Umbra. Racoare. Plain air. Placere. Tragi cu pensula pe pinza, te indepartezi, dai din cap a aprobare. Bine. Daca mina oboseste alergind in urma gindurilor – sai in piscina. Sau plivesti gazonul. Sau admiri zarea. Idila.

In privinta plivitului s-ar putea sa exageram. Mosia, cum ii zice Mihai Tarus cu tandrete ironica, este bine ingrijita si fara agroeforturile sale. Obligatia directa, ca si, de altfel, a sotiei sale, pictorita petersburgiana Larisa Astrein, este sa admire rasaritul-apusul, linia orizontului si, pe cit posibil, sa invesniceasca pe pinza aceasta densa frumusete rustica a Onitcanilor. In masura in care o pictura avangardista poate aminti de forma naturala a lucrurilor si a locurilor. “De obicei, pentru pictorii abstractionisti natura, daca ai norocul sa o simti, sa o intelegi, serveste pe post de catalizator, sugestie, iesire din cochilie, dechidere". Atelierul, desi e spatiul unde artistul se simte cel mai in siguranta, te constringe la utilizarea mai intensa a culturii, daca o ai, si a amintirilor daca, la fel, ai reusit sa le acumulezi. Plain air-ul te mobilizeaza, te invata sa te concentrezi, pentru ca ai de indeplinit o sarcina intr-un timp restrins. Se schimba lumina, mai da o ploaie sau te apuca inoportun o banala foame. Nu ai timp sa te gindesti la tehnici, sa analizezi cum e mai bine, e ca si cum ai trece in goana peste niste baltoace. Pe urma iti dai seama cum ai facut-o. Crize de creatie? “Daca ai crize, inseamna ca esti deja pictor realist", glumesc ei.

Apropo de mosie. Este, de fapt, casa de vacanta a surorii sale, Natalia Vrabie, unul dintre cei mai longevivi si mai influenti directori de banca din Moldova). Aici seniorii locuiesc intreaga vara, exersindu-si pasiunile latifundiare, iar juniorii si artistii vin in week end-uri.

Umbra. Racoare. Plain air. Zero vecini. Idila.