DUSIA. Au spus ca intr-o luna trebuie sa deschida banca si daca nu-mi string catrafusele pina atunci, imi dau foc.

VLAD. Las-ca am niste pile la Ministerul de Interne si o sa ia masuri cu ei.

DUSIA. Astia au pile mai sus.

VLAD. Stai linistita, las-pe mine. Ada o bere.

DUSIA. Iar pe imprumut, Vlad?

VLAD. Ultima data, Dusia.

DUSIA. Vlad, stii pentru cite beri imi esti dator? Pentru 47.

VLAD. 47 de beri!… Exact atitea citi ani am. Dusia, daca nu imi mai dai una, n-o sa ajung la 48 de ani. Mor.

DUSIA. Nu-ti dau, Vlad.

VLAD. Cum adica, nu-mi dai? Vrei sa mor?!

DUSIA. Gata, Vlad. Pina nu-mi intorci macar jumatate din datorie, nu-ti mai dau nici sare pe degeaba. Nu vezi ca trebuie sa-mi inchid businessul?

VLAD. Nu vrei sa sustii literatura nationala?

DUSIA. Vlad, daca toate barurile din Chisinau ar fi sustinut literatura nationala macar atit cit am ajutat-o eu, precis ca Moldova lua un Nobel. Te mai uiti din cind in cind la tine? Te-ai umflat, te-ai alcoolizat, pute de la tine! (intra)

VLAD. Da, Dusia! Sintem alcoolici, putim, borim! Dar din contul cui te-ai imbogatit tu? Toata bogatia ta e din contul umflatilor de noi! Din votca contrafacuta care ne-ai bagat-o pe git si cafeaua din zat! Toata bunastarea ta e din contul lacrimilor si a nenorocirii noastre! Tu nu sustii literatura nationala, tu esti groparul ei! Chiar e bine ca vor veni astia sa-ti ingroape businessul!

DUSIA. Tu sa nu-mi spui mie porcariile astea, alcoolic nenorocit ce esti! Daca vorbesti asa esti un bou! Na, crapa! (ii pune halba de bere dinainte)

Pe fosta proprietara a Fulgusorului n-as fi intilnit-o, daca nu avea sa fie expulzata din România. Am zarit-o, absolut intimplator (ironia soartei), la McDonald’s. A depasit cu citeva zile termenul de trei luni de aflare in tara. „Nici nu stiu ce mi s-a intimplat cu florile, ca nu are nimeni cheie sa le ude… Acum incerc sa intru la ambasada, sa le explic”. Sta de cinci ani la Brasov, unde are apartament, tot de atunci asteapta sa-si primeasca cetatenia. 

 – In zilele celea credeam ca-mi ies din minti, daca m-as apuca sa scriu, ar iesi un roman. Nelly Munteanu, careia pe atunci ii apartinea constructia de alaturi, a intrat cu buldozerul in Fulgusor,  desi cafeneaua era privatizata, cu acte in regula. Primaria emitea decizii peste decizii referitor la lotul din jurul Fulgusorului, cine dadea mai mult - i se re-repartiza. Multi dintre ei nici nu stiau ca prin alta decizie apartine altcuiva. Am un teanc de copii ale acestor documente, le aduc data viitoare de la Brasov sa le vedeti. Pe linga primarie veneau altii cu cefele groase, care-mi aruncau dolari pe masa sa le vind actiuni. Intr-o zi au venit trei si mi-au pus pistolul la timpla: ori sa le platesc in fiecare luna, ori, ca sa ma lase in pace – sa le dau o suma mai mare dintr-o data, ei ii ziceau „otstupniie”. A doua zi, m-am dus si mi-am cumparat si eu pistol. Il purtam mereu cu mine. Iti dai seama ce senzatie ai cind in fiecare zi te duci cu pistolul la serviciu? Cit pot sa reziste nervii?

… Cind a venit Nelly cu buldozerul, am alergat si am pus masina in fata: treci peste noi, daca poti. Atunci s-a intors inapoi. Dar au urmat si amenintari, si promisiuni ca ne va face cafenea la primul etaj al blocului, dar stiam ca nu se prea tine de cuvint. Si iarasi amenintari. Apoi a trecut la taierea firelor electrice si a tevilor de apa. Cei de la primarie o faceau, ca de obicei, pe neputinciosii… Pina venim intr-o dimineata si vedem ca a demolat camerele din spate. Atunci fiul meu a zis: mama, vinde-le localul, ca o sa vii odata si o sa cazi in groapa. Ce am luat pe el? O nimica toata.  Ne-am restituit banii platiti pe actiuni. Pe urma am incercat sa iau in arenda spatiul de la parter care este exact pe locul unde sta Fulgusorul, dar au cerut niste bani imensi si inca pe citiva ani inainte. Acum m-am mutat la Brasov, lucrez in Poiana ca traducatoare, ii mai ajut si pe prietenii mei care au niste localuri in oras. Feciorii sint ambii la Dublin, au mai facut cite o facultate, cel mare are doua comori de fete… Si eu stau singura la Brasov in patru camere…

…O cunosc toti artistii. Si ea ii cunoaste pe toti. „Inainte de Fulgusor am lucrat mult timp la barul Teatrului National, nici nu stiu pentru citi directori am facut banchete. Atunci se faceau banchete frumoase la fiecare deschidere si inchidere de stagiune, la fiecare premiera… Il tin minte si pe Visotki invitat la deschidera unei stagiuni inainte de a pleca in Franta… Si pe urma, cind plecasem deja de acolo si aveam Fulgusorul, tot le mai faceam banchete, pentru ca le placea… Iar cei de la teatru veneau in fiecare zi la noi, la Fulgusor. Venea Ciutac, venea Sulac, a venit saracul aproape pina in ultimele zile de viata, de obicei cu Doinita care zicea lung „taticuuuu” atunci cind el isi comanda cele 50g de coniac. Si nuntile le-au facut la noi. Petrica Hadârca, dupa inregistrarea casatoriei a venit cu tot alaiul la Fulgusor sa bea sampania… Apoi, peste citiva ani, a adus-o pe fiica-sa: uite aici te-ai nascut!

– Cine avea cea mai mare lista de datorii?

– Fetele stiau, crezi ca tot timpul imi spuneau mie? Venea Vasile Zubcu si mie tare imi placea de dinsul, mai ales dupa rolul lui Eminescu in filmul lui Loteanu. Dar anume dupa rolul acela se intimplase ceva cu ell, bea, saracul, rau de tot. Venea la mine si zicea: Anisoara, 50 g pe datorie, ca mor! Iti dau, Vasile, daca mori…

Eu nu am prea intrat in viata celor care veneau la terasa, dar fetele stiau totul despre ei, cind s-a indragostit Gheorghe Griu si a lasat bautul, incit chiar a jucat rolul central in Horia, cu cine a mai aparut la cafea Sochirca, cine cu cine nu se mai „intilneste” si stau deja la mese diferite… Putem, daca vreti, sa o cautam pe Pasa, chelnerita (apropo, Pasa a si servit ca prototip pentru rolul Dusei, doar  atit ca Cheianu a facut-o proprietareasa, -n.r.) poate ea va povesteste. Eu aveam alte griji, sa ma razboiesc cu cei rai, sa umblu pe la politie… Tineti minte ca, pe linga artisti, intr-un timp veneau niste banditei sa joace carti, de care nu puteam scapa nicidecum. A venit odata politia, i-a scos afara, ordonindu-le sa ridice miinile sus. Si toti aveau cite doua sticle de sampanie in miini. Ce i-au mai batut atunci!!! A doua zi ii vedeam trecind pe alaturi, care vinat, care sciopatind, cautindu-se unul pe altul, dar n-au intrat. Pe urma l-au ucis pe seful lor, pe Zelionii, si n-au mai venit deloc…

– Ce s-a facut cu Centrul Cultural European din curtea Fulgusorului?

– A fost iarasi o decizie a primariei sa-i dea lotul si lui Zamfir, cum sa nu! Cred ca am o copie si eu… L-au luat de la SRL Dacia Romana si i l–au dat sa faca Academia Naiului…Tineti minte caramizile celea pe care le lipisera cu mortar? Cind am amenajat gradina, vroiam sa le scot si au venit baietii de la National sa le ia cu roaba, sa le pastreze ca pe o mare relicva…

– N-ati fost la spectacol?

– M-am intilnit cu cineva din „garda veche” si m-a intrebat:  cum, Anisoara, n-ai fost? Pai uite, Cheianu a facut un spectacol despre Fulgusor, si este si rolul tau acolo… Dar, de sint prin Chisinau nu am prins nici o reprezentatie…

– Unii zic ca ar trebui reinventat Fulgusorul…

– Pai, gasiti un local si v-il fac!