Pentru el, Chisinaul este de doua ori acasa. Aici, la patru ani si jumatate, si-a consumat primele revolte, cind parintii l-au privat de bucuria de a se juca cu trenuletul in curtea Teatrului National sau printre fotoliile de la parter si l-au dus la balet, spunind profesorului de acolo ca el arde de dorinta de a deveni balerin. La 11 ani, maturizat deja, a plecat la Perm pentru a studia baletul. Dupa Perm, urmeaza Teatrul Mare din Minsk, unde tinarul artist de balet face si primii pasi in coregrafie, pasi ce nu pot trece neobservati, drept urmare i se fac diverse invitatii. Alege fara ezitare Chisinaul, unde este numit prim-regizor de balet la Teatrul National de Opera si Balet. Aici monteaza spectacole care vor fi apreciate in marile sali de opera si balet din Franta, Marea Britanie, SUA. Asa ca pentru Radu Poclitaru, Chisinaul este si locul unde se naste pentru a doua oara, deja in calitate de coregraf. Din pacate, in 2002, este sutat, curat moldoveneste, de la Opera Nationala. si cum orice sut in fund e un pas inainte, urmatoarea stagiune il gaseste pe Radu Poclitaru in Sfinta Sfintelor baletului din toate timpurile – la Teatrul „Bolsoi” din Moscova, cu care va colabora timp de doua stagiuni. Acum este la Kiev, unde are propriul teatru de balet contemporan. Cu siguranta, daca Radu Poclitaru este acolo, Kievul are toate sansele sa devina capitala baletului contemporan.

La BITEI, Radu Poclitaru a adus trei spectacole de balet – „Bolero”, „Ploaia” si „Carmen TV”, spectacole pe care le-a dedicat parintilor sai si care au extaziat publicul chisinauian si oaspetii capitalei. Chiar daca a fost demis de la Opera Nationala, avind toate motivele din lume sa fie furios pe cinovnicii si conducerea de aici, Radu Poclitaru tinjeste dupa publicul de la Chisinau ca dupa prima iubire – e suficient sa-i dea un semn ca sa revina.

-Dupa plecarea de la Teatrul National de Opera si Balet, ati lucrat la Teatrul Mare din Moscova, spectacolul facut acolo „Romeo si Julieta” l-ati prezentat si la Chisinau… in cadrul acestei bienale participati cu o trupa ucraineana. Cum ati ajuns de la Moscova la Kiev?

-Eu am lucrat la Teatrul Mare in calitate de maestru de balet invitat. Am facut pentru ei doua spectacole la comanda. „Kiyv Modern-Ballet” a fost fondat in luna mai 2006, este un teatru de autor si conceput special pentru coregraful Radu Poclitaru. Teatrul nostru este foarte interesant si pentru faptul ca in trupa mea, doar doi artisti au studii profesionale de balet, restul sint, in sensul bun al cuvintului, amatori. Acest teatru a devenit, in scurt timp, casa mea.

-Asadar, „Bolero” si „Ploaia” s-au nascut in aceeasi casa?

-„Bolero” si „Ploaia” nu sint in nici un fel legate unul de altul. „Bolero” de Ravel este apropiat conceptual de acel Ravel pe care l-am facut mai inainte la Opera Nationala, pentru turneul din Franta. Dar in afara de costume, in acest spectacol n-a ramas nimic din primul „Bolero”. E un spectacol absolut nou. Cit priveste „Ploaia”, este o suita pe muzica mai multor popoare - muzica ruseasca, evreiasca, moldoveneasca, asiatica si se impleteste cu muzica lui Bach. S-ar parea ca o astfel de combinatie este inadmisibila, dar in cultura totul e posibil.

-„Romeo si Julieta” a stirnit multe controverse. Va mentineti reputatia unui coregraf modern cu viziuni nonconformiste…

-Spectacolul pe care l-am montat pe muzica lui Prokofiev la Teatrul Mare, a avut un destin nu tocmai obisnuit. El a fost primit cu anumite rezerve de publicul si de critica moscovita. A fost pentru prima data cind artistii Teatrului Mare din Moscova n-au dansat incaltati in traditionalele poante. Pentru Teatrul Mare aceasta a fost o adevarata revolutie, cu toate ca in lumea intreaga aceasta revolutie s-a infaptuit demult. Dar spectacolul a avut priza la public. Dupa primele vizionari s-au scris peste 40 de recenzii in presa. Problemele au inceput cind, din varii motive, urmasii lui Prokofiev, care au dreptul de veto pentru aceasta muzica, mi-au interzis sa folosesc muzica acestui compozitor, deoarece libretto eroului meu Romeo nu corespunde cu libretto lui Ratlev, pe care fusese scrisa partitura lui Serghei Sergheevici. Din pacate, dupa turneul din Londra si cel din SUA, dupa ce am sustinut un spectacol in Teatrul Mariinski, mi-a fost interzis sa folosesc muzica lui Prokofiev pina in anul 2028. Dar eu sint inca tinar, voi astepta.

-Participati pentru prima data la BITEI?

-Da.

-Ce v-a atras la acest festival?

-De doi ani de cind lucrez la Kiev, eu visez sa vin cu spectacolele mele la Chisinau si duc tratative nu doar cu Teatrul „Eugene Ionesco”, dar si cu alte institutii care organizeaza evenimente similare. Pentru mine, ca originar din Chisinau, este foarte important acest turneu, este importanta participarea la acest festival si imi este de zece ori mai placut, pentru ca initiator este bunul meu prieten Petru Vutcarau. Eu stiu ce munca titanica se depune pentru a organiza si desfasura acest festival, ma inchin in fata organizatorilor si astept noi invitatii la acest festival.

-La Chisinau nu este doar publicul de care va este dor, ci si parintii dvs. Vreau sa aflu daca v-a influentat in alegerea profesiei faptul ca sinteti fiul cunoscutilor artisti de balet Vitalie Poclitaru si Ludmila Nedremsacaia?

-Eu imi amintesc foarte bine acest teatru, curtea din spate a Teatrului National „Mihai Eminescu”, unde stam de vorba acum. Primele amintiri sint de aici… Aveam patru ani si ma jucam printre fotoliile de la parter, in timp ce in teatru erau repetitii si parintii mei erau pe scena. La patru ani si jumatate m-au dus in sala de balet si m-au pus la bara, incercind sa ma convinga ca eu vreau sa ma fac artist de balet.

-si asta va doreati?

-La acea virsta omul nu stie ce vrea, dar eu eram un copil ascultator si am spus: „Da, eu asta vreau”. Apoi a trecut ceva vreme si am inteles ca parintii au facut o alegere corecta. si daca eu nu am devenit un renumit artist de balet, cel putin, am devenit coregraf de balet si simt ca acest gen de activitate reprezinta chemarea mea adevarata.

-Ati fi vrut sa colaborati cu parintii dvs.?

-Din pacate, baletul este necrutator si viata unui artist de balet pe scena este limitata. Dupa 20 de ani de lucru, artistii de balet sint pensionati. Acum citiva ani, parintii mei au sarbatorit 50 de ani de activitate. Evident, nu mai sint la virsta la care am putea face un spectacol impreuna, dar pot sa le dedic orice venire a mea cu un spectacol la Chisinau, ceea ce-mi creeaza o deosebita placere.

-tineti legatura cu lumea culturala de la Chisinau, sinteti la curent cu ceea ce se intimpla aici?

-Nu urmaresc foarte atent viata culturala de aici, dar am citiva prieteni minunati cu care comunic si tinem o legatura strinsa. Este vorba de directorul Filarmonicii de Stat Svetlana Bivol, excelentul duet de pianisti Iurie Mahovici si Anatol Lapicus, dirijorul Svetlana Popov…

-Pentru o personalitate conteaza foarte mult si mediul in care se pomeneste. Cit de prielnic pentru creatia dvs. este mediul cultural din Kiev?

-Din fericire, Ucraina este o Terra Incognita pentru dansul contemporan, o foaie imaculata pe care poti scrie totul de la inceput. Acolo sint opt teatre de opera si balet, toate se ocupa de dans academic. Pina la aparitia noastra acolo, lipsea chiar notiunea de teatru de balet contemporan. Atunci cind ne-am inceput activitatea, eram intr-un mediu in care nu aveam concurenta si asta ne placea, noi nu aveam probleme cu publicul, de el nu ducem lipsa. Cei care vroiau sa priveasca balet contemporan, veneau in teatrul nostru. A mai trecut un timp si am inteles ca imi lipseste o concurenta care mi-ar sufla in ceafa, cu care as putea sa ma compar. Fara rivali, traiesti ca intr-un vacuum si trebuie sa dispui de o doza foarte mare de autoapreciere pentru a-ti pastra acuitatea simturilor si autocritica.

-Care sint planurile dvs. pentru viitorul apropiat?

-Dupa participarea la BITEI, pe 17 iunie, vom lansa un nou spectacol –„Underground”, o creatie a lui Peters Vaskis, un genial compozitor lituanian, a carui muzica m-a uluit, pur si simplu. inchipuiti-va, un spatiu de subsol in care oamenii trebuie sa se tina impreuna, deoarece deasupra e razboi, e catastrofa… E un spectacol despre posibilitatile limitate, despre lipsa de viitor si despre relatiile dintre oameni in situatiile de criza…

-Va dorim mult succes in continuare si speram sa va revedem curind la Chisinau.