Ai nostri – in lume

Sint si nu-s. stefan Beiu e in Alsacia, Natalia Bechir si Alla Rusu - la Paris. Mihai tarus nu obtinea ce are acum, daca nu prindea la timp expozitiile de la Petersburg. Generatia mea stie cine-i Mihail Gorban, dar cei mai tineri nu cred ca au auzit de el. De multi ani e in Israel, dar activeaza si in SUA. si e unul dintre cei prosperi. Era Freidson s-a mutat in Germania. Acolo exista un concern care vinde marteriale pentru pictori - pinza, vopsele, utilaj, imbracaminte, etc. si editeaza in fiecare an un catalog, cam de vreo 3 kg, inclusiv cu publicitate. Pe primele pagini apar fotografii cu reprezentantii concernului, atit din Germania, cit si din toata Europa, precum si fotografii ale pictorilor clasici si moderni. M-a surprins s-o gasesc pe E. Freidson la compartimentul dedicat celor mai importanti artisti din lume. Nu nimereste oricine. Prin anii ‘90 ea avea success mare si aici. Face lucruri foarte frumoase si serioase. Mai este un pictor care s-a realizat in strainatate si se bucura de succes in Franta - Grigore Dontu. Unii fac arta comerciala, si-au pus drept scop aspectul financiar. Pictorii seriosi de pe loc sint Tudor Zbirnea, Anatol Rurac, Anatol Danilisin. Anul trecut, impreuna cu A. Danilisin, am obtinut cite o bursa la Paris. Atunci l-am descoperit. Face o pictura extraordinara! Mi-a placut ce face Danilisin si l-am urmarit cum lucreaza, chiar daca eu sint departe de arta abstracta si facem lucruri cu totul diferite. Dintre toti pictorii din Moldova, poate ca cel mai mult il apreciez pe Tarus, chiar daca niciodata n-am facut ce face el. Chiar si lucruri care nu-s pe gustul meu, daca-s de calitate, am sa recunosc acest lucru.

Ca sa te orientezi in pictura, trebuie sa vezi macar vreo 10 mii de tablouri. Sa stai in fata fiecaruia macar cite 30 de secunde, dupa asta ochiul parca de la sine, incepe sa inteleaga adevarata valoare. in pictura moderna, cel mai mult loc il ocupa abstractia, cam 90 %. Dar numai 10 % merita atentie. Exista arta abstracta de calitate. Eu nu pictez abstract, dar daca vad o expozitie foarte buna, ma bucur enorm. Pe timpul lui Rubens, conceptia de tablou era foarte clara. Acum, insa, e foarte greu sa spui cum trebuie sa fie un tablou. Cind am vreo expozitie in Occident si expun lucrarile mele intr-un interior foarte modern, imi dau seama cit de oribil arata ele acolo. Poate ca un fel de pictura de-a lui tarus sau Danilisin ar fi mai potrivita.Tabloul, la locul potrivit, e ca si un nasture la o haina. Ceea ce fac eu in Europa, se considera demodat. si toata Franta e demodata ca si mine. Fiind student la Tallinn, faceam si eu arta moderna si eram laudat, dar asta nu-mi aducea nici un fel de satisfactie. Dar asta-s eu. Sint un demodat.

Germania vs Franta

Parisul e ca o doamna batrina, aristocrata, foarte bine educata, cu foarte multe averi, dar fiindca-i batrina, desi miroase a parfumuri foarte scumpe, mai miroase si a urina. Iar Berlinul e un tinar modern, sanatos, sportiv si pentru ca e tinar, e student, n-are bani si-i sarac. Dar are un viitor frumos!

intre Germania si Franta e o diferenta impresionanta. Mentalitatea acestor popoare, cultura, absolut totul. Mai mult imi place sa expun la Berlin, decit la Paris. stiu Berlinul ca si Chisinaul. in perioada cind ma aflu in Germania, stau de luni pina vineri la Leipzig, iar vineri seara merg la Berlin. Foarte multi ani am urit Berlinul, era cel mai uricios oras in imaginatia mea. Nu-l consideram oras, doar un spatiu interminabil locativ, absurd, fara nici o estetica, asa cum e Moscova – un haos imens. si a trebuit mai intii sa descopar Parisul (de mai multi ani stateam in Germania, si visam la Franta, sa-mi fac drumuri acolo, credeam ca asta e tara culturii), ca sa-mi dau seama ca Berlinul e unul dintre cele mai frumoase orase din lume! Nou, cu o istorie deosebita, distrus in timpul razboiului, 90 la suta, si impartit in doua. si numai dupa ce a cazut zidul, Berlinul a inceput sa se dezvolte masiv. Berlinezii fac un fel de comparatie intre orasul lor si capitala franceza. Pentru ca Berlinul, abia acum se formeaza ca oras, pina anul trecut n-a avut nici gara centrala, are un deficit de bani. E unul din cele mai mari din Europa.

Parisul de la Notre-Dame pina la Louvre e Paris, in rest e dezagreabil. si partea moderna e interesanta, in rest e mizeria mizeriilor.

La Paris cred ca sint vreo 10 mii de galerii si spatii unde se expun tablouri, iar la Berlin - pina la o mie. La Paris galeriile sint vizitate de foarte multa lume, iar in cele din Berlin nu-i nimeni. Dar diferenta de calitate e ca de la cer la pamint. La Paris 90-95% sint kitsch si arta comerciala. Cunosc in Franta multi pictori si cind intru la o expozitie, vad in mai multe locuri, citeva “soiuri” de pictura, citeva “conjuncturi”. Ei stiu a “produce” vreo 20 de tablouri, pe care le multiplica si le raspindesc peste tot. Sint facute virtuos, proaspete iti par, dar daca mai stai vreo doi ani si vizitezi toate locurile, iti dai seama ca peste tot e una si aceeasi. Ca la talcioc! Asta e filosofia pictorilor francezi. Ei s-au orientat intotdeauna spre un singur lucru: daca vrei sa ai succes in Franta, trebuie sa gasesti un stil, sa produci foarte repede, mult si cu mijloace minime, dar efectul sa fie maxim. Principiul acesta in Franta a fost respectat in toate timpurile. Asa a aparut impresionismul. Desi a fost cea mai frumoasa si mai spectaculoasa! Consider ca cel care a contribuit la degradarea artelor a fost Picasso. Un om cu o intuitie perfecta a banilor, care s-a condus de acest principiu. El facea minimalism in arta, pentru ca acesta necesita putin timp. Picasso a fost un om cam dezagreabil in viata. Calatorind prin Franta, eu am cunoscut pictori care-l stiau pe Picasso si acesta avea o reputatie urita in cercul artistilor. Nu mergea la vernisajele sale, in schimb era prezent la absolut toate expozitiile colegilor sai. si studia fiecare lucrare in mod deosebit. Pictorii il urau, pentru ca era cel mai mare tilhar in arta. Cum vedea ceva nou, revenea la atelier si plagia, ceea ce stia ca va avea succes. Era un mare plagiator! Daca el considera ca o idee e buna si se va vinde cu brio nu se gindea ca e facuta de altcineva, facea aproape acelasi lucru. Franta e tara picturii comerciale! Foarte ieftin. Chiar si la Paris, rar poti vedea o expozitie buna.

Cindva, centrul picturii a fost in Paris, acum cred ca nu mai este

in istoria artelor a aparut ceva nou - Spinnerei shtrasse, in orasul Leipzig – un centru cu ateliere, 20 de galerii ultramoderne, un magazin care vinde diverse materiale. Acolo sint atrasi cei mai importanti artisti si-n felul acesta se construieste “scoala de pictura din Leipzig”.

Leipzigul, orasul unde inchiriez un atelier, este acum unul dintre cele mai importante centre de arta contemporana. Cindva centrul a fost in Paris, acum s-a mutat la Leipzig. Acolo exista un centru de ateliere, care se afla intr-o fabrica veche, uriasa. Se pare ca se prelucra pielea aici. Iar in ultimii ani, s-au deschis pe acest teritoriu vreo 20 de galerii, un magazin care vinde materiale pentru pictori. Iar unul dintre titanii picturii moderne, a absolvit scoala de pictura din Leipzig. E unul din cei mai scumpi pictori din lume, Neo Rausch, preda la Academia de Arte din Leipzig, desi n-are nevoie de salariu. Datorita lui, acest centru a capatat o asemenea valoare. Atelierele acestea se afla pe Spinnerei shtrasse. Acum in toata lumea Spinnerei shtrasse se numeste “bomba Spinnerei”! Adica, in istoria artelor a aparut ceva nou - Spinnerei shtrasse - vre-o 20 de galerii ultramoderne, unde vin cu avionul japonezi, americani, special ca sa vada expozitiile. si nu e vorba de o institutie de invatamint, ci de un centru, unul din cele mai importante din lume, care invita pictorii cei mai valorosi de pe tot globul pamintesc. Cind observa unul mai tare, il „racoleaza” pentru Leipzig.

N-am atelier acolo, pentru ca atunci cind se putea lua in chirie mai ieftin, n-am intuit ce se va intimpla. Al meu e in alt centru, Pittler Shtrasse, care acum concureaza cu Spinnerei Shtrasse.

De doua ori pe an se organizeaza zilele usilor deschise in atelierele din Leipzig si sint mindru ca am si eu acolo atelier. Dar tot acolo sint multe galerii si ateliere unde, daca mergeti, va plictisiti, fiindca puteti vedea spatii uriase de mii de metri patrati, in care ploua, instalatii mari din birne, hirtii si tot felul de gunoaie. E ca povestea regelui gol.

Cumparatorii

Nemtii sint mult mai rafinati decit francezii. Mai greu cumpara, dar se orienteaza foarte bine in arta.

La Berlin gasesti expozitii mult mai profunde. Chiar si intre cumparatorii nemti si cei francezi exista o diferenta foarte mare. Francezii se aprind foarte repede la “colorat”, la “frumos”. si chiar daca n-au bani in buzunar, scriu un cec, dar iti spun sa-l incasezi luna viitoare dupa data de 5 ca pina atunci n-are bani pe cont. Neamtul, inainte de a cumpara un tablou, se gindeste jumatate de an. Mai greu cumpara, dar se orienteaza foarte bine in arta. De aceea, cind am expozitii la Berlin, satisfactia e mult mai mare. La o expozitie de aici, vizitatorii pot sa-ti spuna, de exemplu, ca e mai bine daca lucrarea ar fi fara rama sau sculptura fara soclu. Acesta e un compliment pentru artist. Au fost cazuri cind le-am spus nemtilor de un pret exagerat, si unul a zis ca el, de fapt, la acest pret s-a si gindit.

Cumparatorii moldoveni vin la atelier si spun: „Noi vrem sa cumparam cartine”. Uneori se comporta asa ca nu mai stiu cine-i stapin in atelier, eu sau el. Se intoarce si intreba: „Iaca aista cit costa?”. si pe urma spun ca au vazut unul la Sala cu Orga si merg sa-l cumpere de acolo.

Mai sint cumparatori, carora le place pictura, dar n-au bani. A treia categorie, care au bani, au gusturi si vor sa cumpere, si cumpara. Asta e cea mai restrinsa, si ce-i interesant, nu negociaza. Nu inseamna ca sint culti si sensibili, dar ei stiu ca asta costa, e la moda, si le-a spus cineva ca-n asta se poate investi si e prestigios. Apoi sint din cei care stiu cota pictorilor pe piata externa. Ei au mai aflat si cit costa acelasi tablou in occident. Urmaresc cit a costat cu doi sau trei ani in urma si cit costa acum. si calculeaza ce o sa fie peste 10 ani. Ei vad cu cit a avansat acolo, pe cind la noi o lucrare a ramas tot 200 de dolari, cum a fost si 10 ani in urma. Americanii asa si fac. Unul mi-a cumparat toate lucrarile dintr-o galerie si a rugat sa i se mai aduca. Ei stiu ca asta-i investitie. Am avut o expozitie in Olanda, in galeria unei rusoaice si din neatentie, am lasat sa puna preturile tablourilor mele pe internet. si pentru ca erau mai mici si a vazut acest lucru galeria din Franta, unde expun, am avut mari probleme. Galerista frantuzoaica a inceput sa se intereseze ce preturi am si in alte tari. Iar cind a venit in Moldova, a vrut s-o duc si pe la galeriile de la noi, sa vada ce preturi am aici. Bine ca, din cauza caldurilor insuportabile din vara trecuta, n-am reusit sa facem acest lucru. Dar o sa vina timpul cind n-am sa mai pot vinde aici asa cum am facut-o pina acum. Asta-i politica pietei.

Fara bani nu poti face arta

Daca n-ai bani, nu te poti afirma in lume ca artist. Poti sa fii foarte talentat, dar fara bani nu faci nimic. Mi-am dat seama in ultimii ani. Profesia noastra are nevoie de investitii enorme. Toate materialele costa foarte mult. Daca nu ai o rezerva de materiale nu poti lucra. Fiecare expozitie e o investitie enorma. Numele se face datorita saloanelor internationale. Aceasta, daca vrei sa fii descoperit de vreun galerist. E un fel de tirg, unde-ti propui marfa si astepti sa vina cumparatorul. Participarea la saloanele de la Paris costa doua mii de euro, pentru trei zile in Germania, Olanda, Belgia - 1000 de euro.

Fericirea noastra a fost schimbarea

in RM sint cunoscut, pentru ca lucrez de multi ani. si datoria faptului ca s-a produs perestroica. Daca nu era sa fie perestroica si Grecu raminea in umbra. Pina atunci era un sistem artificial, o situatie absurda si catastrofala pentru artistii adevarati. Era imposibil sa te lansezi, daca nu erai membru al partidului comunist. Dar in culoare, pe Grecu toti il stiau. il pretuiau. Dar era de stinga, nu era oficial, nu-l prea expuneau. Pictorii oficiali executau comenzi de stat. Aduceau, cu doua luni inainte de expozitie, schitele, care erau aprobate si li se facea contract. Astfel, ei stiau ca acest tablou nu-l picteaza in zadar, va fi achizitionat. in contract se platea dupa numarul de figuri. Natura statica costa foarte ieftin, peisajul de asemenea. A ramas un banc cu unul care facea un numar mare de figuri, dar pentru ca e foarte greu sa pictezi miinile si picioarele, el realiza compozitii cu lucratori la BAM care-s incaltati in pisle si cu manusi. Pictura adevarata era realismul socialist iar restul era considerata formala. Grecu era cel mai important promotor al modernismului si regimul il ura. Daca nu cadea URSS-ul, Grecu putea sa ramina nerecunoscut oficial. in perioada aceea a fost un grup foarte important, Grecu, tipina, tonceva, Aurel David, Romanescu, Vieru si altii, care au pus baza picturii de la noi. Pe de alta parte, era Obuh, presedintele Uniunii Artistilor Plastici, Zazerskaia, sotia lui, si Bogdesco, pictorii oficiali, rusi, trimisi din Moscova. Ei faceau comenzile si aveau bani. Zazerskaia era artista buna. Grigorasenco s-a vindut sistemului comunist si a distrus soarta multor artisti tineri. Desi a fost un acuarelist de talie mondiala. Ca si ideologie, facea compozitii procomunste, picta rascoalewww, de la Tatarbunar, etc, dar ca executie tehnica in domeniul acuarelei, n-a existat nimeni mai virtuoz ca el.

Fericirea noastra a fost schimbarea. Cind am venit din Tallinn, nu cunosteam pe nimeni in Moldova. Daca veneam cu 10 ani inainte, era sa ma inglod. Eu am nimerit pe val. Deodata m-a inghitit Institutul de Arte ca profesor, am fost si-n Consiliul de experti al Ministerului Culturii. Sa fi vrut sa fac cariera, cine stie unde ajungeam. Dar la un moment dat, cind mi-am dat seama in ce ma transform, mi s-a facut greata.

Greata

Eram profesor de numai de 25 de ani si vroiam sa par mai solid. Am luat costumul fratelui de mire si mi-am cumparat cravata si palarie. si intrase in mine sindromul de invatator.

Eram lector superior la Institut, eram presedintele sindicatelor la facultate, producator al cursului, „zamestiteli decana po nauchnoi ceasti”, nici pina acum nu stiu ce inseamna asta. Eram membru al consiliului de experti si peste doi ani presedinte al sectiei de arta decorativa a Uniunii Artistilor Plastici din Moldova. Conveneam tuturor, nu eram din nici un clan. si erau forte care ma avansau fara ca sa-mi dau seama. si la un moment, mi s-a dezgustat.

Asta s-a intimplat cind l-am vazut pe un coleg, pe care l-am promovat la Institutul de Arte ca sef de catedra. A inceput sa ne invete pe toti cum sa lucram. Intrase prea tare in rol. M-am vazut si pe mine, dintr-o parte.

Mi-a placut sa lucrez cu studentii. Chiar si cind imi aduceau cite o schita facuta in fuga in troleibuz, nu-i certam dar incercam sa gasesc in ele ceva bun si-i provocam sa lucreze mai departe. Ma gindeam, oare ce calitati sa gasesc in aceste schite ca sa-i incurajez. Aduceau citeva mizgileli in niste carnete. Iar eu le spuneam ca nu-i rau, ca e o idee foarte buna… Desi vedeam clar ca era ceva in bataie de joc. Le dadeam o cale, doua pe care sa mearga si le explicam ce lucruri frumoase pot sa dezvolte din aceste schite. Uneori, dupa astfel de discutii, n-aveau rabdare sa mearga acasa si sa lucreze. si uneori le propuneam niste cai pe care nici eu nu le experimentasem. Eram curios sa vedem unde vom ajunge.

Mai am o profesie, de timplar

Ramele le fac singur in Germania. Am un atelier de timplarie cu strunguri performante. Dupa ora sase seara, sint timplar. imi fac singur toate ramele si sasiurile, pentru ca ele costa o groaza de bani. Eu am nevoie de cite o suta-doua de sasiuri, lucrez la mai multe variante odata. Cind scrii, daca nu-ti place o varianta, arunci foaia, dar o pinza e scumpa, eu n-o arunc, miine pot reveni la ea.

Lemnele de foc pentru semineu

De la plopii taiati din Chisinau iau lemne, se taie “fiindca fac puf”. E clar ca puful deranjeaza, pe de o parte, pe de alta parte, sint atit de frumosi! si eu am un plop aici in curte. Sigur ca trebuia de gindit cind au fost saditi, dar acum sa tai toti copacii din oras? Citi ani trebuie sa creasca altii? La Riscani am vazut copaci taiati si nu-i ia nimeni. Pentru ca e un lemn usor, arde repede, dar nu da caldura. Dar sa fi fost alta specie, e-he-he, oamenii nostri i-ar fi vindut si ar fi facut bussines! Pentru semineu imi trebuie sa arda repede si sa fie frumos. Dar cind se termina lemnele, mai ard si ramele de la tablouri. Acum e moda de rame de plastic.

Inspiratia

Am un calendar care e marcat cu rosu pina la sfirsitul anului - unde trebuie sa expun si ce proiecte am. Inspiratia e o chestie frumoasa, dar ce, parca o poti astepta, daca stii ca ai expozitie?

Masina

O casa pe roate, nava cosmica, foarte bine inzestrata: bucatarie, aragaz, frigider, lavoar, incalzire stationara, patru locuri de dormit, sistem de navigare prin satelit, cu ea calatoresc prin toata Europa.

Banii, arta si femeile

Am un prieten in Germania, poate ca e cel mai devotat prieten, Bernard Schlangen. El e bine asigurat material si e foarte pasionat de arta. Are o biblioteca de arta care poate face concurenta oricareia din lume. Are si o colectie de arta care, la fel, poate intra in competitie cu multe muzee. Are Shagal in original, Miro, Dali, Matisse, toata istoria artelor in original. Are in casa vreo 300 de tablouri si continua sa-si completeze colectia. El spune ca in viata sint trei lucruri importante: banii, arta si femeile. E ceea ce conteaza si pentru mine.