Ion Barbu (nu cel cu “Groapa”, cel viu si, daca mai insista putin pe domeniu, chiar vesnic viu) este un argument ca expresia “omul sfinteste locul” isi are dreptul la existenta in limba româna. Adevarat, il sfinteste uneori pina la stele verzi. Dar rabda. Sta la Petrila, oras trist “care respira lent, cu plamini de tebecist insanatosit” pe care l-a declarat cu dragoste “periferia culturii europene”, dar politicieni din capitala se inghesuie, facind eforturi sa-i intre in vizor, poate se aleg cumva cu o caricatura, poate baga cineva o pila, caci este un semn: daca Ion Barbu “te-a observat” in rubrica lui din “Ziua” sau in Academia Catavencu, inseamna ca ai intrat in primul esalon al puterii. Esti mare! Esti! Daca te trece senin cu vederea – ar trebui sa te mai straduiesti, sa maninci bine, sa cresti. Pina atunci, maria sa e ocupat cu alte proiecte: ba lanseaza “Antologia poeziei române de la S la XXL” sau “Dictionarul cinicului aproape perfect” ba inaugureaza o expozitie de fotografie VEDI ROMANIA E POI MORI, ba lanseaza tricourile inteligente, ba pune poezia româneasca la zid, stresind de tot organele petrilene, ba baga Photoshopu’n casele vecinilor, cu ris si plins si plins si ris, ba…

CV-ul lui e un roman pe care vrei sa-l recitesti. Si dupa re-lectura, sa visezi. Petrilla unter alles?..

– Cum, cind si in ce forma a aparut, de fapt, ideea "Coloniei Râsa-Plânsa"?

– Ca toate marile idei ce-mi vin, ideea mi-a venit sub dus. Acum, serios vorbind, casa mea din Petrila e zugravita in poezie. Cum gasesc un vers misto, cum Pac! la perete cu el. Asa ca m-am hotarit sa dau poezie la tot cartierul. Problema a fost ca Petrila n-a fost supusa unui referendum ca sa-si dea cu parerea de vrea ori ba poezie. Poate ca unii preferau proza...

– Care a fost scopul: sa intrati in Cartea Recordurilor, sa transformati satul intr-o atractie turistica, sa va distrati pur si simplu sau a existat al patrulea (al cincilea e posibil si el…) motiv?

– Urasc sa amestec Cartea Recordurilor in materie de arta&poezie. Cartea Recordurilor poate sa se ocupe de prostia record a autoritatilor locale.

– Intelegem ca aparitia unei idei este, de fapt, momentul cel mai frumos. In rest, urmeaza rutina, efortul, uneori lipsa de intelegere, alteori – lipsa de energie, cheltuieli, etc. Multi se opresc la „momentul magic” si savureaza Ideea (!), care ar fi putut sa se intimple dar, vezi doamne, in tara asta nu se poate (sau in momentul acesta nu se poate, dar ar fi fost extrem de frumos, etc.etc..) Dvs nu v-ati speriat (sau poate v-ati speriat?) si ati realizat acest proiect. Cum a fost? Multumit?

– Cit priveste sperietura, nu ma sperii eu asa usor. De speriat a fost, insa, presa locala si onorata conducere a orasului, care au luat drept lucratura satanica si opera demna de bolnavi mintal tot efortul nostru nocturn. Multumirea mea a fost deplina doar cind a iesit superbul volum scos de editura Polirom (Antologia poeziei românesti la zid), iar starea de orgasm intelectual am atins-o cind revista Dilemateca a inclus acest volum in primele 5 carti ale anului trecut.

– Cum ati facut selectia textelor?

– Selectia textelor s-a facut pe cale naturala. Biblioteca mea musteste de poezie si da in fierbere de caricatura. Cartile stau impreuna,una linga alta, si n-am observat nici un moment in care sa se certe. De altfel, in cealalta carte,’’Colonia Râsa-Plânsa’’, ati observat ce bine convietuiesc impreuna.

– Cum au reactionat autorii acestor texte? Au scris ei insisi versurile pe pereti? Daca da, cum a avut loc acest lucru? Am inteles ca s-au lucrat doua nopti. Cine era regizor de lumini, adica sef pe lanterna? Cu ce materiale s-a lucrat?

– Versurile au fost inscriptionate de un comando din care au lipsit cu desavirsire poetii. (O, Poezie, cite crime s-au savirsit in numele tau !...)

Am reusit sa adun laolalta un fotograf, un student, un operator, un artist plastic, un director, un contabil-sef, un inginer, un ziarist, un copywriter, un arhitect, un elev, un traducator, o secretara si, ultimul pe lista, cu voia dumneavoastra, un caricaturist.

N-am inclus pe lista nici un miner, intrucit Luceafarul huilei este la pirnaie.

S-a lucrat minereste pe trei schimburi, fiecare schimb avind arondat un cartier al orasului.

Vopseaua a fost de aceeasi natura cu aia de-o folosesc tinerii cretini cind isi scriu pe ziduri obsesiile intelectuale ce incep cu fuck...

– Cum au reactionat cetatenii onesti si cinstiti, care trebuiau sa-si transforme casele in suporturi pentru manifestatiuni poetice? N-ar fi acceptat mai degraba textele clasice scrise pe garduri?

– Multi cetateni onesti, din motive de analfabetism, au trecut pe linga versuri. (Viata trece, arta ramine!).

Alti cetateni, mai onesti decit primii, au reactionat cu cuvinte grele (moarte pentru moarte, versuri pentru sudalme!).

Poate unora chiar le-a placut. Acestora din urma nu le-am dat, insa, de chip.

– Au fost anumite preferinte „vreau sa-mi scrieti pe casa „nu voi mormint bogat…””?

– Preferinte de genul celor amintite de dvs. n-au fost pentru ca noi nu lucram cu materialul clientului.

– Au fost reactii de genul „ce mi-ati facut???”

– Eu singur, in calitatea ce o aveam, am impus sa-mi fie mizgalita casa cu vorbele lui Ion Muresan: „Traieste-ti viata conform gramaticii’’. Asta ca sa vedeti ca viata poate fi uneori corectata si zilnic te poate paste o corigenta...

Doar vecina mea, grasa Alina, urla ca din gura de sarpe ca niste satanisti nocturni mi-au umplut peretii casei de mascari bolnave.

– Oamenii din provincie sunt in fond destul de pudibonzi in manifestarile sociale, n-au fost reactii de genul „eu, ca bun familist, nu admit….”

– La intrebarea mamei mele, daca stie ce scrie pe perete, a conchis scurt si la obiect: Dracu’ stie!!! O, daca pudibonderia ar fi marca inregistrata a Petrilei...

– Am inteles ca reprezentantii primariei au avut reactii nu tocmai poetice la acest act cultural?

– Happeningul cu poezia a avut totusi partea si cartea lui de invatatura.

Primarul nostru, raspunzind presei locale, a putut cita din memorie doua ‘’versete satanice’’ :’’oras de rezerva’’ si ‘’atentie, miine rau!’’.

Daca dupa o prima lectura prin oras a retinut doua versuri, eu zic ca inca nu-i totul pierdut.

Pacat c-a dat a doua zi cu bidineaua peste si va trebui de-acum incolo sa citeasca din alte surse.

– Va simtiti intr-un fel stapinul acestei imparatii?

– Cum ar zice-o Mintuitorul: Imparatia Mea nu este in aceasta Petrila. Sau cum as zice-o eu: Petrila mea nu este aici, ci atunci.

– Ce ar trebui sa stie cititorii moldoveni despre I.D. Sirbu?

– Cititorii moldoveni, daca au citit ‘’Adio, Europa’’ a scriitorului si petrileanului Ion D. Sirbu, n-ar mai trebui sa stie nimic altceva.

– Ce presupune festivalul „OM RAU”? De ce l-ati numit anume asa?

– Despre morti, y compris festival, numai de bine. Dupa 5 ani de festival si un parastas al acestuia, omul rau este de domeniul trecutului. De acum incolo in Petrila a inceput domnia omului bun. E, de altfel si argumentul unei consiliere locale care a refuzat o propunere de parteneriat a autoritatilor locale cu noi, organizatorii, motivind ca-n Petrila sint numai oameni buni, deci nu vede motivul pentru care Primaria sa dea bani Omului Rau!

– De ce pe buletinul de identitate festivalul se numea Om Rau?

– Pe de-o parte, din dorinta de a corija o imagine a omului de aici sifonata de prea multele mineriade care au plecat din subteranele Petrilei, iar pe de alta parte, de a omagia ‘’rautatea’’ unui om (Ion.D.Sirbu) de cu totul alta factura.

– Ce se intimpla la acest festival?

– Acest festival a permis minunilor sa intre in Petrila. Din pacate, din motive de ospitalitate, au trebuit sa si plece. De altfel, Motto-ul festivalului a fost tot o zicere din Sirbu: ‘’La noi minunile tin trei zile, doar sarbatorile prostiei dureaza un secol.’’

Petrila a intrat de-acum in existenta sa seculara... E acolo totul. Daca n-au facut-o, s-o faca. Daca nu-i tradusa, nici nu-i nevoie.

– Chiar sunteti si paznic de noapte pe linga faptul ca sunteti celebru caricaturist? Daca da, de ce? In timpurile sovietice intelectualii rusi aveau obiceiul sa se angajeze in calitate de maturatori, paznici sau fochisti pentru a nu fi acuzati de „tuneiadstvo” (ca saboteaza regimul prin neangajare in cimpul muncii)…

– N-am stiut de ocupatiile intelectualilor rusi. Acum c-am aflat, Jos Palaria! De fapt, ce-si poate dori mai mult un caricaturist decit a fi un maturator, paznic sau fochist? Acum este timpul gunoaielor, a hotilor si a prostiei inflamante. Ce alt timp mai propice pentru un caricaturist?

– Este chiar atit de trist orasul Petrila? Chiar numai Moreau (sau nici macar Moreau, cum citim opiniile unor vizitatori) poate sa-l aduca la linia „normalitatii”? V-ati petrecut acolo intreaga viata?

– Da, mi-am petrecut aici intreaga mea viata. Daca n-as fi caricaturist, daca n-as fi simtit enorm si n-as fi vazut monstruos, probabil c-as fi putut spune ca aici mi-am murit toata viata.

– Cum a fost expozitia de la Bucuresti?