VALENTAINELE băieţilor AKORD la cumpărături
8.30, o oră mult prea matinală pentru cei trei feţi-logofeţi din trupa AKORD, care şi-au jertfit somnul de frumuseţe, pentru a le face pe plac fanelor. E luna lui Valentin, sezonul estival al dragostei, ora de vîrf a activităţii hormonale, anotimpul în care fluturii din stomac se ridică cu roiul în dreptul inimii şi o înmoaie. Fetele devin mai visătoare, băieţii - mai cu dare de mînă.
Băieţii de la AKORD – Igor, Victor şi iar Igor - ne-au spus că oricînd sînt gata să-şi subţieze buzunarele pentru fiinţele dragi, iar generozitatea lor nu se exprimă în luna şi stelele, greu de palpat, de pe cerul care i-a unit(denumirea albumului), dar în valută forte – fiecare ar da minimum 100 de euro pentru un cadou.
În anul care a trecut, trupa a înregistrat recorduri după recorduri – un concert, în care s-au investit cei mai mulţi bani din istoria show-businessului autohton – peste 40 de mii de euro (sursa – Iurie Badicu, producător); după o viaţă complicată şi încurcată cu Music Master (sursa – băieţii) şi-au găsit, în timp record, un nou producător, care a pus preţ mare pe ei; este unica formaţie care a avut într-un concert 4 trupe de show balet; fiecare piesă a avut reprezentarea sa teatrală etc.
Sînt moderni şi clasici, nebuni şi romantici, apreciază hainele calitative şi se dau în vînt după lucrurile originale. Pentru fete aleg cadouri după bunul gust al lor şi nici unul dintre ei nu a dat cu obrazul pînă acum. Aşa că, am mers ca nişte căţeluşi încrezători în urma lor. Cînd s-au deschis uşile grandiosului Shopping MallDova, am remarcat că AKORD-ul nu se pierde, am constatat surprinşi că şi băieţii nu se plictisesc într-un magazin, că sfîntul Valentin le unge parcă cu balsam(măcar pe-o zi) fruntea, după care ei devin atît de răbdători şi atît de risipitori. Aşa cum le–ar plăcea fetelor.



Una din primele scene înălțătoare pe care mi-o amintesc e un festival de dans
nu doar filme şi nu doar pace menţinută cu războaie. hollywoodul e depăşit de o astfel de stire
facebookul ca facebookul, dar dupa megaupload chiar sufar...
utin a găsit o soluţie care îmi place. Examinarea imigranţilor
Germania se pronunţă în problema pacificatorilor