Gurile tirgului spun ca atunci cind avea loc premiera reinnoita a “Chiritei”, actorul Sambris, pentru citeva minute, a cazut in lesin. I-a soptit cineva ca in sala se afla Chirita Nr.1. Desigur ca si Igor Chistol nu putea trece neobservat: a ris demonic, s-a apucat de cap intr-un mod teatral, cu mina si-a impins inima in piept si… dus a fost.

Parerile teatrofililor au fost impartite. Era gelos Chistol? Sau era critic? Nu exista unanimitate nici pe alte aspecte. A meritat oare, ca Igor Chistol sa schimbe statutul de stea adevarata, fie si intr-o provincie, pe cel al unui personaj necunoscut, care face parodii la adresa starurilor Rusiei? Cit timp partile sint in disputa, pot sa fiu martora.

Cu statut sau ba, totusi lui Igor i se stringe mina la fel de puternic. Cu respect. Dar nici ex-Chirita nu aminteste acum de personajul puerilo-entuziasmat, care intindea mina la orice suris binevoitor. Acum Igor seamana mai mult cu un leu bine intretinut, pieptanat, cu coada-pamatuf.

-Igor, nu te vad prea incintat?

- Ba sint. Am ramas acelasi. Am desigur si rezerve. Poate am devenit un pic mai intelept. Poate ca nu mai sint un tinc, dar mai am capacitatea de a ma mira si de a fi curios.

- Din punctual meu de vedere, al omului care te tine minte din trecut, trebuie sa constat ca ai devenit mai interesant…

- Stii, unul dintre costumieri, a spus odata: acest Chistol, cind va fi mai in virsta, va deveni mai interesant decit in tinerete.

- Da…Si continuind sirul complimentelor… arati foarte bine…

- Da, fac fitness, merg la bazin, am renuntat la fumat de cinci ani. Aproape ca nu consum alcool, doar ceva special - coniac sau whisky cu gheata, dar in cantitati foarte mici. Sint vesel si bine dispus si fara bautura. Dar in cursul unei intilniri cu prietenii imi place sa-mi ridic dispozitia cu un grad mai sus.

- Si iata acum e logic sa intreb: ce s-a intimplat in acest rastimp? Intr-o buna zi, stralucitoarea Chirita a nimerit in Irlanda, a prins radacini acolo, apoi trasaturile cunoscute au aparut pe ecranele televiziunilor rusesti… si, de odata, te vad pe o strada din Chisinau. Chirita a revenit?

-Aveam putin spatiu aici, nimic nu ma mai atragea. Nu era interesant. Si atunci a trebuit s-o iau din loc, spre o alta inaltime. Daca ai atins doi metri saptezeci, atunci un metru si jumatate - e prea plictisitor. Aceasta perioada a coincis si cu venirea comunistilor la putere. Oamenii au inceput sa se agite, sa se intrebe ce vor face mai departe. Eu am ales sa plec la Bucuresti. Timp de doi ani aveam ciudata senzatie ca ma dizolv in orasul acesta enorm. Dincolo de atitudinea traditionala pe care o au bucurestenii fata de basarabeni si pe care am resimtit-o si eu pe alocuri, mie personal, Bucurestiul mi-a dat sanse. Am lucrat la Teatrul Bulandra, a cunoscut triumful, prin rolul lui Fontenbras, in spectacolul montat de Liviu Ciulei. Au urmat alte doua montari, apoi o perioada de asteptare, niste propuneri sa ma filmez…Nu era ceea ce trebuia.

-Tu vorbesti despre acelasi sindrom al basarabenilor… In Irlanda, ce fel de comportament exista in raport cu moldovenii?

-A fost o intimplare. Niste prieteni au deschis acolo un studiou privat pentru copii si ne-au invitat pe timpul verii. Ne-am adaptat insa repede. A fost o provocare…Am avut si niste proiecte televizate interesante. Fiica s-a nascut acolo. Dar, traind in Irlanda, paralel, am inceput sa filmez la Moscova.

-Ce ai in vedere?

-Am avut un rol in serialul Moia precrasnaia neanea, in regia prietenului meu Alexei Kiriuscenko.

-Scuze, n-am sa fiu curiosa…Chiar crezi ca acesta este cel mai mare rol al carierei tale de actor?

-Imi dau seama, e doar un serial si nu o lucrare din cele mai serioase, dar Kiriuscenko m-a recomandat lui Alexandr Tekalo si asa am ajuns sa dau probe pentru emisiunea Bolisaia raznita. Acum toate s-au aranjat.

-Imi place si apreciez talentul tau pentru parodie. Esti bun in rolul lui Hitler si in rolul lui Stalin, si in oricare alt rol. Interesant este, cum te vezi tu dincolo de acest amplua?

-Nu sint eu singurul. De exemplu, in Occident, eu joc in exclusivitate roluri de tot felul de netrebnici. Din punctul lor de vedere, eu am aceasta imagine, sint acest tipaj. Pentru agentul meu irlandez, eu reprezint chipul unui huligan din estul Europei.

Iar Bolisaia raznita a insemnat o experienta echivalenta cu anul doi al facultatii de la scoala teatrala Sciukin. Trecind pe o alta treapta, cea a observatiilor, voi spune ca poate fi omologata si cu scoala Vahtangov, care iti aduce placere si iti face popularitate. La inceput acest proiect se numea Bezumnaia peatnita si vroiau sa-l faca saptaminal, dar au renuntat la idee, pentru ca se temeau sa nu piarda din calitate. In general am lucrat la cel mai inalt nivel, profesionist. E foarte important acest lucru. La Moscova sint tratat de la egal la egal.

Dar vreau altceva. Un rol. Nu conteaza, in film sau in teatru. Cel mai bine simt tragicomedia. Am sa fiu sincer, am terminat Sciukin in 1993. Niciodata nu am fost mai inspirat, decit atunci cind am jucat Chirita. Am cu ce sa compar. Niciodata nu s-a mai repetat. Am venit catre acest rol cu bateriile incarcate si am avut o atitudine foarte riguroasa. Imi amintesc ca am implut cu portrete de femei, pe care le consideram replici ale Chiritei, un perete intreg in caminul in care locuiam. De aceea, eu demult caut un asemenea material care sa fie tot atit de bogat ca cel al Chiritei.

-Se spune ca in mod demonstrativ ti-ai aratat indignarea fata de noua versiune a spectacolului. Si asta, in seara premierei...

-E greu sa comentez asa ceva. Primele cinci minute am avut un soc. Sambris nu este rau si s-ar putea sa fie un baiat talentat, poate a avut emotii, din cauza ca a aflat ca eu sint in sala. Dar ceea ce este prezentat acum cu aceeasi denumire - nu mai este Chirita. E ca si cim ati fi dat bani pe un Panasonic, dar ati primit un Panafonic. O singura litera e schimbata. Dar ce mare difirenta exista!

-Am sa fiu sincera, mie imi place Sambris in Chirita. Eu as spune ca sint doua Chirite diferite, dar ambele au dreptul la viata. Poate e o gelozie banala?

-Gelozie? Da, probabil a fost si gelozie, dar eu asteptam sa fie un spectacol mai bun, dar a fost un esec. Baiatul nu are nici o vina si poate nimeni nu e vinovat. Dupa primul act am plecat. Toate se amestecau, emotiile personale, neintelegerile si revolta ca nu este clar ceea ce vad. Am vazut o parodie nereusita la ceea ce am creat noi. De ce sa mai vorbim astazi?

-Din cite stiu, Petru Vutcarau ti-a propus tie sa joci. Pina la urma, nu ati ajuns la o intelegere…

-Am fost de acord, dar cu o conditie- jucam spectacolul timp de doua saptamini. Planurile lor erau de doua luni. Eu insa depind de niste contracte, am de lucru. Dar la propunerea lui Petru de a juca in parteneriat cu Sambris, as fi fost de acord…

- Cum vei incerca acum sa atingi apogeul inspiratiei? Ce te preocupa acum?

-La Bucuresti am doua proiecte interesante, acum in intirziere din motive financiare. Incet-incet, incep lucrul la doua proiecte cinematografice, e curat entuziasm. Sint facute pe banii mei, cu prietenii mei ... Exercitii…

-Pui la bataie banii tai, deci e ceva foarte important pentru tine…

-Banii mei - e prea tare spus. Am deja doua filme, unul de 29 minute, altul de noua. Le-am proiectat la Casa Actorului. In exclusivitate, pentru placerea personala si a prietenilor. Unul era cameraman, altul actor. Imi dau seama ca asta inca nu e ceea ce trebuie sa arati publicului larg. Atunci cind demonstrezi, astepti si nota. Aceste exercitii nu le poti supune unui examen. Acum, impreuna cu Igor Cobileanski, incercam sa trecem intr-o alta etapa, mai serioasa. Dar deocamdata sint proiecte. Nu ma vad inca in rol de regizor. Deocamdata vreau sa joc.

-Peste tot proiecte, planuri. In definitiv, ajuta-ma sa ma exprim corect. Tu ai revenit?

-La prima vedere, parca nu ar fi avut nici un rost sa revin. Da, a fost o perioada, cind toata lumea ma intreba, de ce am revenit, de parca nu as fi avut ce face. Acum nu ma mai intreaba nimeni. Aici mai poti gasi resurse. Da, este si mult gunoi, e adevarat. Acolo aceasta e o formalitate, relatii mai reci, mai oficiale, lipseste caldura, cu toata libertatea care exista. Eu vreau sa fiu fericit la mine acasa. Mi se pare foarte important sa fii fericit in tara ta. Deocamdata sint mindru ca pot face ceva aici. Dar, in acelasi timp, fac naveta.

In Irlanda mai sint legat de doua-trei proiecte, am si master- class, apoi, v-am spus de România, Moscova ... Aici sint mai mult formal, am venit impreuna cu familia. Elena este la „Eugen Ionesco”, totul revine....Copiii, Mihai si Marlen, care s-a nascut in Irlanda- sint tot aici. Chisinaul e cald, confortabil. Dar de aici, din cind in cind, trebuie sa pleci. Sint intr-un fel conventional aici, dar asa am ajuns sa pretuiesc si mai mult Chisinaul.