O alianţă de familie (din trei, patru sau mai mulţi) poate fi beton doar în situaţia fericită în care membrii acesteia îşi respectă “spaţiile personale”. Aşa e şi cu mâncarea care, pe lângă “pâinea cea de toate zilele” este aproape vital să fie transformată în “cina cea de taină”, într-un ritual. E Biblia by Sanda Filat, pe care o “propăvăduieşte” în propria parohie şi în care preceptele despre sănătatea pământului pornesc de la ecologia spirituală a fiecărui om, de la gândurile cu care se trezeşze acesta, se spală pe faţă şi se aşează la masă.

Mai bine mai puțin, dar mai bun…

Trebuie să recunosc că în copilărie, pe vremurile când teoriile despre alimentarea sănătoasă, eu am avut parte de o altă experiență. Tatăl meu făcuse o pasiune puternică pentru tot soiul de terapii naturiste, sfaturi, tehnici de detoxifiere selectate mai ales din revista Zdorovie, pe care o abona cu mare fidelitate în fiecare an. Tot acolo a citit și un articol despre efectele benefice ale oțetului de mere și a început să-l prepare el însuși. Îl prepară și-l bea și acum. În casă era nelipsită mierea, îmi amintesc că am avut chiar proprii noștri stupi de care se ocupa tot tata. Se străduia să nu ne impună reguli alimentare dure, dar nu uita să ne amintească, periodic și metodic, să mâncăm mai multe legume și mai putină carne, să nu umplem gura cu pâine, ci să mușcăm câte o bucățică. Puteam să luăm și una peste fălci dacă le umpleam prea tare.

La piață avea femeile lui de încredere de la care cumpăra carnea sau brânza. Cumpăra cantități mici, dar alegea produse de calitate. Unora le pare ciudat acest lucru, pentru că în acea perioadă oamenii nu puneau mare miză pe alimentația corectă și, mai ales, nu-și băteau capul cu dietele. Tata însă era și este un tip special - ținea cure de slăbire, de detoxifiere, se abținea de la hrană solidă – putea să stea 10 zile numai cu apă minerală. Acum are 74 de ani și atunci când îl sun să-l întreb cum se mai simte, zice: "Să dea Domnul să vă simțiți și voi la fel când veți ajunge la vârsta mea". El trăia și trăiește după principiul "Mai bine mai puțin, dar mai bun".

Mâncam gogoși de trei lei, ca alintare…

Eu nu sunt carnivoră, iar când eram mică refuzam să mănânc carne și nimeni nu mă impunea s-o fac. Dar pentru a refuza ceai cu oțet, trebuia să folosesc toată forța mea de convingere, iar pe de-asupra, să mai fac și coaliție cu mama. Mâncarea mea preferată erau macaroanele cu brânză de oi și cu ceai negru dulce. Acum beau ceaiul fără zahăr, dar dacă am o farfurie de macaroane cu brânză de oi, atunci numaidecât adaug și una-două lingurițe de zahăr în ceai. Studenția a însemnat aceleași macaroane, cartofi prăjiți, hrișcă și varză crudă, atunci când nu mai puteam să le mâncăm pe primele 3. Și gogoși de 3 lei prăjiți în ulei, ca alintare. Cu zahăr pudră sau dulceață. Căsătoriți fiind, dar încă studenți, standardele rămaseră aceleași: gogoși și, de sărbători sau în clipele mai fericite – sandvishuri de la tarabele arăbești cu falafel.

În general, mă simt excelent la bucătărie. Îmi place starea de bine produsă de o mâncare gustoasă. Bucătăria e o magie. Te simți ca un alchimist: dar dacă mai pui un ingredient, dar dacă mai adaugi o aromă… Cred că talentul de a găti se transmite, pentru că și mama gătește bine, meșterește cele mai bune plăcinte din lume. Pot să spun că toate femeile din familia noastră au acest talent, iar generația în creștere se dovedește a fi și mai abilă. Tina cocea pâine la 9 ani, a învățat-o bunica și făcea singură totul, fără ajutor. Dar cum crește aluatul de sub mânuța ei… e o minune! Are rețetele ei, cărțile ei de bucate.

Îmi place să fac și piața. Vara mai ales, când e plină de legume, fructe, zarzavaturi. Piața e întotdeauna plină de culoare, de miros de roșii și de leuștean, dar și de petale de trandafir. Dar merg numai la piețe mici. Chiar dacă mă duc cu scopul să cumpăr doi piersici și un strugure, mă încarc până în dinți: da poate și ardei, da poate și cartofi noi, da poate și niște busuioc. De obicei, mă duc cu o listă la care se mai adaugă întotdeauna câte ceva care îmi face din ochi. Am avut și experiența de a cumpăra de la fermieri de acasă, dar pentru asta trebuie să te deplasezi în afara orașului și, dacă e vorba de un kg de roșii, nu e tocmai comod. Acum, trebuie să recunosc, merg la piață mai rar. Știu însă că n-o să dispară niciodată.

Copiilor le plac făinoasele. Pastele, plăcintele, pizza, cartofi prăjiți, Le intru în voie pentru că așa e vârsta. Ei cresc, au nevoie de energie și n-o să-i impun să mănânce grâu încolțit și frunze de păpădie.

Eu sunt o mare gurmandă. Nu mă pot abține de la plăcinte. O săptămână fără plăcinte înseamnă că vine criza și dacă mama nu este disponibilă să ne facă păcinte, apoi găsesc alte surse.

Micul dejun pentru mine e masa principală și un fel de ritual…

Acum, cu ritmul nostru de viață, e greu să ai un regim alimentar. Soțul meu ia micul dejun devreme, înainte să iasă din casă, deși uneori rămâne neatins. Eu ies cel mai târziu și mă străduiesc să mănânc înainte de a ieși. Micul dejun pentru mine e masa principală și un fel de ritual. Dimineața senzațiile gustative sunt mai accentuate - fulgi de ovăz, hrișcă sau alte cereale, un iaurt cu un fruct de-asupra, pâine-toast cu cașcaval și, desigur, nelipsita cafea cu cardamon. Dacă e vară, iau micul dejun în grădină și savurez odată cu mâncarea fie magnolia înflorită, fie trandafirii, fie bujorii, fie grădina în întregime. Dacă e frig, mănănc în sufragerie și am în față colecția mea de statuete Llardo care pur și simplu au un efect terapeutic asupra mea. În timpul zilei mi se întâmplă destul de des să am o întâlnire în oraș și atunci îmi iau o salată cu ceva sau un desert cu ceai. Și atunci pot să mănânc acasă mai târziu, pe la 7-8, sau să nu mănânc, depinde… Soțul meu mănâncă mai tărziu, deși odată cu înaintarea în vârstă a înțeles că o bucățică în plus se depozitează unde nu trebuie și, de cele mai multe ori, cina totuși trebuie să i-o oferi cu generozitate dușmanului. Încearcă și el să mănânce mai devreme când e posibil. Dacă mergem undeva, la o cină, zi de naștere, nuntă, el nu mănâncă decât măsline și roșii, doar dacă e tare flămând, iar eu aleg ce am poftă, dar echilibrez... N-am ținut niciodată o dietă, n-am făcut cure de detoxifiere, deși sunt adepta lor și cred că e bine să le faci.

Nu există zi în care să nu ne sunăm…

Am ajuns la o vârstă când înțelegem că celălalt are nevoie de liniște și pace sufletească. Încercăm să ne protejăm reciproc. Să cedăm. Sunt situații când zic: ok, nu e nicio problemă, pot să cedez în cazul acesta. Și el zice: nicio problemă, că și eu pot să cedez. Și atunci îți dai seama că el se gândește la tine în momentul acela și tu de gândești la el. Dar asta vine cu timpul. Cu copiii suntem mai degrabă permisivi decât severi, deși încercăm să găsim echilibrul dintre se poate și nu se poate. Copiii învață mai mult prin exemple și nu prin sfaturi sau notații. Adolescenți fiind, trebuie să treacă prin toate etapele și, dacă copiii mei poartă numele Filat, nu cred că trebuie să le interzicem mai multe decât alți părinți, să-i privăm de lucruri firești pentru ceilalți. Pentru că am mai auzit comentarii de genul: uite, tata este prim-ministru, mama - psiholog, iar feciorul umblă prin localuri cu băieții. E un băiat ca toți ceilalți. Și, dacă l-a văzut cineva la 15 ani gustând o gură de bere, nu cred că e o catastrofă mondială.

Eu încerc să-mi păstrez hotarele personale, căci dacă te lași, atunci te dizolvi pur și simplu. Am încercat să le dau posibilitatea și celorlalți să aibă spațiul lor: fiecare are camera lui, interesele lui, hotarele lui. În schimb, atunci când suntem împreună - suntem împreună. Suntem o altă entitate. Serile, dacă am mâncat care și pe unde am apucat, bem cel puțin un ceai împreună. Nu există zi în care să nu ne sunăm. Să nu vorbim între noi, indiferent de program. Știu ce fac copiii, unde sunt, convenim ce facem seara.

Lumea politicienilor e dură, colcăie de emoții negative…

Da, eu sunt o mare adeptă a gândirii pozitive. Igiena gândurilor, ecologia gândurilor mi se pare vitală. Din acest motiv ecologia țării noastre este mult mai poluată, căci pesticidele se intersectează cu gândurile negre și formează o substanță explozivă. În cazul familei, totul a venit mai mult sau mai puțin firesc. Dacă unul dintre copii consideră că cineva a procedat nedrept cu el, îl las să vorbească, să spună tot ce are pe suflet, dar după aceea le amintesc că orice gând pe care l-ai emis, se întoarce mai devreme sau mai târziu la tine. Feciorul nostru este destul de mare ca să citească cartea Secretul și să înțeleagă că legea atracției funcționează. Am zis de Luca, pentru că băieții sunt mai impulsivi. Tina încearcă să mă imite, suntem foarte apropiate și pentru ea aceste idei sunt la fel de firești ca și pentru mine. În ceea ce ține de Vlad, e și el la curent. Și îi reușește tot mai mult. Lumea lor, a politicienilor, e dură, colcăie de emoții negative, lupte subterane. Ceea ce știu eu absolut sigur e că el nu este un om care ține supărarea mult, nu e un ranchiunos. Nu este răzbunător. Așa a fost întotdeauna. În experiența noastră de cuplu de 20 de ani au fost foarte multe momente (la care am fost și eu martoră), atunci când a avut de pătimit și ar fi avut diverse ocazii de a se răzbuna. Dar nu a făcut-o niciodată. Evident, e departe de a întoarce și celălalt obraz, dar energia care putea fi folosită pentru răzbunare o canalizează în alte domenii. Orice energie poate fi, în același timp, pozitivă sau negativă, tu decizi ce încărcătură îi dai și cum o utilizezi. Uite că el e constructiv. Și cred că e o calitate nativă.

Totul poate porni de la o cutiuță…

Omul funcționează ca un sistem. Schimbi o piesă și se schimbă tot sistemul. E teoria sistemică a lui Bowen care îmi place foarte mult. Chiar dacă schimbăm un detaliu, cum ar fi dieta, aceasta ne va influența silueta, apoi starea psihică. Sau dacă începem să gândim pozitiv, să facem o simplă meditație sau să mergem la dansuri, spre exemplu, acest lucru ne va îmbunătăți starea emoțională, apoi cea fizică. Sunt atât de interdependente! În sensul acesta pot să spun o mică povestioară orientală: un maestru întotdeauna îi făcea un dar celui mai bun elev al său. Îi oferea o cutiuță. Dar îi zicea: ”să o pui la o anumită distanță de perete, la o anumită înălțime și cu fața la răsărit.” Aceasta era singura rugăminte a maestrului pe care elevul nu putea să nu o respecte. Venind acasă, aranjând cutiuța după instrucțiunile primite, elevul își dădea deodată seama că și-a stricat toată orânduiala casei, tot designul și feng-shui-ul. Începea să mute mobilierul ca să-l armonizeze cu noua stare, apoi era nevoit să schimbe tablourile, încetul cu încetul, după ce schimba totul în casă, își schimba meseria, apoi modul de gândire și, într-un sfârșit, întreaga viață. Și totul a pornit de la o mică cutiuță.

Toți avem nevoie de anumite ritualuri…

Recomand fiecăruia să aibă un spațiu al său. Dacă au posibilitatea să aibă o cameră - e perfect, dacă nu – măcar un colț personal, bucătăria sau baia, unde în fiecare zi să poată sta singur, în liniște, cel puțin 20 de minute. S-a constatat că cele mai bune idei le vin oamenilor atunci când fac duș. Și oare de ce? Pentru că sunt singuri acolo și nu-i deranjează nimeni. Dacă îți acorzi acest spațiu și timp, ai acces la o resursă energetică foarte importantă. Apar idei, iei decizii, te refaci anume în momentele acestea. Noi suntem în fiecare minut copleșiți din toate părțile de informații, sunete, imagini, emoții, suntem în permanență "în afară". Și, dacă îți dedici aceste 20 de minute, ai timp să privești și " în interior". Îți faci un ritual, toți avem nevoie de anumite ritualuri. Cineva se duce la biserică, altcineva – la pescuit, la plimbare ori la sport. Fiecare caută un refugiu, dar de cele mai multe ori trebuie să faci un efort ca să ieși din casă. Pe când acest colț personal îți oferă posibilitatea de a te întâlni cu tine rămânând acasă.