Atunci cînd frunzele nu mai vor să servească în calitate de decor, paravan şi înlocuitor de arhitectură în mioritic-înglodata noastră metropolă, ies la defilare panourile stradale, cu tot ce au mai bun – telefonie ieftină, ştrampi ultraelastici, boi care promit reduceri şi setea noastră de culoare şi frumuseţe este astîmpărată. Unii se supără, alţii se înduioşează, ai treilea mai desenează un dinte negru unui moldostar - de asta şi există, să nu lase indiferent pe nimeni. Cuvântul criză care provoacă aciditate sporită şi degonflare de creiere siliconate a lovit oare şi în mandibula bine conturată a billboard-urilor? Am încercat să aflăm, cu discreţie, care e starea de sănătate a panotajului stradal de la directorul de marketing al uneia dintre cele mai vechi companii de pe piaţa autohtonă, Andrei Jicol. Voila.

– Companiile de publicitate din străinătate deja anunţă decapitare de bugete şi trecerea agenţiilor la un sever regim de austeritate. Televiziunile, cele mai grase consumatoare de bani publicitari scrîşnesc din dinţi, evenimentele corporative se scurtează-strîmtează pînă la minimalism proletar, presa scrisă e gata în general să-şi scrie epitaful... Ce se întîmplă cu panotajul stradal, cel care nouă ne înlocuieşte arhitectura şi lectura?

– O să fiu previzibil. E criză şi aici. Clienţi mari, vechi şi buni ca LG şi Samsung se retrag de pe panotaj. Nu ştim, poate e vorba de o perioadă de expectativă, cînd vor să vadă cum vor evolua lucrurile. Am senzaţia că anul acesta voi putea să am înceredere mai mult în clienţii locali mici, care nu sânt atît de afectaţi ca şi clienţii mari ce vin cu bugete din Rusia, Coreea, Ukraina. Eventis-ul a scos deja totul, n-au rămas nici pe out door, nici pe TV, au doar BTL... Poate şi aici o fi vorba de o tactică specială, o fi aşteptînd o scădere a preţurilor...

– Poate fi considerată criza de acum de exemplu cea mai mare în cei 19 ani de cînd existaţi?

– Una din loviturile mari pe care le-a suportat panotajul stradal a fost interzicerea, cu câţiva ani în urmă, a publicităţii la ţigări. Lovitură care nu s-a dovedit mortală, căci ne-a făcut să fim mai atenţi cu clienţii locali. Dar panotajul are o istorie mult prea nouă ca să vorbim de un lanţ de crize şi înălţări. Şi o istorie destul de furtunoasă, căci dacă la început terenul era virgin şi ne puteam permite să instalăm panouri “după client”, apoi după locaţii, apoi după fluxul de transport sau de pietoni, acum practic nu se mai instalează nimic. Nici nu mai e loc.

– E atît de rentabil business-ul acesta? – Pînă anul trecut puteam considera astfel. Şi cred că nu numai noi consideram, pentru că ni s-a impus un impozit de 500 lei pe metrul pătrat de suprafaţă de publicitate la plasament. Şi dacă o suprafaţă pe un panou are 18 m.p., la o socoteală rudimentară ar ieşi 9000 lei. Sânt clienţi care schimbă panourile de două ori pe lună. Ar fi însemnat 18.000 lei pe lună impozit de pe un panou. E o sumă ce întrece cu mult preţul pe care îl percepem noi de la client. Apoi, după multe negocieri, acest impozit a fost declarat unul anual. Şi, în plus, taxa de 500 lei a fost decretată maximă, adică, de fapt putea fi micşorată. Chişinăul evident că a acceptat-o în formă maximă.În unele localităţi, unde au fost mai puţini flexibili, adică impozitul depăşea preţul cu care vindeam noi suprafeţele, am scos panourile. După cum le-am demontat şi de pe marginea şoselelor. Ţin să concretizez că acest impozit se achită în bugetele locale. Şi se ridică la milioane de lei. Anul acesta au suferit cel mai mult construcţiile cu suprafeţe foarte mari. Dacă înmulţeşti 400 m.p. cu 500 lei vezi cu cît este impozitat panoul de pe uzina Topaz, de exemplu – 200.000 lei. Doar ca să-l tipăreşti, plăteşti 6-7 euro pentru un metru pătrat. Anul acesta foarte multe suprafeţe din astea au fost în vînzare. Şi nu în vânzare pentru arendă.