Si de ce ne-am plinge? Sintem snobi. Mereu nu ne-a placut cine sintem.  Mereu am tins sa ne dam drept altcineva. Pentru ca nu ne-au ajuns puteri sa devenim altcineva. E prea mult efort. Si prea putin timp. Trebuie sa impresionam azi. Sa dam praf in ochi. Sa razbatem. Sa jucam cartea succesului. Sa fim crezuti ca atare. Ca sa fim luati in seama. Sa fim in rind cu lumea. Care procedeaza la fel. Tot de frica de a nu fi bagata in seama. Daca nu te inscrii in circuit - nu existi. Nu ai “label”-ul in frunte, esti invizibil. Vinzatoarele te privesc printre dinti, aranjind nervos cuierele dupa tine, functionarii trec cu privirea prin tine, chelnerii dispar, ciorile te gainateaza, politia rutiera iti zmulge ultimii 50 de lei si copiii iti zic “cind voi fi mare nu voi fi ca tine!” ...

Cine sint snobii ? De unde li se trage originea si unde le este habitatul? Cu siguranta nu i-ati intâlnit la voi in sat, desi de origine (mai veche sau mai noua) sint tot de acolo. Dar provincia nu este pentru ei, vorba cucoanei Chirita ot Bârzoeni, care tot se tragea la Iesi :„Si apoi am sa-i trintesc si un voiaj la Paris...” Nu, nu, acele vremuri au trecut demult, desi Parisul tot multrivnit a ramas de multi insi  de cultura francofona si de acei fara de cultura...francofona. Si nu-i nici o ironie aici, ceea ce-i frumos atrage pe toata lumea: cu sclipirea, eleganta, parfumurile, ce mai... Nu-i nimic rau in dorinta de a trai frumos, de a purta  lucruri fine, de a te alinta, in sfirsit, cu un parfum scump. La naiba, am meritat toate astea! Atitia ani de culoare gri, de troleibuze supraaglomerate, de haine de acelasi model (urit!) pentru toti, de copt prajituri si tarte acasa pina la 2 noaptea! Azi... azi faptul ca mergem la un supermarket si cumparam aceleasi prajituri si alte delicatete, conserve pentru pisici si servetele cu inimioare, este un afront adus vremurilor sovietice cind am trait cosmarul gri.

Si apoi vedeti cum produsele alese sint aranjate pe banda rulanta de miini albe cu unghii de o lungime incredibila care va spun: „Nu spal, nu gatesc, nu ma ocup de gradinarit!” Frumoasa stapina a miinilor cu unghii, descarcindu-si cosul plin de dovezile unei vieti frumoase, arunca cite-o privire cu coada ochiului rimelat in cosurile vecine, asa...din curiozitate. Sau poate din snobism, pentru a se convinge ca gusturile ei sint mai rafinate. Bineinteles ca sint! Doar numai ieri a citit intr-o revista „glamour”ca Julia Roberts bea in fiecare dimineata suc fresh din grapefruit cu o felie de piine toast unsa cu unt de arahide. Ei poftim, toate astea sint in cosul protagonistei noastre si astfel ea se simte mai aproape de lumea vedetelor si a oamenilor care stiu sa traiasca sic.

Ati observat cum se exploateaza necesitatea de a compensa lipsa frumosului cu care a crescut majoritatea dintre noi? Tot felul de reviste „glamouroase” care stiu exact ce-ti trebuie sa cumperi luna aceasta sau dieta perfecta care te va face sa arati ca modelul de pe coperta. Iar printre rinduri se strecoara: asa fac oamenii de succes, vrei sa fii ca ei?

Mi se pare ca ne ciocnim deja de sindromul „vietii ca-n reviste” care, de fapt, este frate cu snobismul. Sau...daca cineva striga in gura mare ca el niciodata nu citeste (rasfoieste, mai bine zis) reviste gen „Vogue” sau „Oscar” si in general prefera un ceai si o coaja de piine, oare nu-i snobism si asta?

Un snob se considera a fi o persoana care vrea sa para ceea ce nu este de fapt. Manierele ii sint imprumutate de la oamenii care au un statut mai inalt ca el, vorba ii este alcatuita din "citate" extrase de la altii, in felul de a se imbraca nu poti urmari vreun stil, doar etichete care ii impresoara vestimentatia de sus in jos. Stind la o cafea cu un coleg mai vechi ii poate arunca cu nonsalanta: „Cum! N-ai mincat niciodata sushi?!”

Vai, cite ne poate povesti un astfel de comportament, daca avem ochi sa vedem, urechi ca sa auzim si inca acel ceva ca sa intuim! Spre exemplu: ce necesitati incearca sa-si satisfaca un snob (din partea locului, desigur)? Am vorbit mai sus de necesitatea de ”a trai frumos”. Apropo, ati vazut vreo data dinti albi si sclipitori ca cei din reclamele Colgate sau Blend-a-med, sau un par lucios si matasos ca in reclama Palmolive? Ne spunem „frumos ca in poveste”. Si, desi stim ca „asa” frumos nu poate fi decit in Photoshop, oricum vrem si ne dorim. Si platim.

Avem necesitatea de „a trai in bunastare”, fie ea si iluzorie. Din aceasta necesitate inmarmuresc femeile in fata vitrinelor si se lasa duse de vise in lumea luxului si a lenjeriei de matase, iar barbatii petrec cu privirea nostalgica ultimile modele de BMW...

Necesitatea „de a nu fi mai rau” ca altii se naste dintr-un vast si atotcuprinzator complex de inferioritate. Si implica, iarasi, niste cheltuieli. Cum sa nu-ti cumperi cel mai scump si supersofisticat telefon mobil (ca la cutare si rascutare) chiar daca il folosesti doar pentru bip-uri?..

Si, in sfirsit, necesitatea de „a se identifica cu imaginea omului de succes” – bogat, sigur pe el, cu un aer de cistigator. Este mult mai simplu sa-ti dai aere decit sa muncesti pentru a deveni cu adevarat un cistigator, este mult mai simplu sa pretinzi ca esti cineva decit sa fii cu adevarat.

Dar cum, cum sa rezisti ispitei de a apartine macar nitel acelei lumi ademenitoare? Spuneam mai sus ca nu-i nimic rau in a tinde spre o viata mai buna, din contra – e foarte indicat. Depinde doar de cit de constienti sintem unde mergem si, mai ales, unde ne aflam. Depinde daca realizam sau nu ca reclamele, revistele si vitrinele nu fac altceva decit sa ne preia si sa ne exploateze fricile, iluziile si dorintele care sint strins legate de neincrederea profunda in modul si capacitatea noastra de a gindi, neincrederea in propriile forte si dorinte. Sau, atita timp cit avem de-a face cu un snob care se complace in rolul sau, iar constiinta i se afla la fundul marii, nu avem decit sa-l compatimim pe el si sa-i felicitam pe cei ce dezvolta mecanismele de spalare a creierului. Tot asa, daca avem de-a face cu un snob care recunoaste ca este snob, il putem felicita, pentru ca daca recunoaste, deja nu mai este snob.