Alb-roze-roşu. Faţa micilor producători de vin, adunaţi la marea reuniune de sf�rşit de an, a schimbat toate culorile vinurilor care urmau a fi examinate. Evident emoţionaţi, unii chiar la prima ieşire �n public, �şi plimbau, printre mesele �n trei r�nduri, g�nduri şi g�nduri. Din c�nd �n c�nd, mai trăgeau cu ochiul spre măsuţa unde stăteau, pasibile de voia hedoniştilor, sticlele la care au muncit o toamnă şi-o vară. Cum e să fii un chitic �ntr-o piaţă de desfacere sechestrată de rechini şi �ntr-o ţară �n care legile mai mult te frig dec�t te �ncurajează să faci vin puţin, dar bun?

 

Doi pasionaţi ai viei şi vinului Gheorghe Arpentin, oenolog din Moldova şi Nicolas Dirand, viticultor din Alsacia, Franţa s-au asociat. În urma acestui mariaj profesional, în anul 1999, s-a născut întreprinderea „Les Terres Noires”, care şi-a propus, din faşă, să elaboreze vinuri de înaltă expresie. Zis şi făcut. Câţiva ani de cercetări pedologice, climaterice şi experienţe �n microvinificaţie, le-au permis să selecteze cele mai interesante podgorii din punct de vedere calitativ, cele de la Olăneşti, Ştefan-Vodă. De la pregătirea terenului şi p�nă la plantarea primelor parcele, managementul viilor este efectuat conform cerinţelor Agriculturii Biologice. Aşadar, viţa de vie se „tratează” cu preparate naturiste, iar fertilitatea solului e asigurată doar prin folosirea exclusivă a compostului organic. Gheorghe Arpentin, �n calitate de preşedinte al Uniunii Oenologilor, ştie multe despre problemele micilor producători. „Problemele s�nt de ordin administrativ şi legislativ. În Moldova funcţionează legile vechi care reglementează activitatea industriei vinicole, a întreprinderilor mari, nu şi pe cea a vinăriilor mici, care se văd în imposibilitatea de a răspunde tuturor cerinţelor. E un proces complicat care include certificarea, licenţierea, controale interminabile. Legea prevede implicarea �n producere a mai multor persoane, existenţa unui laborator.

 

Chiar nu e cazul în situaţia micilor producători. Ei pot apela la un laborator independent şi nu au nevoie de o infrastructură mare, ca sa facă un vin bun. Totul depinde de calitatea strugurilor, de atenţia cu care este �ngrijită viţa de vie şi cu care este produs vinul. Companiile mari vinicole au macro-interese, ei , de-a lungul vremii, nu au atins calitatea adevărată. Deoarece fenomenul vinificaţiei artizanale este nou pentru Moldova, mişcarea micilor producători e cam slabă, s�ntem deocamdată dispersaţi. Se observă şi o doză de neîncredere. Dacă marii producători nu-şi pot promova anumite interese, noi cum? Totuşi, e îmbucurător faptul că au apărut şi eu cred că în 10-15 ani micii producători vor reuşi să schimbe în bine faţa vinurilor moldoveneşti”. S-a reîntors �n ţară cu g�ndul să-şi scoată p�rleala pentru toţi cei 30 de ani petrecuţi departe de „butoi”. Rebotezat Anatoli �n Rusia, a hotăr�t să-şi �ntoarcă numele bun, la care au pus umărul toţi moşii şi strămoşii lui, cel de viti/vinicultor. A ales butaşi italieneşti, pentru că strugurii au un buchet mai bogat, dar planifică să planteze şi soiuri autohtone – Feteasca, Rara Neagră. Pe an stoarce cam 50 de tone de vin, pe care �l �mbuteliază şi-l pune la păstrare. Problema lui e realizarea. În 2006, în plină forfotă a crizei vinului, a rămas şocat de reacţia consumatorului din Rusia, care era nemulţumit de dispariţia vinurilor moldoveneşti de pe rafturile magazinelor. Anume �n această perioadă, pe piaţa rusă, şi-au făcut drum producătorii de vinuri din Chile şi Argentina, care i-au cucerit pe velicoruşi cu preţuri mici. Dar nu e un motiv să declarăm război ţărilor cu pricina, pentru că după ce au ocupat piaţa, au aburcat şi preţurile. Producătorul Iurco �şi ţinteşte privirea spre Belgia, Rom�nia, Cehia, Polonia. La 15 aprilie are deja planificată o prezentare în Cehia. Speră să se întoarcă cu câteva contracte de distribuţie în mînă.