se facă cât mai mare? Apoi ajunge, inevitabil, la piaţă şi oamenii se otrăvesc? Cine răspunde?

Niciun agricultor nu-şi permite să cumpere destule îngrăşăminte. Noi, de exemplu, avem 3 tone de grâu la ha, în situația în care ar fi normal să avem 6 – 7 tone. Pentru că nimeni nu-şi permite să procure cantitatea necesară de îngrăşăminte. În cazul legumelor, este Inspectoratul general fitosanitar şi control semincer, care are agenţi în teritoriu și care monitorizează administrarea.

Teoretic. Dar practic? Sunt băieţi drăguţi, sensibili la atenții, ca și orice funcționar cu ștampilă…

Am făcut nişte schimbări în structură, am mai dat afară oamenii din raioane, din minister, dintre cei care erau implicaţi în diverse scheme ş.a. Dar, în general, în certificatul de calitate trebuie să fie indicat cu ce și de câte ori s-a stropit. Orice substanţă cu care se stropesc plantele are termen de descompunere. Mărul, de exemplu, trebuie prelucrat cu cel puțin 35 de zile înainte de recoltare. Pentru a nu avea probleme cu pieţele din Rusia sau din altă parte, agenţii noștri urmăresc ca aceste lucrări să fie făcute chiar mai devreme - cu 40, 45 de zile înainte. Pentru că 90% din merele noastre merg la export.

Eu vorbeam de fermierii mici, nu de cei care trec nişte comisii, nu de cei care exportă…

Păi, dacă le cumpăraţi din locuri neautorizate, vă asumaţi riscul. Și la piaţă ei sunt obligaţi să prezinte marfa la analize. Dar asta deja nu e autoritatea Ministerului Agriculturii, ci a Ministerului Sănătăţii. De aceea am elaborat strategia siguranţei alimentelor pentru a lichida structuri paralele, ca să fie o singură agenţie responsabilă de inofensivitatea alimentelor. Şi suntem în proces de creare a acestei agenţii. Există structuri în subordinea Ministerului Agriculturii, responsabilă de produsele de origine animală. Produsele de origine vegetală sunt în parohia Ministerului Sănătăţii. Dacă e vorba de calitate, e responsabil Ministerul Economiei. Şi tot aşa - 5 structuri şi niciun responsabil. Europenii, după experienţa proastă cu dioxina sau cu e coli, au scris cu sânge toate regulile siguranţei alimentare ca, de altfel, şi pe cele privind securitatea muncii. De aceea nu vor accepta niciodată ideea că nu e posibil. În procesul negocierilor noi suntem obligaţi să creăm single authority.

Dacă e să ne întoarcem la formula om – om, cum să-l convingem pe cel de la tejghea să nu vândă produse nesănătoase?

La piaţă nu sunt producători agricoli, sunt doar intermediari cărora le e totuna ce vând. De aceea vrem să organizăm o piaţă angro pe 34 ha lângă Universitatea Agrară. Ca producătorii să aibă posibilitate să vină și să-şi comercializeze marfa. Şi, dacă aţi cumpărat un pepene verde, să ştiţi de la cine l-aţi procurat și pe cine să trageți la răsundere.

Ştiam că a fost un grup de fermieri francezi care au vrut să-și împărtășească experienţa, să implementeze vânzarea directă, de pe câmp, și la noi. Cum ar putea stimula Ministerul schimbul direct dintre producător şi consumator?

Când lucram în California, prin anul 93, cumpărătorii veneau la fermierii din preajma oraşului Sacramento şi culegeau ei înşişi legumele, fructele. La noi această metodă se aplică în cazul vinurilor. Cei care au grijă de familiile lor și vor să bea un vin de calitate merg la producător să cumpere. Nu avem ce discuta cu cei de la piaţă, oricum ei mint, asta e mentalitatea intermediarului. De aceea, e bine să dai ochi în ochi cu producătorul. Şi asta se poate realiza în două feluri. Sau mergi la piaţa unde el are acces sau, pentru cei care nu sunt leneşi, pot merge cu maşina direct la gospodar în cutare sat. Eu, cu 10 ani în urmă, am vrut să lansez un sistem de distribuire a fructelor şi legumelor de calitate. Dar noi ne deosebim de americani, omul nostru chiar dacă e bogat, merge personal la piaţă, preferă să pipăie cu propriile degete ceea ce cumpără.

Cum să facem o campanie naţională de promovare a vânzării de la om la om, de la legumă la legumă? Eu cred că acest lucru trebuie să-l înţeleagă în primul rând fermierii că dacă vor livra producţie calitativă, oamenii vor veni direct la ei...

Iată, mereu mă întreabă toţi de ce promovăm numai producătorii mari şi nu le acordăm atenție celor mai mici. Dar nu poţi să ajuţi personal 1500 de producători. Ca ei să fie susţinuţi şi ca statul să se implice trebuie să ia în consideraţie 3 lucruri: în primul rând - să se asocieze, ca să nu zboare de pe pieţele Rusiei şi Ucrainei înainte ca acestea să se civilizeze şi marfa să se vândă în supermarket-uri. Doi - să aibă un reprezentant cu care să putem vorbi. La Moscova m-am întâlnit cu preşedintele asociaţiei producătorilor de mere din Polonia. Pe el nu-l interesează piaţa Pokrovskaia, ei vând marfa supermarket-urilor. Punctul trei reiese le dublează pe cele două - dacă nu se asociază, nu le poţi da subvenţii.

Aţi avut recent întâlnirea cu producătorii şi au venit nişte funcţionari cu jeep-uri, care, de fapt, parazitează pe spatele ţăranului şi la ţăran nu mai ajunge nicio boabă…

Sunt cazuri separate, când vin în sate lideri şi iau pământul în arendă pentru 2 ani, după care, fără să plătească, își iau tălpășița. Dar sunt și oameni care şi-au luat povara creditelor, dau de lucru oamenilor și reușesc să se înţeleagă bine cu ei.

Ce e cu gospodăriile bio, care au început să apară?

Cei care încearcă să crească producţie bio trebuie să fi fost foarte buni în producţia convenţională. Dacă nu e așa, șansele sunt prea mici. Producţia bio nu e simplă. E adevărat, noi avem un potenţial mare în acest domeniu şi va veni timpul când aceasta ne va salva. Oamenii nu vor consuma orice, vor dori produse de calitate. Piaţa locală e viitorul producătorilor. Sunt, de exemplu, micii producători de vinuri care nici nu vând în supermarket-uri, deoarece oamenii vin și cumpără direct de la companie. Avem însă o clasă numeroasă, care cumpără doar ce este mai ieftin. Consumatorul trebuie educat. Omul nostru se duce la piaţă şi vede unt de import mai ieftin decât al nostru. Normal, îl ia pe cel mai ieftin. Mai ales că e de import, căci la noi a rămas mentalitatea de pe timpul sovietic că ceea ce este de import e mai bun. Dar dacă untul acesta a trecut câteva vămi, pentru el au fost plătite taxe şi e mai ieftin în magazine, credeți că poate fi din lapte?

Vorbeam cu un director de fabrică de îngheţată care mi-a spus că în Moldova nu se mai produce îngheţată din lapte, ci din praf. Totodată, niciun produs lactat din magazinele noastre nu e din lapte natural...

Dacă este lapte praf de calitate nu e nicio problemă, este un proces normal. Doar atunci când laptele praf e făcut din altceva decât din lapte natural ar trebui să ne alarmăm. Ce se produce industrial e mai ieftin şi are gustul pe care-l are. Dar alături trebuie să regăsim produsele organice, din soiuri vechi, care nu sunt atât de productive, se recoltează mai greu şi, evident, vor fi mai scumpe. Consumatorul trebuie să conştientizeze acest fapt. Ministerul oferă și subvenţii pentru dezvoltarea producerii organice.vină și să-şi comercializeze marfa. Şi, dacă aţi cumpărat un pepene verde, să ştiţi de la cine l-aţi procurat și pe cine să trageți la răsundere.