A trebuit sa parasesc aceasta tara, dupa ce am locuit si am muncit in ea vreme de citiva ani buni, pentru a intelege sensul deplin al cuvintului dor. Da, Moldova imi lipseste enorm. imi vine greu sa spun ce anume am retinut din acesti sapte ani de sedere. Retin mai ales niste sentimente si senzatii, o atmosfera generala.

Cind ma gindesc la Moldova, imi amintesc de plimbarile duminicale pe strazile darapanate ale Chisinaului vechi, care se lasa si mai mult din spete sub povara unor interventii imobiliare nu tocmai scrupuloase. imi amintesc de mirosurile de saslik din gradina botanica sau de la Vadul-lui-Voda, unde tinerii moldoveni se inghesuie zgomotos in zilele insorite cu prilejul unor sarbatori care nu mai prididesc. imi amintesc de cantina de la coltul strazii Bulgara, de solianka, de coltunasi si de placintele cu bostan. imi amintesc de bataile Big Ben-ului moldovenesc care rasuna la ore fixe de pe crestetul primariei atit de rivnite. imi amintesc de piata centrala si de tarancele cu accentul lor nostim, dar si de transportorii care va calca mereu pe picioare strigind „La o parte!” imi amintesc de excursiile prelungi, in care, mindru ca un presedinte de colhoz, cutreieram glia moldoveneasca la volanul vechii mele Volga 2410. imi amintesc de generozitatea satelor moldovenesti, adevarate refugii de pace bucolica, parasite totusi de locuitorii lor plecati in alta parte sa caute ceea ce nu li se ofera la ei acasa. imi amintesc de vinul natural si de coniacul care vi se impune la ore matinale pentru celebrarea prieteniei intre popoare, in timpul vizitelor in provincie. imi amintesc de discutiile, mereu fierbinti, pe subiecte identitare, care tin pina spre dimineata pe terasele non-stop din centrul orasului, unde artistii si intelectualii in somaj vin sa-si incerce cuvintul.

Cind ma gindesc la Moldova, mi se intimpla uneori chiar sa regret ambianta rutierelor, cind lipit de parbriz trebuie sa suporti fara voie parfumul greoi al vecinului si ultimul hit de la Radio sanson. imi amintesc de vulgaritatea, o, cit de ridicola a vreunui krutoi burtos, care coboara din Mercedes-ul sau de mina a doua, in trening si incaltaminte de oras, in fata terasei Green-Hills care se vrea sic, pentru a epata o galerie feminina nu mai putin vulgara. imi amintesc chiar si de antipatia vinzatoarei de la magazinul alimentar de la coltul strazii care asa si nu mi-a daruit nici un zimbet dupa atitia ani de frecventare.

Mai mult decit de zeama sau sarmale, mi-i cel mai tare dor de moldoveni. Cind ma gindesc la Moldova, imi amintesc in primul rind de risul lui Dima si de surisul Liliei.

Moldova este un microcosmos.

O mica lume in sine. Unii spun ca e o lume izolata. Din contra, prefer sa o vad deschisa asupra lumii exterioare. Moldovenii pe care i-am cunoscut – si pe care-i respect – sint adevarati “traficanti” de cultura, calatorind si cucerind lumea cu usurinta, impinsi de curiozitatea de a vedea ce se afla dincolo de orizont. Dar, ca orice microcosmos, Moldova este fragila, amenintata din toate partile de interese care nu-i sint proprii.

Am parasit Moldova fara sa stiu in ce stare o voi regasi. As fi cu totul incapabil sa raspund aceluia care ma va intreba ce va deveni Moldova peste zece sau cincisprezece ani. Ma voi abtine sa fac vreun pronostic oarecare asupra devenirii unei tari careia ii vine greu ei insasi sa se proiecteze in viitor.

Totul de ce sint sigur e ca placerea mea va fi intacta cind imi voi regasi prietenii moldoveni in caldura unei casute pentru a abuza de un vin inca putin prea tinar, sa-l aud rizind pe Dima si s-o privesc pe Lilia cum zimbeste.