Este nascut la 6 mai 1969, in satul Lapusna, raionul Hincesti; Studiaza intii la Colegiul Cooperatist din Chisinau,

apoi la Facultatea de Drept a Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi; Din 1994, face afaceri in România;

In 1998 – 1999 este director al Departamentului Privatizare si Administrare a Proprietatii de Stat al Republicii Moldova, iar in martie-noiembrie 1999 exercita functia de Ministru de Stat in Guvernul Republicii Moldova;

Din martie 2005, este parlamentar si vicepresedinte al Comisiei parlamentare pentru securitate, ordine publica si aparare.

 

Simtul perspectivei la moldoveni, criza elitelor si friptura de la Aura

Intram in dialog in viteza, abia reusesc sa includ dictafonul (mai tirziu aveam sa-mi dau seama ca asta ar fi pentru el viteza normala, ca si faptul ca discutia poate incepe din orice alta parte si nu obligatoriu de la inceput, si inca pe o tonalitate pozitiva). Dezbatem dezbaterile. Care nu prea seamana a "discutii sau analize a unei probleme sub toate aspectele si din diferite puncte de vedere" cum incearca sa defineasca timid dictionarul, ci mai degraba a cochetarie crispata in fata camerei si a aranjament lejer in spatele acesteia...

– Din pacate, pe nimeni nu intereseaza dezbaterile serioase ale problemelor. Oamenii sint coplesiti de propriile griji si, daca mai vii si tu peste dinsii cu discursuri despre cit este de greu, le creezi chiar un fel de repulsie, esti privit cu mult mai mult interes daca te duci sa prepari o friptura la Aura…

 

– Ar fi din doua motive: ori oamenii nu vad rezolvarea reala a acestor probleme pentru ei, ori nu asteapta ceva mai serios de la politicieni decit un nou episod de circ politic.

– Mi se pare o stare generala destul de periculoasa, toti traiesc cu ziua de azi, cel mult, cu cea de miine… Si toti au o varianta de rezerva care nu este legata cu locul asta.

 

– Avem o tara de yoghini care respecta postulatul «traieste clipa»?

– As vrea ca motivatia sa fie una ioghina, dar din pacate nu este asa. Nici macar clima nu ne permite sa traim doar cu ziua de azi, trebuie sa pregatim „sania pentru iarna” si tot asa...

 

– Poate fi motivul ca moldoveanului ii place sa fie in treaba fara ca obligatoriu sa stie pentru ce: este implicat, transpira, oboseste, parca e harnic, dar parca nu se misca nicaieri?

– Ceea de ce are nevoie Moldova acum cred ca sint elitele. Politice si nu numai.

 

– In elitele politice intra doar cei de la putere sau are totusi loc si opozitia? Si apoi elitele, in sensul lor clasic (ce avem noi, la urma urmei, cu sensurile clasice?), nu se formeaza numai din persoanele care apar cu regularitate in revistele glossy sau pe sticla…

– Tocmai. Ii am in vedere pe cei care au o influenta asupra opiniei publice, care pot sa o modeleze. Din pacate, politicienii o modeleaza doar in sens negativ. Dar sint si personalitati din cultura, buni profesionisti, cuvintul carora este de o mare valoare…

 

– Si, din pacate, mai nou aflam, ca pe parcursul a unui modest deceniu si jumatate, il "ofera" cu placere si unora, si altora…

– Spre regret, am cam pierdut ceea de ce are nevoie o societate care se vrea a fi si sanatoasa – niste puncte de sprijin, niste piloni a caror pozitie sa fie determinanta pentru noi in momentele de criza. Sper ca e pentru o perioada egala cu aflarea comunistilor la putere.

 

– Cind va avea loc aceasta minune neglijata de Nostradamus?

– Nu ma bazez pe minuni, ci pe studierea anumitor tendinte, calcule, studii, cercetari si pot sa afirm cu certitudine ca anul 2009 nu va mai fi anul dominat de comunisti in Republica Moldova.

 

– Cum se va intimpla?

– Foarte simplu: dupa alegerile parlamentare, daca ele vor fi unele ordinare, comunistii nu vor avea numarul necesar pentru a conduce detasat. La o elementara analiza a unor initiative zgomotoase devine absolut clar ca, din start, urmareau cu totul alt scop decit cel anuntat. Acelasi mult-trimbitat Pact Social, in urma caruia s-au creat si alte sindicate, si alte uniuni ale scriitorilor, si-a atins scopul nedeclarat: o divizare si mai profunda intre cetatenii republicii.

 

– Pare paradoxal ca, desi nu prea au oameni si ii recruteaza de peste tot, au pozitii mult mai stabile decit opozitia.

– Oricit de paradoxal ar suna, dar puterea lor este direct proportionala cu slabiciunea celor care sint la ora actuala in opozitie. Pentru mine este foarte straniu ca lucrurile acestea nu sint intelese in primul rind de cei care sint in opozitie sau se declara a fi in opozitie. Urmeaza sa le constientizeze si societatea si sa se implice, inclusiv acei pe care eu ii numesc valori pasive - cetatenii care au capacitati, dar care se complac deocamdata in postura de spectatori, pe care ii gasesti in asa-numita societate civila. Implicarea acestor oameni este absolut vitala, fiindca in momentul in care valorile nu se implica, non-valorile ocupa locurile cu usurinta.

 

– Ce ar putea sa faca opozitia ca sa iasa din postura asta neserioasa in care se afla?

– Nu stiu daca opozitia urmeaza sa faca ceva. Din punctul meu de vedere, soarta opozitiei nu mai este in miinile celor care sint lideri ai acestei opozitii declarate sau care urmeaza sa fie declarata. Schimbarea va veni de la sine, prin schimbarea fireasca a clasei politice din Republica Moldova.

 

– Cit motiv de optimism…"Schimbarea fireasca” presupune schimbarea de generatii, ceea ce nu e prea imbucurator pentru cei care spera la schimbari antume si nu postume…

– Sa ne aducem aminte de anul 2004, cind toata lumea in Chisinau evita si ezita sa discute despre viitoarele alegeri, fiind convinsa ca vin comunistii cu cel putin 90 de mandate. Cum spune moldoveanul, „no chances”. Ei, uitati-va ca s-a putut. Energia, nevoia de schimbare exista. Si asta o simt eu, dvs. si toata lumea… Cine o sa vina? Cei care o sa aiba capacitatea sa inteleaga ca dincolo de programele elaborate frumos, cu stufozitati literar-artistice, cu interminabile etalari de zimbete si pe alocuri dinti, a venit timpul sa comunice cu oamenii, sa le explice pre limba lor fiecare actiune pe care o fac, sa educe, la urma urmei, un cetatean exigent.

 

– Pai, comunistii asa au si facut, au mers din poarta in poarta si au discutat cu oamenii, pre limba lor. Si tot mai putini si mai putini cred ca comunismul (ce cacofonie oportuna!) poate fi cumva "dus".Incepe sa capete iz de vesnicie.

– Oof. Oful acesta nu-i in zadar. Daca aveam comunism, poate era o situatie mai buna, fiindca ceea ce este e doar o cinica exploatare a brandului... Eu nu sint atit de pesimist…

 

– ...pozitia va obliga…

– …nu numai pozitia. Eu indraznesc sa ma cred, ma scuzati de lipsa de modestie, realist. Daca situatia era atit de neagra cum pe alocuri se arata a fi, nu ma implicam in ceea ce se numeste in Republica Moldova activitate politica. Consider ca totul urmeaza inca a fi facut. Si va spun cu toata certitudinea ca exista sanse sa revenim la normalitate.

– Sa revenim?

– Poate nu e corect sa spunem „revenim”. Caci nu stiu daca am fost vreodata in situatie de normalitate. Pentru ca n-am fost niciodata un stat adevarat. Cu institutii separate care apara drepturile cetateanului si nu dimpotriva, i le incalca. Si unde cetateanul nu vorbeste in soapta... Observ tot mai des ca persoane deloc anonime din Chisinau vorbesc in soapta. Majoritatea dintre ei nu au avut conflicte fatise, nu au fost presati in mod direct de putere dar, la nivel de subconstient, se tem. S-a creat o atmosfera cind toata lumea traieste un sentiment de frica. Si noi ce facem? Dezbatem plini de patos in Parlament vizavi de optiunea noastra europeana, despre acordul asimetric, despre preferintele autonome si comerciale, in acelasi timp, avem lunar cel putin cite o decizie a Curtii Europene a Drepturilor Omului in care se vede foarte clar ce se intimpla in Republica Moldova: tortura, tratament inuman, neexecutarea deciziilor judecatoresti... Toate discutiile despre Europa sint doar o exploatare a unei stari a societatii care isi vede salvarea in Uniunea Europeana.

 

– Am pierdut toate sansele?

– Cetatenii trebuie sa stie ca aderarea la Uniunea Europeana este punctul final al unui drum foarte si foarte lung. Inclusiv si cei de la tara, caci, dupa cum se vorbeste la televizor, ei ar putea sa inteleaga ca miine–poimine vom fi in Europa. S-a vorbit foarte mult de Planul de actiune individual Republica Moldova – Uniunea Europeana. Doi ani au trecut deja, mai avem un an. Ei, dincolo de mesajul general pozitiv, in raportul CE se semnaleaza grave incalcari la capitolele Institutii democratice si Libertatea presei, se subliniaza interventia abuziva a Guvernului in business, lipsa de independenta a Justitiei si asa mai departe, ceea ce inseamna ca nu am prea facut pasi concreti spre scopul nostru de integrare europeana. Ministrul de externe spune insa ca sintem pe ultima suta de metri. Sigur, sintem pe ultima suta de metri. De plan, dar nu si de realizare.

 

Curajul de a vorbi in soapta sau fabula, noua norma de drept

– De ce puterea uraste oamenii de afaceri?

– In cazul dat e un sentiment firesc si foarte convenabil. Ura este generata de fapt de invidie si frica… Daca vorbim de cei care isi expun punctul de vedere in soapta, in mare parte sint oameni de afaceri. Cunosc foarte multi dintre acei pe care nu i-a ajutat vorbitul in soapta. Desi sperau ca, in moment ce toti ceilalti au fost pusi pe burta, ei personal vor fi salvati de clopotel. Lucru care nu s-a intimplat.

 

– Cit de ascutit trebuie sa fie unghiul dintre cap si sabie ca sa evite coliziunea?

– Nu cred ca pozitia capului este determinanta la ora actuala. Este vorba doar de interesul puterii fata de businessul respectiv. Unghiul este absolut nerelevant si lucrul acesta s-a demonstrat si se demonstreaza in continuare cu prisosinta. Avem o galerie intreaga de victime dintre cei mai supusi vasali ai puterii. Exemple care, totusi, nu i-au invatat minte pe cei care vin pe urmele lor.

 

– Exista cineva (cu o treapta putin mai jos decit inaltul virf al piramidei) care sa fie in siguranta acum?

– Atita timp cit organele represive, justitia se afla intr-o singura mina, toti sintem vulnerabili. Indiferent daca-i motivat sau nemotivat. Oricine dintre noi a pus o semnatura undeva, a facut o tranzactie, a luat o casa, a vindut o casa. In orice moment se construieste foarte frumos o fabula, se prezinta public, dupa care du-te si te indreptateste. Pentru ca nu functioneaza norma de drept, ci functioneaza fabula. Dar spuneti-mi, va rog frumos, noi in ce tara traim, daca drepturile noastre le obtinem in afara ei, la CEDO? Noi avem vreun motiv sa credem ca tara asta are institutii care ne apara sau numai care ne acuza? Mie mi se pare un lucru ce urmeaza a fi discutat mai larg in societate. Vrem sau nu, acest lucru tine si de perceptia Moldovei ca tara. Si imaginea respectiva o sa persiste si dupa plecarea acestei conduceri.

 

Formula primului milion si prioritatile moldovenilor

– Afacerile dvs. au inceput intr-un mod romantic, pe vremurile studentiei, cu frigidere si televizoare trecute peste poduri de flori…

– Prea mult spus business, era ceea ce spuneam noi pe atunci bisnita si a fost un inceput de cale, o forma de a face studentia mai confortabila si mai placuta. Dar, daca sa vorbim serios, unele calitati absolut necesare de care am avut nevoie la acea etapa, mi le-a dezvoltat, pe alocuri chiar mi le-a implementat regretatul meu unchi, Gheorghe Filat. Am fost impreuna o perioada scurta de timp, dar am avut o relatie foarte consistenta, el a fost adevarata mea universitate…

 

– Ce ati invatat de la el?

– Ceea ce inseamna atitudine, tenacitate si capacitatea de a-ti pune scopuri la prima vedere irealizabile. Si dorinta de a face carte. Era pentru el unul din lucrurile prioritare. Care mai apoi a devenit si pentru mine.

 

– Daca privim in jur, observam ca nu e tocmai o prioritate… Ba chiar deloc…

– Depinde... Cred ca aceasta inversare de valori tine de o perioada de criza prin care trecem si mai tirziu oamenii oricum se vor intoarce la ceea ce este prioritar pentru ei ca fiinte umane. Bunurile materiale creeaza conditii pentru a creste ca personalitate, ele nu constituie o valoare in sine.

 

– Nu conteaza banii? Dar, de fapt, ce conteaza?

– Sentimentul de implinire pe care il ai dupa ce realizezi un proiect, mai ales in cazul in care ai avut indoieli ca vei putea sa-l duci pina la capat.

 

– Si, dupa televizoare si frigidere, ce a urmat?

– Am exportat hirtie in România. Am inceput cu cantitati mici, apoi mai mari, apoi am importat direct din Rusia ca, in scurt timp, sa devin unul dintre cei mai mari comercianti de hirtie din România. Am fost si membrul Patronatului celulozei si hirtiei din România, am avut un parteneriat foarte reusit cu cel mai mare combinat de celuloza – Celofan-Donaris, am si exportat hirtie româneasca in Moldova, am participat la privatizare si am fost copartener la fabrica de hirtie de la Constanta, de unde ulterior m-am retras, am intrat in afacerea tipografica, e vorba de tipografia Dosoftei de la Iasi.

 

– Ati fost declarat intr-un an cel mai influent om de afaceri din Moldova de peste Prut. Românii v-au iertat ca ati iesit in evidenta?

– Ulterior am aflat ca s-a deranjat multa lume la Iasi. Eu n-am reusit sa observ, eram total absorbit de proces.

 

– Si acum?

– La ora actuala afacerile mele sint la nivel de investitii imobiliare, mare majoritate in România. Este un business care nu necesita implicarea mea directa in administrare si gestionare.

 

Un occident neasteptat  de relaxat si tristele derivate ale podurilor de flori

– De ce occidentul este atit de relaxat in raport cu ceea ce se intimpla la noi?

– Si eu am pus mize foarte mari pe factori externi, care m-au dezamagit. Prin abordarea foarte si foarte superficiala a celor care se numesc monitori sau evaluatori de implementare a reformelor democratice in Republica Moldova. Si le-am spus franc: pentru mine este foarte straniu ca dominanta in atitudinea voastra fata de Republica Moldova este caracterul declarativ antirusesc al guvernarii. De ce nu incercati sa vedeti dincolo de declaratii in ce conditii vietuiesc oamenii de aici? Poate sint subiectiv, fiindca imi aduc aminte de 1999, cind eram extrem de presati de occident sa facem reformele necesare intr-un ritm alert: reforma teritoriala, administrativa, sociala, cenzul de pensionare si asa mai departe… Acum nu vad prea mari presiuni din partea lor. Cred ca la ora actuala prioritatea dinsilor este de a mentine Republica Moldova intr-o anumita stare. Si intr-o anumita zona de influenta.

 

– In legatura cu acest subiect se zice ca ati fi dat dovada de curaj in declaratii pe la Bruxelles si Strasbourg?

– Dezagreez in totalitate aceasta abordare, curaj reprezinta cu totul si cu totul altceva. As vrea sa vad macar un judecator, un procuror sau un anchetator care sa iasa si sa zica ca nu-si poate exercita meseria fiindca este presat in luarea deciziilor. Si ca isi da demisia. Aceasta ar fi o mostra de curaj. Care, din pacate, nu exista.

 

– Ce parere aveti despre schimbarea de mesaj in raport cu România?

– Daca incepem sa catalogam declaratiile, sintem in pierdere de timp, pentru ca uneori sint facute pentru a plasa discutiile pe niste domenii irelevante. Mai bine am schimba declarantii decit declaratiile. Si ar fi mai eficient. Cred ca toate aceste afirmatii care au fost facute fata de România, dusmanoase, alogice si impotriva intereselor cetatenilor Republicii Moldova fac parte dintr-un ciclu de actiuni cu un scop bine definit. Dar ramin in continuare profund dezorientat si de faptul cum administreaza România relatiile cu Republica Moldova. Am impresia ca cineva a ramas in continuare pe un pod de flori. Lucrurile s-au schimbat, noi am evoluat, ne-am cunoscut mai bine si actiunea ar trebui sa fie una mai larga, mai prezenta, pentru ca numai prin participarea la tirguri de carti si recitaluri de poezie (care sint si ele foarte importante pentru ca „spiritul românesc trebuie sa fie pe fiecare centimetru patrat” cum era o lozinca in deceniul trecut) nu ajungem departe.

 

– Guvernul Sturza, din care ati facut parte, era considerat cel mai proeuropean, dar era in acelasi timp si cel mai snob. Se vorbea foarte mult despre globalizare, despre macroeconomie si alte ciudatenii…

– Singurul regret pe care il am in legatura cu perioada petrecuta in Guvern tine de faptul ca am inteles prea tirziu ca oamenii pur si simplu nu intelegeau despre ce vorbeam. Si cred ca a fost o lectie pe care am invatat-o deja.

 

– Daca se retinea mai mult guvernul Sturza intram in Europa odata cu România?

– Cu un anumit grad de subiectivism, as putea spune ca da. Nu era vorba de acel guvern, ci de conjunctura regionala. Si efortul care a fost depus a fost unul determinant vizavi de atitudinea europenilor fata de noi. Si, pe atunci, era o atitudine foarte buna. Daca nu era demis, era sa fim membri cu drepturi depline in Pactul de Stabilitate nu numai formal, ci si sub aspect investitional inca din 1999. Am pierdut foarte mult timp, foarte necesar.

 

Votam clovni si traim mituri

– Cum se face ca noi avem oameni inteligenti, dar Moldova e in fond o tara ridicola?

– Nu vreau sa fiu de acord cu aceasta afirmatie. Nu este o tara ridicola. Avem o problema la capitolul prezenta si prestanta…

 

–…logica, ratiune, coerenta…

– Probabil oamenii inteligenti se afla oarecum la distanta unii de altii si se creeaza un efect de rarefiere si nu de unificare a fortei.

 

– De ce in zona asta intotdeauna se voteaza clovnii si nu oameni cumsecade?

– Pentru ca oamenii cumsecade nu au tupeul necesar sa iasa in evidenta, sa epateze. Cei cu mesaj tehnic sau carturarii par palizi si incolori. Iar clovnii, dimpotriva, atrag atentia asupra lor. Omul chiar si cind isi alege soarta, vrea distractie.

 

– Cit de incredibile trebuie sa fie promisiunile ca sa fii crezut?

– La noi lucrurile se rezolva simplu: cu o foaie A4, o poza frumusica, citeva promisiuni aranjate pe stinga si toata aceasta manopera aruncata frumos in cutia postala. Lucru pe care poate sa-l faca oricine: si un clovn, si un nebun. Setul promisiunilor difera in functie de razvratirea fanteziei: de la salam ieftin pina la transformarea Vaii Morilor intr-o mica Elvetie…Totul la pachet, poftiti si ma votati. Si eu pot sa spun ca voi transforma Chisinaul intr-un mic Paris… Desi stiu, si fiecare din noi stie ca nu e posibil ca in 4 ani de zile sa realizezi acest lucru.

 

– Pai, oameni au nevoie de mit si nu de realitate…

– Dar de ce sa traiasca cu mitul, daca ar putea sa traiasca cu realitatea? In patru ani nu vom putea trai in Paris, dar am putea sa traim intr-un Chisinau civilizat, unde autoritatea poate fi accesata, unde responsabilitatile sint trasate foarte clar pe segmente, darile de seama - transparente. Unde se organizeaza referendumuri locale in orice problema de importanta majora. Si unde opinia cetatenilor cintareste mai mult decit indicatiile presedintelui sau guvernului.

 

– Nu vi se pare ca aceste afirmatii arata mai fantasmagorice decit transformarea Chisinaului in ”ce n-a vazut nici Parisul”? Este gata micul zeu - functionarul primariei - sa devina transparent?

– Din pacate, notiunea de administrare se rezuma la dependenta de functionar, de bunavointa si moftul lui de a semna sau de a nu semna un document. Si nu la dependenta de norma legii. Eu am un proiect la care tin foarte mult si consider ca ar contribui la detronarea Marelui si Atotputernicului Functionar: crearea Consiliilor de Cartier. Am fost la Paris special pentru acest lucru, sa vad cum functioneaza. Si vreau sa zic ca functioneaza perfect. Sint formate pe baze obstesti, cu interese clare legate de zona in care locuiesc cetatenii. Voturile lor sint consultative, dar au o mare influenta in cadrul dezbaterilor ulterioare la nivel de sector. Pun mare pret pe atragerea cetateanului in procesul de administrare si sper ca si oamenii vor fi interesati, pentru ca vor vedea ca decizia lor va avea influenta, parerea lor va conta. Sigur ca va fi greu la inceput, pentru ca cetateanul de rind s-a deprins deja ca parerea lui nu are nici o greutate, ca hotaririle se iau peste capul sau, undeva in alta parte.

 

– Are nevoie moldoveanul de democratie? Caci, dupa cit se vede dintr-o parte, are mereu nostalgia unei miini tari si a unui pumn mare, al unui tata al natiunii, a unei mame a tuturor ranitilor... Pe cit este pregatit moldoveanul sa-si hotarasca singur soarta? Caci e mai usor (ulterior!) sa dai vina pe altcineva ca te-a condus prost decit sa recunosti ca ai facut o pasiune pentru calcatul pe propria grebla?

– Sigur ca are nevoie. Si poate. Cu o singura conditie: sa se creeze un cadru legal si conditii normale pentru ca cetateanul sa-si aiba de grija singur. Nu o sa moara de foame, o sa gaseasca solutii pentru supravietuire si pentru dezvoltare. Iar pomenile astea sociale doar il fac sa ramina slab si dependent. Ceea ce-i convine perfect puterii.

 

Luxul de a fi liber si autoincatusarea

– Ce i-ati spune despre dvs. unui om care nu va cunoaste deloc si unuia care va cunoaste foarte bine?

– Celui care nu ma cunoaste i-as zice sa nu se grabeasca cu concluziile pina nu ma va cunoaste mai bine. Dar, in fond, ceea ce face un om, eu sau altul, este vazut in lumina diferita intotdeauna. Totul depinde de cel ce se uita, ce vrea sa vada... Dar cine stie totul despre mine? Nici eu macar nu stiu. Totusi, as avea un mesaj pentru cei care ma cunosc - prietenii mei. Le-as spune sa mai lase grijile proprii, mi-ar placea sa-i vad mai implicati.

 

– Ei vor?

– Sint sigur ca in adincul fiintei vor, fiindca pentru un barbat, chiar daca nu recunoaste, lupta reprezinta esenta vietii. Si unde e cea mai dura lupta daca nu in politica? In ceea ce ma priveste, sint sigur ca mai am de spus multe lucruri, de facut - si mai multe. Si am de platit anumite polite, mie insumi in primul rind. Fiindca orice actiune trebuie sa aiba o finalitate, adica atingerea scopului propus. Desi scopul vietii mele nu a fost niciodata de a fi un om public.

– Dar care a fost? Se intimpla sa si deviati de la scop?

– M-am simtit si ma simt bine in continuare in lumea businessului, pot sa ma manifest aproape in deplina capacitate. Dar si activitatea in politica Republicii Moldova, cit de straniu nu ar parea, imi acorda posibilitatea de a crea.

 

– De obicei, acei care au fost la putere traiesc cu perioada in care ei s-au simtit puternici si mereu raporteaza ce se intimpla la perioada aceea…

– Depinde cum ajunge omul la putere. Eu am pretentia sa spun ca am fost foarte liber in pozitiile in care le-am avut.

– Ce inseamna a fi liber cind e vorba de postul de sef al Departamentului Privatizare? E o afirmatie cam interpretabila…

– Nu, de ce? Pot sa explic. Nu e vorba de a fi liber in luarea unor decizii arbitrare, ci liber in relatia cu functia. Eu nu am obtinut postul tirindu-ma si facind plecaciuni. L-am obtinut in urma prestatiei mele ca profesionist. Am fost liber sa nu-mi aplec urechea la rugaminti si indicatii. Daca cineva cauta cu insistenta semnaturile mele din perioada respectiva, e mai simplu sa vina la mine si sa i le arat: au fost 12 semnaturi pe 12 proiecte investitionale, in mare majoritate de investitori straini, cum ar fi Farmaco, Ciment Rezina, hotelul Dacia, privatizarea fabricii Ionel de catre colectivul de munca, proiect conceput si realizat personal de mine, etc. Desi lucrurile acestea nu s-au prea discutat.

– De ce?

– Pentru ca am facut greseala de a nu comunica suficient. Din pacate. Greseala pe care comunistii nu o fac. Ei fac pregatire, actiune, argumentare si bataie in mass-media in fiecare zi. Si daca miine li se va spune oamenilor sa dea 50% din avere catre stat, la un moment dat poate sa se trezeasca sa fie pregatiti sa dea.

 

Cei care suntem versus  cei care am fi putut fi

– Ce ati schimba la propria persoana?

– Stiti, as vrea totusi sa pot intra mai putin in detalii. Imi ia foarte mult timp si ma consuma enorm. Multe lucruri importante nu-si gasesc loc in agenda mea, fiindca insist sa merg pina in cel mai mic detaliu.

 

– Pina unde merge autocritica?

– Pina departe. Sint prea autocritic si ma pierd permanent in autoanalize.

 

– Procesul va blocheaza?

– Ma face sa ma incatusez, dincolo de libertatea cu care ma laud. Eu apreciez foarte mult oamenii care sint si se simt liberi, care vorbesc ceea ce gindesc, chiar daca uneori aceasta spontaneitate nu pare tocmai inteleapta.

 

– De la ce virsta incepem sa traim cu o jumatate de masura? In sentimente, in principii, in eforturi?

– Sper foarte mult ca, odata cu trecerea anilor, o sa incep sa-mi traiesc din plin sentimentele. Cind esti tinar ti se pare ca mai ai timp si iti zici ca trebuie sa muncesti, iar cind te apropii de 40, iti dai seama ca viata trece si trebuie sa recuperezi. Emotii neglijate, vise, bucurii… In schimb, n-am putut sa accept niciodata jumatati de masura in eforturi si principii.

 

– In afara de apa, soare si protocolara coaja de piine de ce mai aveti nevoie?

– Daca omul ar avea nevoie doar de acestea, nu s-ar deosebi prea mult de animale. Oamenii (nu numai eu) au nevoie de a se manifesta prin creatiile sale, de a-si realiza potentialul. Si eu am visuri si simt in mine capacitatea de a le realiza. Si, poate mai mult ca niciodata, simt acum nevoia de a avea in preajma prieteni adevarati.

 

– Va multumiti cu putinul? Cit cintareste acesta?

– Eu sint multumit doar atunci cind stiu ca am depus maximum de efort pentru a obtine ceea ce-mi doresc, indiferent daca obtin mult sau putin. Cintareste de obicei mult, pentru ca sint perfectionist si nu ma multumesc cu solutii de compromis.

 

– Ce ati redacta la cel care sinteti?

– Deja lucrez la acest capitol. Uneori emotiile incearca sa ma domine, dar cind simt acest lucru, imi amintesc cine pe cine este stapin. Facem un pact de intelegere (cu emotiile) si mergem mai departe. Lupta cu trasaturile care nu ne convin este sortita la esec inca din start. Este mult mai eficient daca gasim o posibilitate de a ne intelege cu noi insine, atunci vom reusi sa si „redactam” cite ceva.

 

– Cum v-ar placea sa fiti daca ar fi sa alegeti?

– Eu am ales sa fiu asa cum sint. Daca as fi permis cuiva sa aleaga in locul meu, azi as fi fost cel mai nefericit om. Dar asa...toate alegerile imi apartin ca si responsabilitatile pentru ele, de altfel.

 

– Cum i-ar placea Sandei sa fiti?

– Sper ca asa cum sint. Noi am depasit etapa cind vroiam sa schimbam ceva unul la altul. Acum ne acceptam perfect asa cum sintem si credeti-ma ca acest lucru ne ajuta foarte mult sa avem o relatie frumoasa, dupa parerea mea.

 

– Sinteti un sot generos? Cum se manifesta aceasta calitate si cit de ruinatoare este?

– Cred ca sint. Cu Sanda nu e greu sa fii un sot generos. Nu mi-a cerut niciodata stele de pe cer. Nu cred ca ar putea sa ma ruineze, ci invers.

 

– Cind ati fost ultima data mindru de dvs.? Cit a durat?

– Cind am prins un peste de 12 kg. Accesul de mindrie a durat exact pina l-am consumat. Dar daca e sa vorbim serios, sint mindru de copiii mei. In fiecare zi.

 

– Ce sacrificiu ati/n-ati fi in stare sa faceti de dragul unei femei?

- Nu stiu, sotia mea nu mi-a cerut sa fac sacrificii.

 

– Copiii trebuie educati sa fie curajosi si cu simtul dreptatii sau maleabili si cu un ascutit simt al supravietuirii?

– Pai, cum sa va spun... Copiii se nasc cu un ascutit simt al supravietuirii si e normal sa-l pastreze pe tot parcursul vietii. Si simtul dreptatii tot il au innascut. Dar cred ca multi parinti, inconstient, educa in copiii lor frica in loc sa sustina curajul. Sigur ca si maleabilitatea isi are rostul sau: daca omul nu e maleabil, este rigid, daca este rigid - se adapteaza greu la mediu. Cred ca e o greseala sa le impui copiilor convingerile tale.

 

– Ii cresteti dupa regulile in care ati crescut si dvs sau in varianta puternic redactata?

– Toti vrem sa ne crestem copiii intr-o varianta ideala care nu cred ca exista. Regulile dupa care am crescut eu au fost mai dure, azi traim in alta lume. Respectiv si regulile sint altele.

 

– Ce ati vrea sa evite copiii dvs. din cele ce ati trait?

– As vrea sa evite indoielile, sa aiba parte de mai multa libertate in gindire si actiuni.

 

– Care sint zece locuri, lucruri care va plac sau v-au impresionat sau le aveti si nu va puteti desparti de ele?

– Nu ma atasez de locuri si lucruri, poate doar de oameni. Dar exista un loc unde ma simt extraordinar de bine si de care mi-ar fi foarte greu sa ma despart - gradina noastra.

 

– Ce va face optimist?

- Copiii. Generatia tinara, in general, ma face sa cred in perspective frumoase pentru tara noastra.