Istoria kitsch-ului este marcata de o încercare nereusita de a descoperi propria valoare, încercare ce s-a soldat cu o imitare vulgara a altei vieti…

Totul a început de la regele Ludovic al II-lea al Bavariei. Acesta se cam pierduse cu firea în procesul anevoios de cautare a identitatii sale regale si individuale si, obosit de aceasta confuzie existentiala, a început sa-l copieze pe regele Ludovic al XIV-lea al Frantei. Se zice ca în urma unei vizite incognito facute în Franta, la castelul Versailles, Ludovic al II-lea al Bavariei a ordonat ridicarea unui castel similar în tara sa. Specialistii în arhitectura sustin ca rezultatul a fost mediocru, în comparatie cu originalul, dar fatarnicia curtenilor l-a convins pe rege de maretia edificiului. Evident, kitsch-ul a existat si pîna atunci, dar aceste circumstante istorice, în care chiar si personaje de cel mai înalt rang s-au compromis, pierzînd simtul autenticitatii, au marcat istoria fenomenului. Însusi substantivul kitsch a aparut prima oara la Munchen, în 1860, si se referea la „produsele cu intentii artistice, dar de prost gust” (George Pruteanu, „Despre kitsch”).

Încercarile de a defini kitsch-ul au evoluat de la includerea acestuia într-un cadru clasic pîna la explicatii filozofice si psihologice ale fenomenului: „Kitsch, cuvînt german intraductibil, utilizat pentru a desemna arta de prost gust. Kitschul semnifica arta-surogat si se refera la un univers uman lipsit de profunzime” (Dictionarul de Estetica Generala).

În secolul XX definitia kitsch-ului a fost extinsa, pornindu-se de la ideea - dar, probabil, si de la senzatia - ca acesta nu poate fi redus la produsele artistice. Pentru ca, odata cucerit un spatiu, kitsch-ul se manifesta în toate dimensiunile realitatii. Cuvîntul-cheie al kitsch-ului este „pseudo” - tot ce se distanteaza de original, tot ce doar mimeaza originalitatea si autenticitatea poate fi considerat kitsch. În acest sens, cel mai elocvent defineste kitsch-ul fotograful si scriitorul român Cristian Crisbasan: „Un orgasm mimat este kitsch”. Iar scriitorul ceh Milan Kundera evidentiaza ca fenomenul în cauza exclude individualismul, scepticismul si ironia, „fiindca în împaratia kitsch-ului totul trebuie sa fie luat în serios”. Kitsch-ul presupune sensibilitate si înduiosare, considera Kundera, dar „sentimentele suscitate de kitsch trebuie sa fie de o asemenea natura, încît sa poata fi împartasite de cît mai multi". (Milan Kundera, „Insuportabila usuratate a fiintei”).

Moldovenii, „sensibilizati si înduiosati” de propria emotie estetica

În Moldova exista mult kitsch, doar ca noi nu stim ca… se numeste kitsch. Noi avem alte definitii. Cea mai frecventa „evaluare” a unei monstruozitati estetice autohtone se reduce la: „Foarte original, foarte original. Chiar îmi place”. În rest, aproape ca la Kundera: si sensibilitate, si înduiosare, si invidie, si dorinta de a reproduce în propria gospodarie entitatea estetica cu denumirea „foarte original”.

Se considera ca perioadele de tranzitie sînt mai vulnerabile la manifestari kitsch-oase. Dar kitsch-ul a existat întotdeauna. Copilaria mea, bunaoara, s-a produs într-o perioada ale carei standarde ideologice, estetice, decorative etc. erau foarte bine definite. Kitsch-ul, însa, iesea oricum la iveala - prin manifestarea fantasmelor adolescentului sovietic al anilor ’80 de a se asemana cu misteriosii si intangibilii monstri ai muzicii rock si pop americane. Cea mai mare parada a kitsch-ului, în satul meu de bastina - dar si în alte localitati, banuiesc - se producea duminica, la strada centrala sau la statia de autobuz, unde baietii „cei mai tari” îsi scoteau magnetofoanele asfixiate de abtibilduri cu fete goale si masini luxoase si îsi etalau tricourile cu chipuri de domnisoare languroase care nu semanau deloc cu fetele din satul nostru. Lînga un gard taranesc de nuiele, ei vroiau sa para ceea ce nu erau… Transformarile ce au survenit în ultimul deceniu confirma presupozitia precum ca tranzitia e mai vulnerabila în fata kitsch-ului. Drept dovada e si aparitia, în limbajul unor cercuri restrînse de cunoscatori, a adjectivului „kitsch-os” - înca neoficializat de limba româna, dar solicitat de realitate. Cum a fost evenimentul? - „kitsch-os”. Cum erau îmbracat cutare? - „kitsch-os”. Cum a vorbit cutare? - „kitsch-os”…

Manifestarea kitsch-ului în spatiul nostru geografic a început cu dimensiunea estetico-decorativa a acestuia. Setul inconfundabil ce a reprezentat aspiratiile „catre frumos” ale basarabeanului aflat în perioada de tranzitie au fost si mai sînt florile artificiale, ghiveciurile de plastic si covoarele turcesti. La începutul anilor ’90 deja se simtea în capitala discordanta estetica dintre edificiile impunatoare si draperiile turcesti puternic înflorate si dantelate, care veneau sa confirme seriozitatea institutiei si noua tendinta a luxului si a libertatii. Ulterior a urmat înverzirea spatiului cu flori de plastic - obsesie care, probabil, reda cel mai bine tendintele noastre de a obtine efectul dorit fara niciun efort. Florile artificiale, de fapt, pot pretinde ca sînt emblema kitsch-ului la moldoveni - alaturi de ghiveciurile de plastic, bineînteles. În monstruozitatea lor estetica, acestea pot fi comparate doar cu ingeniozitatea gospodinelor sovietice de a creste flori în cratite vechi, caldari si cutii de tinichea. Dar si ultimele pot beneficia de o interpretare postmodernista ...

Un specific al kitsch-ului autohton este ca, aproape în toate cazurile, la capitolul estetico-decorativ nu se atesta nicio diferenta în functie de statutul social sau nivelul intelectual. si omul politic, si savantul, si bisnitarul - iar, în ultimul timp, si taranul - au abordat acelasi stil în amenajarea spatiului sau vital. În ceea ce-l priveste pe taran, l-am blamat cel mai mult, din simplu motiv ca metamorfoza locuintelor satesti este mai mult decât dureroasa. Case taranesti care trebuie sa reprezinte sanctuarul traditiilor autentice au fost „decorate” cu tapete turcesti, poduri de plastic, ceea ce, în combinatie cu restul elementelor vietii rurale, capata un vadit aspect ridicol. Se pare ca scîrtîitul covorului turcesc sub picioare si „mireasma” florilor de plastic constituie deja, de prea multa vreme, fundalul estetic al existentii noastre si asta ne-a influentat grav optica prin care vedem realitatea.

Kitsch-ul este un termen ce are tangente grele cu psihologia si filozofia. Sînt convinsa ca moldoveanul, care e din fire nervos si mîndru, se va stropsi, auzind cum îi denigram preferintele, iar filozofia îl va îndreptati cu „subiectivismul placerii estetice”, ceea ce în traducere ar însemna ca are omul dreptul sa se bucure de ceva ce considera el „foarte original”… În general, dilemele filozofice gasesc o rezolvare rapida în arealul nostru cultural. Sîntem oameni de actiune, nu de reflectii filozofice. Sa luam, bunaoara, problema formei si continutului. Totul pare mult mai simplu, raportat la realitatea noastra. „Forma” noastra este usor maleabila si pare a fi un concept fara mari pretentii definitorii. Ramasi cam confuzi cu „continutul” dupa unele schimbari intervenite în dialectica istorica, ne-am lasat dusi de val, la îndemîna oricui… si aici s-a produs cine a dorit si viata a devenit, iarasi în virtutea circumstantelor, plina de kitsch. În aspect decorativ s-au manifestat bisnitarii chinezi si turci, carora li s-a oferit o colaborare fructuoasa din partea bisnitarilor autohtoni si o emotie estetica pe potriva din partea majoritatii cetatenilor. La ceea ce oferea „Calea Basarabiei” s-au alaturat si pictorii autohtoni cu lucrari patetice cu femei goale, sirene, lebede si balauri. În aspect intelectual si spiritual ne-a navalit tot felul de filozofii si ideologii kitsch-oase care s-au asortat de minune sirenelor si balaurilor. Respectiv, avem la tot pasul „forme” si „continuturi” kitsch: relatii kitsch-oase, iubiri kitsch-oase, fete kitsch-oase, gînduri kitsch-oase...

Farmecul discret al burgheziei moldave

Lunga perioada de austeritate sovietica, impusa de ideologie si deficitul permanent, s-a regasit în fantasmele moldoveanului despre bunastare si frumos. Basarabeanul a început sa fie mic-burghez si aceasta schimbare de statut se voia realizata peste noapte. Initial a început îmburghezirea spatiului vital. Noua burghezie si-a dorit vase chinezesti, covoare, haine stralucitoare, toate ca în „O mie si una de nopti”. Astfel, blocurile capitalei, altadata cel putin uniform înscrise în forma estetica a socialismului, au început sa fie ciopîrtite, mutilate, colorate, unele transformându-se în turnulete, altele în cetatui sau moschei - totul, se pare, în functie de tara pe care a vizitat-o omul si care, deci, constituia sursa fantasmelor sale burgheze. Îmburghezirea spatiului vital a solicitat si accesorii artistice care sa scoata în evidenta finetea si nobletea burgheza. si iarasi pictorii s-au dovedit a fi foarte buni manipulatori în materie de fantasme. Toate arhetipurile umanitatii stau însirate în scuarul de lînga Teatrul National. Astfel, s-a realizat o comunicare armonioasa între „creatori” si „contemplatori” si, probabil, fiecare al doilea cetatean al R. Moldova, daca nu a cumparat, atunci a avut parte de un jubileu fericit, dupa care în casa i-au ramas cîteva lebede frumos pictate pe lacuri splendide, împînzite de nuferi albi.

Apropo, de personajele din „O mie si una de nopti”. Reîncarnarea seherezadei este o alta fantasma ce reprezinta kitsch-ul moldoveanului. seherezada în cea mai kitsch-oasa identitate a sa poate fi întîlnnita ziua în amiaza mare în centrul Chisinaului, pe tocuri de 10 cm pe jumatate înfipte în asfaltul topit de caldura, în rochie cu paiete, gîfîind de dureri de picioare sau tragîndu-si neajutorata si îmbujorata fusta prea mini pentru mijlocul saptamînii de lucru… si genul masculin s-a cam pierdut în definirea propriei identitati. În cautarea acesteia, barbatii de dau fie dublura kitsch-oasa a lui Al Capone ce salasluieste în barurile si cazinourile kitsch-oase gen Las-Vegas - doar ca localizate prin apropierea Pietei agricole -, fie dublura lui Don Juan ajuns la pensie si caruia, din tot arsenalul de seductie, i-au mai ramas doar banii grei ai tranzitiei. si nici o nunta nu e nunta daca nuna cea mare, prin tinuta vestimentara si coafura, nu seamana cu Shakira sau cu Masa Rasputina - iarasi, în functie de preferintele geopolitice ale doamnei. Iar copiii nu au dreptul sa fie pur si simplu copii, ci, în exclusivitate, tot printi si printese. De aceea, probabil, avem cea mai mare densitate de paiete si strasuri pe cap de locuitor…

Nu ca as fi necrutatoare fata de kitsch-ul plastico-decorativ sau cel vestimentar - poate as accepta si eu un spiridus kitsch-os într-o eventuala gradina… Dar, deoarece gradina mea e numai virtuala, iar spiridusul - fantasmatic, sa-i atentionam pe cei care au si gradini, si spiridusi. Daca s-a încetatenit ca un pattern existential obligatoriu si definitoriu, kitsch-ul devine, la un moment dat, contagios. Adica, începe sa se manifeste si în alte aspecte ale vietii: afecteaza functiile psihice si comportamentul uman si conditioneaza schimbari ale caror consecinte sînt imprevizibile si incontrolabile. Bunaoara, stai seara, „sensibilizat si înduiosat” de toata frumusetea ce te înconjoara în salonul tau, savurezi „aici si acum” viata ta de burghez si nici nu observi cum, la un moment dat, dragonul din tablou începe sa scoata foc pe nari, femeia goala coboara cu miscari languroase de pe perete, te ia de mîna, îti spune ceva la ureche, lebedele încep sa fluture frenetic din aripi, iar florile de plastic înfloresc cu flori de crin împrastiind un miros îmbatator...